Relatare “realistă” a unei vizite la Bruxelles (IV)

Ajuns în faţa hotelului Maison du Dragon, grupul descinse vioi din microbuz. Uitând de bagaje şi repezindu-se la pachetele de ţigări după care scotociră prin buzunare şi poşete.  Andrei riscă o mică atenţionare:

- Dragilor, luaţi-vă bagajele din maşină, că nu poate să staţioneze prea mult aici.

Chinezu făcu o faţă lungă iar ochii rotunzi luară brusc forma a două lame de sabie.

- Adică, cum? Ăştia nu au, la hotelul ăsta, valeţi pentru bagaje? Stai că mă duc eu să vorbesc cu ei!  şi o porni vijelios izbind uşile batante care pendulară o vreme dezorientate speriind un cuplu vârstnic ce vădea intenţia să intre. Ce-o fi făcut Chinezu înăuntru, nu ştim. Cert este că a apărut însoţit de trei bărbaţi costumaţi în tradiţionalele şi spectaculoasele lor costume. Înşfăcare bagajele şi le duseră în incintă, făcând, în acelaşi timp, nenumărate plecăciuni Chinezului. Imediat după asta, în timp ce noi fumam plictisiţi crezând că aceste manevre sunt absolut normale pentru un hotel de 3 stele din Bruxelles, a apărut din senin un covor roşu ca vişina putredă, moale şi îmbietor, pe care trei chinezoaice frumuşele şi fără vârstă, înveşmântate  în tunici de mătase roşie, împrăştiau petale multicolore de flori.

- Ceva de băut nu ne dau ăştia? întrebă Agentul 0011, aşa, fără adresant, şi se îndreptă apoi spre o feţişoară cu ochii oblici: “To drink?!  Sake! Nema sake?” făcând şi gestul lămuritor adiacent, cu policarul pumnului strâns îndreptat spre gura făcută pâlnie, moment în care ceilalţi din grup au pufnit într-un râs dispreţuitor. Feţişoara a râs cu ochii şi i-a plecat şi a fugit înăuntru, chicotind şi spunându-le ceva celorlalte fete, cu un glas ca un clinchetit de clopoţei.

Cum terminaserăm şi a doua ţigare, ne-am hotărât să intrăm în hotel. Călcând cam stingheri peste petale, chiar la intrarea în hol, lângă o imitaţie a soldatului de teracotă, ne aşteptau doi ospătari în ţinută tradiţională, cu câte o tavă cu păhărele mici, pline.

Chinezu, care umbla atoatecunoscător când înăuntru, când afară, ne lămuri:

- E rachiu de orez. O specialitate a lor, cam cum îi pălinka noastră.

Domnii îndrăzniră primii, noi ne-am cam codit. Agentul 0011, care n-avea niciun bagaj şi avea, deci, mâinile libere, luă două păhărele, le dădu unul după altul de duşcă şi se uită întrebător la gazdă căznindu-se să-i explice: “To smoll, to smoll… Balşoi vodca!” Chinezul pufni, îi clopoţi ceva colegului său şi acesta strigă după o fată care apăru cu un flacon bombat de rachiu de orez pe care i-l înmână Agentului.

- Aţi văzut?! Totul e să ştii să spui explicit ce vrei!

Andrei ne dădu ultimele instrucţiuni înainte de a urca în camere şi apoi îl trase pe Chinezu nostru deoparte explicându-i ceva.

Chinezu dădu din mâini şi conchise:

- Nu-i nicio problemă! Atâta lucru fac ei pentru unchiul lor! Stai liniştit.

În scurt timp, ameţiţi de fastuoasa ospitalitate, am urcat însoţiţi de câte o chinezoaică micuţă care rupea binişor engleză, care ne-a explicat fiecăruia ce şi cum.

Până seara, la 7, când trebuia să ne întâlnim cu Corina la El Greco, eram liberi să facem ce vrem.