Relatare realistă a unei vizite la Bruxelles (XII)

Spre ora 2 p.m. a Bruxelles -ului, după ce Nelinkuibilul achită 5798 de beri şi toate pagubele de la El Greco, nota de plată urmând a fi achitată la o dată ulterioară printr-o înţelegere ce a rezultat după două ore de negocieri crâncene, lacrimi, jurăminte, afurisenii, negocieri purtate între Horia, Andrei şi Ioannis, grupul – sau ce mai rămăsese din el, majoritatea doamnelor fiind plecate deja – ieşi din restaurant.

În Grande Place, din pricina iluminaţiei sau a cantităţii de Martini băute, Jamilla avu impresia că se află în faţa unui OZN.

- Uite o navă spaţială!  Hai să urcăm în ea şi să pornim în călătoria timpului!  susură ea cu glas nazal şi alintat.

- Măi fătuco, eu ţi-am zis să te opreşti la a doua sticlă! rosti Isabelle. Acuş o să vezi cine ştie ce constelaţii. Vezi să nu vomiţi pe trench-ul meu!

- Nu e OZN, interveni Darius. E un avion care n-a fost degivrat. Am putea să-l deturnăm şi să plecăm acasă. Vreau acasăăă!!! scânci el.

Pe o stradelă îngustă, păşind destul de nesigur, se prefigurau două siluete alungite. Una dintre ele gesticula, se oprea, mai făcea câţiva paşi, iar se oprea. Asupra unui străin, ditirambele siluetei feminine nu ar fi avut niciun efect.

- Ce pulă de petrecere a mai fost şi asta! Nici n-am mâncat nimic. Iar de băut, ce-am reuşit să fur de la fraiarul ăla de Darius… No, futu-l pe ăla care mai vine vreodată la Bruxelles cu o aşa adunătură! Ai văzut-o pe Anca? A şi dispărut prin cotloane cu Ioannis.

- Ei, i-a arătat Ioannis restaurantul, obiectele alea arhaice… încercă cealaltă siluetă să apere onoarea Ancăi.

- Da, i-o fi arătat vreun obiect de cult al Zeiţei Fertilităţii. Bă, nu-i un subiect de presă, nimic. În oraşul ăsta de căcat cu vestigiile astea belite, de pe vremea cavalerilor, cu lemnele lor lustruite. Nimic. Hai să intrăm aici să mai bem ceva.

Cealaltă siluetă nu se împotrivi. Intrară într-un bistrou; mesele erau în majoritate libere, una singură era ocupată de doi bărbaţi care discutau în surdină.

- E careva pe-aici? Sau trebuie să stăm până dimineaţă în picioare? răcni silueta aruncând jerbe de foc din ochi înspre bar.

Un băiat pirpiriu şi blonduţ se apropie timorat şi le întrebă pe doamne ce anume doresc.

- O masă! Ce să dorim? Doar n-o să mâncăm în picioare ca la plimbă-tava! Am depăşit demult etapa aia! răspică indignată silueta mai vocală. Cealaltă se limită doar la a ridica din umeri.

- Dar sunt toate mesele libere, poftiţi, încercă băiatul să schiţeze un zâmbet.

- Doar n-ai vrea să-mi trag eu singură scaunul şi să-mi pun haina în cuier, ce zici de asta?

Domnul le ajută să se instaleze la masă cât mai amabil şi îndatoritor cu putinţă şi le întrebă ce vor să consume.

- Mâncare şi de băut! Doar nu crezi c-o să comandăm haşiş şi marihuana! Ai răbdare, să citim şi noi meniul.

La auzul acelor cuvinte, cei doi bărbaţi de la singura masă ocupată se opriră o clipă din sporovăit şi se uitară cu un vag interes spre cele două doamne.

- Şi homălăii ăştia ce pula mea se holbează la noi? Ce vă uitaţi bă, n-aţi mai văzut nişte doamne?

Cei doi nu răspunseră nimic şi nu luară în seamă afrontul cufundându-şi buzele în pahare şi privind undeva departe în gol.

Doamna volubilă şi voluntară frunzări meniul şi se uită interogativ la colega ei.

- Ei? Te-ai hotărât? Ce luăm?

- Uite, au pui cu  …

- Iar începi cu puii tăi? Tu altceva nu ştii să mănânci?

- Atunci alege tu,  răspunse aceasta îmbufnată şi închise cu un clămpănit sec meniul.

- Stai să vezi ce-i fac lu’ ăsta… rânji doamna, binedispusă.

- Domnu’! Puteţi să veniţi să ne luaţi comanda.

Domnul pirpiriul cu ochi de un albastru spălăcit se apropie pregătit să noteze cu un pix pe un carneţel comanda doamnelor.

- Auzi. De băut ce luăm?

- Nu ştiu. Comandă tu, zise cealaltă îmbufnată, mahmură şi fără chef.

- 200 de Glenfiddich cu gheaţă…

- N-avem Glenfiddich, îmi pare rău… zise băiatul cu glas moale.

- Bă, da’ voi acordaţi atenţie clienţilor de nu se poate! se indignă, din nou, doamna. Atunci… Absinth Starorenza Green…

- N-avem nici Absinth, zise ospătarul blazat.

- Hai să luăm o ţuică de Piteşti, poate din asta au… interveni şi doamna cea fragilă şi mofluză.

- Da! exclamă tânărul luminându-se la chip. Ţuică de Piteşti avem! Vă aduc? încercă el să pună capăt chinurilor.

- Poşircă din aia infectă să bei tu! i se adresă doamna cea nervoasă ţintuindu-l cu privirea. Nouă să ne aduci … Tequilla Olmeca Gold! Să nu spui că n-ai că ai încurcat-o.

- Ba! Aveţi noroc! Avem bătura zeilor! ţipă chelnerul fericit că în sfârşit le poate satisface dorinţa doamnelor.

- Noroc ai tu, băi blastrulă. Parţial, că oricum te scriu la gazetă… mormăi doamna cea vivace.

- Blastulă se zice, interveni cealaltă.  Aşa e corect.

- No ni la ie! Auzi, cine-mi zice mie cum e corect! Eu stabilesc cum e corect, să fie clar. Ce mi-e “blastrulă”, ce mi-e “blastulă”! Tot aia!

- Nu e tot aia. E ca şi cum ai susţine că meioza şi maioneza sunt acelaşi lucru.

- Păi şi nu sunt? se arătă interesată doamna cârcotaşă.

- Cum să fie? Meioza este diviziunea celulei prin care se  separă perechile de cromozomi din nucleu iar maioneza e o pastă care se obţine din frecarea unui gălbenuş cu ulei…

- Bă, da’ tu când ai devenit aşa erudită şi filoloagă? O fi de când cu Tritonicul, te pun ăia să citeşti…

- Nu de-aia. Multe le ştiu aşa… Da’ nu le dau importanţă.

- Lasă că mai scrii şi tu cu greşeli.

- Scriu, ce pana mea? E importantă ideea, restul, să facă sclavii. Corectorii ce treabă ar avea pe lumea asta dacă eu aşi fi atentă la toate amănuntele?

- Se zice “aş”, nu “aşi”.

- Să se zică. Mie aşa îmi place. Şi Marin Preda tot aşa scria. Cu “aşi”.

- Da ‘ce, tu l-ai citit pe Preda?

- Nu, dar mi-a zis cineva. De ce, tu citeşti?

- E, citesc pe naiba! Pentru asta îi plătesc pe prăpădiţii ăia, nu? Eu numa’ scriu, nu citesc nimic. Cum o să scriu când ajung despre servirea execrabilă din restaurantele din …

- Hai, bă că omu’ s-a străduit! Şi nu-i restaurant, e un bistrou.

- De parcă cititorul meu de-acasă ştie! Presa aşa le face, măi, la improvizaţie. Cam aşa cum inventezi şi tu personaje şi întâmplări în romanele tale horror.

- Dark fantasy! Şi să ştii că nu prea inventez… Le văd, eu chiar văd toate făpturile alea. Cum stau aşa şi mă joc cu pisica sau mă uit pe net să văd ce-au mai scris tâmpiţii ăştia, odată îmi apar în faţă…

- Hai serios! Dacă aş avea imaginaţia ta… Aş avea tiraj cât Adevărul! Chiar! N-ai vrea să colaborezi la gazetă?

- Nu pot că am nişte proiecte începute şi trebuie să mă ţin de ele. Şi-aşa-s în o mie de părţi… Dar aş putea să-ţi furnizez nişte storry-uri, din când în când. Uite, când te duci acasă, cauţi o bătrânică fără asigurare socială şi cardiacă. Pe undeva pe la sat. O iei şi o cari pe la toate spitalele. O ţii pe hol acolo, o filmezi şi spui că nu a vrut s-o consulte niciun doctor. Şi o ţii aşa, vreo două trei zile o duci pe la toate spitalele de-acolo, de la tine. După care, o duci frumuşel acasă. Ai şi treaba rezolvată, te înscrii şi în campania împotriva medicilor. Te-ai scos!

- Bă, să ştii că eşti deşteaptă. Uite, aşa fac. Dar aş scoate şi un material de aici. Tot aşa, ceva tenebros, cum nu-şi fac instituţiile statului treaba. Ăştia, îmbuibaţii ăştia de la Stat, care sunt plătiţi din sudoarea noastră, a contribuabilului! Sau capitaliştii ăştia veroşi. Să vezi ce notă de plată ne trage ăsta. Am uitat să comand mâncare.

- Domnu’! Aţi uitat să ne luaţi comanda! strigă ea către ospătar.

Acesta se apropie cu o faţă de victimă care intră în cuşca cu lei.

- Două porţii de clabistrobistoci prăjiţi în ulei de guamă… cu o garnitură de firitmitocki … şi cu salată de grodimigsale. Şi, la desert, budincă de nucprandomir cu glazură de mirolidol.

Ospătarul îşi notă conştiincios, fără să i se mişte măcar un muşchi de pe faţă.

- A! Era să uit! Aduceţi şi două antreuri. Să fie … colitocante cu … chervezicoare.

Doamna cea subţire cu ochii mari se uita cu gura căscată. După ce ospătarul plecă, o întrebă scuturându-şi pletele negre:

- Auzi! Tu ştii ce-ai comandat acolo?

- Nu. Ce importanţă are? Atâta-i trebuie, să nu ne-aducă ce-am cerut! Oricum îi fac praf la gazetă…