Etichete
Clubul de la Bucureşti, Clubul de la Roma, Gabriela Vrâceanu Firea, Ion Iliescu, militantism social, Nicolae Iorga, PES, politica, PSD, Romania, sociatatea civilă, Sorin Platon
Domnul Ion Iliescu, preşedinte de Onoare al PSD, fost Preşedinte al României, este invitat astă-seară la Antena3, la 8.10.
Poate vom afla mai multe despre nou-constituitul Club de la Bucureşti (şi nu pot să nu mă gândesc că ar putea avea, ideatic, peste ani, aceeaşi influenţă pe care o are Clubul de la Roma – şi nu sunt ironică) care a avut ieri, prima şedinţă oficială de la constituire. Declaraţia de principii o puteţi citi pe blogul domnului preşedinte.
Poate că o revitalizare a societăţii civile – asezonată, astăzi, din belşug cu politică – este soluţia redresării României, a revenirii ei pe făgaşul normal, al responsabilităţii, element atât de preocupant pentru cei pentru care România este şi patrie nu doar un loc de trăit.
Gabi,este invitat Ion Iliescu la Stirea Zilei,de la orele 20,1o,o seara frumoasa!
Tavi,
asta spuneam şi eu…
Şi ţie.
@Gabriela,
Gabriela mesajul tau despre neinvincibilitatea lui Basescu este contradictoriu si inconsistent. Exista in expunerea ta cateva premise fundamental gresite a caror prezenta nu poate sa nu afecteze validitatea teoriei. Prima parte (cu care sunt in mare de accord) o contrazice flagrant pe cea de-a doua pe care iata o reiau:
„Traian Băsescu este un accident nefericit al istoriei recente a acestui popor.” – Gresit! Traian Băsescu este simptomul un accident nefericit al istoriei recente a acestui popor. Emblema sau cu multa larghete chiar numele „accidentului” care nu e un accident ci un agregat de boli conexe. Inscriptia „ciuma” de pe poarta unei case nu este chiar „ciuma” din casa.
„A venit (n.b. T.B) pe valul gregar al frondei împotriva eleganţei şi ordinii.” – Aaaa… Gabriela… Nici comunismul nici „post-comunismul” (tot comunism) patronat de PSD si botezat inselator „tranzitie” (sau poreclit din interior „capitalism de cumetrie”) nu reprezinta in nici un fel eleganta si ordinea sociala, etica sau de orice natura vrei. Esti victima unei orbiri.
„A urcat cu el, a coborât cu el. Pentru că nu poţi să răstorni piramida socială cu josul în sus şi să te aştepţi să aibă şi echilibru.” – Gabriela piramida aceea despre care vorbesti era pe cale sa consfinteasca un echilibru mârsav. Desigur ca intoarcerea ei cu susul in jos n-ar putea aduce echilibru daca ar fi vorba de un corp geometric rigid. In cazul societatii care curge dupa legi interne, respectiva intoarcere nu va consfinti o constructie cu baza in sus si varful in jos. Indivizii vor curge (curg deja) si o noua baza si un nou varf se va forma. Era o sansa, singura, pentru un echilibru mai normal. E un deranj necesar de neevitat asa cum a fost si rasturnarea comunismului institutionalizat. Si ce deranj!
„Traian Băsescu reprezintă tipul insului şmecher şi bun de gură care se descurcă în orice situaţie. Flecar, fără morală, fără principii. Dar asemenea inşi nu creează nimic. Nu sunt capabili de decizii şi proiecte. Nu au o gândire unitară, au doar reacţii – unele violente – la provocările care vin. Marea majoritate a românilor s-a cam lămurit cum e cu băiatul bun de gură şi şmecher care, dacă nu reuşeşte să te bată, te scuipă sau îţi trage pantalonii jos. Oamenii s-au săturat de circ, vor proiecte, stabilitate, un limbaj urban şi explicit, nu râgâieli şi flegme.” – Esti victima (irecuperabila presupun) a presupropagandei anti-Basescu. Basescu insusi este afectat si diminuat substantial la modul absolut de aceasta campanie dar dincolo de unele adevaruri „reprobaile” (sic) legate de persoana Basescu, natura sa esentiala nu este cea sugerata de tine. Unii dintre adversarii sai stiu asta dar intretin imaginea unui Basescu covarsit de defectele sale in scopuri politice (si vai nu numai). Pe tine nu te pot banui acest gen de neonestitate si de aceea cred ca esti doar victima propriilor prejudecati, a propagandei sistemice si a neajunsurilor personale petrecute pe durata rasturnarii piramidei. Evident ca abnegatia ta pentru estetica a fost aici un decisiv factor agravant. Desi te consider incapabila de vreo evaluare corecta (globala) a lui Basescu voi incerca poate (de amorul artei) sa te las sa afli cate ceva despre detaliile care ar putea fi luate in considerare pentru o atare evaluare.
„Epoca Traian Băsescu a apus.” – Cat optimism atata fericire. Epoca Iliescu a apus si in subsidiar Nastase). Desi sistemul l-a epuizat pe Basescu n-a reusit sa produca marioneta necesara suficient de credibila care sa-i inlocuiasca cadavrul. Cidul va conduce incontinuare.
„Să vedem cum reuşim să ne opintim şi să punem piramida la loc, cum a fost… Un nebun aruncă piatra în fântână şi zece înţelepţi se gândesc cum s-o scoată…” Sa fie pusa piramida la loc ??? Vezi mai Gabriela? De-asta n-a apus era lui Basescu pentru ca alternativa este vechea piramida. Utopii. N-are cum sa mai fie pusa la loc oricat ar spera si s-ar opinti naivii nostalgici dar daca in mod miraculos ar fi pusa la loc ar fi cea mai cinica tragedie a sortii precum recidiva mortala a unui cancer in care pacientul a trebuit sa sufere inutil inainte de moarte, umilitorul si durerosul tratament al chimio-terapiei. Eu cred ca e mai bine sa speram in vindecare. Vom avea timp apoi sa blamam chimio-terapia.
O sa urmarim Gabi emisiunea
.
O seara frumoasa in continuare!! Mihaela.
O sa urmarim emisiunea. SI o sa-i multumim d-lui Iliescu pentru salile de sport. (Asa e mai bine?)
Ras Putin,
e bine cum zici, revenim mai târziu. Nu mi-am propus să am dreptate, în privinţa lui Traian. Mi-a povestit un amic că e formidabil causeur. Nu am o părere proastă despre om ci despre felul în care îşi exercită funcţia publică.
Felul neortodox in care presedintele isi exercita functia publica se intampla intr-o Romanie anapoda. Imi vine greu sa inteleg cum anume (mai bine) ar putea sa exercite presedentia domnii Mircea, Crin sau Duda, in aceasta Romanie in particular, astfel incat sa orienteze aceasta functie publica intr-o maniera ceva mai consistenta cu vectorul progresului (entropic, atat de) necesar. Poate ma lamuresti tu dupa ce urmaresti emisiunea cu Nelu. O sa caut si alte “impresii in evolutie” despre Traian ca sa ai si alte referinte in afara de povestile amicului tau formidabil (sau nu). Vizionare placuta!
Textul de mai jos a apărut în Dilema acum aproape zece ani, pe vremea cînd Traian Băsescu era ministrul Transporturilor în Guvernul Ciorbea. Ici-colo, ar fi de făcut oarecari modificări. Între timp, personajul pe care îl defineam atunci ca “om de acţiune” a ajuns în postura de preşedinte, adică, potrivit Constituţiei noastre, a unui “om de reprezentare”. O asemenea postură e greu de armonizat cu firea “jucătorului”. Nici trecerea de la disciplina de echipaj la spiritul de echipă nu e la îndemînă în cadrele metabolismului băsescian. Dar continui să cred că România de azi are mult mai multă nevoie de acest tip de metabolism, decît de micii maeştri ai aranjamentelor oportune care se înghesuie să o conducă. Tot soiul de proşti şi de ticăloşi subminează Constituţia ţării cu aerul că o protejează, şi preferă o dictatură de gaşcă unei politici de bun-simţ şi de convingeri. UDMR şi PRM în aceeaşi barcă, Văcăroiu la Cotroceni, Voiculescu la rampă şi liberalii manipulaţi de socialişti de circumstanţă – iată rezultatele iresponsabile ale regimului nostru “curat constituţional”. Pe acest fundal, concluzia textului meu de acum zece ani rămîne valabilă.
Am auzit că unele şedinţe de guvern durează douăsprezece ore. E semn rău. Înseamnă că pregătirea şedinţei e inclusă în şedinţa propriu-zisă în loc să o preceadă, că deciziile sînt căznite, că unanimitatea e rară, că prim-ministrul e prea răbdător, că, deseori, lucrurile trebuie reluate de la zero, că dezbaterile sînt baroce şi circulare. (Uimitor e că cele douăsprezece ore de discuţii produc, frecvent, ezitări şi confuzii diagnosticate ca “lipsă de comunicare”!).
Dincolo de explicaţii “obiective” şi justificări plauzibile, e limpede că tipul uman dominant în guvernul nostru nu este omul de acţiune. Omul de acţiune nu poate sta pe un fotoliu – fie şi ministerial – vreme de douăsprezece ore. Îl apucă nevricalele, se aruncă pe fereastră, fuge! “Sitzfleisch”, adică aptitudinea şezutului, nu au decît firile contemplative şi dialectice. Visătorii. Întrebarea este cît de visător îşi poate permite să fie un guvern al reformei. Să şezi şi să cugeţi se poate. Dar să şezi şi să faci, să mişti lucrurile rămînînd nemişcat – asta nu-i reuşeşte decît lui Dumnezeu. În guvernul acesta de convorbitori care “nu comunică” există, evident, şi excepţii. Prototipul lor mi se pare a fi Traian Băsescu. În mod limpede, el este un om de acţiune. Un “executiv” prin vocaţie. Cînd are de spus ceva o spune. Abrupt, uneori brutal, dar fără echivoc şi fără retorică. Nu are o ideologie. Are scopuri, strategii imediate şi imaginaţie pragmatică. Cînd spune că va face – face. De multe ori face înainte de a spune. Cînd a făcut ceea ce şi-a propus să facă, nu dă niciodată înapoi. Nu se lasă intimidat de greve, ameninţări, răzmeriţe. Are soluţii şi îşi asumă riscul aplicării lor. E tonic. Crede în fapta lui şi inspiră încredere. E bine dispus. Iar cînd se înfurie iese la bătaie fără precauţii preliminare, fără să-şi aleagă, abil, mijloacele. Capabil de abuzuri temperamentale, e incapabil, după părerea mea, de alt gen de abuzuri. Vorbeşte prea răspicat şi acţionează prea tranşant ca să fie suspect de calcul venal şi derapaj tenebros. Nu ştiu dacă ar fi un bun ministru în “vremuri normale”; nu e omul potrivit să administreze calmul, linearitatea, gata-făcutul. Dar în tranziţie, aşadar într-un moment în care ceea ce contează e decizia curajoasă şi promptă, obsesia ţintei, înfăptuirea neîntîrziată, Traian Băsescu e excelent. Multiplicat, ar da guvernul care ne trebuie. În plus, reuşeşte să fie simpatic, cu aerul lui nesofisticat, îndărătnic, puţin şui, hîtru, direct. Cînd nu te aştepţi, are accese de candidă timiditate. Format ca om de echipaj, e, cu siguranţă, şi un bun om de echipă. E simplu, camaraderesc, eficace. Fără pretenţii şi fără complexe. M-am întrebat, adesea, care e, în definitiv, secretul reuşitei lui, cheia seninei lui inflexibilităţi. Cred că ştiu răspunsul: nu vrea deloc să fie, cu orice preţ, ministru. A mai fost şi s-a putut întoarce, cu naturaleţe, la ale lui. Mi se pare că, la un moment dat, s-a apucat de fabricat îngheţată; nu mă îndoiesc că, la o adică, ar prelua din nou, cu plăcere, comanda unei nave. Ministeriatul nu e decît “ceva de făcut”, o necesară corvoadă: fără fasoane, fără mirajul prestigiului şi al carierei, fără fascinaţia beneficiilor. E vădit că lui Traian Băsescu nu-i pasă deloc, dar absolut deloc, dacă de mîine va trebui să facă altceva. De aceea, se comportă, mereu, ca un om liber. De aceea, pînă una-alta, e indispensabil. Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Intre timp personajul s-a mai uzat si e pe cale de epuizare desi (vai) nu este inca expirat. E greu sa eviti mereu identificarea cu ceea ce ti se spune ca esti cel mai mult din toate. Basescu n-a invins si nu poate invinge sistemul dar l-a tinut in sah si il mai poate tine pana cand unul din ei va muri de batranete accelerata. Oricum invingatorul va beneficia de o victorie a la Pirus.
Ras Putin,
ai dreptate, da. Într-o ţară care e într-o totală dezordine e aproape imposibil să mai faci ceva. Sau trebuie să începi cu Tabula Rasa. Eu am câteva idei, dar nu are rost să le uzez pe blog sau aiurea. Le pitrocesc şi eu pe îndelete la focul zilnic observând, ajustând. Nu cred că România e totalmente ratată şi totalmente coruptă. Există oameni de valoare şi mici oaze ale lucrului bine făcut, chiar în isteria voioasă şi şi distrugătoare al lui “merge şi-aşa”. Încă mai avem forţa să ne revenim, dar avem nevoie de o ideologie clară, de o direcţie, de o doctrină, dacă vrei.
Mai vorbim mâine. După ora 10 îmi pică toate sistemele. Nu mă plâng cum îmi zicea cineva şi nu mă justific. Ideile tale au o logică impecabilă. Eu sunt mai înclinată spre imagini surprinzătoare mai mult decât spre o retorică limpede şi anostă.
Mihaela,
mă bucur pentru solidaritatea ta şi pentru dorinţa de a descoperi politica.
Gabriela se vede ca citesti (si asimilezi) E.T. Mi-e teama insa ca nu de revenire avem nevoie ci de devenire.
Publius,
am citit încă odată comentariul lui Ras Putin şi nu pot să nu recunosc că analiza lui pe text este pertinentă. Evoluţia socială nu cred că poate cunoaşte regrese. Fie şi pentru motivul că atunci când oamenii au îndrăznit şi au schimbat un model politic, nu pot să constate mai apoi că acesta nu-i satisface şi să se întoarcă la cel de dinainte. Poate doar în epocile sângeroase să fi regresat.
Nu cred că e de la E.T. Încă din momentul când am devenit conştientă de lumea în care trăiesc am tot imaginat un model social avuabil. Unul în care omul să fie fericit. Nu o frază, ca în Constituţia americană, care îţi garantează dreptul la fericire. Ci un sistem construit în jurul Omului, centrat pe el, în care să nu mai existe copii care nu au mâncare, adăpost, grijă şi dragoste. În care copiii nu plâng de foame.
Hai că mă lungesc prea mult. Nu e vorba numai de copii. E vorba de noi toţi. Statul, în acest moment, este duşmanul cetăţeanului. S-a aşezat pe o poziţie antagonică, îl spoliază, îl pândeşte după colţ cu bâtaimpozitului la impozit. N-am crezut că instituţiile statului nostru se vor îndrepta făţiş, agresiv, împotriva noastră, de parcă am fi cu toţii infractori sau evazionişti. E foarte trist să trăieşti şi cu această ostilitate.
Cine este “statul”? In favoarea cui se indreapta el fatis, agresiv impotriva noastra? Statul? Statul roman? Statul e o metafora. Mi-e teama ca acest stat e doar o piesa marunta intr-un angrenaj mult mai complex care actioneaza astfel incat efectele, privite dintr-o perspectiva anume, pot aparea asa cum le descrii tu. Dar care ar fi concluzia? Du ideea pana la capat!
Publius,
altă dată. Când îi vine vremea. Nu-ţi aroga un statut pe care nu-l ai.
Hm. Observ cu mare intarziere acest raspuns care a stat multa vreme la moderare impreuna cu (i)legitima mea intrebare nascuta din confuzia statutara in care ma complac. Ce pot sa spun? Nu pot spune decat ca astept cu mare nerabdare sa(-i) vina vremea.
Pana atunci abrog statutul arogat mai devreme, de vreme ce tot nu-l am dar nu inainte de a va aduce in atentie un articol foarte interesant aici. Stiu ca acest blog face un lobby insistent Corinei Cretu asa incat sunt convins ca se vor gasi comentatori avizati care sa aduca argumente pertinente in contra felului in care H.R.P. isi aroga un statut pe care nu-l are, acela de critic literar.