Ivan Uska mă cadoriseşte cu o leapşă, de dimineaţă, nici n-am apucat să identific bine gustul cafelei… Cum leapşa vine de la Oana, este exclus s-o ignorăm. Nu de alta, dar cine ştie în ce postură ne poate pune în romanele ei fantasy…
Deşi s-a scăpat domnu’ ăla mic care-i premier şi ne-a zis că era cât pe-aci să nu ne luăm salariile sau pensiile taman în luna în care sărbătorim creştineşte Paştele, nu mi-am pierdut optimismul. Adică, se poate şi mai rău. Dacă realitatea cotidiană ne dezamăgeşte, e bună şi o carte.
Am mai participat la lepşe despre ritualul lecturii şi am mai scris despre pasiunea mea pentru citit, la o vârstă fragedă. Literatura a reprezentat multă vreme scândurica subţire care m-a ţinut la suprafaţă. Acum nu mai citesc de dragul cititului decât dacă am şansa să întâlnesc o carte uluitoare. Nu sunt un om care adună cărţi. Dacă o carte pe care o citesc cred că i se potriveşte cuiva, o dăruiesc sau o împrumut. De cele mai multe ori, n-o mai primesc înapoi. Cred că fiecare etapă a devenirii noastre poate sta sub lumina unei cărţi revelatoare. Aşa pot împărţi devenirea mea în: etapa miturilor şi poveştilor (Legendele Olimpului, Poveşti nemuritoare, O mie şi una de nopţi); etapa literaturii preadolescentine (Ionel Teodoreanu, Mircea Sântimbreanu, Edmondo deAmicis, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Charles Dickens, Mark Twain, H.P. Bengescu); etapa fascinaţiei (Jules Verne – integrala, Panciatantra, Macedonski, Eminescu); etapa dramei existenţiale (Dostoievski, John Fowless, Tolstoi, Cehov), revelaţia (Dostoievski, Malraux, Andre Scrima, Biblia), etapa primului pas (Osho, Carlos Castaneda). Acum sunt – sau cred că sunt – la al doilea pas (Eckhart Tolle, descoperit anul acesta, datorită unui comentator al acestui blog, Ali Baba alias Metacomunicatorul alias Publius, căruia îi mulţumesc pentru îndreptare). Ce mai urmează … nu ştiu. Nu am o carte pe care s-o port după mine ca pe un talisman. Poate Acoperământul Maicii Domnului, o carte de rugăciuni pe care o îndrăgesc pentru că este pe sufletul unei mame.
Cărţile sunt, în viziunea mea, nişte cărămizi care ne construiesc în timp, ne indică o cale sau alta. Am întâlnit cărţile de care am avut imperioasă nevoie la timpul potrivit. De fiecare dată. Aşa încât am ajuns să cred că destinul meu este marcat, trasat, bordat de cărţi. Şi că nu trebuie să le caut eu, vine ele la mine, mă aleg ele pe mine din raft (pe vremea când primeam indemnizaţia pentru haine şi medicamente, pe care mi-a suspendat-o domnul ăla mic căruia îi rog de sănătate) îmi cumpăram în fiecare lună cărţi. Nu-i înţeleg pe oamenii care nu simt nevoia să citească. Am cunoscut şi dintre aceştia destui, mai ales din generaţia de după Revoluţie. Nu pot să îmi reprim o mică zvâcnire dispreţuitoare, recunosc. Apoi îmi pare rău imediat. Nu sunt ei de vină pentru asta… Sărăcuţii, nici nu ştiu cât de mult au pierdut deja. Cărţile sunt o lume care îmbogăţeşte, limpezeşte, consolidează lumea personală.
- Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
Dostoievski.
- Din ce carte ai mai multe exemplare?
Marx, Capitalul.
- De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat în secret?
Prinţul Mîşkin. Aleoşa Karamazov. Maurice Conchis.
- Ce carte ai citit cel mai des?
O mie şi una de nopţi.
- Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Prinţ şi Cerşetor – Mark Twain.
- Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Nu există cărţi proaste citite. Nu le citesc.
- Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
- Mă numesc Roşu – Orhan Pamuk.
- Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru Literatură?
Când? Peste vreo 15 ani ar fi potrivit să-l câştig eu, cu condiţia să şi scriu ceva. Glumesc. Nu ştiu, ar trebui să-l câştige un rus, dar nu ştiu încă vreun scriitor de valoare al acestei epoci.
- Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
Mă numesc Roşu – Orhan Pamuk.
- Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte sau un personaj literar.
L-am visat pe Şahriar… Eu eram Şeherezada. 
- Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Nu pricep.
- Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
Immanuel Kant – Critica raţiunii pure.
- Preferi autorii francezi sau ruşi?
Indiferent.
- Shakespeare, Milton sau Chaucer?
Milton. Shakespeare. Chaucer.
- Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Frigul. Căldura. Dezordinea. Ca să pot citi, universul imediat trebuie să fie în armonie.
- Care e romanul tău favorit?
Magicianul – John Fowless.
- Joci ceva?
Da, joc De-a v-aţi ascuns – Tudor Arghezi
Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.
E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.
Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.
Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fără cuvânt,
De pildă, lângă copac.
E jocul Sfintelor Scripturi.
Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Isus Hristos
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au isprăvit jocul, frumos.
Voi să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.
Ştiind că şi Lazăr a-nviat
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi,
Ca şi cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.
Tata s-a îngrijit de voi,
V-a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.
Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevasta, care plânge şi toarce,
La văcuţe, la mioare,
Ca oamenii gospodari şi vii.
Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi-strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vreo lună.
Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea ceealaltă.
Şi, voi aţi crescut mari,
V-aţi căpătuit,
V-aţi făcut cărturari,
Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit…
Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte câţi vrei.
Arde-l-ar focul.
- Povestiri scurte, schiţe?
Cehov, Caragiale.
- Non-ficţiune?
Orice, suficient de interesant şi de bine scris. Şi fără greşeli de exprimare şi de tipografie.
- Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Nu ştiu.
- Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Magicianul lui John Fowless.
- Şi… acum ce citeşti?
Eckhart Tolle. Cu picătura.
