Nimic.
-
-
Fără explicaţii,
-
Cum ma pricep,
Prietenii afirmă că
-
-
-
Luati-va un laptop de la
Cărţi. Prezentări de Cărţi. Schimb de Cărţi.
-
Comentarii recente
Gabriela Savitsky- O zi din viața mea 03/02/2010
- Cine e mai pinguin? 01/02/2010
- Băsescu, No more day! 28/01/2010
-
“Rangul” Blogului
53 raspunsuri Până acum ↓
mihaella1 // 06/05/2009 la 14:33 |
De ce Gabi nimic?? Atasez ceva frumos, sper sa-ti placa…http://www.youtube.com/watch?v=4yWWy-mzBqw&feature=channel_page
Cu stima, Mihaela.
Gabriela Savitsky // 06/05/2009 la 14:37 |
Mihaela,
din când în când e nevoie şi de un pic de nimic. De o pauză.
Mulţumesc, dar nu se vede link-ul.
mihaella1 // 06/05/2009 la 14:42 |
http://www.youtube.com/watch?v=4yWWy-mzBqw&feature=channel_page
Scuze, Gabi. Acum sper sa se deschida. Asa e, ai dreptate, mai e nevoie si de o pauza
.
Gabriela Savitsky // 06/05/2009 la 14:45 |
“Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese”. Sau succesuri, nu mai ştiu exact.
Da, muzica, da.
Lisandru Cristian // 06/05/2009 la 14:47 |
Nimic? Un “nimic” înseamnă atât de mult, uneori…
mihaella1 // 06/05/2009 la 14:51 |
Succese Gabi!! Doar muzica
? Trandafirii nu-ti plac?? Mie imi plac foarte mult. In momentul cand iti scriu,ploua asa tare…si niste fulgere si tunete…specifice lunii mai.
octavpelin // 06/05/2009 la 14:55 |
Gabi,daca nimic,atunci asculta trei melodii care sper ca o sa-ti placa,o zi placuta!
Gabriela Savitsky // 06/05/2009 la 15:06 |
Cristian,
exact.
Gabriela Savitsky // 06/05/2009 la 15:08 |
Octav,
ascult fâşâitul maşinilor pe bulevard. Parcă ar fi nişte peşti.
Publius // 06/05/2009 la 15:36 |
Gabriela, si lumea a fost facuta din NIMIC. Universul intreg este doar o vibratie in jurul nimicului, un acord nesfarsit pe coarda nimicului sub mana lui Dumnezeu. Orice creator care se respecta nu face altceva decat sa-l imite pe Dumnezeu. Uneori ajungem sa imitam matricea originala a creatiei. Nimicul tau de azi e plin de vibratii. Si de ecouri. Iata!
Gabriela Savitsky // 06/05/2009 la 15:41 |
Publius,
era o dedicaţie ironică pentru tine
Paul // 06/05/2009 la 15:45 |
nimic sa fie!
Gabriela Savitsky // 06/05/2009 la 15:57 |
Paul,
corect!
Publius // 06/05/2009 la 16:55 |
Din (ne)fericire faptul ca am parte de dedicati speciale (si ah, nu e prima) ambalate in ironii la adresa mea (sau invers) nu ma poate face sa cresc sau sa descresc in nici un fel, oricata bunavointa as avea. Si asta nu pentru ca cele doua aspecte ale problemei s-ar anihla reciproc. Ai avea nevoie de ceva mai multe ingrediente si esente daca ai dori intr-adevar sa ma “atingi”.
P.S. Daca vei reciti cu atentie mesajul meu anterior vei sesiza o sugestie discreta legata de faptul ca mesajul acesta (despre care zici ca mi-e dedicat) nu se deosebeste fundamental de celelalte (dedicate lumii intregi) pe care le scrii, ca imitator al Creatorului. In prima instanta asta ar putea trece drept o ironie, nu? Dar ar putea fi tot atat de bine germenele unei increderi dumnezeiesti in tine si in talentul tau literar.
Probabil ca dl. Paul-Corect va fi vrut sa zica ceva de genul: “Sa cada NIMICUL cu noaptea lui larga, Sa vad cerul negru ca lumile-si cerne. Ca prazi trecatoare a mortii eterne.”
Ei…dar… Se poate ca bolta de sus sa se sparga?
Aceasta-i intrebarea!
Gabriela Savitsky // 06/05/2009 la 17:28 |
Ei, nu voiam nimic special.
Nici să te ating, nici să nu.
Se prea poate să se spargă. Bolta.
deea // 06/05/2009 la 17:46 |
atunci, sa mai zabovim un pic:)
Pescarusul argintiu // 06/05/2009 la 17:48 |
Gabi,
Te inteleg. Azi nu se primeste marfa in magazinul tau de ganduri imbracate in idei.
Din cand in cand trebuie facut si un inventar…
Sper ca interiorul sa ramana totul la fel de luminos si vitrina la fel de cocheta
Ti-am lasat zambetul unor flori de cires in pridvor…
http://art-zone.ro/poze/flori_de_cires-1879.html
Cu drag!
Publius // 06/05/2009 la 18:36 |
Grozav! Asadar ai postat un mesaj “plin” de intelesurile unui schimb de replici anterioare, dar pe a carui eticheta ai scris, pentru profani, ca nu contine nimic, adica e plin cu… vid si cu o satare de gol si in fapt n-ai vrut nici sa ma “atingi” nici sa “nu ma atingi”, cu o suverana indiferenta. Adica ai facut un gest formal. Ei, dar gestul conteaza! Abia acum incep sa fiu emotionat. Pastrand proportiile ma simt precum capitanul echipei de fotbal care castiga cupa Angliei si caruia regina ii inmaneaza Cupa. Cu suverana indiferenta si fara vreo intentie anume.
Totusi alocarea unui topic special, ca efect intarziat al unei decizii ratate si in prelungirea unei discutii despre Badin, desi din punct de vedere artistic poate fi deplin justificata, in plan logic este oarecum un exces. Nu crezi? Cum s-ar putea traduce in logica lui “mai mult”, “putin de-i mai putin si cate lumi se pierd”? Hai sa-ti vad talentul de poeta!
Daca iarasi imi vei raspunde probabil ca toti martorii vor intelege ca nimicul nu-i chiar nimic.
Publius // 06/05/2009 la 18:50 |
N-are cum sa se sparga. Bolta. Pentru ca de fapt nu exista. E doar o iluzie, felul limitat, marginit al oamenilor de a recepta infinitul. Este care va sa zica o imensa spartura prin care numai rareori ne cade cate ceva. Ah, pacat ca nu e si dl. Harabula prin preajma sa vada cum stam de vorba despre nimic. Sau nimicuri? Sunt sigur ca s-ar amuza in ebraica.
George Serban // 06/05/2009 la 20:47 |
Si ce daca-i … nimic?! Bine ca existi! Sa ne traiesti!
Publius // 06/05/2009 la 21:11 |
Nu e nimic! Si totusi e. O sete care-l soarbe. E un adanc asemenea uitarii celei oarbe.
Ei, daca nu e Harabula e George Serban. Tot e ceva.
Oricum daca Gabriela nu e, nimic nu e!
Oceania // 06/05/2009 la 21:27 |
cine incearca sa defineasca nimicul va avea nevoie de multe cuvinte.
nimic mai vast decat lumea nimicului…
teo.georgescu // 06/05/2009 la 21:32 |
Ehehe…si la mine ..de multe ori nimic….
))
Dar la tine, chiar si nimic suna bine!!!
Mihaela // 07/05/2009 la 00:21 |
nimic…Densitatea gandurilor e atat de mare uneori incat pare…un nimic!
Si e bine uneori sa le lasi…in voia lor
Sa-ti fie bine!
instalatorul // 07/05/2009 la 00:45 |
……………..
Mikka // 07/05/2009 la 01:12 |
Despre nimic a scris si Osho, iubitul meu…
Bun un respir, pentru inspir…
Iar gustul nimicului nu-i chiar “de colo”…
Ploaie de vară « Ioan Usca // 07/05/2009 la 06:47 |
[...] Petrecerea începu sub bune auspicii şi, pe la al doilea butoiaş de vin, sună şi Gabriela. [...]
maminineta // 07/05/2009 la 08:25 |
Nimicul-umbra si mister
Un vid atras de lumi sinistre
Nimicul unicul transfer
Ca universul sa existe
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 09:29 |
deea,
puţină zăbavă nu strică niciodată. Măcar un bob.
Ion Dascalu // 07/05/2009 la 09:33 |
Si de la mine, nimic…
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 09:33 |
Pescăruşul,
deci de-ceea mirosea aşa de frumos dimineaţă pragul… lumii.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 09:42 |
George
eu nu sunt aşa de încântată că exist dar n-am ce face. Iar de trăit, nu sunt sigură că trăiesc. Cred că doar supravieţuiesc. Trăirea implică o anumită intensitate.
Evident, ca întotdeauna, sunt subiectivă.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 09:44 |
Oceania,
cică şi universul al fi făcut din “plinuri” şi goluri”, adică din “ceva” şi spaţiile dintre acel “ceva”. Nimicul poate fi ca o ramă sau ca un passpartout – ăsta-i un cuvânt nou pe care l-am învăţat de la Alice – care pune în evidenţă ceva ce există… sau aşa bănuim.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 09:51 |
Mihaela,
da, ai dreptate. Când toate se concentrează într-un singur punct, acela este Marele Nimic. Din care izvorăsc apoi, toate. Îţi mulţumesc. Poate că mi-e bine, nu ştiu nimic.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 09:53 |
teo,
“înşirând cuvinte goale ce din coadă au să sune”…
Uite că am scris un cuvânt gol care s-a transformat într-un zmeu.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 09:54 |
instalatorul,
precum zici.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 10:01 |
Mikka,
cred că de la el m-am inspirat
Am discutat ieri cu învăţătoarea băiatului meu despre Osho, despre principiile lui educaţionale. Care nu prea pot fi aplicate… deşi ar fi bine. E uşor cu teoria… Nu poţi să laşi un copil să facă doar cu îi e voia, decât dacă are geniu şi de asta nu ştii să-ţi dai seama obiectiv. Îmi pare minunată filozofia lui Osho, aşa am învăţat să maschez constrângerile pentru a deveni iniţiative ale lui… Dar sunt bune doar ca filozofie. Îmi pare rău că e aşa… Nu sunt un părinte suficient de curajos… Îmi pare rău s-o spun, dar aşa e.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 10:04 |
Maminineta,
mie nu-mi trecea aşa ceva prin minte. Aşa e, da.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 10:45 |
Ion Dascălu,
“bob cu bob, patriei snop”.
Un nimic mai mare, atunci.
[D][S][N] // 07/05/2009 la 13:39 |
Da! Bun si “nimicul” uneori !
Asa am inceput si eu sa scriu astazi : “azi n’am chef sa scriu nimic ” si pana la urma, am zis cate ceva…
http://stirileprotv.ro/show-buzz/film-tv/elena-basescu-de-la-pantofii-mov-de-firma-la-opinci.html
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 14:58 |
[D][S][N]
foarte instructiv “nimicul” tău. L-am studiat cu satisfacţie
Publius // 07/05/2009 la 17:53 |
Constat cu agreabila surpriza ca din nou am parte de o atentrie si de o atitudine (terapeutica) speciala, deosebita, nestandard. Doua dintre “ghidusiile” pe care le-am transmis pe acest fir logic al nimicului n-am mai vazut lumina zilei. De drept ce-i drept contineau si motivele si si pretextele necesare pentru a fi tratate (eventual) cu o (asa) neglijenta studiata. Aceeasi liniste reconfortanta si dinspre contrapunctul H.R.P versus C.C. Ceea ce nu stiu inca destul de precis este daca acest tratament, care simleaza intr-o maniera credibila ignorarea, ma vizeaza mai degraba pe mine sau mai degraba pe tine insati. Nu ma impacientez pentru ca (sunt convins) reactiile tale ulterioare vor elucida cui anume i se adreseaza tratamentul alternativ pe care il incerci si pe care in mod paradoxal, desi nu l-am anticipat, l-am premeditat (oarecum) alegand planul (ne)potrivit al impresiilor pe care le dau (caci eu cu asta ma ocup: cu datul impresiilor). Sper ca avem in comun nu numai o empatie ocazionala dar si detalii ale felului in care ne contabilizam fiecare din noi simtul umorului.
Am si eu niste scari preferate. Prefer scarile care urca (si coboara sau si una si alta) prin ceata presarata cu felinare, in Montmartre catre Sacre-Coeur.
Pe scara ta decrepita mi-ar placea sa sorb dintr-un pahar de vin rosu daca as fi singur sau dintr-o cafea amara daca ar trebui sa infrunt ceata cenusie a tigarii tale fara filtru.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 20:26 |
Publius,
prin nu știu ce capriciu al wordpressului, unele dintre comentariile tale intră la spam. Cum nu am moderare, decât semi-, intru mai rar în panou, să ți le recuperez. Unele dispar pur și simplu. Așa că nu-i vorba de niciun tratament sau atenție.
Nu-mi plac paranoicii, să știi.
Și nu te lăsa legănat de iluzia că uneori mă prind în jocul tău. Au mai încercat și alții, și au avut chiar certitudinea că mă manipulează până când, cu o virgulă, le-am răsturnat căruța.
Fac aici ceva ce n-am făcut încă pentru nimeni; îți citez din prima mea carte publicată, un poem care se pliază minunat pe ce îți închipui tu că faci aici:
“dragostea mea în ediție princeps
dragostea mea în ediție princeps legată în pielea crudă a devoțiunii.îmbrățișarea ta mustind de morbul cald al degradării lianelor. între teorie și zvâcnirea ultimă a vârstei un luminiș evadat din ierarhiile hărților. pe sub arcadele destinelor vecine în îngenunchiere trec prejudecățile înmănușate elegant. știința vieții zilnice și sacrul răsucind bumerangul scrisorii. iată am nimerit o definiție printre atâtea pătrate fierbinți. în curtea mozaicarului se întrec pleiade. nimeni nu vrea să fie lepros. fiecare țintește cât mai departe de sine. vizitat de preoți distrați mormântul tulbure al monstrului cu o mie de capete antagoniste. totdeauna, vei spune, există șotronul, un arbore și trandafirii singuratici la această margine de reproș. nu am purtat niciodată carapace în timpul libațiilor. eram un exemplu de libertate fără s-o fi căutat. dar nu te lăsa înșelat. primejdia deschide amabilă ușa interpretării afișând aceeași placiditate la apariția secerătorii aflate în slujba pasiunii. lipește-mă, pur și simplu, de coastele tale. “
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 20:30 |
iar despre hașer, la timpul potrivit…
Publius // 07/05/2009 la 21:15 |
Poemul tau minunat musteste de senzatii si promisiuni vagi dar profund bizare. Desprins din realitate rateaza imaginarul (inclusiv pe cel virtual) refugiindu-se in oniric. Este probabil un poem visat. Imi caut inca punctul de echilibru in jurul sentimentelor si starilor produse de lectura sa. Poate a doua lectura ma va lamuri cum anume ma poate ajuta acest poem sa inteleg mai bine ce fac aici sau macar ceea ce pari tu convinsa ca as face. Cine stie?
Mie nici nu-mi plac nici nu-mi displac paranoicii. Alte criterii primeaza. De ce ai adus vorba despre ei? Si apoi ce intelegi prin “manipulare”? Sa aiba ideea ca cineva ar incerca sa te manipuleze vreo legatura cu “paranoia”? Oricum certitudinea exprimanta ca n-ai putea fi manipulata, departe de a fi o provocare (inevitabila) sau o realitate (indubitabila) este doar un gest (inutil) de trufie. Cu totii putem (si chiar suntem) manipulati, uneori, o vreme, si din nou.
Tu poate ca porti in permanenta o virgula in buzunar dar eu n-am caruta. Cat despre Carul Mare ce-mi apartine uneori in noptile senine nici vorba ca ar putea fi rasturnat de vreo buturuga sau de alte semne ceresti si de punctuatie.
P.S. Hm… “la timpul potrivit”? Iarasi? Atatea amanari si inutile toate… Ni-i dor de adevar si de intimitate. Timpul potrivit este intotdeauna perfectul. Simplu.
George Serban // 07/05/2009 la 21:22 |
Gabi, tu nu-ti dai seama cine esti?! Pai din … “nimic” ai umplut o pagina de mesaje de la oameni pentru care insemni ceva
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 21:30 |
George,
am râs în hohote.
La început mai potolit, citind mesajul -amuzant, da – a lui Publius. Apoi nestăvilit. Ce multă nevoie aveam cu toții de o fărâmă de nimic… Nu știu cine sunt, sau nu sunt întrutotul reală… zic eu într-un poem. Mulțumesc, domnule George Șerban. Unul dintre puținii domni pe care am avut onoarea să-i întâlnesc.
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 21:35 |
Publius,
am scris un mesaj lung și, din greșeală, l-am pierdut. Încerc să-l reiau mâine.
Publius // 07/05/2009 la 21:37 |
Gabriela a incercat mai intai sa ma amageasca (cu nimicuri ironice) apoi sa ma zapaceasca cu povesti despre stranietatea comportamentului capricios (dar desigur plauzibil) al wordpress-ului pe care al fi trebuit sa-l intuiesc (cu perspicacitate) in dauna altor ipoteze mai probabile, iar in final ma despagubeste pentru aceste prejudicii afective cu o generozitate rara: un poem admirabil.
P.S. Unul dintre cele doua mesaje nevinovate (pana la insipid) pierdute in negura wordpress-ului imi scapa (in mod intentionat) dar pe unul mi-l amintesc: “Nu e nimic si totusi e! O sete care-l soarbe e un adanc asemene uitarii celei oarbe” // Daca nu e Harabula e George Serban. Tot e ceva!
P.S. Gabriela nici dupa a doua lectura nu-mi dau seama ce-mi imaginez ca fac. Ma dau batut. Poti sa-mi spui tu. Ca m-ai facut curios!
Publius // 07/05/2009 la 21:47 |
“Maine”? Presupun ca “maine” e din viitor. De unde stii ca maine voi mai fi aici?
P.S. Greu de spus cine pe cine tine ocupat tinandu-se consecutiv pe sine ocupat cu aceasta preocupare? Cu impresii amanate pana la prescriere… cu vibratii… He-he…
Gabriela Savitsky // 07/05/2009 la 22:00 |
Bine,
uită-te mai bine. Este publicat și mesajul de care spui.
Bine, cu unele dintre adresele tale fictive, adică unele IP-uri, ești încă la spam. Adică în lista neagră. Cum ți-am scos multe mesaje din spam și le-am publicat, s-a zăpăcit opțiunea și unele apar instantaneu, altele rămân acolo. Nu am operat lista neagră din comoditate, drept să-ți spun. Nu că aș considera că are sens să-ți opresc mesajele. Am lămurit sper problema mesajelor care întârzie.
Poemul e scris în 1994. E unul dintre cele 33 publicate în cartea de debut – Dragostea – ediție princeps, volum apărut în 2002. L-am ales pentru că în hățișurile lui sunt cioburi de oglinzi care-ți multimplică imaginea, sau frânturi de imagine. Nu e vorba de dragoste, e vorba de text în integralitatea lui.
Dar nu te lăsa înșelat.
Poemele sunt rezultatul unui pariu între mine și Șerban Foarță, un pariu fără miză. El spuneam că nu pot ioeși dintr-un fel de melodie slavă – la care m-am și întors definitiv după această carte. Și că nu pot să ies din melodia asta și să scriu poezie post-modernistă. Am scris-o. Am câștigat pariul. Cu mine, nu cu altcineva. Mi-am dovedit că pot să scriu în orice manieră. Sunt texte la care mă întorc așa cum te întorci la Biblia uitată pe noptieră, când vrei să descifrezi un mesaj care ți se părea descifrat deja și deodată te străfulgeră gândul că are un cu totul alt sens.
Mai vorbim… dacă mai vii pe-aici.
Publius // 07/05/2009 la 22:48 |
Ai avut dreptate. Era lung.
P.S. Cred ca “melodia slava” e mai mult o iluzie sau o dorinta inexplicabila. Mie imi pari pretutindeni latina in varianta daco-româna. Dar ma rog, eu sunt un observator foarte superficial atata timp cat vreun pariu nu ma face sa fiu altminteri. Dar daca tu zici slava atunci slava tie! Sper sa se mai gaseasca provocatori agreabili care sa mai vina cu pariuri potrivite.
Gabriela Savitsky // 08/05/2009 la 09:20 |
Publius,
ce scris iniţial era mult mai inspirat. Am încercat să-l refac, dar ştii cum e, nu mai “iese” ca la prima mâna.
Slavismul se referea la o anume melodicitate a versului, a spunerii, inventariată de Şerban (printre altele, autorul versurilor hit-urilor Phoenix, “amănunt” uitat sau necunoscut astăzi, după mine, un poet genial rămas într-o penumbră inexplicabilă) şi nu la vreun cântec.
Am depăşit demult vârsta pariurilor şi m-am întors la “melodia mea” – şuierul vântului prin ierburile nesfârşitei stepe.