La cum se așează personajele pe scenă – în pas de deux cu schimb de locuri – Mircea Geoană are șanse de a deveni al VI-lea președinte al României. Așa că o să fiu nevoită să înghit un arici sau o broască și să recunosc – a nu știu câta oară – că nu am … o anumită diplomație pe care o admir la alții.
Așa că o să mă ocup de lucruri mai prozaice – la propriu – și, iată, de lepșe. Pe canicula aceasta nefirească în luna lui florar ce altceva să mai faci? Așa că răspund la următoare leapșă, pare una meșteșugită de o domnișoară psiholog
Dacă eram o lună, aş fi fost Luna lui Marte.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost Marți.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost Noaptea.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost Calmar.
Dacă eram o direcţie, aş fi fost În Sus.
Dacă eram o virtute, aş fi fost Destoinicie.
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost Petronius.
Dacă eram o planetă, aş fi fost Pământ.
Dacă eram un lichid, aş fi fost Nectar.
Dacă eram o piatră, aş fi fost Rubin.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost Ciocârlie.
Dacă eram o plantă, aş fi fost Magnolie.
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost Zefir.
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost Harfă.
Dacă eram o emoţie, aş fi fost Înflăcărare.
Dacă eram un sunet, aş fi fost Susurul izvorului.
Dacă eram un element, aş fi fost Foc.
Dacă eram un cântec, aş fi fost Balada lui Ciprian Porumbescu.
Dacă eram un film, aş fi fost ……………….
Dacă eram o carte, aş fi fost Cartea de diamant.
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost Prințul Mîșkin. Sau Nastasia Filipovna.
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost Cozonac cu nucă.
Dacă eram un oraş, aş fi fost Viena.
Dacă eram un gust, aş fi fost Răcoritor.
Dacă eram o aromă, aş fi fost Ambră.
Dacă eram o culoare, aş fi fost Albastru ceriu.
Dacă eram un material, aş fi fost Mătase.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost Îndrăzneală.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost Ochiul.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost Surâs.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost Desenul.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost ………..
Dacă eram o formă, aş fi fost un Cerc.
Dacă eram un număr, aş fi fost 1.
Dacă eram o maşină, aş fi fost Renault.
Dacă eram o haină, aş fi fost o Rochie de epocă.











22 raspunsuri Până acum ↓
Dragoş Sorin Nicula // 18/05/2009 la 18:39 |
Daca as fi masina, cu siguranta nu as fi Renault!
neinfectat de comunism // 18/05/2009 la 19:14 |
renault-urile sunt masini proaste…chiar si astea noi
Gabriela Savitsky // 18/05/2009 la 20:20 |
neinfectat,
na, mie-mi place designul. La motoare nu mă pricep. BMW-ul e pentru urcat în copaci și pe stâlpi. Jeep-urile, de maneliști, Lamborghini, de tute. Crysler nu-i pentru șoselele noastre. Dacă întrebarea era formulată altfel, răspundeam fără ezitare: “Yamaha”.
Gabriela Savitsky // 18/05/2009 la 20:23 |
DSN
ești liber să preiei leapșa
Și să fii ce vrei.
Dar ce are domne Renault-ul că nu vă place?
Dragoş Sorin Nicula // 18/05/2009 la 20:38 |
Poate ca am sa fac si asta, dar am sa raspund aici, daca va fi cazul!
Mihnea Georgescu // 19/05/2009 la 08:31 |
Au dreptate băieţii… Renault???
Eu – Mercedes sau BMW…
CELLA // 19/05/2009 la 08:59 |
avem voie să urăm ?
paul gabor // 19/05/2009 la 14:54 |
Mie imi place sunetul de aici. E proaspat, uneori indarjit…
neinfectat de comunism // 19/05/2009 la 15:50 |
tu mihnea turcitule, mai degraba daewoo cielo rosu…
Gabriela Savitsky // 19/05/2009 la 16:42 |
Cella,
numai să nu urâți.

Te referi la Cartea de diamant? Aceea va fi înainte de plecare. E pe o scară a durității (de cristal, de rubin, de topaz, etc).
Îți mulțumesc că ești aici.
Gabriela Savitsky // 19/05/2009 la 16:43 |
Paul,
ai urechea fină. Da, e îndârjire. Dar una cuminte și aparent pasivă.
Gabriela Savitsky // 19/05/2009 la 16:44 |
Mihnea,
fiecare cu plăcerile lui.
Gabriela Savitsky // 19/05/2009 la 16:45 |
Dragoș,
nu eram ironică. Mă jucam. Dar zâmbetul complice nu se poate posta pe blog.
Vania // 19/05/2009 la 18:53 |
12+1…
Numărul 1 nefiind ales în mod aleatoriu.
Dragoş Sorin Nicula // 19/05/2009 la 19:02 |
M’am lasat convins, nici eu nu stiu cum!…
http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/05/19/leapsa-online/
Gabriela Savitsky // 19/05/2009 la 19:49 |
Vania,
Nu e aleatoriu, da. Cum cred că știi, e numărul de destin.
Gabriela Savitsky // 19/05/2009 la 19:50 |
Dragoș,
nu pot decât să mă bucur pentru tine. E o leapșă interesantă.
Dragoş Sorin Nicula // 19/05/2009 la 20:08 |
Doar interesanta ?…
După o seară de chef « Ioan Usca // 20/05/2009 la 07:07 |
[...] Nu-i mai deşteaptă Gabi, că s-a ascuns după colţar, şi n-a mai făcut niciun chef? Măcar, la ora asta, ei nu-i vâjâie! Şi pe rahatul ăsta de [...]
Pescarusul argintiu // 20/05/2009 la 15:37 |
Cat de mult ma bucur ca a ajuns si la tine aceasta Leapsa!
In unele raspunsuri si identificari, coincidem.
Cum de nu te-ai descoperit in lumea filmului si a desenelor animate?
Oricum, totul e de nota 10!
Si pentru ca azi e ziua imbratisarilor spontane, da-mi voie sa te strang in brate cu blandete, fara indarjire!
Gabriela Savitsky // 20/05/2009 la 18:21 |
DSN
interesante raspunsurile tale.
Gabriela Savitsky // 20/05/2009 la 18:30 |
Pescarusul,
sa zicem ca mi-a placut Dama cu Camelii. Si Tacerea mieilor. Sa Parfum de femeie. Mi-e greu sa ma identific cu un film.
Iar de Desene, am vazut putine, nu am avut pasiunea lor. Nici nu erau pe vremea mea… “Pe vremea ta”, asa zice feciorasul meu si asta inseamna ca avem vremi diferite… Nu am niciun personaj de desene animate cu care sa ma identific.
Iti multumesc pentru imbratisare. Ti-am raspuns ca atunci, in fata spitalului. Incerc sa inlatur celelalte “straturi” si sa regasesc sentimentul minunat de cand te-am cunoscut nemijlocit.