imaginea am gasit-o aici
Din păcate nu sunt chiar bine pentru că m-a pus Michiduță să crap un stânjen de lemne vinerea trecută, numa așe, să-mi demonstrez mie că mai pot să fac ce făceam odată… Iar inima îmi spune că nu sunt numai inconștientă dar că am și îmbătrânit… Cred că inima mea e supărată că a trebuit să aleagă tocmai o ființă ca mine. Înafară de asta, am descoperit că unii oameni din preajma mea merită atenție și dragoste. Creștinească, nu vă uitați oblic. Am descoperit că am idei preconcepute și nu sunt scutită de tentația de a opera cu stereotipii și etichete. E teribil de cald în apartament. Se lichefiază și gândurile și se scurg nu știu unde, ca niște dâre lipicioase de transpirație… Ce să zici despre politic? Mai e ceva de zis? Mai are sens să zici ceva? Ce să zici despre viața din România? Are sens să zici ceva? Am devenit o populație de inși fiecare singur împotriva celorlalți. Fiecare singur cu un Dumnezeu de plastic atârnat la gât.
Îmi plac colegii pe care i-am descoperit acum, după 4 ani de când suntem împreună și în care eu am ridicat ziduri de frustrare în jurul meu. Am redescoperit, datorită unei zgâtii de fată, cea care m-a și scos din bârlog, la început trăgând de lanț și apoi împingându-mă, că și lumea din preajma mea e la fel de fascinantă ca anonima junglă a blogurilor. Nu de-asta nu scriu. Nu scriu pentru că nu am ce. Pur și simplu, mă bucur de viață, de prietenie, de vară, de căldura asta sufocantă, de trandafirii care-s anul acesta complet nebuni. Sper să mai am de trăit un pic, măcar un pic. Știu că stăm cu toții cu sabia deasupra capului dar parcă sabia de deasupra capului meu e mai aproape… N-am vrut să sune așa pathetic (…) și nici nu e, sunt senină.
