Scoici mai bătrâne decât mine, poate… Nisipul - făină din alte scoici măcinate de miliarde de valuri, altele, mereu altele, în acelaşi du-te – vino atât de tandru şi de fascinant. Cred că m-am uitat minute în şir la fiecare ciob mic de nisip. Fermecătoare alunecare lui, cernerea lui printre degete şi molcomă dogoarea. Nu e precum nisipul de piatră, nisipul de râu. Acela te murdăreşte, conţine şi mici particule de pământ. Acesta e un nisip pur.
“La Steaguri”, fecioraşul meu, echipat ca un scafandru de jucărie, scufundându-se sub stabilopozi, a găsit cochilii de Nautillus. Cu spirala lor asemănătoare cochiliei melcului, cu spirala care e identică formei galaxiilor… “Totul e în una şi una e în toate”… mă gândesc şi ascult tălăzuirea mării în acest culcuş nelocuit acum, în această casă în care nu mai locuieşte decât – ca-ntr-o pâlnie de gramofon – o muzică eternă …
Pe sub umbrele se zăreşte o barcă acţionată cu pedale, ca o bicicletă, pe care am fi vrut şi noi să ne “dăm” dar n-avea cne să pedaleze. Era prevăzută cu tobogan iar cei care o închiriau primeau veste de salvare. Să navighez a rămas, iată, doar o năzuinţă 
Cineva e pe cale să devină explorator!
Acestea sunt instantaneele primei zile. Or mai fi fost mii de ipostaze care meritau fotografiate dar am fost şi noi ocupaţi să gustăm din mare, din iarba ei sărată, să respirăm aerul ionizat, să ne răsfirăm la soare precum şopârlele şi să ne cufundăm în somn, ca-ntr-o apă adâncă şi maternă.
