(cele anterioare le găsiți aici)
Grupul de jurnaliști pătrunse în clădirea întunecată, roasă de vreme și impregnată de suferința inimaginabilă a atâtor ființe care-și lăsaseră aici tinerețea, entuziasmul, dragostea de viață. Unii chiar viața. După zidul dinspre vest, se zăreau șiruri de movilițe însemnate cu câte un lemn pe care era prinsă o tăbliță cu un număr. Fetele, mai simțitoare din fire, se cutremurară.
Bruneta cea oacheșă șopti ca pentru sine:
- Fii atent!… Se poate și să mori aici neștiut de nimeni…
Urcară o scară spiralată cu treptele de piatră, tocite de pașii celor care urcaseră cu moartea în suflet și coborâseră spre ateliere, spre înfățișările de la tribunal sau – mai rar, spre libertate.
- Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate … rosti, gânditor, apăsând pe fiecare treaptă pe care călca succesiv, tânărul înăltuț și smead.
„- Nessun maggior dolore
Che ricordarsi del tempo felice
Nella miseria …” adăugă, gânditoare, doamna cea trupeșă, pierzându-și parcă mult din aroganță.
- Hai, terminați cu miorlăielile! Că n-am intrat în infern! sui câte două trepte, optimist, unul dintre cameramani, luându-le-o înainte. Ce dracu’? Suntem la concurs de recitare sau am venit să facem documentare? O să le plângeți de milă acuș violatorilor și ucigașilor!…
- Că tu și faci altceva decât să plimbi a proasta obiectivul!… Și, după aia, stăm trei ore să-ți edităm balastul… ripostă cineva, din spate.
- V-aș vedea eu ce v-ați face fără sfânta imagine!
- Ce-ar fi să vă și păruiți? Cearta fără bătaie, nuntă fără lăutari! puse lucrurile la punct lățosul cu privirea exoftalmică și diluată.
Cotârneață, agentul care-i însoțea, nu scosese nicio vorbă și părea că nici nu-i aude, pășind absent. Ajunși la primul nivel, intrară într-un culoar cenușiu, pavat și el cu piatră de tuf tăiată în lespezi dreptunghiulare. Din loc în loc, piatra care lipsea era completată cu petece de beton în care sclipeau fărâme de mozaic.
- Acolo e biroul domnului comandant, le indică agentul Cotârneață o ușă capitonată cu piele maronie, în capătul coridorului, într-un intrând unde pardoseala era acoperită cu o mochetă turcoaz care-ți dădea, brusc, un sentiment de tihnă și liniște.
- Nu mergem mai întâi să vedem deținuții? insistă unul dintre jurnaliști. Îl salutăm pe domnu’ comandant, mergem să ne facem treaba și venim la final pentru concluzii, nu?
- Să intrăm să ne prezentăm, îi luăm o scurtă declarație și mergem pe secție. Nu are rost să ne întoarcem, e 1o deja, vreau să intru cu materialul pregătit în jurnalul de la 12, fu de părere și bruneta cea subțire ca o trestie.
- Dacă nu intri în fiecare zi la 12, îți pierzi sensul vieții … rânji unul dintre băieți. Aici e zi de filmat și de consemnat, ar fi o prostie să fușărim. Crezi că toată ziua bună ziua o să avem acces în închisoare să filmăm și să ne fâțâim pe-aici? Faci un direct scurt la 12 și ne vedem de treabă.
- Hai măcar să-l salutăm. Până la urmă, cine știe din ce rațiuni, ne-a dat voie pe ”domeniul” lui, concluzionă spălăcitul cu părul unsuros.
Își sucuturară încălțămintea pe covorașul de la intrare, îl lăsară pe Cotârneață să bată și să intre și așteptară, cu mâinile înfundate în buzunare, să se deschidă ușa.
*************************************************************************************
Apa izbucni brusc prin toate orificiile țevilor smulgând strigăte și gemete felurite, pe diverse tonalități, din piepturile bărbaților goi învălmășiți în sala dușurilor. Apa fierbinte îi făcu să strângă din pleoape și să plece capetele strângând din umeri, cocoșându-se, în aburii ce umpluseră incinta.
- Bă! În toată mizeria asta de viețaș, baia e cel mai bun lucru! Fără baie, cred că am înnebuni dracului! strigă Gore, fericit. Codoșule, dă-mi și mie cu săpun pe spate, că tu te pricepi cel mai bine! Hai, repede, că acuș ne opresc caraliii apa!
Codoșu se execută rapid, îl săpuni bine pe spinare apoi îi întinse săpunul, să continue singur operațiunea. Gore îl luă, se bușumă peste tot și, câutându-l din ochi pe deținutul nou, strigă:
- Bă, ăl nou, unde morții mă-tii ești? Treci aici lângă mine, nu ți-am zis că să stai lângă mine, să-ți fac instructajul?!
Traian înaintă pe sub ploaie, cu sângele încă râurind din arcada spartă, cocoșat și șchiopătând și se opri, prudent, la un braț distanță de Gore. Gore îi întinse săpunul.
- Noroc de mine, că te căsăpeau caraliii. Ai văzut că ascultă de mine? Dacă te dai bine pe lângă mine, o să ai viață ușoară. Nu-i așa, băi Bodroagă? Zi-i și tu!
- Da, bă, așa-i, întări acela, rânjind unui gând numai de el știut. Asculți de Gore și nu se mai ia nimeni de tine că Gore-i așa cu caraliii, arătă Bodroagă apropiindu-și arătătoarele pline de spumă unu de altul, cu celelalte degete strânse pumn și frecându-le între ele. E pe felie cu autoritățilii Gore!
Gore își încheiase săpuneala și îi întinse cu gest scurt săpunul lui Traian care stătea ca o momâie plouată căutând să distingă adevărul din replicile colegilor de suferință și o mie de gânduri îi străpungeau capul toropit de durerea loviturilor primite. Luă săpunul cu un gest moale și absent și și-l trecu pe brațe și pe piept.
- Ce ziceai că ai fost ”afară”? întrebă Gore cu ochii sticloși.
- Am ocupat tot felul de funcții de conducere… gângăvi Traian, plimbându-și săpunul pe trupul schilav.
- Ai grijă să nu-l scapi că te pune Gore să i-l ridici cu gura de pe jos… mormăi Franzelă.
- Tu ce te bagi în seamă, labagiu sifilitic?! reacționă Gore. Vezi poate-ți smulg limba și ți-o bag în cur! Fraiere care ești fraier!
Atent la schimbul de replici dintre cei doi, într-adevăr, lui Traian îi alunecă săpunul printre degete. Cu gesturi disperate și haotice, încercă să-l prindă înainte de a ajunge pe beton. Efortul lui și mutarea centrului de greutate, îl dezechilibră.
Gore îi făcu semn scurt din ochi unui lungan cu trăsături lombroziene, acesta se întinse și înhăță un prosop de pe băncuță, prosop care se transformă imediat într-un căluș pe care Gore îl fixă cu gesturi pricepute peste gura deținutului celui nou căzut ca o broască pe cimentul ud sub ploaia orbitoare și fierbinte care nu mai contenea.
