Azi ar trebui să scriu. După un week-end pe care-l simt în oase deodată cu oboseala insatisfacției că toamna – când s-o văd și eu – a ținut numai o zi, sunt făcută dintr-o materie plutitoare.
Ionuț Andrișan se psihanaliza zilele trecute pe blog și, citind, am alunecat într-un deja vu din care deși fac eforturi de a ieși, nu reușesc.
Există vise premonitorii? Sau atunci când dormim cineva călătorește cu sufletul nostru printre stele, pe alte planete locuite de alte forme de viață? Am scris anterior într-o postare că între 18 și 21 de ani a fost cea mai fastă perioadă din viața mea. Cu lecturi, entuziasm, prieteni adevărați, pace și inspirație. Apoi, am alunecat în viață cu tot cu visele mele pe care mi le-am zdrobit de caldarâm de multe ori. M-am ridicat de fiecare dată. Până acum. Am visat, într-o noapte de vară plină de stelele pe care puteam să le-ating, un vis care mă urmărește cum mă urmărește îngerul meu personal. Doi adolescenți, unul blond și celălalt brunet, au venit din cer cu o carte. Au coborât la mine-n odaie și au deschis Cartea. Au citit, pe rând, pasaje din ea. Fraze pe care le-auzeam direct cu mintea, nu cu urechile. Au închis cartea, m-au privit îndelung, cu gravitate și apoi au dispărut.
Cei care se îndeletnicesc cu scrisul știu că inspirația vine când vine. Deși corpul tău face mișcările pe care le-a-nvățat, ca un mecanism, ceva din tine e ”conectat” în altă parte. Mi s-a întâmplat să am revelația că scriu ceea ce fusese scris dinainte în cartea din care-mi citiseră cei doi adolescenți din vis.
Dacă ați citit cărțile lui Carlos Castaneda, ați putut descoperi ”latura activă a infinității”, acea parte din noi veșnică, neperisabilă, sacră.
Există în om o forță nebănuită de care nu e nici măcar conștient. Doar din când în când are acces limitat la fulgurațiile ei.
Dacă vrea să iasă din Tenebre și, trecând prin ritualul călătoriei inițiatice, să-și valorifice și să scoată la lumină Dumnezeul din sine.
E atât de simplu… Dar, ca să ajungi la simplitatea magică a eliberării de sine, trebuie să ”arzi” toată murdăria ce ”e în mod fatal legată/ de o mână de pământ”… Cum? Cred că fiecare are calea lui proprie…
46 raspunsuri Până acum ↓
Vania // 16/11/2009 la 13:33 |
Cale proprie, dar tot prin tenebre…
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 13:39 |
Vania,
Tenebrele au rolul lor necesar. De aceea e nevoie de Oana Stoica Mujea, să fim preveniți
Teodora // 16/11/2009 la 13:57 |
Buna.
weekend-ul acesta mi s-a parut ca toamana da o reprezentatie…..sambata un soare si o atmosfera de te “imbata” iar duminica ploaie si umezeala de-ti intra direct in oase.
Nu stiu daca exista vise premonitorii, dar, vise in care esti vizitat de ingeri sau demoni, exista, le-am “palpat”.
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 13:59 |
Teodora,
ceea ce demonstrează că există și îngeri, dacă îi visăm.
Sâmbătă am crezut că scăpăm de cenușiu și umezeală și îmi luasem un oarecare avânt să mai scriu la romanul Filomelei Pizdrintz. Dar entuziasmul a ținut până duminică. Uf.
adrian barbat // 16/11/2009 la 14:12 |
Toate intamplarile traite sau visate (in somn sau cu ochii larg deschisi) lasa urme si ne influenteaza la un moment dat viata sau comportamentul .
Simion Cristian // 16/11/2009 la 14:26 |
Eu ma intreb daca reciproca este valabila. Prezentul poate modifica trecutul? Intamplarile cotidiene ne pot face sa uitam/modificam amintirile ?
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 15:37 |
Adrian,
Poate le și menesc într-un fel sau altul.
Prima carte citită – pe care am și buchisit – a fost Poezii – Mihai Eminescu. Ediția aceea pe foaie velină și subțire precum pergamentul, în care poemele sunt așezate în ordinea cronologică a scrierii lor. În niciun caz nu m-am gândit vreodată că ”o să mă fac” poetă, când voi fi mare. În gimnaziu și în liceu am dovedit o oarecare dexteritate la literatura română – meai mult pe invenție și improvizație. Îți explic: Când trebuia să învăț despre un autor, aveam obsesia de a ști tot, absolut tot despre el. Ori asta însemna un volum uriaș de cărți de citit. Cel mai adesea pe la jumătatea documentării mă apuca disperarea gândului că niciodată nu voi reuși să citesc și să știu tot. Am scris, influențată de unii și de alții, de mode și corifei tot felul de aiureli postmoderniste. Sinele poetic (hai să-i zic așa) s-a întâlnit cu lumea pe la 23 de ani, când am dat admitere la facultate, la Litere și am cunoscut un maestru care înțelegea ce fel de umbră literară sunt. Dar Maestrul a ales o lume mai bună (paralelă) și mie mi-a rămas să mă caut în continuare. Nici azi nu știu destul…
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 15:41 |
Simion Cristian,
cred că e în spirală, nu în Cerc. Ar trebui să dai drumul la o sfoară pe care să cobori în trecut. Vei constata că ești înafara timpului odată desprins de spiră. Și că ai căzut înfara spațiului, pentru că spirala are parcusul ei, precum fumul. Nu are deschiderea egală (atunci ar fi o brățară) și nu e constantă. Nici volutele nu sunt la aceiași distanță. Nu putem modifica trecutul fie și pentru faptul că nu ne mai aparține.
adrian barbat // 16/11/2009 la 15:55 |
@Gabriela
.
Nu stiu daca sunt semne sau noi le acordam un sens ulterior, dar cert este ca multe se leaga intre ele si poate reusim in decursul vietii sa facem conexiuniile bune. Ceea ce-mi spui tu este de fapt ceea ce am aflat cu totii : cu cat stim mai mult cu atat ne dam seama cat de putin stim de fapt.
Procesul de creatie este direct dependent de muze si nu neaparat de indrumatori, este o gandire simpla a unuia care inca nu si-a descoperit vreun talent sau vreo inclinatie si inca mai cauta
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 15:58 |
Adrian,
ba, are legătură și cu îndrumătorii… Dacă tu vrei să devii maestru Zen și ai un îndrumător care nu e el bine construit, șansa ta e ratată din start.
În esență, breasla în interiorul căreia colcăie cea mai mare cantitate de ură și invidie este cea scriitoricească.
Există destine de ”căutător”. De ce nu?
adrian barbat // 16/11/2009 la 16:16 |
Am inteles citind printre randuri ce ai vrut sa-mi transmiti, orice breasla e o cloaca in care isi fac veacul si multi impostori.
.
Si, … m`da, e bine si cautator, singura mea dorinta e sa nu obosesc in acest proces de cautare
cell61 // 16/11/2009 la 17:02 |
Gabriela,
cred că eşti o persoană extrem de generoasă.
Şi foarte intuitivă.
Simion Cristian // 16/11/2009 la 17:11 |
Gabriela,
De obicei, dupa cateva pahare de vin, mai pun intrebarea asta prietenilor mei.
De la tine am primit cel mai frumos raspus.
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 17:31 |
cell61,
mulţumesc, cred că e mult ce spui tu.
Sunt generoasă când n-ar trebui să fiu. Cu tot felul de estropiaţi (e valabil şi pentru feminin).
Şi intuitivă doar când sunt în pericol.
Mulţumesc. E mult prea mult. Sunt o fiinţă normală, sensibilă la aprecieri şi mimoză la critici.
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 17:38 |
Simion Cristian,
e şi matematic demonstrabil
Nu are niciun rost să ne întoarcem în trecut şi să modificăm ceva. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să ne întoarcem, ne lăsa o posibilitate. Tot ce ducem cu noi ne uşurează zborul dacă ştim să rafinăm.
adc // 16/11/2009 la 17:47 |
Bine că nu dificilă, cum am mai avut…
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 17:49 |
adc,
asta am remarcat şi eu dimineaţă după ce am scris cele câteva cuvinte aici. Zic: “Uite, şi Adeceul a avut o zi mai … deosebită”.
Leo // 16/11/2009 la 18:49 |
“Deși corpul tău face mișcările pe care le-a-nvățat, ca un mecanism, ceva din tine e ”conectat” în altă parte. ” – simt asta mai ales cand recitesc ce am scris cu ceva timp in urma, si nu inteleg de unde au venit cuvintele acelea.
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 18:58 |
Leo,
există o teorie (pe care eu nu o cred sută la sută dar o iau în calcul) conform căreia există un univers al ideilor, al gândurilor, al întregii inteligenţe din Cosmos. Nu vorbim de inteligenţa rece, scormonitoare şi logică ci de inteligenţa iubitoare cu care “suntem conectaţi” doar când suntem benefici (în sensul că prin noi curge doar energie bună, iubire de viaţă).
Acolo, în acel univers, se află tot ce avem nevoie pentru a face oamenii (semenii) mai buni, pentru a crea emoţie estetică. Ai observat că suntem inspiraţi când suntem fericiţi, în armonie cu noi şi cu lumea? Eu vorbesc din amintiri, desigur, nu pot fi în nicio armonie văzând cu coada ochiului această campanie care le (şi ne) macină energia…
E o posibilă explicaţie.
spedy // 16/11/2009 la 19:17 |
Tot purgatoriul,toate tenebrele,tot ce este murdar sunt menite a slefuii in avalansa de bolovani,de a scoate in evidenta,dincolo de ele insele,straluciri de chihlimbar,reflexii de cristal in mii de culori si nuante,pentru a culmina in perfectiunea diamantina.Sunt unelele persoane harazite a scoate ,prin eforturile lor proprii si-n urma unor eforturi greu de atribuit omului obisnuit,atinse de mana divina,margaritarele din troaca comuna si precum scoicile (numai unele este adevarat)imbraca si formeaza din bobul de tina ,desavarsita perla…
Nimic nu este ce este,dar nici ce pare a fi… Chiar daca percepem viata ca pe o repetabila povara,ramane totusi unica prin faptul ca intotdeauna altul este cel ce poarta al ei strai,si numai o singura data…Si la urma urmei,asta e- alta nu avem…putem doar sa ne straduim sa ne-o facem frumoasa ,atat cat putem in conjunctura actuala.
spedy/16/11/2009
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 19:36 |
Spedy,
eşti copleşitor.
Simion Cristian // 16/11/2009 la 19:53 |
Cred ca tocmai ti-ai raspuns la intrebare!
mihai // 16/11/2009 la 19:54 |
salut sunt mihai membru la campania spune nu drogurilor am adaugat linku tau la sustinatori multumim ca ne sustii si esti simpatica ok as mai avea o rugaminte daca se poate dar nu stiu daca se poate sa spui si la prietenii tai de aceasta campanie ok multumesc poate ajuti pe cineva cu stima mihai o zi buna aa inca ceva daca ai ceva intrebari pe idul de mesenger daca stii ce e ala:)) am glumit ok idul de mesenger este spunenudrogurilor orice intrebare e bine venita sarut mana salut
spedy // 16/11/2009 la 19:56 |
Adanca plecaciune.
Sunt intr-o dispozitie ciudata ce ma impinge uneori sa bat campii…poate cu gratie …si am crezut chiar ca am proptit oistea-n loc nepotrivit si la moment neadcvat…Mii de multumiri
spedy/16/11/2009
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 19:57 |
Simion,
“Când am aflat răspunsurile, mi s-au schimbat întrebările” (Sorin Comoroşan -Membru al Academiei Americane de Ştiinţă, fumător de pipă)
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 20:34 |
Mihai,
prietenii tocmai au aflat. Ştiu cei ăla ID de mess şi da, am intrat pe site-ul vostru.
Gabriela Savitsky // 16/11/2009 la 22:17 |
spedy,
stai liniştit. Toţi avem zile (şi seri) incerte. Nu am văzut nicio oişte, dar mă uit mai atent.
paulgsandu // 17/11/2009 la 00:00 |
la mine realitatea e premonitorie.. ieri a plouat toata ziua in timp ce eu cautam o micuta sala de concert, si azi-noapte m-am visat ud pana la piele, cantand eu insumi la un fel de pian, cred..
ce sa mai crezi daca le pui pe toate astea cap la cap? nu-ti mai ramane decat sa te psihanalizezi in vis:)
Cristian Lisandru // 17/11/2009 la 12:37 |
Mi-a plăcut şi îmi place Carlos Castaneda…
Gabriela Savitsky // 17/11/2009 la 20:53 |
Paul,
realitatea ta a devenit remanentă.
Da, asta ar fi soluţia. Îţi recomand Arta de a visa a lui Castaneda.
Gabriela Savitsky // 17/11/2009 la 20:59 |
Cristian,
nu-i aşa? E cu totul şi cu totul special. Eu lui i-aş fi dat Nobel pentru Literatură; dar nu fac parte din juriu. Pentru călătoria iniţiatică, prima lui carte. N-o găsesc pe site-ul lui. Cred că se numeşte O călătorie la Ixtlan.
chiarnuconteaza // 18/11/2009 la 11:41 |
bazandu-ma strict pe propria-mi “experienta”, EXISTA premonitii. cu toate ca le am dintotdeauna (sau cel putin asa imi amintesc), ele se prezinta sub diferite forme. de la vise pana la stari de anxietate nejustificate. uneori ma sperie, alte ori din contra. de multe ori am fost luata peste picior pentru aceasta latura cumva “paranormala”. din pacate insa, s-a dovedit de fiecare data ca aveam dreptate. ne insistand pe acest aspect, nu reusesc sa spun cu exactitate care e finalitatea. de fapt cred ca imi e teama sa stiu. oricum pozitivul si negativul transmit semnale absolut diferite
. buhuhu 
Gabriela Savitsky // 18/11/2009 la 12:02 |
chiarnucontează,
unii dintre noi comunică mai ușor cu ”celelalte” lumi. Iar semnalele și simbolurile nu pot fi ”citite” cu exactitate.
Prin 2005, uitându-mă la televizor la Animal Planet la o emisiune a lui Steve Irvin, am întrebat (nu mai știu cine era în încăpere): ”Dar Steve nu a murit? E mort.” Știu că mi-a răspuns cineva: ”Cum să fie mort? E viu, uite-l!” Și am mai trecut printr-un episod, pe care nu-l povestesc aici pentru că implică persoane dragi mie. Dar care m-a înspăimântat de-a dreptul.
Și asta nu se întâmpla în vis… Visele sunt călătorii ale sufletului. Dacă nu ai citit cărțile lui Castaneda, ți le recomand cu drag.
Maria Postu // 18/11/2009 la 15:53 |
Cred ca intamplarile trecutului pot fi modificate de prezent…De pilda, intre 18 si 21 de ani , perioada fasta pentru Gabiriela, eu o percep acum ca fiind nefasta pentru mine.dar, comparativ cu cele care au urmat, se situeaza undeva mai jos…Poate dupa alti ani.cand se presupune ca ar trebui sa devenim mai intelepti, imi voi modifica din nou perceptia asupra trecutului meu si a asupra prezentului de acum ce devine trecut chiar in momentul cand ridic degetle de pe tastatura.
Vizite de ingeri?Poate, nu constientizez asta foarte clar, in schimb visez ca imi pot relua viata…Si o pot retrai cu. zic eu, fara sa exagerez, intelepciunea de acum…Si in acea viata, probabil ca nu ati mai f auzit de mine sau de cea care semneaza cu acest nume intamplator.
Gabriela Savitsky // 18/11/2009 la 16:52 |
Maria,
a fost perioada în care m-am apropiat de literatură. Și în care am întâlnit Marii Prieteni.
M-am apropiat și scriind și citind foarte mult; aceasta fiind a doua perioadă de intense lecturi. Acum arareori mă ”prinde” vreo carte. Trebuie să fie magistral scrisă. Am mai întâlnit, desigur, și cărți magistral scrise. Coelho, de exemplu, care-i enervează pe ”intelectuali”, mie îmi place foarte mult. Scrie în mai multe chei, pentru diferite nivele de înțelegere a lecturii. E una pentru inițiați, alta pentru publicul larg. Sau John Fowless, care-i și lingvist. Are niște romane aiuritoare. Fascinante de-a dreptul. Sau Elias Canetti. Orbirea, de exemplu, mi se pare un roman fabulos! Cum descrie el mulțimile, care se fac și se desfac, prin care străbat informații disparate și contradictorii… Și alții… și alții… Despre îngeri a spuns Andrei Pleșu ce era de spus în limba română, cred.
Mulțumesc.
Palinkul fără palincă « Călin Hera. PA-uri şi mirări // 19/11/2009 la 21:01 |
[...] române!, le spune grecul. Şi marea s-a trezit! Eugen şi Petre stau pe gânduri. E o zi incertă, în oraşul cu multe palate, acolo unde i-a purtat turul brownian al României. Iar portofelul le [...]
-X- // 20/11/2009 la 11:00 |
“Există în om o forță nebănuită de care nu e nici măcar conștient. Doar din când în când are acces limitat la fulgurațiile ei.”
In existenta noastra apar un fel de ‘noduri’, rascruci, momente cheie – le-am denumit eu, cind avem acces la lucruri/informatii venite din acea nebuloasa inchisa in Eul nostru si in care nu putem naviga ori de cite ori am vrea.
Gabriela Savitsky // 20/11/2009 la 13:13 |
-X-
Așa cum am eu ”acces” la o ferestruică în viitor cu aceste scrieri premonitorii.
Momentul fast al acestor ”noduri” apare neanunțat, când suntem absenți din real, avem o stare plutitoare…
-X- // 21/11/2009 la 13:53 |
gabi // 22/11/2009 la 17:06 |
O postare ca dupa sufletul meu. Felicitari Gabriela pentru generozitatea de idei.
Si da, exista starea de “inconstient colectiv” asa cum exista si starea de “inconstient personal”. Visele net conturate, bogate in detalii si care se raporteaza la o problema stricta a individului vin din inconstientul personal pe cand visele mai putin clare, cu detalii mai sterse sau lipsite de detalii reprezentand imagini cu marile probleme ale lumii si ale vietii vin din inconstientul colectiv. De unde se deduce ca nu traim “insular” si ca exista un potential comun al energiei din univers.
Gabriela Savitsky // 22/11/2009 la 18:57 |
gabi,
Asta e una dintre postările scrise în “transa” aceea. Sper că energia pozitivă din acest inconştient colectiv să devină preponderentă
Gabriela Savitsky // 22/11/2009 la 19:01 |
-X-
aş spune că te invidiez dar n-o să spun asta.
În vremurile când eram absentă din real am acumulat foarte mult dar nu am înpărtăşit şi altora. Eram un creuzet în care se adăuga mereu câte un ingredient. Şi starea “plutitoare” nu depindea de mine, era. Acum, caut mijoace artificiale să o “reinstaurez”
http://gabitzubitzu.blogspot.com/2009/11/zi-de-zi.html // 22/11/2009 la 19:17 |
Gabriela,
e cel mai frumos si curat gand.
gabi // 22/11/2009 la 19:18 |
…scuze…
n-am avut intentia sa-ti las acel link…
a ramas asa, de la ceea ce-am postat anterior
Gabriela Savitsky // 22/11/2009 la 19:56 |
Orice link e binevenit.
Cu atât mai mult cu cât duce la ceva atât de frumos…
gabi // 23/11/2009 la 00:42 |
multumesc, draga mea