Etichete
Caius, chef cu bloggeri, F16, noapte de februarie, Onici, Vasile Roaita
Foto: Alice Drogoreanu
Spre dimineață, fetele chemară taxiuri și plecară fiecare acasă. Peste sticlele goale, scrumierele pline de mucuri, pahare cu urme de degete și platouri pe jumătate goale plutea tristețea aceea indicibilă a epuizării. Cu bărbia căzută în piept, domnul plutonier-major Onici mormăia frânturi dintr-un cântec cazon. Unul dintre bloggerii invitați avusese o idee năstrușnică. Și anume, să dea foc la câteva cutii cu ierburi, să vadă dacă au vreun efect. Efectul fusese acela că se aprinsese linoleumul și, acum, în mijlocul prăvăliei se întindea un petec negru ca o umbră de stea. De la fumul inhalat, câtorva li se făcuse rău, prilej pentru ceilalți să râdă strașnic și să facă bâză. Evident, Caius fusese acela care curățase toaletele.
Daniel, în picioare, cu un pahar pe jumătate plin, ciugulea din castronul cu icre.
- Ia, bă, țărane, o linguriță! Îți bagi labele tale murdare în castron! Poate mai vrea cineva să mănânce! – îl repezi o voce încleiată.
- Mai vrea să mănânce cineva? – se miră Daniel retoric. Nu vrea nimeni, ce ‘ști fraier!
Caius simțea că are sub țeastă cinci avioane de vânătoare F16 care-i arau materia cenușie trasformată într-un cer înnegurat de furtună. Din pricina aceasta nu mai aprecia bine distanța. Întinse mâna după sticla de bere – în care, în treacăt fie spus, îi Eftimie scrum de țigare - cu gândul să se răcorească și să stingă incendiul ce-i mistuia măruntaiele. Evident, picioarele nu-l mai ascultau. Se bălăbăni cu mâna întinsă în aer, se răsuci și, în cădere, instinctul îl făcu să apuce de orice pentru a-și opri prăbușirea. Întâmplarea făcu să-i cadă la îndemână un mâner de care se prinse cu amândouă mâinile după ce execută o piruetă care, treaz, nu i-ar fi ieșit.
Ceilalți, amețiți de fum și de licorile îngurgitate în amestec, cum nu mai era nimic de făcut și prea puțin de băut, se ridicară unul câte unul la sugestia lui Onici.
- Hai să ne ducem pe la casele noastre că omul ăsta mai trebuie să și muncească. Ia uite-l cum stă atârnat acolo, parcă-i Vasile Roaită. Caius! Ai grijă să cureți aici. Să nu ne faci de băcănie că noi am pus cuvânt pentru tine la patron!
- Ce chef strașnic am tras! Sunt valabili bloggerii… Cum o cheamă pe aia brunețică și mignonă care tot zicea că nu-ș ce defect are?.. - mormăi și Daniel dând să-și scoată gheata din frapiera cu gheață în care călcase.
Nu-i răspunse nimeni, pentru că nimeni nu-și amintea cu exactitate care-i numelele cuiva. Ieșiră bălăngănindu-se și vorbind tare. Onici se opri lângă o scară de incendiu pentru chestiuni de ordin personal. Se pierdură unul câte unul în noaptea primăvăratecă răsfrântă către zori.
Sirenele mașinilor de poliție se auzeau sunând din ce în ce mai aproape.
„Iar s-au încăierat găștile…” – mormăi Onici ca pentru el și își continuă un pic împleticit drumul către casă fluierând încetișor o melodie inventată ad-hoc.
