Foto: Alice Drogoreanu
Ca o demnă reprezentată a stirpei mele, am fost curioasă să aflu cine a inventat acest nou gen de linkuire. Din link în link am ajuns la geniul inovator. Reguli, că fără reguli am fi într-un haos sterp – și asta o spune cineva care nu crede în reguli:
- Scrii o scurtă parodie a unui blog (sau a doua bloguri, sau trei).
- Menţionezi în postul tău – cu link spre postul pe care îl citeşti acum – că participi la ştafetă.
- Îl înştiinţezi şi pe cel parodiat: îi scrii o scrisoare pe hârtie, o pui în plic şi te duci până la poştă, cumperi timbru, scrii adresa cu pixul şi pui plicul la cutia poştală. Exact, glumeam. Îl anunţi prin mail cu link, commenturi cu link pe blogul lui, vezi tu.
- Bloggerul parodiat / Pricepe ca ştafeta a luat.
În general, ideile pentru postările de a doua zi îmi vin după-amiaza. De obicei, scriu febril în minte fraze meșteșugite pe care a doua zi constat că nu mi le mai amintesc, așa că trebuie să încropesc din iluzia că-mi amintesc. Am scris astfel epopei, discursuri devastatoare, romane și eseuri, editoriale și teorii filozofice. Norocul contemporanilor constă în faptul că Dumnezeu este o entitate cu mult umor, astfel că, lângă uriașele calități pe care n-o să îndrăzniți să le negați a pus o doză considerabilă de lene, energie autogenerabilă și multă ironie – astfel că mă prind repede c-am luat-o razna și mă întorc senină în matca mea originală. În semimuțenie și nepăsare. În acel: „n-are niciun rost” sau, mai bine „mai vedem mâine”.
În timp ce detectivii construiau supoziții logice, sau mai bine-zis hazardate, despre cele 15 cuțite înfipte în trupul unei romanciere imobilizată acum în spital și presupuneau că mobilul abominabilei fapte este situarea pe o poziție fruntașă-n Zelist, două eleve s-au încăierat și s-au bătut pe viață și pe moarte pentru un … penar (o fi conținând prafuri ilicite?). Cum știrile de presă care făceau până acum cote infernale de trafic celor care reușeau să le obțină pe surse nu mai aduceau cuvenitele bonificații în topuri pentru că ziarele aproape dispăruseră cu desăvârșire, unii, mai inventivi, au căutat o modalitate nouă de a atrage cititorii. Unii au ales să posteze o imagine video de pe youtube însoțită de o caricatură, secondate de 17 linkuri, alții, să ne ademenească și să ne seducă prin intermediul parfumurilor și a unor tablouri absolut uluitoare.
Întreaga blogosferă are un aer primăvăratec și ușor frivol, astfel că nu știi de ce să te lași îmbătat mai întâi: de duioșie și tandrețe sau de dulceața mierii unui crochiu de proză,
Mai bine te autoexilezi pe Sifnos, fără laptop, fără telefon, fără internet, doar cu bucuria de a privi, mirosi, asculta. Nu poți rămâne acolo mai mult de trei zile, pentru că se instalează sevrajul. Și, neavând informații despre ce se mai întâmplă în Zelist, cine ce a mai scris, cine pe cine a mai scos din blogroll, poate apărea neîncrederea și gelozia.
Astfel, stând izolat și fără surse de informare, mintea începe să construiască ipoteze fantasmagorice din cele mai stranii. Poți să-ți imaginezi că Gerilă are un frate geamăn absolut necunoscut, să te gândești că există oameni care se bucură de viață, de viața reală, cea de toate zilele fără să știe că există bloguri și să fie frustrați că nu-s celebri precum X sau Y… Care-și bagă puncte în Zelist fără să … fără să.
Și, după ce-ai colindat prin istoria îndepărtată și recentă urmărind același principiu vechi de când lumea conform căruia sclavia nu s-a abolit decât formal, ai revăzut cu mintea oamenii dragi, te duci pe țărm și dezlegi luntrea, fluieri după luntrașul care-i dispărut prin cine știe ce peșteră, îi pui un ban de argint în palmă și el te întoarce, trăgând de vâsle și privindu-te din timp în timp cu o curiozitate nedisimulată, la civilizația al cărei rob ești.
Cu degete febrile, deschizi laptopul, conectezi cablurile trăgând de ele ca un apucat, setezi conexiunea de internet, și ești fericit! Ești conectat prin unde nevăzute cu oceanul informației. Aprinzi o țigare, tragi cu sete un fum – n-ai mai fumat de trei zile – și clickui să vezi ce-a mai scris cutare despre care-ți place cum scrie și e primul pe care-l citești în fiecare zi, ce felie literară ingenuă și proaspătă a mai tăiat din peretele imaginației cutare, și ce stropi de culoare și lumină a mai surprins cutare.
Cauți apoi pe dexonline, ca să fii sigur, „ștafetă”, îți dai seama că ai compromis total postul dar e prea târziu și mintea ta e golită de idei, așa că îi dai Publicare…
