Manipulare la scară globală

Etichete

Central Intelligence Agency, Clubul de la Roma, Comitetul celor 300, Daniel Naisbett, Daniel Yankelovich, Derwin Cartwright, Federal Emergency Management Agency - FEMA, Hadley Cantril, Heidrich Himmler, institutul Tavistock, John Rawlings Reese, Kurt Lewin, Lewis Lipssitt, Margaret Meade, mijloacelor de informare, miracolului Beatles, Naval Bethesda, Noua Ordine Mondiala, Office of Strategic Services, Royal Air Force, Science Policy Research Unit, Serghei Ceahotin, Skelley and White, Trend Report, Vacaville, Willis Harmon, World Trade Center

Dezvăluiri din istoria secretă a manipulării: experimentele şi planurile criminale elaborate de Institutul Tavistock

de Vlad Petreanu

“Am văzut un om de afaceri echilibrat şi sigur pe el, care a intrat în laborator zâmbind încrezător. În mai puţin de 20 de minute era chinuit de ticuri şi se afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor şi îşi frângea mîinile. La un moment dat şi-a lăsat capul în palme şi a murmurat: Dumnezeule, opriţi-vă! Şi totuşi a continuat să execute fiecare instrucţiune a experimentatorului şi s-a supus până la capat.” S. Milgram, 1963 (concluzii în urma unor experimente de manipulare)

Subiectul conspiraţiei planetare fascinează şi intrigă publicul larg. Dezvăluirile făcute mai ales în ultimii ani au aruncat lumină asupra faptului că există o gigantică şi monstruoasă conspiraţie care urmăreşte să ia în stăpânire întreaga planetă. Manipularea este una dintre armele de temut folosită de conspiratori pentru a-şi ascunde scopurile reale şi pentru a controla publicul larg.

Mulţi oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspiraţie pe o scară atât de largă. Unii cer probe, dar atunci când le găsesc le neaga existenţa sau le consideră irelevante. Alţii rămân indiferenţi, spunând că au probleme mai importante de rezolvat pentru a supravietui într-o societate concurenţială. Vedem cum în mod paradoxal toţi aceştia reacţionează exact aşa cum sunt programaţi, în timp ce neagă în continuare existenţa programării. Bernard Levin dezvăluie în cartea sa “Time Perspective and Morale” cum au fost şi sunt utilizate astfel de mecanisme.

“Profilarea” creierelor – arma războiului psihologic

În jargonul conspiratorilor, tehnicile de influenţare şi manipulare se numesc “profilare”. Odată ce vom înţelege cât de uşor de realizat este aceasta, la nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea unor reflexe condiţionate, conspiraţia nu va mai fi un mister pentru nimeni.

Profilarea este o tehnică elaborată în 1922 în Marea Britanie, la comanda Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings Reese a înfiinţat în cadrul Universităţii din Sussex cea mai mare instituţie de “spălare a creierului” din lume – Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane.

Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Război Psihologic al Marii Britanii. Rezultatele cercetărilor lui Reese si-au dovedit aplicabilitatea prin faptul că au fost verificate pe optzeci de mii de cobai umani (soldaţi luaţi prizonieri de armata britanică) supuşi mai multor forme de experiemente.

Utilizând metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese, populaţia SUA a fost uşor de convins să participe la al Doilea Război Mondial. În urma acestui succes, sub îndrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost înfiinţat Biroul de Servicii Strategice – OSS (Office of Strategic Services), predecesor al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o “necesitate” pentru acele vremuri.

În timpul războiului Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force să se concentreze asupra bombardării cartierelor muncitoreşti din Germania, lăsând intacte ţintele militare tactice, cum erau fabricile de muniţii. Trebuie menţionat aici că fabricile de muniţii din ambele tabere aparţineau bancherilor internaţionali, care nu aveau nici un interes să-şi vadă bunurile patrimoniale distruse.

Ideea care a stat la baza bombardării până la saturaţie a cartierelor muncitoreşti civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin şi echipa sa au stabilit o cifră ţintă, şi anume că dacă bombardamentele nocturne ale Royal Air Force distrugeau 65% din locuinţele muncitorilor germani, moralul populatiei civile avea să se prăbuşeasca. Documentul propriu-zis a fost redactat de Prudential Assurance Company.

Royal Air Force sub comanda mareşalului Arthur Travers Harris, supranumit şi “Bombardierul” a dus la îndeplinire planurile lui Lewin, culminând cu teroarea bombardării oraşului Dresden, în timpul căruia au fost masacraţi peste 125.000 de oameni, în majoritate bătrâni, femei şi copii. Adevărul cu privire la raidurile ororii declanşate de “Harris-Bombardierul” asupra civililor germani a rămas un secret bine păzit şi a fost dezvăluit după mulţi ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai târziu, după sfârşitul războiului, NATO a ordonat Universităţii din Sussex să înfiinţeze un al doilea centru de “spălare a creierului”, instituţie care a fost integrată în Biroul de Război Psihologic al Marii Britanii. Scopul principal al acestui centru a fost orientarea cercetărilor mai degrabă spre aplicaţii civile decât spre cele militare.

Aşa a apărut Science Policy Research Unit (SPRU) care a devenit cunoscută ca un institut al “şocurilor viitorului”, titlu atribuit aşa-numitei psihologii destinate să manipuleze grupuri mari de oameni prin expunerea la evenimente şocante şi schimbări foarte rapide de situaţie, menite să provoace panică, derută şi nesiguranţă în rândul populaţiei. SPRU a fost prima dintre numeroasele instituţii de acest gen înfiinţate la Tavistock.

Prin intermediul acestor crize artificiale urmate de “administrarea” lor, se urmăreşte ca oamenii să devină incapabili să ia decizii corecte, să-şi hotărască singuri destinele şi astfel să fie mai usor de manipulat. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor – Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor (Federal Emergency Management Agency – FEMA). FEMA a jucat un rol important în manipularea opiniei publice din timpul crizei create prin demolarea deliberată a Turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001.

Crizele artificiale şi “şocurile viitorului”

“Şocurile viitorului” sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situaţii. Ştiinţa a arătat că există limite clar demarcate ale numărului şi naturii schimbărilor cărora le poate face faţă mintea omenească. Astfel, după un şir continuu de şocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleaga între variantele existente care i se par incerte.

În urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, populaţia este astfel derutată şi demoralizată, cuprinsă de o violenţă necugetată, determinând astfel apariţia ucigaşilor în serie, a violatorilor şi a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă şi teroare. Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerţie şi de indiferenţă faţă de orice altă schimbare. Un asemenea grup devine uşor de controlat şi va urma docil ordinele, fără să se opună.

“Şocurile viitorului”, spun cei de la SPRU şi manualele Institutului Tavistock, sunt definite ca nişte “tulburări fizice şi psihice cauzate de sarcina excesivă impusă mecanismului de luare a deciziilor din mintea omenească”. La fel cum un circuit electric suprasolicitat va arde o siguranţă fuzibilă, şi oamenilor încep să li se “ardă siguranţele” – sindrom pe care ştiinţa medicală abia acum începe să-l înţeleagă, deşi John Rawlings Reese a efectuat experimente în acest domeniu încă din anii ’20 ai secolului trecut.

Unul dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea şi proliferarea consumului de droguri. Pentru că grupul-ţintă vizat era tineretul, acesta fiind cel mai greu de controlat, modalitatea cea mai eficientă a fost crearea “miracolului Beatles”, de fapt o invenţie a Institutului Tavistock şi parte integrantă din procesul de “fragmentare-adaptare deficitară” elaborat de profesorul Willis Harmon.

Acest proces constă în introducerea, cu ajutorul unui corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv şi dezbinător în interiorul unui mare grup demografic, vizat să fie schimbat împotriva propriei lui voinţe.”

Ceea ce a început cu Beatles şi cu pacheţelele de droguri (LSD-Lysergic acid diethylamide) distribuite sub formă de eşantioane în timpul concertelor acestei formatii, a generat un torent de droguri care şi la ora actuală inundă lumea. Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără cooperarea mijloacelor de informare, care le-au prezentat sub masca de “noi idei” şi “noi culturi” ce se dezvoltau în lumea artei şi a muzicii.

O reclamă absolut gratuită pentru LSD, firav deghizată în “artă” şi “cultură”, în timp ce cuvintele elaborate în contextul “muzicii rock” fabricate în aceleaşi laboratoare ale manipulării nu erau altceva decât stimuli cu înţelesul subliminal de a folosi droguri şi a fi “cool”.

“Violul mulţimilor” prin intermediul publicităţii şi al propagandei politice

Un vechi banc spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său, acesta ar fi spus: “Iată ce reflex condiţionat i-am creat. Când se aprinde beculeţul îmi aduce de mâncare.” Pavlov a demonstrat existenţa unui tip de reflexe condiţionate numite întârziate, prin care putea determina apariţia unui anumit comportament, în absenţa stimulului original care crease condiţionarea, dar care fusese asociat cu alţi stimuli.

Extrapolând la fiinţa umană experimentele făcute de Pavlov pe câini, studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt adesea condiţionate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul. Pe baza acestui principiu se bazează ăi psihologia publicităţii.

[continuare în partea a doua]

Îngeri şi Demoni

Vezi PDF | Imprimare

Autor: Sebi Publicat la: 20.04.2010 Citit de: 191 ori Conţine: 1022 cuvinte

Noutăţi: 191 Îngeri şi Demoni 265 Drumul spre fericire (1) 142 Drumul spre fericire (2) 100 Drumul spre fericire (3) 740 ADN-ul uman conţine gene extraterestre (1) 508 ADN-ul uman conţine gene extraterestre (2) 495 ADN-ul uman conţine gene extraterestre (3) mai multe noutăţi… sau Top 40

Motto:
“Dumnezeu i-a dat omului puterea de a fi creator, asemeni Lui,
iar omul, desăvârşindu-şi puterea, a început să creeze Demoni.”

Dumnezeu, spun Cărţile Sfinte, şi-a desăvârşit creaţia prin om, punând în el tot ceea ce avea mai bun, făcându-l după “chipul şi asemănarea Lui”. Astfel, omul, minune, mândrie şi apogeu al marii creaţii, a primit binecuvântarea de a-şi exercita nemăsurata putere întru lauda şi bucurarea Creatorului.

Dumnezeu a dat omului Cerul şi l-a întrebat: “Ce ai putea face cu Cerul?”, iar omul îi mulţumi lui Dumnezeu pentru dar şi decoră Cerul cu stele.

Dumnezeu a dat omului Pământul şi l-a întrebat: “Cum ai vrea să arate Casa Ta?”, iar omul îi mulţumi lui Dumnezeu pentru minunata sa casă şi împodobi Pământul cu păduri, câmpii şi animale, după pofta inimii sale.

Dumnezeu a dat omului îngeri pentru a-l sluji şi pentru a-i fi aproape şi a-l povăţuit: “Când ai nevoie de o mână de ajutor cheamă unul dintre slujitorii mei şi el te va sprijini la greu!”, dar omul, neputând înţelege deplina şi nemărginita bunătate a Creatorului, şi-a încercat măiestria mai departe, creând Demoni, pentru a avea de ce se teme.

Dumnezeu ne-a creat fraţi spunându-ne: “Să vă iubiţi între voi şi să vă ajutaţi unul cu altul!” Nesocotind povaţa Domnului, Omul a creat diviziuni sociale pentru a putea experimenta ura, a creat războiul, pentru a putea înţelege pacea şi pentru a experimenta distrugerea, pe care nu o putea învăţa de la Dumnezeu. Tot omul este cel care a creat asuprirea, pentru a putea găsi rostul libertăţii şi suferinţa pentru a găsi rostul alinării dar, din păcate, s-a obişnuit aşa şi lucrurile au stagnat aici.

Îndepărtându-se tot mai mult de calea ce dreaptă a Conştiinţei Divine, omului i-a intrat în obişnuinţă să-şi blameze Creatorul pentru tot ceea ce i se întâmplă aşa cum nu ar dori el să i se întâmple, uitând însă a-I mulţumi atunci când lucrurile capătă aspectul dorit. Omul însă îşi uită mereu rolul de creator cu care a fost investit, astfel, pasând responsabilitatea acţiunilor rele în dreptul celui ce învaţă la bine.

De fapt, deoarece Dumnezeu nu ştie să facă decât lucruri bune, înseamnă că însuşi Dumnezeu învaţă prin noi oamenii, măruntele sale ajutoare într-ale creaţiei, ceea ce înseamnă răul, adică acea parte a creaţiei pe care El nu a putut, nu a reuşit sau nu a dorit, a o defini.

Povestea noastră începe, dacă m-aş putea exprima aşa, cândva demult, în negura timpurilor, când un mag a avut o revelaţie privind un alt aspect neexplorat al existenţei, definit la modul general, abstract, prin termenul de “rău”. Meditând asupra acestei revelaţii, magul începe încet-încet să conştientizeze câte ceva despre noul termen şi îşi doreşte să experimenteze implicaţiile acestui nou concept, astfel că, la un moment dat, crează o formă gând, primordială şi firavă, bazată pe primele emanaţii de energie negativă.

La început larvă astrală, sau elementar necopt, această entitate bâjbâia întinderile astrale în aşteptarea ordinelor de la stăpânul său creator. Povestindu-şi păţania printre cunoscuţi, magul atrage din ce în ce mai mulţi oameni cărora li se pare o experienţă interesantă, nouă şi plină de necunoscut, dorind să experimenteze şi ei la rândul lor noile trăiri. Astfel au început ei înşişi, la rândul lor să alimenteze această formă gând, dezvoltând-o, maturizând-o şi transformând-o într-un elementar evoluat, cu personalitate, putere şi capacitate cognitivă.

Denumit “Lucifer” sau aducătorul de lumină (din latină: lux, lucis, “lumină” şi ferre, “a aduce”), a fost într-adevăr cel care a ridicat norii incertitudinilor şi ai necunoaşterii într-un domeniu cu totul necunoscut omului îndepărtatelor secole, domeniul denumit cu titlu general: “RĂU”. Lucifer a fost îngerul întunecat “creat” de către oameni pentru a putea înţelege partea întunecată a lucrurilor, parte pe care Dumnezeu nu a ştiut să ne înveţe a o desluşi.

Deoarece odată cu trecerea timpului experimentarea noilor trăiri în domeniul vibraţiilor joase şi foarte joase crează energii negative din ce în ce mai “subtile” şi mai “rafinate”, iar nivelul de dezvoltare al noii fiinţe evoluate atinge cote din ce în ce mai ridicate, acesta începe a se simţi singură şi cere creatorului său şi întreţinătorilor săi, sau impune acolo unde consideră că este cazul, crearea unor fraţi, asemeni lui, împreună cu care să stăpânească lumea negativă a tenebrelor.

Astfel, încet-încet, cohorte de demoni iau naştere din neant şi sunt trimişi către toate colţurile lumii pentru a instaura o nouă ordine, în care legea este “fă-l să facă rău, sau altfel, fără energiile lui negative, te vei dezagrega”.
în acest fel, ritualurile sataniste au rolul de a menţine puternice şi pline de viaţă aceste “minunate” creaţii ale Micului Dumnezeu, omul.

Chiar şi oamenii de rând sunt angrenaţi în acest imens şi laborios mecanism de perpetuare al diavolilor. V-aţi gândit vreodată că la fiecare înjurătură hrăniţi câte unul? V-aţi gândit de ce când sunteţi nervoşi şi supăraţi trebuie să erupeţi violent în speranţa de a vă calma dar mai rău accentuaţi acea stare de nervozitate? şi exemplele pot continua. De multe ori spunem că expresia “l-a pus Dracu’ ” este o simplă expresie şi nimic mai mult. Chiar credeţi?

Diavolii fără susţinerea oamenilor s-ar disipa în neant, în abisurile sferei astrale, disociindu-se în elementele din care sunt constituiţi. Nehrăniţi şi uitaţi în ignoranţă nu pot supravieţui Bunătăţii Divine.

Poate că, privit din punctul de vedere al ignorantului mult prea religios, a vorbi despre Lucifer este o blasfemie, sau un lucru de neîngăduit. Nu! Stăpânul absolut al Creaţiei, Dumnezeu, în marea şi nemărginita Sa înţelepciune, ne-a dăruit nepreţuita putere a creaţiei tocmai pentru a ne putea desăvârşi spiritual.

Cum am putea înţelege şi aprecia adevărata valoare a luminii dacă nu avem nici cea mai mică idee despre ce înseamnă întunericul? Dumnezeu ne-a dat puterea de a face întuneric acolo unde El a făcut să fie lumină, tocmai pentru a putea aprecia pe deplin măreaţa Sa operă şi pentru a ne întoarce la lumină.

Cum te poţi apăra de un duşman despre care nu ştii decât din minunate fabulaţiuni pline de inconsistenţă? Cunoscându-ţi duşmanul, îi poţi afla punctele slabe. Cunoscându-i punctele slabe şti care armă ar fi cea mai potrivită şi cea mai eficientă pentru el. Stiind cu certitudine ce armă să alegi, vei fi cu siguranţă un învingător.

Adresa acestui articol este http://roaim.co.nr/?a=articles&p=374

O dimineață la Dinar

Etichete

Bistro, Caius, Dinar, Pizzeria El Kardinale, plutonierul-major Onici, Politia brutala, politisti batausi, Satu Mare

Foto: aici

Caius deschise ochii şi-i închise instantaneu la loc, strângând din pleoape. Prin perdeaua movulie cu flori aurii pe care i-o instalase, drăgăstoasă, Marieta, la fereastră, lancea soarelui îi căuta, stăruitoare, ochii.

- Băga-mi-aş cracii în perdeaua ta, de fufă! – mormăi Caius. Perdea mov, ca la curve! Aia  maro era mai bună, că nu trebuia spălată aşa des.

Se întoarse cu spatele la fereastră, şi, cu o mână sub cap, iar cu cealaltă desenând pe cearceaful de un bleu îndoielnic, cu nuaţe evidente de gri, îşi proiectă această zi:

- Deci… Mă scol, mă spăl, mă spăl şi pe dinţi? … De câte zile nu m-am spălat? … de cinci, de când am prins-o pe vaca aia cu O…, cu domnul plutonier-major Onici – se corectă el, repede -, pot să merg şi azi aşa, că nu mă duc la casting, în puii mei, mă duc la spălat closete… Viaţă de căcat! M-am dus după Marieta până la Satu Mare cu bicicleta, am scos-o-n oraş şi pe ea şi pe zgripţuroaica aia de Directoare, am vegheat-o pe nemernica aia nerecunoscătoare şi la spital, când a păţit şi ea ca Doamna Filomela, a avut o cădere de calciu – înflori el cu privirea visătoare, visând la o Filomelă pe care el ar fi putut s-o iubească cu adevărat, nu ca tembelul ăla ţâfnos de Aristotel. Am suportat ploaia, căldura şi oprobriul public pentru ea şi ea, ca o … ca o … nu – ştiu – cum – să-i – zic, m-a înşelat cu domnul plutonier-major Onici… Cine ştie cu cine m-a mai înşelat!… – zise el furios, se ridică brusc, smulse perdeaua de la geam, garnijul îi căzu în cap, se auzi un trosnet sec şi el căzu în nesimţire.

Când se trezi, soarele era deja departe, depăşise colţul blocului. Îşi pipăi cu grijă creştetul capului şi degetele întâlniră o suprafaţă cleioasă. Amintindu-şi ce i se întâmplase, se enervă din nou, se ridică şi, în drum spre baie, îi trase un şut şi lămpii cu abajur roz, pe care tot Marieta o cumpărase de la „patruşuna”, „să se asorteze cu perdeaua”, aşa zisese ea.

- Căca-m-aş în abajurul mătii! – zise el, scâncit, străfulgerat de durerea din laba piciorului.

Căută în sertarul de la birou pozele pe care le făcuse împreună cu Marieta. La pizzeria el Kardinale… În parc, sub sălcii. Sub ele, pozele care apăruseră pe internet, înfăţişându-l cu pantalonii în vine, în timp ce un organ al Legii stătea aplecat să vadă dacă nu ascunde ceva în anus.

- Asta-i chiar faină! – zâmbi Caius. Ia să le iau cu mine la Dinar. Să vadă şi prietenii mei dacă eu meritam înşelat, după câte am făcut.

Le făcu pachet, le îndesă într-o pungă de plastic, se îmbrăcă febril, încheindu-şi greşit nasturii de la cămaşă şi încălţându-şi sandalele stânga-n dreptu’ şi dreapta-n stângu’. În fotografia pe care o admirase nostalgic, i se zărea organul genital atârnând cam până la 10 centimetri de genunchi. Deci nu era chiar aşa fătălău cum îl „făceau” ei, acum se ducea, să le dovedească „cu probe”. La ieşire, smulse din cuier o şapcă roşie pe care era inscripţionat cu litere albe „I’m a Big Dick”, şi-o aruncă pe cap, trase uşa după el şi coborî scările val-vârtej. Pe la etajul doi, aproape că-l dărâmă pe nea Stere care, cu două sticle de sifon goale într-o plasă împletită, de rafie, cobora câte o treaptă, ţinându-se de balustradă.

- Mai uşor, tinere, mai uşor! – zise nea Stere, speriat de furtuna ce trecu pe lângă el. Unde te duci aşa grăbit? Că nu pleacă lumea din loc! Tot acolo o afli!…

- Mă duc să dovedesc că sunt bărbat! – răcni Caius de pe palierul etajului unu.

- Măi, noi eram mai discreţi când ne duceam la futut! – mormăi nea Stere, zâmbind ca pentru el. Ăştia tineri o fac în văzul lumii… Ce vremuri am ajuns… Doamne, ai milă şi îndurare de robii tăi! Şi de cei buni – şi aici se gândi la el – şi de cei nevrednici – şi aici, îl vizualiză pe vecinul lor de la patru, pe care-l văzuse coana Fevronia la ştiri cu „ruşinea” bălăbănindu-se prin faţa camerei de filmat.

Caius nu-l mai auzi, era deja în tramvai. I se păru că privirile celorlalţi călători îl caută pe furiş şi, când se-ntâlnesc cu ochii lui, alunecă într-o parte, dar nu duse presupunerea până la capăt.

„Poate m-au văzut la televizor… sunt vedetă, cu Marieta mea, ‘t-o-n gură de proastă!”

Îi venea să scoată pozele din pungă şi să le bage sub ochii fiecărui călător plictisit şi să-l întrebe: „De ce credeţi, domnule (sau doamnă) că m-a înşelat Marieta? Cum se explică? Ce vor femeile, până la urmă? Dumneata ce crezi?” – ar fi întrebat el pe fiecare cetăţean al urbei. Nu-şi termină, însă, gândul pentru că ajunse la staţia Dinar. Dând să coboare, năvăli peste o băbuţă. Aceasta, ridicând ochii spre nesimţit, exclamă:

- Criminalul în serie de la Nămoleşti!!! Prinde-ţi-l! E plin de sânge! Am văzut portretu’ robot la oteveu! Săriţi! Criminalul! A vrut să fugă! Puneţi mâna pe el!…

Brusc, călătorii din tramvai realizară de unde-i ştiu chipul călătorului murdar de sânge pe faţă şi pe mâini. Îl văzuseră la televizor! Era criminalul de nu-ştiu-unde! Care omorâse două babe. Nu se ştia pentru ce le omorâse, dar vecinele, alte babe, ziceau că criminalului îi plăcea „să-şi frece spurcăciunea” şi să fie privit. Iar cele două babe omorâte erau ca şi oarbe, adică de-abia zăreau cu ochii. De-aia le omorâse, de nervi, că nu se uitaseră la el. Discuţia se încinsese în tramvai, toţi vorbeau aprinşi la faţă, în timp ce vehiculul se îndepărta arătându-i ca pe nişte peşti agitându-se într-un acvariu uscat sau ca pe nişte viespi într-o sticlă înfundată.

- Lume nebună! ‘Tu-vă-n gură pe toţi, labagiilor! – strigă Caius, la adăpostul libertăţii pe care ţi-o oferă, totuşi, strada.

Ajunse transpirat la Dinar, intră, salută fugar, aruncând pe una dintre mese fotografiile şi îndreptându-se hotărât spre bar:

- Irina, pune-mi un coctail letal! Te rog! – adăugă el, să fie întru totul convingător.

- Da’ ce-ai, băi, Caius? Vrei să te sinucizi? – rânji Remus în paharul înalt din care-şi bea el berea favorită, Carlsberg.

- Se sinucide din dragoste… – adăugă şi Raul, desenând o spânzurătoare imaginară, pe masă, cu o scobitoare. O să aibă prietena lui Evtihie ce să scrie, pe bune, nu cu gromi şi iufle.

- Gnomi şi elfe – îl corectă Evtihie, surprinzându-i pe toţi. Până atunci nu intervenise deloc în dezbaterea lor despre finala care se jucase cu o seară în urmă şi nici despre analiza de la Mamaia, unde partidul favorit al lui Onici îi fripsese pe câţiva fripturişti, părând cufundat într-o linişte celestă.

- Ne-ai adus poze cu Marieta? – aruncă Filaret, dar, văzând paloarea bruscă a domnului plutonier-major Onici, reformulă întrebarea:

- Ce poze ai acolo? De la Festivalul de la Gărâna? Că parcă se zăreşte unul cu o chitară…

- Ţi-ai găsit o nouă slujbă? La abator, cumva? – întrebă, privindu-l profesional, măturându-l din cap până-n picioare, domnul plutonier-major Onici.

Teodosie nu spusese nimic până atunci, ci îl privi pe Caius cu luare-aminte:

- Auzi, Caius, unde ai fost aseară? Cred că te-am văzut la ştiri, sau mi s-a părut. Oricum, era unul care semăna perfect cu tine. Omo…

Nu mai apucă să termine ce avea de zis. Caius înşfăcă punga cu fotografii de pe masă şi o luă la goană spre toaletă. Închise uşa şi-o încuie. Stătea cu pachetul în mână pe closet şi tremura, mormăind.

- Ticăloşi netrebnici! Şi eu îi cred prieteni! Le mai spăl pişaţii şi căcaţii, împuţiţii dracului! Şi domnu’ plutonier-major Onici, în loc să se simtă vinovat, mă sfidează! După ce mi-a regulat viitoarea nevastă! Sau prezumtiv viitoarea nevastă! Şi-a băgat …  în fericirea mea, cum ar veni…

Caius începu să plângă încetişor, suspinând. I se păru că aude un ciocănit uşor în uşă. Se opri din plâns şi ascultă. Deci nu erau chiar aşa nemernici, veniseră să vadă ce face. Într-adevăr, se auzea un ciocănit slab, în uşa de pal a closetului.

- Lăsaţi-mă-n pace! Nu vreau să vă mai văd! Voi nu înţelegeţi nimic! – sughiță și miorlăi Caius printre hohote de plâns, vrând să mărească dramatismul situaţiei şi să-şi savureze în întregime satisfacţia de a fi în centrul atenţiei.

……………………………

Răspundem ping-urilor cu contraping-uri: Ioan Usca – Despre sensul vieții; Gabriela Shine – În plus; Mirela Pete – dimineață în munți; Blog de prost – Ora de română; Atitudini – Am găsit un miliard de euro!; Simion Cristian – Google rate cu românul!; Răzvan Rc – Dr. psihiatru Nicolae Marcu [...]; Nea Costache – Despre sitetalk sau plecând de la scrierile lui Robert Kiyosaki; Dan Pătrașcu – Când și deontologii plagiază; Dispecer blogosferă – A fost odată-n România; Gabriela Hearth – Caricatură de Mihai Matei; Black Angel Costel – Sex machine; Elisa/ Grădina mea de vis – Perete colorat - Tot de la Elisa, aflăm că a fost aniversarea Ciupercutzei căreia îi dorim Mulți Ani Fericiți!!!!; World of Solitaire (Onu) – 7 ani de lângă mama; Anamaria Deleanu – „din tot ce dărui tot mai mult am încă și amândouă-s fără de hotare; Hobbitia land – Recunosc: am avut funcție de conducere în PSD; Natașa Uska – Citate importante; Noaptea Iguanei – Cum își permit? ( – Așa, bine, i-aș răspunde eu, că ne-a pus dracu să facem contract cu ei… Am și eu o asemenea bâzdâganie cu Romtelecom-ul. Abia aștept termenul de încheiere a contractului să scap de ei. Niște nenorociți.); Ioan Sorin Usca /Teologie – Comentarii la Facerea – 8; Orfiv – Georg von der Vring (1889 – 1968); Dumitru Agachi – Secvențe din Bruxelles 9 – fără țintă, doar privind; Mirela Pete – Shakespeare; Iulian Sîrbu – Despre importanța cuvântului scris; Andi Bob – Dimineți într-un tablou de Cehov; Theodora0303 – Nu vrem români!; Ana Vero – Frumusețe și parfum; Cristian Lisandru – La capăt de linie, speranța -9; Plano10 – Țara arde și boc-ciii câștigă alegeri….