M-a fascinat mitologia greacă încă din copilărie. Am citit şi recitit şi răscitit Legendele Olimpului – cea cu coperte de carton gros, maroniu, care avea ici-colo fotocopii ale unor sculpturi celebre sau reproduceri ale unor gravuri, basoreliefuri şi picturi pe vase de ceramică din Vechea Eladă.
Cel mai drag erou mi-a fost Ulise. Cred că mi-am modelat viaţa, inconştient, după acest personaj fabulos. Ca el cutreier mările deznădejdii şi visării, ca el gust din întâmplările vieţii cu jumătate de bucurie, pentru că mereu sunt cu sufletul la acel liman la care trebuie să ajung. Îndrăgit mi-a fost, desigur, şi Icar cel neascultător, fiul lui Dedal, cel înghiţit de propria-i operă, Labirintul Minotaurului.
Icar a vrut să zboare. Şi-a făcut aripi din pene lipite cu ceară. Lui şi tatălui lui. S-au ridicat din Labirint şi, deşi Dedal îl învăţase să zboare la o distanţă rezonabilă de Helios care pornise călătoria lui zilnică în carul lui de foc. Ştiţi, desigur, că Icar a fost furat de bucuria zborului. A coborât până aproape de mare şi apa sărată a udat penele. A urcat prea în înalt şi Helios a topit, cu săgeţile lui de foc, ceara cu care erau lipite penele. Icar s-a prăbuşit. Tatăl lui, sfâşiat de durere, a continuat să zboare.
Fără Helios, viaţa pe Pământ probabil că n-ar exista în variantele cunoscute simţurilor noastre. Este situat exact la distanţa perfectă pentru ca planeta pe care vieţuim să fie atât de minunată. Împreună că el, trecem prin centura fotonică. Intensifică şi desăvârşeşte conştiinţa. Când vom termina traversarea vom fi precum sfinţii. Cei care vor exista atunci, desigur. Şi planeta noastră a fost copil, apoi adolescent, acum ajunge la maturitatea înţeleaptă.
Nu e minunat că existăm, că respirăm şi gândim, iubim şi ne întristăm prin desăvârşita Fiinţa care ne conţine? Nu e minunat că Universul gândeşte, se transformă, iubeşte, se întristează aşa cum şi noi facem?
Astăzi îl sărbătorim pe sfântul Ilie, omorâtorul de balaur. Ilie este ipostaza românească a lui Helios. Să ne bucurăm de binefacerile lui.
Errată: Răspund atenţionării unui coleg de blogosferă, Ilie nu este omorâtorul de balaur, acela este Gheorghe. Nu ştiu de ce am făcut această asociere, n-am o explicaţie logică. Probabil că sunt neatentă şi superficială. E mai corect să ne recunoaştem greşelile decât să ne prefacem că ele n-ar fi existat.
