Etichete
basescu, boc, congresul PSD, greva de la finante, guvernarea PSD in 100 de masuri, motiunea de cenzura, PD-L, revolta la Finante
Foto: Alice Drogoreanu
Deşi sunt un om cu afinităţi de stânga, adunarea de ieri de la Sala Palatului m-a dezamăgit şi m-a întristat. O desfăşurare de forţe – unele îmbuibate, cu burţi revărsate şi cefe cu colăcei, iar altele vlăguite, cu ochii pierduţi în gol - care n-a prea slujit la nimic şi care n-a reuşit să se constituie într-un eveniment. Sigur, congresul era anunţat şi pregătit de multă vreme. Mobilizarea celor 5 000 de membri PSD şi militanţi, în condiţiile în care România este portocalie – chiar dacă popularitatea guvernării pedelisto-udemeristo-independente, în sondajele de opinie, nu trece de 10% – a fost împovărătoare pentru fiecare individ (mai puţin pentru cei cuprinşi, pentru care politica e un mijloc şi nu un scop) şi obositoare pentru restul resemnaţilor care, din 2004 nu fac decât s-o încaseze. Pentru pesedistul simplu, fără averi dobândite miraculos, care nu face parte din consilii de administraţie, starea lui politică a devenit o povară şi o piatră atârnată de gât. Asta când ecusonul (imaginar) cu trei trandafiri nu-l transformă de-a dreptul în ţintă. Întreaga administraţie (cu câteva mici decupaje în câteva zone) este portocalie. Ei taie, spânzură, determină, fac, desfac, dreg, împart şi adună bani. Pesediştii sunt un fel de paria nevolnici, buni să încaseze şuturi din toate părţile, să fie umiliţi şi trataţi ca nişte fiinţe anormale (adică cum, când tot omul normal la cap este pedelist măcar de formă, tu să te încăpăţânezi s-o ţii langa cu pesedeul?). Pentru că politizarea administraţiei româneşti actuale a luat forme groteşti – ca să-l citez pe domnul Iliescu. Dacă acest congres ar avea o minimă justificare, aceasta s-ar traduce prin discursul preşedintelui de onoare al acestui partid, Ion Iliescu. Fără discursul dumnealui, congresul putea foarte bine să lipsească sau, în fine, n-ar fi avut niciun rost. Ştim, evident – deşi speranţele s-au micşorat ca lumina-n opaiţ – că PSD-ul se pregăteşte să guverneze într-un viitor imaginar. Ştim că se pregăteşte şi să propulseze un candidat la preşedinţie, la momentul potrivit. Modificarea statutului şi aprobarea programului de guvernare în 100 de puncte sunt paralele cu realitatea imediată a României şi ne dezvăluie un PSD aflat cu capul în nouri şi cu picioarele-n Germania sau în Suedia. Pentru că România reală e în pragul disoluţiei şi cetăţenii ei în pragul extincţiei prin pauperizare, înfometare şi deznădejde. În acest context sumbru, discursul inspirat, plin de elocinţă şi estetism al domnului Ion Iliescu aduce cu vorbirea în pustie a patriarhului Moise.
Administraţia românescă s-a mafiotizat eminamente în anii din urmă şi a ajuns la ticăloşia maximă sub acest guvern care este etalonul incompetenţei şi cretinismului ca forme de guvernare. Deşi ne-am îndatorat ca niciodată în istoria noastră organismelor internaţionale, banii împrumutaţi au dispărut fără urmă. Nimeni nu întreabă, nimeni nu ştie unde sunt cele 13 miliarde de euro. Sau ştie cineva? Nicio investiţie notabilă, nicio măsură de relansare economică, investitorii străini hăituiţi şi vânaţi prin măsurifiscale arbitrare şi prin instabilitate fiscală, un stat tot mai slăbit şi tot mai prădat, cu funcţionari famelici împinşi spre disperare, cu o şcoală românească dispreţuită chiar de conducerea ei, cu spitale semănând mai mult cu lazareturile – fără medicamente şi fără personalul adecvat – de parcă România s-ar afla în faţa unor hoarde năvălitoare puse pe jaf şi împilare, şi nu în faţa unui guvern român.
Cancerul din administraţia românească – cancer ce s-a dezvoltat pe tăcute şi pe neştiute şi pe nevăzute - a irumpt săptămâna trecută la Ministerul Finanţelor. Am putut vedea şi înţelege, în toată “splendoarea lui”, puroiul unui sistem clientelar, sistem adus la desăvârşirea lui neagră de coropişniţele portocalii care au statuat şi promovat relaţiile mafiote în chiar sistemul circulator al statului. Do ud des (Dă şi ţi se va da) este norma juridică după care se acordă suplimentele financiare într-un sistem în care funcţionarii sunt ţinuţi în sclavie şi la latitudinea şefilor politici printr-un mecanism de salarizare care e o batjocură. Astfel, pentru a primi acei bănuţi care să le întregească veniturile, cei mai mulţi dintre angajaţi restituie şefului o sumă de bani, sumă ce se colectează în fiecare instituţie şi este vărsată, lunar, în vistieria partidului conducător. Răscoala de la Finanţe este un accident în peisajul revendicativ românesc. Sindicatele au dispărut, s-au fărâmiţat, iar lideraşii lor locali sunt subordonaţi şi obedienţi conducătorilor de instituţii. Nicio mişcare grevistă nu se poate articula, pentru că, la declanşarea ei, în instituţii se alcătuiesc liste de prezenţă şi zilele de grevă sunt tăiate sau considerate absenţe nemotivate, iar cei mai vocali dintre contestatari sunt ameninţaţi că vor fi puşi pe liber. Nu mai insist asupra aerului irespirabil şi a totalei ticăloşii şi incompetenţe din instituţiile publice din România actuală; acest sistem va face implozie curând.
Trăim într-o ţară-n derivă. Conduşi şi administraţi de nişte cretini cu creiere de gumă care ne împing încet-încet în prăpastia disoluţiei ca stat şi fărâmiţării teritoriale şi de-un om care nu-i întrutotul sănătos. În alt registru, Partidul Social Democrat – prin conducerea lui – este la fel de rupt de realitate şi la fel de surd şi orb la nevoile reale ale poporului şi la necesitatea de a opri şi înlătura acest sistem nebunesc şi criminal, de parcă ar trăi şi ar teoretiza într-un acvariu izolat adiabatic de societatea românească.
Nu avem decât să aşteptăm ca biologia să rezolve ceea ce nimeni nu e în stare să rezolve.
