Trăim într-un stat care nu mai e demult nici de drept, nici democratic darămite social, cum scrie în Constituţie.

Toată această isterie naţională a recalculării pensiilor ocupaţionale sub cupola unei uri imunde ce se revarsă din toate părţile precum râurile de lavă ale unui vulcan activat,  nu are decât un sens: să asmută cetăţeni împotriva altor cetăţeni.

Dreptul de proprietate – sfânt capitalismului, chiar şi celui sălbatec – este desfiinţat. Gradul militar este proprietatea privată inalienabilă a fiecărui militar. Mâine vine prezidentele şi declară că putem fi deposedaţi şi de viaţă, pentru că nu avem dreptul la ea, dacă nu cumva acest Dumnezeu mic şi strâmb al spaţiului carpato-danubiano-pontic a şi făcut-o anulând legile statului şi Constituţia republicii.

Cu o opoziţie flască şi mereu cu un pas în urma ticăloşiei guvernării băseşti – teamă mi-e că  reacţia ei întârziată este bine calculată, pentru a ne lăsa pradă acestor hoarde distrugătoare, iar disperarea noastră să devină mai târziu capital politic -, cu un Procuror General care, ori se joacă liniştit cu păpuşoaiele, – să-i spună cinava domnişoarei procuror general al Republicii România că e cazul să se autosesizeze pentru că o decizie a Î.C.C.J.  a fost încălcată!!! -  ori şi-a băgat capul în nisip, mereu hărţuiţi, mereu bombardaţi şi atacaţi în drepturile noastre fundamentale am rămas fiecare singur în calea impetuoasei nebunii politice şi guvernamentale. Şi ne îndreptăm unul împotriva altuia asmuţiţi precum cocoşii. Până când vom cădea laţi cu toţii.

Acesta este planul lor de luptă. Iară noi, cu dorinţa nevolnică şi ticăloasă de a trăi cu orice preţ, de a supravieţui în pofida a orice, chiar şi fără o fărâmă de demnitate, consimţim să ne sfâşiem între noi. Când ar trebui să ne unim. Când ar trebui să ne unim.