Foto: “Maestrul“
Mai întâi s-au lichefiat toate literele de căldură şi-au curs înafara spaţiului electronic închipuind nişte băltuţe mic, argintii. Ca picăturile de mercur când spargem termometrele anacronice (de pe vremea bunicii) – înlocuite acum cu cele electronice, fără mercur -, şi le scăpăm pe parchet. La început e o băltuţă care se adună şi se preface în boabe după care alergi ca nebunul pe sub toate paturile şi dulapurile. Mercurul e toxic.
Apoi au venit ploile. Băltuţele de litere nu s-au amestecat, ploaia nu poate dizolva cuvintele şi nici literele. Ele sunt nemuritoare şi intangibile. Au venit aniversările şi curtea s-a umplut de copii frumoşi. Aţi observat că toţi copiii sunt frumoşi? Cred c-aţi observat asta demult; eu mai uit câteodată şi doar când îi văd veseli împreună am revelaţia că sunt frumoşi. M-am bucurat de bucuria lor. A fost aniversarea băiatului meu, Vladimir, lumina sufletului meu şi bucuria zilelor mele. Şi încruntarea zilelor mele, câteodată. Dar despre asta nu vorbim acum.
Pe urmă a fost aniversarea prietenului şi maestrului meu. Oamenii mari nu ştiu să se bucure, ştiu doar să găsească pricini de întristare. Aţi observat? Oamenii mari sunt atenţi la neajunsuri, nu ştiu să vadă întotdeauna partea plină a paharului. Ei remarcă doar fisurile din materie, nu mai ştiu să aureoleze şi să îmbrace în bucurie viaţa. Prietenul meu crede în mine mai mult decât cred eu. El a aşteptat şi a sperat că voi scrie. A tăcut şi a avut răbdare – o răbdare cât universul – a tăcut şi a avut răbdare luminând-mă încet. Poate că aveţi şi voi prieteni şi oameni care vă iubesc. Sunt sigură că aveţi. Fără ei, vieţile noastre ar fi goale. Înainte de aniversarea lui am vrut să-i fac o bucurie. N-am reuşit, decât pe jumătate dar, uneori o jumătate de bucurie face mai mult decât o bucurie întreagă pentru că lasă loc speranţei, aşteptării. Am vrut să termin romanul ăsta al meu, pe care l-am început dintr-o joacă bloggeristică (să râdem ca să uităm cât de dramatică e starea României şi a noastră) – “Filomela şi August”. N-am reuşit, am reuşit să scriu doar 20 de pagini.
Sunt un om împlinit şi foarte bogat. Bogăţiile mele se întind de aici până în marginea lumii. Închid ochii (sau pot să stau cu ei deschişi) şi mă uit la ele cu blândeţe. Toate cuvintele din univers: “masă”, “pădure”, fericire”, “stele pitice”, “oameni remarcabili”, “cuante”, “atom”, “gaură neagră”, steaua Sirius”, “energie întunecată”, “petunie”, “IPad”, “pisică”, “iubire”, “dezolare”, “extaz”, sunt ale mele. Nu mi le poate lua nimeni şi pot face cu ele ce voiesc.
Astăzi vă dăruiesc vouă, prietenilor mei virtuali, câte unul. Vă rog să-mi ţineţi pumnii în întreprinderea aceasta a mea de a ordona cuvintele astfel încât să închipuie un tablou al vieţii, o poveste. Un tablou pe care sper să vi-l pot oferi sub formă de carte – o carte care spune o poveste a acestei lumi aşa cum o văd eu – cât de curând.
Iată darurile: “Informaţie“, “Seninătate“, “Culoare“, “Imaginaţie“, “Inteligenţă“, “Impetuozitate“, “Nostalgie“, “Sinteză“, “Delicateţe“, “Obiectivitate“, “Optimism“, “Înţelepciune“, “Ironie“, “Căutare“, “Luminozitate“, “Recitire“, “Militantism“, “Armonii“, “Meditaţie“, “Exclusiv“, “Vibraţie“, “Evanescent“, “Penumbre“, “Linişte“,”Certitudini“, “Imponderabil“, “Fulgurant“, “Căutătorul“, “Umoristul“, “Entuziasm“, “Surâs“, “Literatul“, “Sensibilitate“.
