Dezbateri furtunoase

Foto: Alex Mazilu

Continuare

Trifon Bercaru se aşezase în prima bancă, singur, îşi scoase dosarele ferfeniţite şi unsuroase dintr-o geantă jerpelită din acelea care se închid cu două cureluşe, le deschise şi umbla prin ele foind filele cu sfială. Le apuca grijuliu cu degetele lui boante şi aspre de parcă ar fi luat un fir de borangic fără să-i simtă greutatea, silabisea, bolborosea şi trecea la următoarea. După ce citise faxul primit de la “centru”, parcă mintea i se golise complet. Nici măcar un gând mic, un cuvânt nu mai ateriza în creierul pe care-l simţea rece şi inert.

Irina Şoatăr se uită la ceasul de pe mâna grăsulie, făcu un calcul în minte şi veni în ajutorul lui Trifon care-şi ridicase ochii holbaţi şi îngroziţi spre ea.

- Deci domnul consilier Axente Grigore, prezent aici de faţă, consilier comunal votat de cetăţenii din Cotonoaga pe listele partidului social democrat a dovedit, în mai multe rânduri, că nu respectă linia partidului. Din informăţiile pe care le-am aflat, Axente se întâneşte pe subt ascuns cu reprezentanţi din partidul cel’lalt şi unelteşte ca comuna noastră să nu ia hotărârile care trebuie. Drept care, ne-am adunat astăzi aici să decidem ce facem cu dumnealui dacă nu-şi bagă minţile în cap să i le băgăm noi.

- Păi ce, ăsta a avut vreodată mai multe minţi? – interveni Ion Păsulă, zâmbind a râde. Abia dacă are una şi-aia cam năroadă.

În sală se făcu rumoare şi cu toţii începură să râdă şi să comenteze despre “minţile” lui Axente. Axente tresări şi râse şi el fără să ştie de ce, lăsă chiştocul pe duşumea şi-l strivi cu pantoful lui cel lucios, se şterse de năduşeala ce-i năclăia tâmplele, se uită la gaura din pantaloni, o acoperi din nou cu haina şi-şi mai aprinse o ţigare.

- Domnii consilieri! – se răţoi Irina nemulţumită de direcţia în care o luau lucrurile. Nu s’tem aicea să analizăm minţile lui dom’ Axente. Asta se face cu organele specializate, noi analizăm speţa în cauză. Asta cu speţa în cauză o reţinuse la cursul de drept administrativ pe care-l ţinuse un jurist cu toţi primarii din judeţ şi îi plăcuse mult cum sună. Domnu’ consilier Trifon, te rog să dai citire faptelor, că noi nu pe vorbe vorbim aicea, e vorba de fapte.

Trifon se scărpină la ceafă, tuşi, se roşi până-n vârful urechilor ca un şcolar prins cu lecţia neînvăţată, năduşi şi, într-un sfârşit, ţinând coala de hârtie ca pe-o alcătuire preţioasă, citi:

- În data de 12 ooctombrie, domnul Grigore Axente în calitate de viceprimar al comunei Belitori, s-a deplasat în municipiu şi s-a întâlnit la restaurantul Berechet cu reprezentaţi din conducerea partidului democrat cu scopul de a trăda – recită Trifon în timp ce un strop de năduşeală picură pe foaia care-i tremura în mână. O şterse ruşinat, ridică ochii spre doamna primar care stătea la catedră şi privea absentă prin geam, se întoarse şi se uită în sala de clasă.

Cei şase consilieri picoteau în bănci, unii-şi priveau mâinile împreunate pe pupitru, Firoscosu îşi sugea dinţii uitându-se-n tavan, a lu’ Lingurică mâzgălea un petic de hârtie iar Cremene îşi scosese tot ce avea prin buzunare şi prin portofel, le întinsese pe pupitru şi le analiza cu mare atenţie. Descurajat, Trifon se întoarse către acuzat. Axente stinsese a treia ţigare pe duşumea şi o răsucea pe a patra, uitându-se undeva în amintirea lui.

- Deci, domnu’ viceprimar Axente Grigore, ce ai de spus în apărare? Ai fost sau n-ai fost la restaurantul Berechet în ziua de 12 octombrie, la orele şaisprezece să te întâlneşti cu secretaru şi cu vicele de la organizaţia municipală a PD-L-eului? – se stropşi doamna primar, revenind din visarea-i.

- Onoratăăă… doamna primăreasă …. ăăă … consiliu … dragi colegi! – se adună Axente.

- Nu s’tem colegi cu tine, bă Gorică, că noi nu ne ducem la pedeleu – îl corectă, doct, Cremene, în timp ce ridica în lumină o carte de vizită căznindu-se să înţeleagă ce scrie.

- Stimaţi consilieri. E adevărat. Am fost. Dar n-a fost cu partidul sau că să trec sau să nu trec. Am o afacere cu nişte cheresteauă şi de-aia m-am întâlnit cu Pripon. E secretar la pedeleu? Io n-am ştiut nici cu spatele! De unde să ştiu eu că el e cu pedeleul? Io am zis cât vreau pe cubic şi el a zis că-i mult, da’ pân’ la urmă mai lăsai eu, mai puse el şi băurăm aldămaşul. Asta a fost! Pe crucea mea! – şi Axente îşi făcu o cruce mare.

- Aaaa! Deci dumneata nu numai că ai relaţii neprincipiale cu duşmanul, mai faci şi afaceri cu el! Trifon, scrie la procesul-verbal! Trădare şi corupţie! De-aia merge ţara asta cum merge! Că e peste tot numai interese! Aici nu găseai cui să vinzi cheresteaua? Trebuia să te duci la pedeleu? Să ne fi-ntrebat pe noi, poate ţi-o cumpăram careva – continuă Irina roşie toată ca un măr de furie. Uite, Lingurică îi face casă lu’ fiu’-so, ţi-ar fi cumpărat! I-ai fi cumpărat, bre, Lingurică?

- Nu, c-o dădea scump. Io i-am zis să caute la oraş, că aicea mai are unii – alţii, nu e foametea de la târg şi sărăcia… Aicişa n-are preţ.

- Şi i-ai vândut-o lu’ Pripon? – se interesă Cremene, oarecum indiferent.

- Păi, numai aşa … am vorbit. Că acu’ venirăţi cu şidinţa şi aflai şi io. Ce să i-o mai vând dacă nu e principal, cum zise doamna primar? Dă-l dreacu’ pe Pripon, ne-nţelegem noi aci-şa, ce nevoie avem noi de ăia de la municipi? Ei dă ei şi noi dă noi! – se însufleţi Axente. Poate că are nevoie de cheresteauă şi comuna! Ne-nţelegem, că oameni suntem! Ce atâta gâlceavă pentru 10 cubici de cherestea?

- 10 ai zis? – se interesă doamna primar.

- Păi să fie vreo 12, da’ zic că-s 10 că ea mai scade când se uscă …

- Stimaţi colegi. Având în vedere că orele e înaintate, suspendez şedinţa şi vă urez o duminică plăcută. Domnu’ vice, dumneata să rămâi pe loc să semnezi procesu’ verbal …

Consilierii ieşiră bucuroşi că treaba se terminase “în coadă de peşte” – cum se şi exprimă Lingurică şi că nu fuseseră nevoiţi să-l execute pe Axente.

- Noroc cu cheresteaua lui, fire-ar cheresteaua pe obraz să-i fie! Ne stricară nouă ziua de lucru că cheresteaua, că trădare, că mă-sa mare! – concluzionă Trifon.

- Pân’-la urmă s-a dovedit că Axente are mai multe minţi decâte bânuirăm noi că are… – adăugă şi Cremene scuipând şmechereşte.

Pinguiri: Gabriela Elena, Ioan Usca  - cu un text magistral, astăzi, Almanahe, Atitudini, Andi Bob, Cella, Diana Alzner, Dumitru Agachi, Gabriela, Inelul lui Gyges, Shayna, Zamfir Pop, Teo Negură, Rokssana, Nicu Scutaru.

Orgoliu sau politică

Maestrul meu (în sensul devenirii spirituale) şi prietenul meu (în cele cotidiene avataruri) spunea, relativ la mazilirea lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului că e o imensă prostie. La momentul când, în plenul Senatului, dl. Sârbu Ilie a formulat cererea grupului senatorial PSD.

Evident, eu n-am fost de acord. Pentru că figura lui Mircea Geoană îmi evocă un munte de speranţe prăbuşite şi o imensă frustrare. Pentru că îl văd capabil de jocuri la patru capete. Din foarte multe motive prezenţa lui Mircea Geoană oriunde, mi-e nesuferită.

Ştiţi cum s-au derulat evenimentele. Declaraţii, fluierături, tropăituri, emoţii, enervări – mană cerească pentru televiziunile noastre. Ieri, conducerea Senatului a trecut la PD-L.

Acum se vede altă perspectivă, cu totul alt peisaj. Guvernul, cel care organizează şi controlează procesul electoral este la PD-L, nu-i aşa? “Al doilea om în stat”, cum îi plăcea lui Mircea să se alinte, este un pedelist. Mai colţos, mai fălcos dar tot pedelist. Al treilea om în Stat, este Roberta, duduia cu rasciotul. Preşedinte, ştim.

Se apropie alegerile. Locale şi parlamentare. Maestrul meu (care are întotdeauna dreptate) a anticipat următoarele mişcări. Băsescu demisionează (găseşte el un motiv de aburire). Până la organizarea alegerilor – de toate felurile – conducerea Republicii este asigurată de preşedintele interimar, Vasile Blaga. Băsescu, sub pretextul că nu a avut un mandat complet (deci nu poate fi considerat un mandat), candidează din nou şi redevine locomotiva PD-L-ului. Cu DNA, ANI, cinci Servicii de Informaţii, Parlament şi Guvern la dispoziţie, e greu de presupus că vor fi înfrânţi în alegeri. Cam aşa arată viitorul nostru politic.

Acum, să-mi explice şi mie careva ce va face Opoziţia. Ce mare secret a ştiut Victor Ponta când s-a aruncat de pe cupola parlametului peste scaunul lui Geoană. Şi cum anume vom dinamita dictatura care se prefigurează în orizontul imediat.

Preparative

Foto: Cuelisa

Cârciuma şi consiliul local – căruia sătenii îi spuneau dintr-un vechi reflex “sfatul popular” – erau situate în centrul comunei Belitori, la intersecţia celor patru uliţe care-şi găsiseră aici punctul de convergenţă. Pe una dintre uliţe păşea legănat doamna primar urmată de suita de consilieri. Îmbrăcaţi ca de duminică – deşi era o sâmbătă anostă de început de noiembrie – aceştia discutau, se indignau şi gesticulau dorind să-i facă impresie doamnei. Doamna păşea impasibilă ca un comisar din uitatul regim, legănându-se pe picioarele ce ieşeau ca două resturi de paranteze de sub fusta trecută de genunchi. Doamna primar - s-o numim Irina Şoatăr – era îmbrăcată într-o haină de piele lungă şi legăna în mers o servietă burduşită cu dosare. Unul dintre consilieri se repezise îndatoritor şi se oferise s-o care, dar ea refuzase cu un gest ferm. Considera că fără servietă autoritatea sa ar fi fost ştirbită sau diminuată – nu gândea în aceşti termeni dar aşa simţea instinctiv.

Trecând prin dreptul cârciumii, nu catadicsi să-i arunce nici măcar o privire lui Axente Grigore care ţâşnise în picioare ca electrocutat, numai celor doi consilieri le aruncă o uitătură piezişă.

- Mergem la şcoală să ţinem şedinţa. La primărie se face curăţenie – rosti cu un glas gutural doamna Irina.

Intrară pe poarta şcolii, o femeie uscăţivă apăru parcă ieşind din zid şi le deschise uşa, aşteptară ca doamna Irina să intre şi o urmară supuşi. Mai la urmă, veni trăgându-şi picioarele în care-i turnase cineva două ocale de plumb şi Axente. Intră în sala de clasă. Băncile îi părură minuscule; se întrebă cum or încăpea copiii în ele, se uită în jur debusolat neştiind unde să se aşeze şi observă că primăreasa îi indică un scaun aşezat în faţa clasei, la o oarecare distanţă de catedră. La catedră se aşezase, bineînţeles, doamna Irina Şoatăr, după ce trântise cu un gest ferm servieta pe pupitru şi-şi scosese haina, atârnând-o de închizătoarea ferestrei. Consilierii îi urmară exemplul, într-o tăcere de ţintirim. Numai Axente rămase cu haina cea groasă. Se aşeză pe scaun şi îşi trase pulpanele peste coapse cu gândul să astupe gaura pe care i-o făcuse jarul ţigaretei şi încercă să-şi găsească un reazem pentru privire. Căută pe chipurile celorlalţi colegi, dar aceştia îşi coborau ochii stânjeniţi şi deranjaţi, la Irina n-avea curaj să se uite, aşa că se opri la florile din geamuri. Nu le ştia pe nume dar i se părură ireal de verzi şi neverosimil de prietenoase. “Astea nu fac şedinţă extraordinară să-şi ia funcţiile şi să se arunce una pe alta de pe pervaz ….” – gândi el şi se scotoci în buzunare după o ţigaretă. Irina îl privi pentru o clipă fioros, apoi se gândi că “şi-aşa-i vai de capul lui, lasă-l măcar să fumeze”.  Şedinţa începu şi unul dintre consilierii apropiaţi primăriţei citi primul şi singurul punct de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare: “Analiza situaţiei domnului consilier Axente Grigore, din punctul de vedere al comportamentului său politic şi a tendinţei de a părăsi partidul pe ale cărui liste a fost ales” – de pe hârtia pe care o primise prin fax de la secretarul organizaţiei judeţene. Primăriţa ţuguie buzele şi ridică sprâncenele a mirare, adică “ia uite, bre, ce analizăm noi aicea, <tendinţe>, <comportament> şi <situaţie>”.

 Pinguri: Atitudini, Gabriela Elena, Zinnaida, Blogulise, Rokssana, Nea Costache, Mika, Theodora Marinescu, Simion Cristian, Ioan Usca, Teo Negură, Shayna, Stropi de suflet.

Puţină arheologie politică

 

Am zis că nu mă abat de la crochiurile mele literare şi nu scriu nicio literă despre acest individ ignobil numit Mircea Geoană, încălzit la sân de PSD. Dar incalificabila sa atitudine, mai ales faţă de preşedintele Ion Iliescu, m-a scos din răbdări.

În 2004, PSD-ului i se urcase puterea la cap şi unii dintre corifeii grandomani îşi atribuiau cu emfază şi o cumplită îngâmfare România pentru următorii 100 de ani. Asta i-a şi pierdut pentru că devenise tot mai evident şi tot mai înfricoşător spectrul totalitarismului. De alt tip, desigur, dar partidul e format întotdeauna din oameni situaţi mai aproape sau mai departe de o anumită cenzură – iar cenzura şi autocenzura dispar când te-apucă nebunia puterii şi nebunia lui “orice e permis” atât de activă şi de efectivă acum. Pentru că Băsescu, în micimea lui de conducător obsedat de putere, n-a avut alt vis decât acela de a construi un duplicat perfect pentru ce reprezenta PSD-ul în momentul în care el a candidat. Spectrul totalitarismului, al unei puteri exclusive şi abuzive, iată, ne urmăreşte ca o fatalitate căreia aproape nu mai avem cum să-i facem faţă. A nu recunoaşte greşelile evidente de strategie şi de atitudine la timpul potrivit, a le băga sub preş cu prefăcută inocenţă nu poate avea alt rezultat decât cel de acum. De la eşecul lui Adrian Năstase la Preşedinţia României din 2004, alegeri precedate de cele legislative, Partidul Social Democrat nu şi-a făcut o analiză serioasă. Nici până astăzi. Acolo e rădăcina tuturor relelor, trădărilor, îndepărtărilor de electorat, malversaţiunilor şi experimentelor eşuate. A urmat ticăloşia şi simulacrul de alegeri la preşedinţia partidului din 2005. O ticăloşie mai mare nici că s-ar fi putut întâmpla. Această manevră prin învăluire a început în 2004 când Ioan Talpeş pleacă de la Cotroceni şi Adrian Năstase are nefericita inspiraţie să şi-l însuşească, încălţându-l în botforii de vice-premier. De unde domnul Talpeş a început “să lucreze”. A lucrat mai întâi pentru a-şi asigura un loc eligibil în viitorul Parlament, decapitând organizaţia de la Caraş-Severin, suspendându-l din funcţie pe Enache Barbu (care era şi prefect, funcţie din care a fost înlocuit, de asemenea) unde şi-a inserat ouăle otrăvite ale viitorului său politic. “Ouăle” se numeau, vremelnic, Gheorghe Cahniţă – fost director la Regia Romsilva. Din această poziţie, de mare maestru al deghizării politice, cameleonul Ioan Talpeş (om al locurilor, nu-i aşa?) a umplut primăriile judeţului cu sume din rectificări, deşi primarii se aflau în imposibilitatea de a cheltui banii, pentru a-şi pregăti mandatul de senator pe care l-a şi obţinut. Văzându-se cu sacii în căruţă, la alegerile prezidenţiale (la care a candidat Adrian Năstase), Talpeş n-a mai mişcat niciun deget, astfel că prezenţa la urne şi rezultatul votului s-a debalansat. Nu spun că un judeţ cu 320 de mii de locuitori ar fi putut schimba soarta alegerilor. Dar această operaţiune s-a derulat în mai multe organizaţii din ţară, după momentul în care senatorii şi deputaţii s-au văzut “rezolvaţi”. Următoarea manevră a lui Talpeş a fost să închege o coaliţie care să-i dea o lovitură (pe care el o considera de graţie) lui Ion Iliescu. Manevra a fost posibilă prin cooperarea trădătorilor de la Cluj, o grupare de neghiobi care se consideră ombilicul ideologiei de stânga. Astfel, la congresul din 21 aprilie 2005, preşedinţia partidului este încredinţată – prin trădare, cumpărare de voturi şi şantaj – lui Mircea Geoană. Mircea Geoană n-a avut niciodată niciun dram de legitimitate în a conduce partidul. A fost un implant, un corp străin şi aşa a şi rămas. Habar n-are ce înseamnă “poporul PSD”, habar n-are ce înseamnă însufleţire, habar n-are ce înseamnă să crezi într-un om, să nu trădezi indiferent ce ţi se promite sau cum eşti şatajat, ce înseamnă bătăliile politice şi câtă credinţă trebuie să ai în oameni, cât de mult suflet trebuie să le întorci celor care cred în tine. Mircea Geoană este un rebut politic. Din păcate, experimentul acesta a dizolvat coeziunea partidului, i-a destrămat fibra, a slăbit combativitatea şi a creat un nou monstru: cetăţeanul care vine la partid în schimbul unei funcţii. Nimeni nu mai vorbeşte de proiecte, de credinţă, de dorinţa de a face binele, totul se rezumă la Do ut des.

Nu mi-am închipuit că, odată cu pierderea unui privilegiu şi a planurilor (personale) răvăşite, un individ poate fi atât de mizerabil şi de imbecil, de turbat şi de infam. Disperarea cu care s-a agăţat de scaunul de “al doilea om în Stat” – scaun pe care l-a primit de la milioanele de militanţi care au votat un partid şi nu un individ – dejecţiile pe care le-a scos pe gură acest personaj care colcăie de mizerie morală, de frustrare şi parapon, m-au scârbit de-a dreptul.

Nenică, băi, Mirceo, dacă nu era Ion Iliescu în acest partid, n-aveai nicio zi nicio funcţie, băi idiotule! Eşti un nimeni, un obscur şi un trădător, alături de alţi trădători şi infami şi dacă nu te-ar fi scos PSD-ul din anonimat, PSD-ul  pe care-l umpli tu de balele tale murdare astăzi, nimeni n-ar fi auzit de Mircea Geoană!  La catafalcul tău nici măcar prietenul tău, Traian, nu va veni să scuipe. Blestemat fie în veci numele tău!

###

Poate că vor voi să subscrie: Ioan Usca, Max Peter, Stropi de suflet, Teo Negură, Zinnaida, Shayna, Răzvan Rinder, Nicu Scutaru, Rokssana, Gabriela Elena.

Preambul

Etichete

membru revocat politic, suspendare din partid

Foto: Raduf

Continuare

Grigore Axente, îmbrăcat în hainele lui cele mai bune pe care i le scosese coana Măndiţa decuseară din dulapul mirosind a levănţică, deschise portiera Daciei lui vechi. Şi-o luase din “compensatoriile” pe care le primise când se închisese fabrica, tot atunci îşi înfiripase şi birtul. Coana Măndiţa era o femeie trupeşă, rumenă în obraji ca o rujă, cu pielea albă, marmoreană, rară prin partea locului,  turuia într-una pentru că aşa era felul ei şi îl dăscălise “s-o lase mai moale cu propaganda“, să fie umil şi “să lase de la el” ca nu cumva “ăia” să-l dea afară de la bucate. “Gore, taică, păi dacă eşti după uşi, după uşi eşti. Nici nu mai auzi ce se vorbeşte pe-acolea, să faci bine şi să taci şi să dai din cap şi să zici că-ţi pare rău, că tu n-ai nici în clin nici în mânecă cu ăştia. Vezi că copiii-s încă la şcoală şi dacă Doamne fereşte! n-o să mai ai foncţie te face ăştia şi-ţi ia şi birtul. Şi-atunci, ce-o să ne facem noi Gore, tăicuţule? O să ne ducem colo la sapă, la Răstoaca? Ce facem? Ne-apucăm să vindem pământul? Păi nu-i păcat de toată muncuşoara noastră şi acuma, când ne chivernisirăm şi noi olecuţă, să dai dumneata toate pe una? Nu te mai îmbăţoşa, zău, aşa, Gorică, las-o şi matale mai moale…”

Acestea şi altele multe îi zumzăiau prin cap bietului Grigore care se hurduca dimpreună cu Dacia lui jupuită pe drumul către comună. Fuma ţigare de la ţigare, încerca în minte, toate variantele: să-i înfrunte şi să-i dea dracului, să tacă şi să înghită şi s-o facă pe niznaiul, văzându-şi de treburile lui în continuare că, avea dreptate Măndiţa, copiii erau la şcoli şi le trebuiau bani în fiecare lună şi, dacă seacă izvorul, unde dracu’ te duci după apă? Şi, dacă nu mai e nici foncţie, nici cârciumă – că erau ăştia în stare să-l lase gol-goluţ -, nici Ileana lu’ Sprijoane nu i-ar mai fi deschis portiţa şi nu l-ar mai fi aşteptat aşa frumoasă şi dornică… – la acest gând, pe Gore îi trecu un fior roşu din creştet până-n tălpi. Ileana, bălaie şi subţiratecă precum o nuia, era bucuria secretă a zilelor lui, desfătarea şi motivul pentru care era în stare… nici el nu ştia ce anume era în stare, dar era. Te-apuci acuma bătrân (nu era chiar bătrân, n-avea nici 55 de ani) să sapi după … alte posibilităţi? Poate-ar fi mai bine să-l sune pe Cotigă şi să le spună să rămână dracu’ acasă, să nu mai vină cu camionul… Îşi aprinse o altă ţigare şi-şi continuă şirul gândurilor. “Lasă că e buni şi ăştia, aşa, ca grup de presiune. Când i-or vedea consilierii, colegii lui, câţi sunt, n-o să mai fie aşa siguri că trebe să mă scoată pe mine din scaun” – se linişti el şi trase cu sete un fum. Scrumul îi căzu pe pantalonii lucioşi, ultima modă, şi-i drese o gaură de toată frumuseţea până reuşi el să-l stingă. ”Am început bine! Ditamai gaura-n pantaloni, futu-i răscrucea şi închinarea ei de treabă!” – răbufni înciudat şi fript.

Ajuns în faţa primăriei din Belitori, Axente coborî din Dacie cam fără curaj. Îşi simţea inima mică şi îndepărtată, parcă se ascunsese într-un colţ, după o coastă şi privea pe-acolo cu o jumătate de ochi, ca un copil după ulucele gardului. Emoţia îi strângea şi-i usca gâtul, trase de nodul cravatei movulii cu desene geometrice argintate şi-şi descheie primul nasture de la cămaşa scorţoasă. “De ce-o fi trebuind să mi le scrobească Măndiţa, să mi le facă de parc-ar fi de tablă?…” Nu-şi mai răspunse, se uită roată, îşi aprinse ţigarea şi-şi privi gaura din pantaloni. “Nu se vede dacă-mi las jacheta pe mine…” – se consolă el. Îşi privi ceasul. Mai avea o oră până la … şedinţa extraordinară de consiliul. “Oare de ce-i zice <extraordinară>? Ce-i aşa extraordinar să-i iei omului pâinea cea de toate zilele de la gură? Nu-i nimic extraordinar. Zici câteva cuvinte, scrii proces-verbal şi gata! Şi-ai lăsat omul fără pâine!” Se uită la clădirea nouă, renovată, în care urma să fie judecat. Silabisi: “Con-si-li-ul lo-cal al Co-mu-nei Be-li-tori … Deci aici se belesc oamenii. E zisă, uite, scrie colo.” O clipă, şi-l imagină pe Axente Grigore, adică pe el, despuiat, legat de un cuier agăţat de un mesteacăm şi belit de viu. Se cutremură şi porni cu paşi mari – măriţi şi de pantofii de glanţ, ciocaţi, cu vârfurile aduse în sus – spre cârciumă. Zărise doi dintre consilieri la una din mese. Dădu “bună ziua” şi se aşeză. Vânzătoarea îl întrebă din ochi, el îi făcu semn cu policele şi indexul cât să fie în pahar, apoi îşi mută privirea spre cei doi care tăceau şi beau cu o îndârjire străină pe chip. De fapt, nu erau îndârjiţi deloc, ba chiar unuia îi venea să izbucnească în râs, abia se ţinea, dar aşa considerau ei că trebuie să fie rolul. Doar soarta lui Axente era pecetluită, primiseră indicaţii clare cum să voteze şi-atunci, cum să te porţi în prezenţa unuia care nu mai există? Adică, poate să existe, că doar n-o să-l omoare, dar e înfara cercului. Să existe cum vrea el, dar nu printre ei.

- O să fie cald astăzi… – începu Axente, privind mai întâi cerul, apoi casele, uliţa, un câine ce-şi alerga coada mârâind şi apoi, brusc, feţele celor doi.

- O să fie pe dracu! – răbufni unul dintre ei. Ai vie de cules, de-ţi veni acuma de cum o să fie vremea?

- N-am, nu. Am cules via încă de-acu’ două săptămâni. Am şi tras tulburelul. Tu l-ai tras? – întrebă Grigore, mijind ochii şi trăgând din ţigarea care se stinsese. Ai dracu şi ăştia cu ţigările lor! Le face numa să strici chibritele pe ele!…

- Le face ca să te laşi de fumat, mă. Ai auzit că le pune nu ştiu ce inel, dacă nu tragi din ele, se stinge automat.

- Le pune pe măsa!… Ai găsit tu vreun inel pân-acuma, în ţigare? Pân-ajunge cu inele la noi … Şi-apoi, de ce să strice ei, inelele lor de uniune ioropeană pe nişte ţărani pârliţi?  - îi întinse, Axente, pachetul consilierului care-şi ţinea zâmbetul stăpânit în colţul gurii, dar ochii-i râdeau.

- Ba, mă, că le pune producătoru’. Are o hârtie spicială, cu inele, şi când face ţigarea…

- Şi cu alea care n-are inel, ce? Ce faci cu ele? Tu, dacă eşti comerciant, ce faci cu alea fără inel? Acuma o să ne pună să cumpărăm şi un aparat din ăla cu raze, să verifici ţigarea, dacă are inel, dacă n-are inel. Care are inel, e bună, care n-are, ce faci cu ea, o arunci?

- E ca cu tine, bă, Axente. Ai inel, treci, n-ai inel… ai belit-o – scurtă discuţia celălalt consilier care până atunci tăcuse, fumase şi băuse mestecând, în cap, gândurile lui.

- Păi tu ce zici, bre, Cloncane, am?

- Asta se va vedea. Eu de unde să ştiu? Se va analiza. Consiliul o să zică că ai sau n-ai.

- Da tu, tu, aşa ca persoană fizică, ce zici? – îl pironi Axente privindu-l fix în ochi.

- Eu ce să zic, bre, Farfală? Eu zic ce zice ăilalţi. Ce mă iei tu pe mine pă persoană fizică? Eu sunt aici ca autoritate locală aleasă, nu sunt pe persoană fizică. Aia sunt la mine-n bătătură. Şi ca autoritate eu nu ştiu ce să-ţi zic ţie. Se va analiza, îţi zisei. Şi ce va hotărâtără cosiliul, aia e.

Pinguri: Ioan Usca, Apis, Florina Pacuraru, Blogulise, Zamfir Pop, Supravietuitor, Stropi de suflet, Shayna, Teo Negura, Rokssana, Lecturi recenzate, Gabriela Elena.

Şedinţă

Foto: Alina Cojocaru

Cotonoaga e un sat prizărit, cu patru şiruri de case din chirpici, unse cu balegă de cal amestecată cu paie şi stroh, acoperite cu trestie, dispuse pe două uliţe paralele ce se îneacă, parcă, în pârâul capricios care-i când umflat ca un râu, când un fir subţirel. Ici-colo, modernitatea şi civilizaţia occidentală s-a strecurat pe nesimţite şi a pus, fie un cărămiziu isteric pe zidul din curte, fie un geam de termopan la ferestrele dinspre stradă. De la CAP-ul unde munciseră toţi ai satului şi pe care l-au dezmembrat la revoluţie, se mai vede ici-colo câte o foaie de tablă ce acoperă, nesigură, trestia, fie câte un stâlp de beton ce sprijină un gard anemic din nuiele. Dacă n-ar fi dezolant, ar fi chiar pitoresc.

Cotonoaga n-a avut niciodată centru administrativ. Pe vremea comuniştilor a avut grădiniţă şi şcoală, dar cum numărul copiilor s-a împuţinat din diverse motive pe care le cercetează sociologii, acestea au fost desfiinţate şi transformate în magazin şi birt. Magazinul şi birtul aparţin viceprimarului – fost şofer pe “cursă” – un autobuz deşelat ce-i ducea şi-i aducea pe localnici la oraş, la făbrică. Făbrica s-a închis şi autobuzul zace pe malul pârâului, cu roţile dezumflate, ruginit şi fără geamuri, ca o epavă mărturisind despre alte vremi.

La birtul viceprimarului e vânzoleală mare. Bărbaţii discută, beau, gesticulează, se aprind din nimic, se indignează teatral şi suduie în funcţie de plinătatea sau goliciunea paharului de plastic pe care viceprimarul, cu o figură cătrănită şi gânditoare, îl umple cu generozitate.

- Bă, vice, bă, ar trebuie să te suspendeze ăştia mai des. Uite, io le propun! Mă duc colo, la şedinţă şi le zic aşa: Onorată primăreasă, onor consiliu! Care va să zică Farfoale, concetăţeanul nostru de-l vedeţi acilea, ăla negriciosu’ şi buzatu’, care se cheamă pe numele lui Axente Grigore şi e viceprimari la dumneavoastră …

- La noi e, bă, viceprimar, bă, cap de gumă! La ei, colo-şa e con-zilier. Ca cum am fi noi la Răstoaca, când ne ducem la cules de poame, cu ziua adicătelea.

- Cum să fie bă, Culeaşă, zilier? Vezi că eşti prost? El e viceprimar şi aci la el la birt, şi cân’ se duce la şidinţă, la conziliul acolo la ei, şi e viceprimar şi cân’ se duce la vii să şi le inşpecteze…

- Şi noaptea în pat, când îşi pune scufie şi se bagă lângă viceprimăreasă, ce e bă?! E viceprimar sau ce?! Sau nu e?  - răcni unul slăbănog ce stătea la o oarecare distanţă şi asculta cu mare interes discuţia bându-şi poşirca din pahar cu înghiţituri mici de parcă ar fi fost un medicament preţios.

- Atunci e supusul Măriei sale! – răspunse unul deşirat şi osos, izbucnind într-un râs dogit.

- Fără glume din astea, cu supus şi cu scufie! – tună, vizibil iritat dar autoritar, Axente. Că, dacă nu, suspend şedinţa! – se sumeţi el şi rosti cu preţiozitate cuvintele cu care îi ameninţa primăriţa comunei de câte ori nu reuşea să-l convingă să voteze corect vreo hotărâre.

- Dacă ne-o suspendezi, dom’ Axinte, baremi să ne laşi nişte răchie acilea c-o înnodăm noi la loc. Vezi să nu te suspendeze pe dumneata, că aşa am auzitără, că azi te chemară la comună să te judece… – rosti, cu politeţe prefăcută, unul micuţ şi rotofei, încheiat strâmb la nasturii unei pufoaice lucioase, pe care se puteau citi diversele meniuri şi trebi ale stăpânului.

- Mă cheamă să-mi facă o suflare la noadă, de-aia mă cheamă! – răbufni Axente fără să ia în seamă ironia rotofeiului. Auzi la ei! Cică io mă dau cu duşmanul! Da’ ce? Care duşman? Suntem în război şi eu am trecut la nemţi cu armatele mele? Ia ziceţi şi voi, bă! Suntem în război naţional? Ce, ei nu e conduşi tot de ăştia cu care zice că m-am dat eu? Auzi! Cică am dezertat! Ce, e vreun front aicea şi am luat eu satul şi l-am dus dincolo? Adică, măi onorat consiliu, cum să iei, mă, satul şi să-l treci dincolo, la “duşman”? Cu case, cu uliţe, cu vaci şi cu oi şi cu cai şi cu câini? Ce, io-s Hari Porter ăla, să fac vrăjitorii? Mi-aţi văzut voi, domnilor consilieri, mie, bacheta magică?

-Bagheta magică ţi-a văzut-o numa’ Ileana lu’ Sprijoane că la muieri-ta cred că e cam îndoiată bagheta… Ileana le are cu vrăjile, se pricepe la îndreptat, este? – îi întrerupse discursul sfrijitul cel cu glas subţiratec şi gâjâit ce stătea tot la o parte.

- Ia mai lăsaţi aproponturile! De unde ştii tu ce vede Ileana, i-ai căutat în ochi să vezi tu ce vede? – interveni, mustăcind, rotofeiul. Hai, zi-i mă, dom’ vice, adică de ce să vrea ei să te suspendeze din viceprimar? Din ce privinţă nu mai corespunzi?

- Păi ei zice că nu mai corespund politic! Că am trecut la ăştialalţi! Da’ eu n-am cum să trec, că ăştia încă nu mi-a garantat nimic! Ei, zice, vii la noi, ne suspţii şi te suspţinem şi noi! Da’ ei cum mă suspţine, că nu am văzut nimic?! Să văd şi io ceva, o hârtie scrisă, o înţelegere, o … ceva! Ei, nimic! Şi io mă trezesc cu tot conziliu pe cap. Că, la o adică, e mai aproape pielea decât cămaşa. Uite de ce v-am chemat! …  Cu toţii deveniră atenţi. Io mă duc la comună, la centru, la şedinţă. Ei o să zică de-ale lor, că aşa şi pe dincolo, şi eu zic de-ale mele, tot că aşa şi pe dincolo. N-are dovezi clare ca să mă suspendeze! Dar, dacă mă suspendează fără dovezi, o să iasă rău. Că io nu-s nici eu din ăia… să lase aşa! Le aduc prefectul pe cap! Le fac eu una de-o să mă pomenească! – tună el, neştiind exact care-i aia “una”, doar aşa, ca să-şi ia curaj. Voi veniţi cu camionul colo, pe la 1, când se termină şedinţa. Şi, dacă e să fie rău, eu vă dau semnalul şi faceţi protest.

- Adică cum protest? – se miră lunganul.

- Adică ziceţi şi voi că nu-i corect ca să vă suspende pe singurul reprezentant din Cotonoaga! Mă, voi nu vedeţi că pierdem puterea?!… Dacă io nu mai sunt în consiliu, o să vedeţi voi ajutoare de la uniunea ioropeană uite-aşa, când vă uitaţi în jos pe gura cămeşii!

- Adică dacă nu mai eşti tu, Axente, la comună, nu ne mai dă ajutoare?

- Păi nu vă mai dă, bă, că io votez să vi le dea! Şi ăia de la 416 o să mă vadă idemnizăţii din părţi! Adică voi, toţi ăştia care v-am convocat aicea, n-o să mai vedeţi un ban! Să faceţi ce-oţi şti! Treaba voastră! Mă suspendează pe mine, nici voi nu mai vedeţi niciun sfanţ!

- A, păi de ce nu zici aşa, dom’ vice?! Păi, atuncea, ridicăm tot satul! Stai că sun eu adunarea! Ia-n du-te bă, Culeaşă, la biserică, colo, şi trage bă clopotele de alarmă! Stai că le-arătăm noi la ăia de la comună cine-s cotonogenii!

Febrili şi hotărâţi, de parcă ar fi fost într-un mare pericol pe care abia acum îl întrevedeau în adevărata lui amplitudine, oamenii se împrăştiară prin sat strigând la fiecare poartă, să iasă gospodarul.

(va urma)

Invitaţie la lectură: Ioan Usca, Răzvan, Adele Onete, Filumenie, Mirela Pete, Augustin Rădescu, Zamfir Pop, APIS, Blogulise, Zinnaida, Stropi de suflet, Gabriela Elena, Lecturi recenzate, Clipe de Cluj, Teo Negură, Luna pătrată, G1b2i3, Max Peter, Supravieţuitor, Daurel, Rokssana, Atitudini, Schtiel, Foaie pentru minte.

Lolita sau Loreley?

Etichete

eleve indragostite de profesorul de pian, Ionel Teodoreanu, Lolita, Loreley, Nabokov, profesor acuzat de sex cu o minora, profesorul de pian

Foto: The Fashion Spot

Heinrich Heine – Loreley

Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.

Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.

Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scînteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.

Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!

Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.

Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-’necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

Pubertatea este o boală nefericită. Un frison, o exacerbare, o furtună ce poate să înghită pentru totdeauna viaţa tinerei fete, să sfarme luntrea destinului ei precum fecioara Loreley ce atrage cu cântecul fermecat marinarii care-şi pierd vieţile înghiţiţi de ape.

Mi-am amintit de această legendă filtrând informaţiile care ajung inevitabil la urechile noastre. Un profesor (artist şi maestru) se îndrăgosteşte şi este iubit de două tinere fete cărora le dezvăluie tainele muzicii. Dacă închizi puţin ochii şi-ţi imaginezi pianina sau pianul ( în sine obiecte seducătoare, cu clapele lor albe şi negre, o femeie sau un bărbat, dacă le personifici, sau un androgin pe care, prin virtuozitatea ta, îl urci în slavă sau îl cobori în iad, îl răsfiri şi îl aduni cu degetele), penumbra, braţele albe şi rotunde ca nişte droturi, puritatea învăţăcelului şi râvna lui de a dibui tainele cutiei cu sunete, armoniile şi contrapunctul, toată această atmosferă este una erotică. De când e lumea lume, fetele tinere (eleve sau nu), aflate în Zodia Zburătorului, se îndrăgostesc de dascăli. Nici ele nu ştiu dacă se îndrăgostesc, poate e doar proiecţia exacerbată a feminităţii lor care acum se iveşte, acum dă în clocot şi acum îşi încearcă puterile. Iar arta e un mediu perfect pentru propagarea şi intensificarea sentimentelor care acum nu au nume, sunt doar impulsuri ale fiziologiei. Micul boboc de floare visează înflorescenţa, splendoarea, împărtăşirea cu dragostea soarelui şi cu mângâierea stropilor de ploaie. El nu ştie că, dacă se va deschide prea repede, prea repede se va ofili. Dar florile noastre nu mai cresc în grădini şi nu mai respectă legile pământului şi firii. Le-am tăiat de când erau nişte bumbi şi le-am pus în vase de apă cu biofermenţi de creştere intensivă, cu conservanţi şi potenţiatori de mireasmă. Le rulăm, în fiecare zi, în ferestre, imagini cu femeiuşti care reuşesc în viaţă doar prin arcuirea coapselor şi ondularea torsului, doar cu îndrăzneala sânilor expuşi cu ostentaţie, la umbra sau în proximitatea vreunui fante încărunţit şi vag pedofil. Întreaga legendă a reuşitei în viaţă, este, pentru fetele noastre de acum, legată imagologic de seducţia unui crai trecut dar gros la cont. Şi-atunci, ne mirăm şi ne indignăm, ne oripilăm şi ne perpelim că fetele de 12 sau de 14 sau de 16 ani se îndrăgostesc de cei învestiţi cu autoritate şi care le pot facilita succesul? Şi ne considerăm îndreptăţiţi în indignarea noastră. Trist. Când o întreagă industrie media le arată, le indică şi le invită pe această cale – a sexului contra succes şi bunăstare – n-ar trebui nici să ne indignăm, nici să pozăm în pudibonzi şi, în primul rând, să nu ridicăm piatra. Adolescenţa trăită în România anului de graţie 2011 este o încercare continuă. Tinerii nu au modele adevărate, nu au repere, nu au cultură (care pune o anumită frână exhibării instinctelor), nu au educaţie morală – şi de unde-ar avea într-o societate fără morală sau cu morala de-a valma, unde lipsa de onestitate e cuvântul de ordine şi cheia reuşitei? Noi i-am împins aici, în această arenă unde totul e permis, unde sexul e o bagatelă, unde trupul nu este iubit şi respectat ci doar folosit, unde imaginaţia nu aduce decât nebunie şi autodistrugere. Noi. Întreaga lume de adulţi împinge următoarea generaţie în acest ţarc în care, după epuizarea tuturor senzaţiilor, nu mai e nimic decât ratare şi lipsă de speranţă. Şi neant.

Sper să nu vă şochez prea tare. Cred că părinţii care au descoperit jurnalul fetei şi au fugit cu el în braţe la poliţie sunt nişte idioţi. Nişte iresponsabili care au aruncat cartoful fierbinte sau pisica moartă (de multă vreme) în braţele autorităţilor. Să rezolve ele orbirea lor. Când stai cu o fată (şi artistă) în aceiaşi casă şi nu comunici deloc, consideri că trebuie să-i oferi doar apă, paie şi aşternut şi cu asta ai încheiat rolul tău de părinte şi protector, e grav. Înseamnă că exact tu, părintele cel imbecil ai împins-o pe biata fată să caute dragoste în altă parte, să-şi împlinească nevoie de comunicare, de comuniune, să se simtă importantă pentru cineva, să se simtă iubită şi unică pentru cineva. Închipuiţi-vă cu câtă concupiscenţă au citit poliţiştii destăinuirile bietei fete. Care erau ale ei, erau gândurile ei secrete pe care nimeni nu trebuia să le citească, ea le-a scris pentru că n-avea cu cine vorbi! Pentru că ştia sigur că înafară de pagina albă, nu are o altă entitate căreia să-i povestească trăirile ei despre care nici nu era sigură că sunt în totalitate vinovate – cum să fie, când toate “vedetele” şi-o pun în faţa camerelor de filmat, oricând şi oriunde? De ce este iubirea ei mai puţin importantă decât iubirea monicăi columbeanu?

E o poveste tristă. Cinci vieţi distruse dintr-o lovitură, dacă nu mai multe. Profesorul – care are partea lui impresionantă de vină pentru că un adult trebuie să fie responsabil şi să-şi ţină sculele în pataloni -, cele două fete a căror carieră artistică începută sub asemenea auspicii s-a şi încheiat apoteotic – en fanfare-  în vuietul mass-media româneşti ahtiate după violenţă, sex, libidinoşenie, imoralitate şi murdărie, părinţii lor cei orbi şi inepţi şi, inevitabil, următoarele victime care văzând o asemenea oportunitate de a deveni vedete, nu vor pregeta să-şi exhibe – imaginar sau nu – simţirile.

Cazul acesta ilustrează desăvârşit mizeria morală din România – întreţinută prin toate mijloacele -, convulsia anarhiei ce domneşte în întreaga noastră societate, precaritatea învăţământului, impotenţa legilor şi marea noastră găunoşenie şi libidinoasa dorinţă de a privi pe gaura cheii oriunde ni se pare că ar fi ceva tenebros de văzut.

###

Dăm mai departe: Shayna, Rokssana, Supravieţuitor, G1b2i3, Teo, (b)Arca, Ioan Usca, Max Peter, Lecturi recenzate, Filumenie, Vizualw, Schtiel, Gabriela Elena, Blogulise, Daurel, Zamfir Pop, Zinnaida, Mirela Pete, Raza mea de soare, Elisa, Atitudini, Răzvan Rinder.

Goûtons voir si le vin est bon

Foto: Adela Sârghie

Am văzut şi revăzut, zilele acestea, Ritualul, Rămăşiţele zilei, Tăcerea mieilor, Regele Lear, Dovada, Hannibal, Ruptura – îl au în comun pe Anthony Hopkins, genialul actor. N-aş vrea să spun prea multe cuvinte, mi-e teamă că aş greşi.

Dincolo de filme se află realitatea cea de toate zilele. Nu poţi trăi înafara ei, oricât ai încerca. Când închizi cartea, când se termină filmul, când aprinzi lumina, realitatea se năpusteşte din toate ungherele peste sufletul tău fragilizat de miracolul frumuseţii. “Frumuseţea va salva lumea” – s-a aventurat entuziast să postuleze Dostoievski. Suntem pregătiţi pentru frumuseţe? Suntem capabili s-o vedem acolo unde e? Duminică am tăiat trandafirii – o operaţiune opţională – deşi puteam să-i lăsăm şi să-i tăiem la primăvară. La fiecare dintre tufe am rememorat florile pe care imobilul, prizonierul prins în obezile rădăcinilor ni le-a arătat. Ca-ntr-un concurs al spledorii. Îi îngrijim un pic, le vorbim (eu am acest obicei straniu să vorbesc cu florile) şi ei ne răspund cu florile lor care nici nu pot fi descrise. Ce să spui despre un trandafir? Că e sângeriu? Sângele n-a fost niciodată atât de candid şi de amestecat cu soare. Că sunt catifelaţi? Nicio catifea confecţionată vreodată nu are umbrele şi ascunzişurile, moliciunile şi delicateţea unei petale. Cuvintele sunt necuprinzătoare şi ineficiente, sărace şi calpe când e vorba de splendoare. Splendoarea se tace şi se visează. M-am uitat la tulpinile secţionate şi m-am gândit cum trandafirul, toată iarna, îşi va visa florile din mai, din iunie, din iulie, din august, septembrie şi octombrie viitor. Şi le pregăteşte ca un arhitect inspirat? Îşi face un plan? Probabil că nu. Viaţa e imprevizibilă şi natura întrece în iscusinţă şi măiestrie orice geniu. Nu putem să impunem naturii nicio dorinţă de-a noastră dacă ea nu vine în acord cu planul ei. Nu putem să facem nici măcar o pisică să ne asculte şi niciun nuc să facă un anumit număr de nuci. De aceea, toate orgoliile noastre de stăpâni iluzorii ai pământului sunt prosteşti şi goale. Putem, în marginea splendorii, să trăim umila încântare că avem şansa de a fi o părticică din universul conştient. Că suntem parte dintr-un infinit mecanism perfect – ale cărui legităţi ne scapă – şi că avem rostul nostru. În primul rând, acela de a nu strica. Cu asta cred că trebuie să înceapă orice filozofie de viaţă. Să nu vatămi. Să nu distrugi. Să nu conturbi. Să nu umbli ca elefantul în magazinul de porţelanuri.

###

Să coborâm în realitatea noastră cea imediată. Unde, alcătuirile noastre sociale dacă nu ne stârnesc sila, pot fi chiar amuzante. Elena Udrea se pregăteşte vizibil şi invizibil pentru funcţia de premier. Păi ce-a mai făcut? N-a făcut nimic special, îşi urmează calea seducţiei electoratului. Nu sunt fan necondiţionat al Elenei Udrea. Dar nu pot să nu-i recunosc eficienţa. A reuşit tot ce şi-a propus (sau i s-a propus). Dintr-o ilustră necunoscută (în 2003) a devenit astăzi o persoană publică despre care toată lumea are ştiinţă. Şi badea Grigore care se opreşte la birtul sătesc venind de la pădure, şi academicianul, şi inginerul IT, şi croitoreasa şi vânzătoarea şi profesoara şi şoferul de tir. Toţi ştiu – cu aproximaţie – că există o femeie, Elena Udrea, care suceşte capul întregii conduceri actuale a României, că e factorul cheie, şi că toate se fac după vrerea ei. E bine? E rău? Asta nu putem să judecăm acum.

Doamna Udrea doreşte să fie premier. Să aibă întreg bugetul şi toate instituţiile la dispoziţie, nu doar bugetul (generos) al Ministerului Dezvoltării şi Turismului. Ce se face pentru asta? DNA-ul (lui Băsescu) îi taie mâna dreaptă sau două degete lui Emil Boc. Justificarea ar putea fi că, în cazul în care rămâne şomer, Boc s-ar putea întoarce primar la Cluj. Clujenii l-ar vota fără doar şi poate. Dacă Boc e umil şi nu se răzvrăteşte, ar putea primi funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul d-lui Zegrean care s-ar retrage din motive de sănătate. Acum, depinde cum va juca Emil Boc. Nu cred că Elena Udrea va fi nevoită să pozeze şi pentru Playboy pentru a ajunge prim-ministru al Republicii România. De fiecare dată când jocurile de putere se fac pe sub masă, pe televizoare rulează arestarea ritualică a lui Sorin Ovidiu Vântu. În timpul alegerilor de anul viitor – care vor avea loc când vrea Băsescu şi în ce formulă vrea Băsescu evident că va fi arestat Sorin Ovidiu Vântu. Oare cât e comisionul pentru o arestare?

Despre gâlceava din PSD nu are rost să mai adaug ceva. Mircea se face că lucrează şi Ponta are un orgoliu nemăsurat. Geoană putea fi condiţionat în alt mod să fie fidel partidului – atât cât poate să fie el fidel unei cauze -, adică de frică. Nu era nevoie de acest circ. Dan Şova, cel care-l judecă astăzi pe Mircea Geoană, îl va judeca mâine (sau poimâine) pe Victor Ponta.

La izvoare

Apus de toamnă la Zoro

Aţi observat că n-a mai plouat serios din luna august. Aici. Acum ne ne prea pasă, n-avem de săpat, n-avem de plantat, n-avem de recoltat. Nici de semănat. De 6 ani încoace, îmi petrec verile cu trandafirii. Vorbesc cu ei, ei îmi spun poveşti din universul trandafirilor. Toată vara şi-au construit tije lungi şi groase. Până acum se-ntreceau cu florile: care să fie mai învoaltă, care să fie mai parfumată, care să adune cât mai multe boabe de cleştar din noapte şi să le dăruiască soarelui de dimineaţă ca pe-o ofrandă. Mulţi oameni au încercat, de-a lungul timpului, să mă înveţe, să îndepărteze ce le părea lor prisoselnic, să îndrepte câte o trăsătură, să sufle în jarul unui foc mocnit. Dar nimeni nu m-a învăţat ce m-au învăţat trandafirii. De la micul boboc, cât unghia mea mică, la răpitoarele rochii foşnitoare şi înrourate. Pentru mine, raiul e un lan de trandafiri. Acum trei săptămâni, parcă presimţind că li se va interzice să înflorească, au dat ultimul spectacol al splendorii. Apoi a venit bruma… Toată iarna vor sta acolo, în tulpinile lor îngheţate şi vor visa la următorul spectacol. Într-o tulpină anostă, care nu are nimic estetic şi nimic grandios, se pregăteşte splendoarea căreia sper să-i fiu contemporană şi vara viitoare. Dacă nu vor seca toate apele, desigur.

Leapşa

Pe vremea pionieratului într-ale bloggingului, nu era lună să nu achiesăm , grupuri-grupuri, la câte o leapşă. Între timp, am devenit ceva mai însinguraţi şi poate mai elitişti, nu mai răspundem oricărei chemări la joacă.

(b)Arca lui Goe şi respectiv proprietarul blogului – recte Goe – m-a cadorisit/ m-a invitat cu/ la o leapşă. Interesantă. Drept să spun, mă simt un pic culpabilă faţă de proprietarul (b)Arcei, pentru că i-am şters multe comentarii, (toate) inteligente şi bine ţintite. Printre (puţinii) comentatori(i) care mă enervează, dacă ar fi să fac un clasament, Goe ocupă de departe podiumul şi nu poate fi surclasat. Nu ştiu de ce am fost tentată să şterg orice ar fi scris. Şi dacă mi-ar fi scris “bună ziua”, tot aş fi şters comentariul. Deşi, trebuie să recunosc, e un versat şi versatil al limbii române. Şi al psihologiei. Îl bănuiesc că e unul dintre scriitorii celebri care se ascunde sub acest (comod) şi amuzant pentru el, anonimat.

Leapşa:

1. Ce vârstă are cel mai vechi blog activ de care aveţi cunoştiinţă?
R. Blogul lui Adrian Năstase.

2. Care este primul blog pe care aţi comentat? Cam când?
R. Blogul lui Adrian Nastase. Acum vreo 5 ani, cred.

3. Regretaţi închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?
R. Regret închiderea celuilalt blog al meu (anteriorul), gavrosh. Chiar dacă wordpressul nu l-a păstrat, l-a păstrat – nu ştiu prin ce minune – Google Reader. Eu pot să recitesc postările, comentariile au dispărut. Aveam, acolo, un soi de entuziasm naiv care îmi lipseşte. Apoi, regret că unii dintre bloggerii cu care aveam oarecare conversaţie fie au devenit mult prea “mari” ca să se obosească se se coboare printre muritori – au descoperit fascinaţia traficului şi a publicităţii şi nu mai acordă atâta importanţă schimbului de opinii -, fie, alţii, au abandonat scrisul pe blog. Dar nu e capital. Ca-n orice întreprindere, şi pentru întreţinerea blogului îţi trebuie răbdare, consecvenţă, încăpăţânare, motivaţie sau inventarea motivaţiei.

4. V-ar bucura închiderea vreunui blog. Dacă da, care anume.
R. Nu. Nu m-am gândit la asta.

5. Care este blogul pe care-l vizitaţi cel mai des (în afara celui personal)?
R.  Gheorghe Constantin, Moshe&Mordechai. Ordinea e aleatorie.

6. Cam cât timp credeţi că poate un blog să-şi justifice existenţa.
R. Ce înseamnă să-şi justifice existenţa? Bloggerii au raţiuni diverse pentru a scrie. Unii câştigă bani, alţii notorietate, alţii au nevoie de un spaţiu în care să se exprime, alţii desfăşoară proiecte, fiecare blog are o justificare în sine, a proprietarului şi are o justificare externă, dacă reuşeşte să fie suficient de seducător (mă refer la subiecte, stil, inteligenţă).

7. În ce condiţii v-aţi închide blogul.
R. Dacă aş avea o ocupaţie care să necesite timp, energie şi pasiune şi nu mi-ar mai lăsa deloc timp pentru reflexivitate.

8. Ce vârstă are blogul pe care-l între/ţineti?
R. Are 3 ani şi câteva zile.

9. Cum aţi decis să deschideţi un blog?
R. Primul blog, http://gavrosh.wordpress.com, l-am deschis la sugestia unui blogger necunoscut, Diogene Kynikos. De fapt, mi-am făcut cont wordpress pentru că voiam să comentez pe blogul lui Ion Iliescu şi era singura posibilitate de a comenta, să ai cont. Apoi, dacă tot mi-am făcut cont, la început cu timiditate şi emoţie, am început să scriu. Prostii, evident. Şi-am ţinut-o aşa, până l-am şters.

10. Este bloggingul un viciu care dă dependenţă?
R. Cred că da. Nu ştiu. Pot trăi şi fără blog, am şi experimentat. Dar, la un moment dat, simţi imboldul să vezi ce mai scrie X, ce mai scrie Z…

Să dăm leapşa mai departe: Ioan Usca, Supravieţuitor, G1b2i3, Grădina Elisei, Luna pătrată, Teo Negură, Rokssana, Theodora Marinescu, Max Peter, Nicu Scutaru, Zinnaida.

Ce facem când nu facem nimic

Azi am frunzărit o pădure întreagă de bloguri. Am ascultat Andre Rieu, am citit câteva texte absolut superbe, am aflat că se lansează nu-ştiu-ce Iphone4S Vodafone, că libertatea de a te lăsa înlănţuit poate să nu fie neapărat o limitare.

E reconfortant să te îmbibi cu atâtea filozofii care nu-s neapărat şi moduri de viaţă. Ca un burete greu, lăsat pe o scândură nouă.

M-am uitat cu vederea mea la câteva fotografii uluitoare. M-am gândit cum aş continua acest text, dacă aş fi în stare să-l continui. M-am întrebat cum aş fi pictat dacă aş fi avut un dram de talent la pictură şi cum aş fi reacţionat dacă aş fi fost tată şi fiul meu ar fi plecat la război.

E mai uşor să trăieşti în imaginaţie decât în realitate? Depinde cât de departe ai înaintat pe graniţa subţire dintre imaginaţie şi realitate, cred. Cu cât ai mai multă experienţă reală, cu atât eşti dispus să visezi mai puţin. Cu toţii suntem geniali la 17 ani şi devenim opaci şi prozaici după 25… Sau nu?

Poate că nu sunt întrutotul opacă… Am ascutat de nenumărate ori această piesă, ieri şi azi. Sigur, poate sunt victima modei (cum zicea un blogger, “sunt trender”) dar nu cred. Cred că o să-mi placă la fel de mult şi peste timp. Nu pentru că e un pianist recordman ci pentru că pune atâta pasiune, un ocean de pasiune în ce face. Cred că aceasta e diferenţa între a executa şi a performa. Pasiunea. Aţi observat că pasionaţii par să fie pe jumătate – sau mai mult – absorbiţi de visul lor şi foarte puţin de realitate? Că sunt mai optimişti şi mai generoşi? Nu ştiu care-i secretul pasiunii şi nici dacă există unul. Nu poţi să-ţi propui pur şi simplu să “pui pasiune în ceea ce faci” – cu o exprimare nefericită transformată în clişeu. Mai degrabă pasiunea dezveleşte viaţa din tine. “Scuipa-voi din gura mea pe cei căldicei” – m-am gândit multă vreme la acest avertisment. Ce înseamnă acest “căldicel”?

Ce spuneţi?

Teo, Theodora, Zamfir Pop, Zinnaida, Carmen, Dungha, Rokssana, Schtiel, Raza mea de soare, Anamaria Deleanu, Atitudini, Diana Alzner, Ioan Usca.

“V” de la cârlan

Etichete

Adrian Nastase, experimente PSD, Ion Iliescu, Mircea Geoana, PSD, Victor Ponta

Am urmărit cu interes declaraţiile recente ale liderilor PSD. În primul rând, pentru că mă preocupă soarta acestui partid, singurul apropiat măcar formal ideologiei de stânga. Apoi, pentru că opoziţia de la acest moment este dezamăgitoare şi străină de situaţia reală a românilor. Politicienii – oricare ar fi ei şi orice apartenenţă ar avea – uită de “electorat”, se înstrăinează şi se detaşează imediat după alegeri, urmându-şi propriile nevoi sau propriile interese. Acesta este sentimentul pe care ni-l lasă politica de la acest moment. Inter-relaţionarea dispare, legăturile cu oamenii simpli se volatilizează. Un partid care clamează a fi “al celor mulţi” n-ar trebui să sufere de elitism.

De ce este opoziţia atât de ineficientă şi de apatică? Nu cred că parlamentarii au credite pe care nu le pot achita, nu cred că-i sună băncile, nu cred că trebuie să-şi mai ia o a doua slujbă, în locuinţele lor nu e frig şi nu-şi calculează fiecare bănuţ să le ajungă pentru cele trebuincioase traiului. “Sătulul nu-i crede celui flămând” – spune o înţeleaptă vorbă românească. Cetăţenii României nu sunt vinovaţi – aşa cum încearcă să ne culpabilizeze mereu şi mereu guvernul infinitezimal Boc – pentru situaţia economică a României. Nu ei au contractat un împrumut înrobitor cu FMI-ul, nu ei alungă investitorii cu măsuri aberante, nu au cerut ei ostracizarea clasei de mijloc (dascăli, personal medical, funcţionari). Românii au desemnat prin vot nişte reprezentanţi care să se ocupe cu administrarea treburilor ţării. Şi din votul lor s-a ales praful pentru că o mână nevăzută – dar ştiută – a reconfigurat majorităţile după interes şi bunul plac. România e un stat fără conducători inspiraţi şi iubitori de popor dar şi fără opozanţi vizionari şi credibili. Fiecare îşi face legea lui în funcţie de cât de abil este, în funcţie de câţi bani are şi în funcţie de cât tupeu poate valorifica. Societatea a devenit un smârc în care fiecare vânează după abilităţi. Fără un echilibru real între putere – cu caracterul ei inform, insidios, cu manevrele ei murdare şi ticăloase, cu propaganda ei deşănţată şi mincinoasă – şi opoziţie – dezlânată şi fără proiecte, mereu reactivă şi fără un strop de imaginaţie, fără vigoare şi mereu plângăcioasă, România nu are perspectivă. Ne-am încuiat în acest borcan uriaş închis etanş şi ne vom devora unii pe alţii. Guvernarea ucide, otrăveşte, distruge, fură, amanetează viitorul copiilor noştri şi, în tot acest timp, opozanţii stau cu mâinile adâncite în fundul buzunarelor şi ridică din umeri. De ce se întâmplă toate acestea? Sunt multe variante de răspuns.

Partidul Social Democrat s-a desprins de electoratul său, l-a abandonat, începând cu 2005. Cum s-a întâmplat asta? Treptat. Prin înstrăinarea de “poporul PSD”. Am avut un preşedinte de ţiplă, croit şi ambalat în laboratoarele  americane. În orice fotografie ai vrea să-l lipeşti, el e strâmb, crispat, ieşit din cadru, nepotrivit. I-a “mirosit urât” istoria acestui partid în care a fost implantat ca un factor alogen. N-a reuşit să facă priza necesară la structurile partidului, n-a reuşit să devină empatic cu filozofia social-democrată şi asta s-a repercutat în baza partidului. Fiecare preşedinte şi-a adus “oamenii lui”, reconvertiţi sau inventaţi ad-hoc. O încercare perpetuă de a sări mai sus decât predecesorul, de a inventa o nouă formulă magică, de a ieşi în evidenţă. Un partid nu este o platformă elastică pentru sărituri. Asta n-a înţeles nici Mircea Geoană, care a jucat mereu la marginea partidului şi n-a înţeles, iată, nici Victor Ponta care crede că tinereţea e o calitate suficientă pentru a conduce. Abţibildul cu Mircea Geoană s-a dezlipit de pe sigla celor trei trandafiri fără să lase nici măcar o urmă de adeziv. El pare personajul aflat în căutarea autorului care poate să-i scrie piesa. În care, evident, va juca la fel de fals şi de penibil. Mircea Geoană nu are nicio credinţă. Are doar dorinţa isterică de a sări cât mai sus. Fără să-i pese peste cine cade.

Comandamente de tipul: ” Eu vreau!”, “Aşa vreau eu!” nu pot deveni linii directoare pentru nicio formulă de management politic. Voinţa conducătorului trebuie să fie o expresie a voinţei general-acceptate, o rezultantă a acesteia şi nu o impunere. Avem experienţa impunerii de la Cotroceni. Nu ne mai trebuie o alta.

Vremea experimentelor cu “alogeni”, cu “implanturi” şi cu “variante de avarie” în PSD cred că a trecut. Vine o campanie electorală dură, foarte dură în care se va juca murdar, cu cele mai insalubre arme. Nu ştiu ce face PNL-ul, e treaba lui. A convenit la închegara aceastei alianţe pentru că îi convine imaturitatea, impulsivitatea, lipsa de măsură şi de înţelepciune a lui Victor Ponta (care, în treacăt fie spus, este foarte prost consiliat). Dacă are o perspectivă pentru România şi dacă crede că social-democraţia va să aibă un viitor, trebuie să se aşeze în dispozitiv de luptă. Nu cu novici abia înţărcaţi, nu cu ciudaţi care se agaţă de mânerele funcţiilor şi cu ultima suflare în prim-plan.

Cred că PSD-ul trebuie să se întoarcă la oamenii adevăraţi, vii, chinuiţi, hăituiţi în propria ţară, alungaţi şi vânaţi sau pur şi simplu ignoraţi de actuala putere din România şi să-şi aleagă un conducător care e în stare să adune partidul şi să-i dea o direcţie. Altfel, riscă să devină o formaţiune neglijabilă, de 15%, bună de agăţat la butoniera vreunei alianţe.

De Sfinţii Arhangheli

Etichete

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Numele pe care-l primim la botez este legătura noastră cu cerul. Poate că legătura aceasta s-a banalizat sub munţii de adaosuri netrebuitoare din vieţile noastre, poate că ea nici nu se mai vede. Asta nu înseamnă că acest fir subţire care ne leagă de eternitate şi de dumnezeire nu există, dacă noi nu-l mai vedem.

Nu ştiu de ce am primit acest nume. Părinţii mi-au spus că a fost un capriciu al naşilor – ziua de naştere fiind primăvara, în apropierea Sfântului Gheorghe (era mai potrivit Georgiana) aşa că nu există vreo corespondenţă vizibilă între numele meu şi venirea mea pe lume. Cu toate acestea, în timp, numele meu s-a indentificat cu mine.

Le doresc tuturor acelora care poartă numele Arhanghelilor să fie în pace cu lumea şi în armonie cu propriul destin.

Îi urez şi fiului meu care a primit şi el la botez această pavăză minunată – numele Sfântului Arhanghel  Mihail, din dorinţa naşei  – să fie fericit şi să se bucure de darurile vieţii.

La mulţi ani cu pace şi sănătate!: G1b2i3, Gabi Rus, Gabi a lu’ Ursu, Gabriel Săvulescu, Gabriela Elena, Mihaela, Mihai, Mika, Paul Gabriel Sandu, Mihai Motrescu.

O urare tardivă

Etichete

aniversare traian basescu

Încălzirea globală

Etichete

incalzirea globala, Pentagon, topirea calotelor glaciare

Ceea ce urmează să citiţi în continuare vă promit că vă va schimba definitiv părerea despre lumea în care trăim. De fapt trebuie să îmi cer scuze pentru faptul că a trebuit să fiu eu cel care să vă aducă la cunoştinţă asemenea veşti terifiante, dar trebuie să ştiţi adevărul dacă vreţi să supravieţuiţi, în ceea ce va urma să se întâmple: pentru unii climă excesiv de uscată, pentru alţii temperaturi extrem de ridicate sau respectiv congelare la frig înaintat.

Încălzirea globală a fost în atenţia specialiştilor de peste 40 de ani, dar până acum ne-am autocomplăcut în nepăsare şi ignoranţă. Până nu demult oamenii de ştiinţă au îmbrăţişat ideea că fenomenul încălzirii globale va cauza schimbări majore şi probleme acute în lume, dar în modul lor de gândire scenariul prevedea că acestea se vor întâmpla într-o perioadă cuprinsă undeva între 50 şi 100 de ani şi că abia atunci se vor face resimţite efectele.

Ideea generală era aceea că încălzirea globală este un proces lent şi că umanitatea va avea timp să descopere soluţii ingenioase la toate problemele.

Noi dovezi extrem de bine documentate sugerează că acest scenariu este complet greşit şi că mai degrabă trebuie să ne pregătim pentru schimbări climatice deosebit de abrupte.

09.2002: Încălzirea aduce o nouă eră glaciară

Una din acele aluzii că ceva ar putea fi altfel decât ceea ce ni s-a spus (mai ales în SUA) a fost prima dată publicată în revista Discovery magazine în septembrie 2002 sub titlul uşor mascat al articolului “Încălzire globală surprinzătoare: o nouă eră glaciară” în care se spunea printre altele: “… oceanografii au descoperit un râu uriaş de apă dulce în Atlantic care s-a format din topirea calotei polare. Ei ne atenţionează asupra posibilităţii perturbării grave a Gulf Stream-ului, ceea ce ar putea avea ca efect aruncarea întregii emisfere nordice în iarnă veşnică deosebit de rece.” Fiţi atenţi la faptul că au trecut 2 ani de atunci şi nimeni nu a dat importanţă acestui fapt. Viaţa noastră se îndreaptă în acest moment spre o catastrofă totală.

01.2004: Sir David King

În ianuarie 2004, David King a intrat în prim-plan. Dl. King este ministrul pe probleme ştiinţifice în Anglia şi om de ştiinţă conducător. Dl. King a făcut o vizită (francmasonului) Tony Blair şi i-a vorbit despre dezastrul iminent mondial şi necesitatea de a se comunica întregii lumi ceea ce se întâmplă. Francmasonul Tony Blair i-a ordonat să păstreze tăcere asupra acestui subiect. Dar dl. King a considerat că este pur şi simplu mult prea important subiectul încât să fie ignorat, aşa că în ianuarie 2004 a trecut în mod deliberat peste ordinul primit şi a publicat concluziile ştiinţifice în Jurnalul American de Ştiinţă. În acel articol, King spunea: “după părerea mea, schimbările climatice sunt cele mai severe probleme de care se loveşte întreaga umanitate, mult mai severe decât ameninţarea teroristă”. Ca urmare, Anglia a emis o ordonanţă de urgenţă asupra lui David King pentru a nu i se mai permite discutarea acestui subiect în public, el fiind ameninţat cu închisoarea în baza încălcării unui act guvernamental.

02.2004: Pentagonul

O lună mai târziu, în februarie 2004, Pentagonul s-a implicat într-un proiect care a tulburat lumea. Atunci s-a aflat că Pentagonul studia de ani de zile fenomenul încălzirii globale datorită problemelor de securitate naţională pe care acesta le poate produce în asociere cu diferitele schimbări care rezultă din el. S-a realizat un studiu special la unul din departamentele Pentagonului şi anume Biroul de Evaluare în Reţea condus de către directorul Andrew W. Marshall, birou care avea responsabilitatea de a identifica toate ameninţările pe termen lung care se abat asupra SUA.

Dl. Marshall s-a deplasat la o bază numită Reţeaua Globală a Afacerilor pentru a compila posibilităţile prin care încălzirea globală poate afecta securitatea naţională a SUA. Studiul a durat până în octombrie 2003 şi a fost trimis Pentagonului care privea această problemă din punctul de vedere a tot ce putea fi mai rău. Numele proiectului a fost “Scenariul Schimbărilor Climatice Abrupte şi Implicaţiile Asupra Securităţii Naţionale a SUA.” Dar conţinutul acestui document a depăşit toate limitele experţilor de la Pentagon.

Fiind conştient de posibilităţile incredibile ale acestui studiu, Dl. Marshall a luat decizia să publice raportul şi alte informaţii pentru a informa poporul american. Aceasta se datorează probabil şi faptului că preşedintele Bush stă pe o poziţie negativistă în ceea ce priveşte încălzirea globală. Dl. Marshall a mai decis să meargă dincolo de poziţia prezidenţială şi să îşi publice raportul în Fortune Magazine pe data de 9 februarie 2004.

În articolul său, dl. Marshall explică în ce fel topirea calotelor polare Nordice şi Sudice, care sunt compuse din apă dulce, reprezintă factorul decisiv în dezastrul meteorologic global.

Gulf Stream-ul, sau altfel spus Curentul de Convecţie Termosalină Nord-Atlantic, este un curent de apă caldă care se deplasează dinspre Ecuator la suprafaţa oceanului şi se îndreaptă spre zonele nordice unde are loc schimbul de căldură prevenind răcirea excesivă a Europei de vest, şi a Canadei. Totodată acest curent susţine întreaga structură climatică de anotimpuri cu care suntem obişnuiţi. Ei bine, atunci când acest curent începe să se răcească, el pătrunde în adâncurile oceanului şi îşi schimbă direcţia de deplasare (sub forma unui râu spre Sud) unde se încălzeşte din nou şi se ridică treptat la suprafaţă după care se întoarce din nou la cursul iniţial într-un proces continuu de convecţie.

Atentie! “Motorul Termosalin” care face posibilă această mişcare a curentului se află în Nord unde el se întâlneşte cu diferenţa de salinitate dintre apa sărată a ecuatorului şi cea dulce de la pol. Această diferenţă face ca râul să se scufunde în adâncuri după ce a eliberat în prealabil o anumită cantitate de căldură în atmosferă şi astfel apa este “împinsă” de acest motor salin care funcţionează pe baza DIFERENŢEI de SALINITATE. Poziţia ocupată de curent în volumul oceanic depinde de DIFERENŢA de TEMPERATURĂ. Apa caldă urcă, iar cea rece coboară.

Să privim acest fenomen în condiţiile actuale. Calotele se topesc şi cantităţi uriaşe de apă dulce ajung în Atlantic amestecându-se cu apa sărată de la Ecuator. Rezultatul este că DIFERENŢA DE SALINITATE SCADE DRAMATIC. Astfel “Motorul Termosalin” care menţine curentul în mişcare perpetuă a scăzut în putere, şi s-a constatat acest lucru de peste 10 ani dar nu s-a acordat atenţie suficientă. Pe măsură ce Gulf Stream-ul îşi încetineşte procesul termosalin, schimbul de căldură în regiunile nord-atlantice a încetinit iar structurile anotimpurilor au suferit modificări pentru că ele sunt strict dependente de aceste schimburi calorice pentru a menţine un echilibru.

Topirea Polului Nord

Să privim faptele. Cu două veri în urmă, s-a observat topirea integrală a Polului Nord pentru prima dată în istoria pe care o ştim. Atât navele civile cât şi cele militare au putut naviga direct prin Polul Nord (magnetic). Această zonă nu a avut decât o pojghiţă de gheaţă de grosime de 4 m. Greenpeace a anunţat în urmă cu câţiva ani că platoul de gheaţă s-a retras cu 460 de km într-un interval cuprins între o iarnă şi o vară polară, dar nimeni nu a dat atenţie acestui lucru.

Iar astăzi, în timp ce scriu acest articol, noi suntem martorii unor incendii în Alaska care ne-au consumat suprafeţe uriaşe de pădure. Incendiul se produce într-o zonă în care ÎNTOTDEAUNA, ar fi trebuit să fie ploaie şi zăpadă şi aşa după cum veţi înţelege din acest articol, acest incendiu este direct legat de topirea calotelor şi perturbarea Gulf Stream-ului.

În cele din urmă Pentagonul a mulţumit lui Andrew Marshall, pentru că a spus adevărul în 9 februarie 2004 în revista Fortune Magazine. Pentagonul a oferit publicităţii (inclusiv revistei National Geografic) o fotografie prin satelit a Polului Nord din anul 1970 şi una din 2003, care dezvăluie că peste 40% din calota polară nordică s-a topit în numai 33 de ani. Ceea ce e mai rău este că viteza de topire creşte într-o rată extrem de abruptă. Pentagonul a dovedit că toate afirmaţiile oficiale ale guvernelor diferitelor ţări cum că “calotele nu se topesc”, sunt de fapt minciuni. Iar aceste minciuni sunt mai dăunătoare decât cea mai mare ameninţare pe care ar putea-o avea Irak-ul asupra SUA.

Topirea Polului Sud

În zona Polului Sud, cu numai câţiva ani în urmă gheţarul Larsen A s-a spart în bucăţi, ceea ce a surprins pe cei mai mulţi oameni de ştiinţă. La acea vreme ni se spunea de către personalul ştiinţific calificat că se studia acest eveniment şi că nu e mare scofală deoarece gheţarul era conectat printr-o porţiune relativ subţire cu Polul Sud de câteva zeci de mii de ani, aşa că era “normal” să se rupă.

Dar aceiaşi oameni de ştiinţă au mai adăugat faptul că gheţarul Larsen B care se află în spatele lui Larsen A, în nici un caz nu se va topi şi nici nu se va rupe şi că acesta era bine ancorat în masa de gheaţă a Arcticii.

Cu toate acestea, în 2003 Larsen B se sparge în bucăţi şi se răspândeşte în ocean. National Geografic a publicat fotografia senzaţională a acestui eveniment.

Aceiaşi oameni de ştiinţă au venit apoi să dea alte explicatii, cum că…, de fapt gheţarul s-a topit într-o perioadă de 6 luni din cauza dimensiunilor sale uriaşe (cam cât suprafaţa unui judeţ din România) dar şi de această dată explicaţiile lor, sau mai bine zis speculaţiile, au dat greş.

Fotografiile succesive luate prin satelit au arătat că acest gheţar s-a topit în 35 de zile şi, mai mult decât atât, a făcut să crească nivelul întregului ocean planetar cu 2 cm. După ce ambele secţiuni polare Larsen A şi B au dispărut în ocean, constatăm cu stupoare că este expus topirii uriaşul incredibil de mare numit Stelajul lui Ross (Ross’s Shelf) şi că singura legătură care ar fi putut preveni ruperea în bucăţi a acestui colos era (culmea!!) Larsen B !!

După toate sursele de informare, Ross’s Shelf se află într-un proces de fărâmiţare chiar în momentul în care citiţi aceste rânduri. Dacă acest colos se va rupe şi va aluneca în ocean, va elibera atât de multă apă încât nivelul oceanic planetar ar putea creşte cu 6 (şase) metri. Iar asta, dragi cititori, ar putea schimba lumea, ar putea scufunda multe insule şi oraşe aflate în apropierea ţărmurilor. Probabil că vom avea nevoie de un astfel de eveniment pentru ca umanitatea să se trezească la realitatea şi pericolul care este legat de fenomenul încălzirii globale.

1300: Trecutul îndepărtat

Pentru a înţelege mai bine ce anume se întâmplă în oceanul Nord Atlantic, Pentagonul a studiat trecutul pentru a afla când s-a mai oprit Gulf Stream-ul şi care au fost consecinţele acestei opriri asupra climei, când anume s-a întâmplat şi cât timp a durat acest eveniment. S-a aflat că de câteva sute de ori s-a oprit sau s-a încetinit extrem de mult curgerea Gulf Stream-ului în ultimii 100 de milioane de ani, dar în ultimii 10,000 de ani ai istoriei umane acest lucru s-a întâmplat numai de 2 ori.

De fapt, în cea mai recentă schimbare, şi anume în anul 1300, an în care curentul doar şi-a încetinit viteza şi a rezultat o perioadă de 550 de ani de ceea ce se numeşte “eră glaciară uşoară”. Nimeni nu înţelege de ce s-a încetinit Gulf Stream-ul. Se fac multe teorii dar nici una nu e plauzibilă. Dar se ştie că cei 550 de ani au fost ani cu răcire dramatică a climei.

Pentagonul a constatat însă că în acea perioadă a “erei glaciare uşoare” coasta de est a SUA a devenit extrem de rece iar Anglia avea clima din Siberia de azi, în timp ce coasta de vest a SUA şi zona centrală au avut o climă atât de uscată încât pădurile au ars în totalitate (exact cum se întâmplă acum în Alaska, în momentul în care dvs. citiţi aceste rânduri) care reprezintă consecinţa doar a încetinirii curentului Gulf Stream.

Şi deja acest curent a ajuns la 1/3 din viteza sa normală de convecţie termosalină începând cu 1990. Puteţi uşor observa că în ultimii 10-14 ani clima Europei s-a schimbat dramatic.

Un studiu recent legat de indienii Anasazi din secolul 14 este edificator. În acea perioadă, Anasazi au dispărut complet din Canionul Chaco din New Mexico şi nu se ştie dacă au apucat să ajungă prin alte locuri, deoarece nu există nici un fel de urme. Dar dacă ne întoarcem la anul 1300 în care a început să încetinească Gulf Stream-ul, ei bine, înainte de a se încheia secolul 14, Chaco Canyon şi-a primit “pedeapsa” de 47 de ani continuu fără nici o picătură de ploaie. Da, aţi citit bine, 47 de ani, fără nici o picătură de apă, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate supravieţui în asemenea condiţii.

Arheologii care au prezentat acest studiu nu au ştiut de ce s-a întâmplat această secetă, dar din informaţiile Pentagonului rezultă clar că a fost vorba de o “mică” încetinire a Gulf Stream-ului. Pentagonul este de părere că toate aceste lucruri se repetă în Canada, Europa şi SUA deja în momentul în care dvs. citiţi cu stupoare şi mirare aceste rânduri. Acum probabil dvs. vă gândiţi că acest curent a cărui viteză este în continuă încetinire, ar putea lua sfârşit în curând, dar din istoria Terrei tragem concluzia că acest proces de înrăutăţire va continua încă cel puţin 40 de ani mai înainte de orice altă posibilitate de reechilibrare.

Acum 8200 ani

Cu toate acestea, lucrurile sunt cu mult mai proaste, adică Pentagonul crede că, din tot ceea ce se cunoaşte până în prezent, Gulf Stream-ul nu numai că îşi va continua încetinirea, dar chiar se va opri.

Ultima perioadă în care acesta s-a oprit a fost în urma cu 8200 de ani. Conform Pentagonului şi cercetărilor realizate, există un scenariu cu mult mai dramatic. Atunci când Gulf Stream-ul s-a oprit acum 8200 de ani, a lăsat Nordul Europei sub o gheaţă de 800 de metri grosime iar New York-ul şi Anglia au avut clima cea mai aspră posibilă din Siberia de azi.

Mai mult decât atât, această “mică glaciaţiune” a durat cam 100 de ani, aşa că înţelegeţi de ce Pentagonul este îngrijorat?! Conform spuselor lui Andrew Marshall, ca şi Sir David King, el este de părere că problema Gulf Stream-ului este mai importantă pentru securitatea naţională a SUA decât tot terorismul mondial combinat al ultimilor 100 de ani. Pe bune! Dacă vă gândiţi mai atent, terorismul e nimic în comparaţie cu oprirea Gulf Stream-ului. Nu e nici măcar pe aproape ca nivel de comparaţie.

Imaginaţi-vă faptul că fără condiţii stabile de vreme, obţinerea hranei devine aproape imposibilă, şi conform Pentagonului, asta ar putea crea probleme uriaşe în viitorul extrem de apropiat, adică izbucnirea de războaie peste tot în lume, nu pentru petrol şi energie ci pentru apă şi alimente. Al doilea lucru care urmează să se întâmple este evacuarea ţărilor care vor fi sub gheaţă precum Finlanda, Suedia, Danemarca, Olanda, ceea ce va cauza imigrări în masă, lucru care este o ameninţare la securitatea naţională a oricărei alte ţări. Acesta e motivul pentru care Andrew Marshall şi Sir David King au dorit să spună lumii că ceea ce urmează să se întâmple este INEVITABIL şi că trebuie să vă pregătiţi cu toţii pentru aceasta.

04.2004: Senatul SUA

În martie 2004 Senatul SUA a devenit conştient de studiile Pentagonului şi a aprobat un proiect de 60 milioane de dolari pentru studiul SCHIMBĂRILOR CLIMATICE GLOBALE ABRUPTE. Asta reprezintă şi o speranţă a faptului că până la urmă Senatul american va recunoaşte şi va spune publicului adevărul despre aceste schimbări climatice deosebit de dramatice.

[continuare în Încălzirea Globală II]

Autor: Drunvalo Melchizedek
Traducere şi adaptare de Cristian Mureşan

Administraţia Bush

În perioada administraţiei Bush, s-au discutat teoriile despre topirea calotelor polare dar elita preşedintelui, inclusiv Bush, guvernul şi corporatiile multinaţionale au spus că oamenii de ştiinţă de talie mondială fac greşeli în concluziile lor, cum că ar fi un mare pericol şi că, de fapt, în realitate nu e vorba de nici o problemă majoră.

Cu toate acestea, Bush s-a concentrat asupra atacării lui David King care a publicat în revistele americane de ştiinţă destinate celor mai luminate minţi de pe această planetă despre încălzirea globală. Alături de Sir David King, un număr de peste 1700 de cercetători împreună cu Uniunea Oamenilor de Ştiinţă sunt îngrijoraţi că dl. Bush este foarte prost informat despre acest subiect.

Din moment ce numai SUA “contribuie” cu 25% din emisiile cu bioxid de carbon (CO2) care întăresc fenomenul încălzirii globale, practic orice discuţie cu George Bush despre politica încălzirii globale se loveşte de un paravan greu de trecut. Cel mai bun articol care susţine poziţia lui Bush a fost publicat în ROLLING STONES Magazine din 19 mai 2004 de Tim Dickinson. Redăm aici un fragment din acel articol:

“Dată fiind ameninţarea iminentă a încălzirii globale, administraţia Bush ar trebui să se aştepte să lanseze un război împotriva căldurii. Bush a jurat să “stabilească ţintele principale de reducere” a emisiilor CO2, spunînd că va face din aceasta o prioritate de vârf în mandatul său de preşedinte. Dar odată ajuns preşedinte, promisiunea sa de a reduce emisiile CO2 a fost prima din lista de promisiuni electorale pe care a încălcat-o. La numai 2 luni de la înscăunarea sa în administraţie el va retrage SUA de la tratatul global al Protocoalelor de la Kyoto semnat în 1997 de SUA prin care se garantau limite stricte de emisii de CO2. În locul acestui plan, Bush a propus un altul de voluntariat, în care firme care doreau să impună în producţia lor norme de limitare a noxelor, erau libere să o facă. Până în prezent, 14 companii au aderat propunerii.”

Preşedintele a mai fondat un Comitet care să monitorizeze schimbările climatice, condus de – ia ghiciţi de către cine – secretarul Don Evans, fost director executiv în industria petrolului şi gazelor naturale (a pus lupul să păzească oile). De asemenea, au mai fost iniţiate diferite cercetări care nu aveau alt rol decât să mai întârzie cu încă 10 ani orice legislaţie. “Nu ştim cât de mult s-ar putea schimba în viitor” declara Bush într-un discurs la Rose Garden, referindu-se la încălzirea globală.

Afirmaţia sa era o insultă la adresa unei scrisori deschise semnată de 20 de laureaţi ai premiului Nobel în ştiinţă care au acuzat administraţia Bush că a subminat consistent gândirea umană şi efortul de a înţelege rolul omului în fenomenul încălzirii globale. Consultantul lui Bush în probleme ştiinţifice a refuzat să fie intervievat pentru acest articol.

Apoi a început cenzura. În septembrie 2002, Agenţia de Protecţie a Mediului a publicat un raport al calităţii aerului, care pentru prima dată dupa 1996 nu a menţionat nimic despre încălzirea globală. 7 luni mai târziu, Casa Albă a făcut “revizuiri” asupra raportului realizat de Agenţia de Protecţie a Mediului minimizându-se rolul influenţei omului asupra climatului, ştergându-se referirile la impactul asupra sănătăţii şi “inserându-se” diverse “aprecieri” primite de la Institutul American al Petrolului.

Agenţia de Protecţie a Mediului a protestat asupra modificărilor făcute menţionându-le într-un memoriu în care spuneau: “datele introduse nu reprezintă un consens ştiinţific cu schimbările climatice”.

Chiar şi unii republicani au fost uimiţi de amestecul lui Bush în treburile Agenţiei de Protecţie a Mediului. “Ceea ce pare a fi în mod constant evident la Bush, este că Agenţia de Protecţie a Mediului este aşteptată să primească ordine în marş de la Casa Albă în chestiuni de actualitate” spunea Russell Train care a condus agenţia sub Richard Nixon şi Gerald Ford. “În perioada mandatului meu aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Niciodată!” Dl. Train, este un exponent al Medaliei Prezidenţiale a Libertăţii sub bătrânul Bush, dar care sub tânărul Bush este calificat drept “complet eronat şi iresponsabil”.

În acelaşi articol se mai menţiona: “Ei (adică administraţia Bush) nu au nici un plan credibil, local sau internaţional, de rezolvare a problemei (încălzirea globală), spunea Michael Oppenheimer, climatolog la Princeton University. :”Ei (adică administraţia Bush) se ceartă pe faptul că nu vor să facă afirmaţii despre încălzirea globală, deoarece “ştiinţa este şubredă şi neputincioasă”".

06.2004: Naţiunile Unite

Au loc întruniri a tot felul de comisii şi în cele din urmă pe data de 29 iunie 2004 are loc o şedinţă la sediul Naţiunilor Unite pentru a se reconsidera problema încălzirii globale şi a Gulf Stream-ului. 154 de ţări membre au participat la aceasta dar SINGURUL lucru care au considerat că se mai poate face este eliminarea noxelor din utilizarea combustibililor fosili. Nu există nimic altceva ce să se mai poată face. Desigur emisiile de CO2 datorate industriei reprezintă doar o cotă a ceea ce intră în atmosferă, dar se crede că prin eliminarea lor s-ar mai amâna inevitabilul eveniment.

Să mai menţionăm faptul că în afară de curentul Nord Atlantic care este grav afectat, mai există încă mulţi alţi curenţi în restul oceanelor care dacă vor fi şi ei afectaţi atunci omenirea va intra nu într-o “uşoară” eră glaciară ci într-una cât se poate de reală. Istoria ne-a arătat că dacă ar fi să se întâmple, atunci civilizaţia nu ar mai vedea o nouă perioadă caldă decât peste vreo 90 de mii de ani.

Să revenim la Gulf Stream. Trebuie să înţelegeţi că a schimba vreun parametru al acestui curent (în sensul creşterii vitezei de exemplu), este pur şi simplu dincolo de posibilităţile tehnologice ale speciei umane de pe această planetă. Domnilor, ESTE PREA TÂRZIU !!!

După estimările celor mai mulţi oameni de ştiinţă, este imposibil de a mai altera cursul evenimentelor. TOT CEEA CE PUTEM FACE ESTE SĂ NE PREGĂTIM PENTRU ŞOCUL TERIBIL şi această pregătire este esenţială iar în acest moment în care dvs. citiţi rândurile acestea, ea reprezinta MESAJUL domnilor Sir David King şi Andrew Marshall.

07.2004: Pregătiri la NASA

Pe data de 13 iulie s-a lansat primul din seria de 3 sateliţi, ai căror rol este de a studia încălzirea globală. Sateliţii vor studia stratul de ozon (care e o alta problemă) dar pe lângă asta vor studia salinitatea şi temperatura oceanelor. Probabil aceste studii vor putea prezice în cât timp se vor manifesta evenimentele teribile.

Schimbări dramatice cauzate de încetinirea curentului Gulf Stream

Să facem acum un scurt istoric al evenimentelor neobişnuite care au avut loc în anul de “graţie” 2004. Mai întâi am avut în martie un uragan în Brazilia, care a reprezentat primul uragan din istoria scrisă a Americii de Sud. În mai 2004, SUA a avut 562 de tornade devastatoare în 30 de zile, care au depăşit toate recordurile posibile.

Tornade au fost semnalate în Seattle, Washington şi alte zone unde nu au mai fost niciodată înainte. În estul Canadei iarna 2003-2004 a fost cea mai cumplită iarnă din istoria scrisă (cu temperaturi de sub minus 40 grade şi distrugerea oraşului Toronto). Pe de altă parte, timp de câţiva ani, incendii forestiere au avut loc pe tot globul. Lista acestor evenimente ar depăşi cu zeci de pagini cadrul acestui articol. Australia de Nord este în flăcări. Alaska e în flăcări, lucru fără precedent în istoria noastră.

Deasemenea, este bine să ştiţi că întreaga coastă vestică a SUA este în incendiu neîntrerupt de 6 luni de zile şi nimeni nu îl poate stinge. Focul sare de la o regiune la alta şi autorităţile nu pot face nimic! Guvernul a anunţat că aceasta este cea mai rea secetă din ultimii 500 de ani.

Valul de căldură din 2003 din Franţa a ucis 15.000 de oameni şi alţi 30.000 în restul Europei, dar mass-media nu a dat suficientă atenţie acestui eveniment! Argentina a avut în iulie 2004 cea mai mare furtună din istoria ei. Dar cea mai ciudată climă se întâlneşte acum în Mexic unde în unele regiuni umezeala a atins asemenea cote încât cresc ciuperci pe toate pietrele iar în altele e o secetă fără precedent în istoria Mexicului.

Zidul înalt de 20 de metri

În raportul Pentagonului se mai sugerează ideea că SUA trebuie să înceapă urgent construcţia unui zid de 20 metri înălţime care să înconjoare ţara pentru a preveni emigrarea în masă spre SUA. Pentagonul crede că apa şi alimentele vor fi problema majoră şi că din moment ce SUA are în mână majoritatea finanţelor mondiale, se estimează că SUA va rezista mult mai mult acestui haos meteorologic decât restul ţărilor.

Se estimează că mulţi oameni vor dori să emigreze spre SUA tocmai pentru faptul că aici există mâncare din belşug. Asta seamănă cu un scenariu din filme SF precum “Evadare din L.A”, dar trebuie să ştiţi că în acest moment în care dvs. staţi să vă întrebaţi dacă ceea ce citiţi este real sau nu, guvernul SUA a ordonat începerea construcţiei zidului în zona graniţei cu Mexicul.

Notă: Şi pentru că veni vorba de filme artistice, “Ziua de Poimâine”, se bazează pe informaţiile Pentagonului şi sugerează scenariul cel mai rău posibil, acela în care Gulf Stream-ul se opreşte. Cu toate acestea, Hollywood-ul a exagerat prea mult, astfel că majoritatea oamenilor l-au luat drept o ficţiune de slabă calitate. Dragii mei cititori, este o realitate! Dar vom vedea dacă se va întâmpla ca în film (unde milioane de americani încearcă să plece spre Mexic pentru a scăpa de vremea extrem de rece!) De aceea se construieşte zidul.

Am vorbit cu o persoană din cadrul armatei în urma cu 2 săptămâni care mi-a confirmat că este implicată în proiectul unui zid de 20 de metri înălţime. Din discuţiile purtate, el nici nu ştia care era motivul construirii zidului; i-am relatat câteva teorii despre Gulf Stream şi mi-a zis “Da, acum încep să pricep despre ce este vorba, şi vă spun că zidul e astfel conceput încât în partea americană are trepte şi poate fi urcat, dar în partea Mexicană este doar drept. Până acum niciodată n-am putut înţelege ce vrea să facă guvernul şi de ce face asta.”

Modificarea traseului curentului Gulf Stream

În raportul Pentagonului se spune că OPRIREA curentului Gulf Stream se poate întâmpla într-un interval de 3 până la 5 ani calculat din octombrie 2003; e înca o supoziţie, şi au admis că e doar o teorie, dar o iau în considerare. Dar ceea ce ei nu ştiau, la vremea în care alcătuiau raportul, este că Gulf Stream-ul a început deja să îşi schimbe FORMA!

Această schimbare a formei curentului (foarte recentă) este DOVADA începutului stopării acestui curent de apă caldă şi odată cu el a sfârşitului acestei civilizaţii aşa cum o ştim noi. Vă garantez că există 2 surse de informare pentru această informaţie, care deocamdată nu doresc să fie mediatizate, dar ambele aparţin unor grupuri de cercetători dintre cei mai bine pregătiţi.

Dacă e aşa cum zic ei, atunci, tot ceea ce s-a scris în “scenariul” Pentagonului va deveni realitate concretă în cel mult 3 până la 5 ani începând de azi. În lipsa unei alte informaţii contrare care să o dezmintă pe aceasta, nu am de ales decât să vă ofer ceea ce se cunoaşte. Dacă voi primi vreo dovadă, atunci o voi publica urgent.

Din inimă, pentru voi

Pe măsură ce am devenit conştient de această informaţie, am fost foarte şocat şi confuz dacă să scriu sau nu toate acestea. Dar deoarece eu cred în ideea că adevărul te înalţă în spirit şi iubire, am înţeles că asemenea oamenilor de ştiinţă Sir David King şi Andrew Marshall, şi eu trebuie să vorbesc despre toate acestea. Atunci când acele vremuri vor veni, în care fiecare dintre noi va trebui să luăm decizii asupra vieţilor noastre, credinţa mea este că toţi trebuie să îl regăsim pe Dumnezeu în noi înşine şi să ascultăm glasul inimii interioare. Dacă vom crede în noi înşine şi în prezenţa unei ghidări divine, vom şti cu toţii exact ce vom avea de făcut, unde va trebui să plecăm, şi când anume. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze în tot ceea ce urmează să vină.

Clarificări de ultimă oră

De la publicarea articolului despre încălzirea globală, am primit enorm de multe scrisori în care mi s-a cerut să clarific mai bine unele aspecte. Majoritatea acestor mesaje se referă la miezul central al informaţiei articolului, şi anume că Gulf Stream îşi încetineşte curgerea şi că se poate opri foarte curând, în maxim 3 – 5 ani conform spuselor Pentagonului, şi că asta ar pune întreaga umanitate într-o criză fără precedent.

Raportul Pentagonului a fost făcut public în ultimele luni şi se confirmă că 40% din gheaţa de la Polul Nord s-a topit în ultimii 33 de ani şi că amestecul de apă dulce cu apa sărată produce probleme uriaşe în oceanul Atlantic şi posibil şi în alte oceane.

Să ştiţi că vă înţeleg perfect şi ştiu ce aţi simţit când aţi citit lucruri atât de îngrozitoare şi care sunt un atac emoţional direct, dar să ştiţi că dacă puneţi mâna la ochi şi ziceţi “nu văd, prin urmare nu există” lucrurile nu se vor schimba cu absolut nimic, aşa că haideţi să deschidem ochii cu toţii şi să vedem ce putem clarifica şi ce putem face.

Puteţi să citiţi în original ceea ce s-a scris despre Sir David King la http://news.independent.co.uk

Am afirmat că se crede că se produc crăpături în gheţarul Ross Ice Shelf la baza sa, şi că astfel într-o bună zi el s-ar putea rupe. Asta e adevărat. Dar aceste crăpături se află acolo de “câtva timp” (nu ştim ce poate însemna asta). Oamenii de ştiinţă le monitorizează cu mare precizie deoarece consecinţele pentru umanitate ar fi devastatoare dacă acest gheţar s-ar rupe.

În acest moment ştiinţa consideră că Ross’s Shelf nu se sparge complet pâna la desprinderea sa, deoarece temperatura încă e suficient de scăzută. Dar subliniez că aceiaşi oameni de ştiinţă au spus imediat după ruperea lui Larsen A că Larsen B nu se poate rupe, deoarece el stă acolo de vreo 12 mii de ani, însă iată că s-a spart. Aşa că haideţi să eliminăm din afirmaţii cuvântul “niciodată” pentru că nu concordă cu realitatea.

Mai mult decât atât, există nişte site-uri unde se menţionează DOVEZI că pe suprafaţa gheţarului tocmai s-au format nişte crevase imense şi că se desprind bucăţi mari din el formând aisberguri uriaşe, cele mai mari aisberguri înregistrate vreodată în istoria umanităţii. EXISTĂ FILME şi FOTOGRAFII! E real!

Informaţii despre Ross’s Shelf:
1. http://www.ilstu.edu/~jrwager/GEO201/project/Ross%20Ice%20Shelf.htm
2. http://nsidc.org/iceshelves/2001_melt.html
3. http://edition.cnn.com/2002/TECH/space/05/09/iceberg.satellite/
4. http://www.ssec.wisc.edu/media/IcebergC-19.html
5. http://www.nsf.gov/od/lpa/news/press/00/pr0012.htm
6. http://antwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap020527.html

Informaţii despre gheţarul Larsen B:
1. http://nsidc.org/iceshelves/
2. Google: Antarctic Ross Ice Shelf
3. http://nsidc.org/iceshelves/larsenb2002/
4. http://nsidc.org/news/press/20031219_speed_up.html

Informaţii despre cel mai mare gheţar din nord, Ward Hunt Ice Shelf care se sparge, din 22-24 septembrie 2003, BBC News: http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/3132074.stm

Informaţii despre şapte tornade în Seattle, Washington, 7 iunie 2004: http://www.king5.com

Cineva mă corectează spunând că 5 milioane de acri au ars în Alaska. La vremea când am scris articolul arseseră numai 1 milion. Da, este adevărat, dar subiectul este mult mai complex decât atât. Încercaţi şi dvs. să vă imaginaţi ce înseamnă un incendiu care durează de 6 luni fără întrerupere, pentru că eu unul nu pot să-mi imaginez. Aceste incendii au început (pe o scară mai mică) încă din 1940, dar este clar că evenimentele sunt deja dramatice şi că Alaska va deveni din ce în ce mai caldă şi mai uscată. Din 1990 însă, când s-a accentuat scăderea activităţii termosaline a Gulf Stream-ului, aceste incendii au devenit tot mai mari şi au atins cote alarmante.

Informaţii despre incendiile din Alaska:
1. http://ams.confex.com/ams/FIRE2003/techprogram/paper_66025.htm
2. http://www.eurekalert.org/pub_releases/2004-08/osu-ccc080304.php

Informaţii despre topirea gheţurilor arctice: http://www.cbsnews.com

Un articol de la National Geographic: nationalgeographic.com

Vă mai atrag atenţia asupra unui articol scris în Time Magazine unde nu numai că s-a admis faptul că Gulf Stream-ul se află în grave perturbaţii, dar au apărut situaţii similare în Oceanul Pacific. E prima oară că aud aşa ceva. Oamenii de ştiinţă spun că o combinaţie între aceste două probleme este catastrofal de periculoasă.

Autor: Drunvalo Melchizedek
Traducere şi adaptare de Cristian Muresan

China îşi demonstrează puterea

Etichete

Brazilia, BRIC, China, India, Noua Ordine Mondiala, Rusia

Benjamin Fulford a făcut mai multe afirmaţii uluitoare în legătură cu Noua Ordine Mondială şi recenta alianţă a peste 80 de ţări din lume care i se opun.

Printre aceste afirmaţii este şi aceea că “întreaga flotă navală a SUA este inutilă, şi toţi sateliţii americani care orbitează în jurul planetei sunt inutili”. Desigur că o astfel de afirmaţie este foarte “tare”, şi pare greu de crezut, dar haideţi să vedem dacă există probe…

Într-un raport al Congresului American se arată că sateliţi ai NASA au fost de 4 ori “la mâna chinezilor”, în anii 2007 şi 2008.

Mai mult, experţi în computere, pe care americanii îi numesc “hackeri”, au reuşit să obţină controlul complet al sateliţilor, dar nu au folosit această ocazie pentru a manipula sateliţii, nu au dat nicio comandă în acest sens.

Toate acestea au ieşit la lumină datorită unei întâlniri din luna mai 2011 cu membri Air Force.

Experţii chinezi “s-au plimbat” prin reţeaua de calculatoare a Staţiei Svalbard din Spitsbergen (Norvegia) şi în cele din urmă au obţinut accesul liber la sateliţi.

Satelitul american LandSat-7 a fost afectat timp de 12 minute de o puternică interferenţă pe 20 octombrie 2007. Ulterior, acelaşi lucru s-a petrecut şi pe 23 iulie 2008.

Un al doilea satelit american, Terra EOS AM-1, a avut aceeaşi soartă pe 20 iunie 2008 şi pe 22 octombrie 2008.

De fiecare dată, s-a obţinut acces liber la sateliţi, dar nu au fost date niciun fel de comenzi de manipulare.

Practic, China îi avertizeaza pe americani că “satelitii nu vă sunt de niciun folos”.

EUROPA JOACĂ BLÂND

O ştire recentă arată că cei care sunt la conducerea Uniunii Europene vor să ne convingă că singura modalitate de a ieşi din criză este de a menţine actuala ordine financiară şi a o întări prin noi masuri specifice.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, face presiune asupra Europei, şi totodată încearcă să manipuleze declarând că are încredere în capacitatea guvernelor de a restabili stabilitatea financiară prin aplicarea măsurilor prevăzute în Pactul de Stabilitate. El a spus ca înţelegrile la care au ajuns săptămâna trecută conducătorii ţărilor europene trebuie aplicate cât mai curând, acest lucru fiind “absolut decisiv”.

Se pare ca Fulford are dreptate: sunt presaţi de timp, pentru că nu mai dispun de bani suficienţi, şi singura lor salvare este să mai păcăleasca pe cineva cu nişte împrumuturi.

Grupul celor 5 ţări care se află sub ocupaţie totală a “Illuminati” (SUA, Anglia, Germania, Franţa, Italia) joacă un spectacol la care doar proştii mai pot să cadă de “fazani”: au început să se laude între ei pentru justeţea acţiunilor lor. Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe, a afirmat că Italia “şi-a făcut temele” şi că a implementat măsurile de austeritate pe care conducerea le-a promis.

De cealaltă parte, China arată că are puterea să acţioneze în redresarea situaţiei, dar numai dacă “jocul” este jucat după reguli bine stabilite, fără excepţii. Printre rânduri, se poate citi că China nu mai are încredere în actualii “lideri” europeni.

“Europa nu ar trebi să privească China ca pe un salvator, deşi oficialii de la Beijing vor face tot ce le stă în putinţă să ajute un prieten la nevoie”, arată un comunicat transmis de agenţia naţională chineză Xinhua.

“Deşi Guvernul din China consideră că Europa poate găsi rezolvarea problemelor sale, nu şi-a exprimat intenţia de a acoperi datoria ţărilor de pe bătrânul continent”, scrie Reuters.

“Gestul de bună-voinţă arată că europenii nu ar trebui să privească China ca pe un rival. În ciuda diferenţelor politice, culturale şi economice, UE şi China sunt foarte buni prieteni. Însă nu putem juca rolul de salvator pentru Europa. Ţine de ţările de pe bătrânul continent să-şi rezolve problemele. Însă China are capacitatea de a ajuta un prieten”, se arată în comunicat.

Prin astfel de acţiuni, atât specific tehnice, cât si la nivel diplomatic, China arată că este în stare să joace un rol activ pentru viitorul planetei. Bunele intenţii sunt evidente, mai ales dacă ne gândim că au avut ocazii în care au demonstrat că puteau să facă rău dar au ales calea cea bună.

Benjamin Fulford a subliniat că vechii “puternici” nu mai au bani. Se pare că întradevăr FMI nu mai dispune decât de foarte puţini bani… şi toată lumea o ştie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după întalnirea cu reprezentanţii FMI, că… “riscurile sunt să nu găseşti bani atunci când îţi trebuiesc. Nu vreau să creez niciun fel de alertă, dar trebuie să fim prudenţi”.

AMERICA JOACĂ TARE

SUA a decis să atace din nou o mare şi puternică economie din lume, aceea a Japoniei: dolarul american s-a depreciat puternic, luni dimineata, pe pieţele asiatice până la un nivel istoric de 75,32 yeni, cu mult sub recordul înregistrat după al doilea război mondial, 75,67 yeni. După ce a atins acest prag, dolarul s-a restabilit la 75,70 yeni, un nivel considerat de nesuportat pentru companiile japoneze.

Imediat, Guvernul japonez a intervenit pe piaţa valutară pentru a slăbi yenul, scrie mass-media japoneză. În câteva minute, dolarul a sărit de pragul de 78 de yeni, după ce coborâse la 75,32 yeni, cel mai scazut nivel de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Dolarul continuă de luni de zile să se deprecieze faţă de moneda japoneză ameninţând tot mai mult economia Japoniei.

Cu puţin înaintea crizei financiare din 2008 – 2009, dolarul era cotat la 120 de yeni.

Autorităţile japoneze îşi afirmă public, în fiecare zi, îngrijorarea legată de creşterea fără precedent a yenului (adică devalorizarea dolarului american).

Pentru elitiştii care conduc din umbră finanţele Americii, se pare că singura metodă de a face rost de bani este să atace mereu şi mereu economii puternice pentru a se înfrupta şi ei de acolo.

NOUA ALIANŢĂ BRIC JOACĂ CORECT

Noua alianţă construită în jurul BRIC (Brazilia, Rusia, India si China) face front comun şi adoptă o poziţie fermă faţă de criza artificială orchestrată şi menţinuta de către elitele occidentale “Illuminati”.

Grupul ţărilor BRIC adună în rezervele lor internaţionale, constând în principal în dolari şi euro, aproape 5.000 de miliarde de dolari, însemnând aproximativ 37 % din rezervele valutare ale tuturor celor 96 de state care contează în lume. Statele Unite ale Americii, Marea Britanie sau ţările membre ale zonei euro în frunte cu giganţii Franţa sau Germania pot fi trecute la categoria “alţii” atunci când vine vorba despre rezervele valutare pe care le deţin. Nici măcar Japonia, care ani la rândul a dominat topul, nu se mai află pe primul loc.

Japonia s-a arătat deschisă în continuare pentru cumpărarea titlurilor de stat europene însă, ca şi China, nu pare a fi entuziasmată de participarea financiară la un pachet financiar special care să sprijine economiile problematice din zona euro.

Alţi potentiali cumpărători, precum Brazilia şi Rusia, au arătat că sunt dispuşi să ajute zona euro, fie prin intermediul FMI, fie prin negocieri directe cu ţările implicate.

În această perioadă, liderii europeni caută ţări a căror rezervă valutară să fie suficient de mare, cum ar fi Japonia, China şi marile economii emergente, pentru a susţine fondul european de intervenţie financiară, prin care vor primi sprijin statele falimentare.

În prezent, Japonia deţine 20 de procente din titlurile emise de Fondul de Intervenţie Financiara European (EFSF), însă deocamdată nu şi-a afirmat disponibilitatea de a investi o parte din cei 1,2 trilioane de dolari pe care îi deţine, într-un nou vehicul financiar virtual.

O ştire de ultimă oră informează că EFSF a oprit miercuri 2 noiembrie o emisiune de obligaţiuni de 3 miliarde de euro. Motivul oficial: tensiuni pe piaţa financiară. Motivul real: probabil că BRIC a spus “Ajunge cu şmecheriile cu bani virtuali!”.

Poziţia noii alianţe este că toate aceste “inginerii” financiare care vehiculează bani virtuali nu-şi mai au rostul dacă se doreşte o reală prosperitate pentru întreaga planetă. Baza trebuie să fie bunurile fizice “palpabile” care se pot tranzacţiona în realitate.

SOLUŢIA GRECEASCĂ

Revenind în Europa, Sarkozy şi Merkel se întâlnesc cu liderii eleni pentru a-i convinge că este absolut necesar să aplice urgent planul pentru salvarea Greciei. Ei par a spune că “altă cale nu există”. Evident, este singurul mod de a mai păcăli în continuare Grecia, ca să continue să le ia banii.

Situaţia este fulimnantă, căci Nicolas Sarkozy şi omologul său chinez, Hu Jintao, se vor întâlni pentru un pranz “de lucru” în aceeasi zi!

Grecia va avea un referendum prin care poporul este întrebat dacă accepta planul de “salvare” propus de Occident. Anunţul domnului Papandreu, la doar cinci zile după prezentarea planului de salvare european, a provocat marţi (1 noiembrie) un adevărat cutremur pe burse, şi a reînviat temerile unui faliment al Greciei şi o dispariţie a zonei euro.

Într-adevăr, acesta este cel mai mare coşmar al Occidentului: dispariţia euro!

Într-o discuţie telefonică, Sarkozy şi Merkel au asigurat că sunt “hotarâţi” să pună în aplicare planul convenit. Şi, după o reuniune de urgenţă la Palatul Elysee, Sarkozy a reiterat faptul că măsurile adoptate de către cele 17 ţări din zona euro au fost “singura cale posibilă de a rezolva problema datoriei Greciei”.

Se pare că Grecia a mai gasit o cale, mult mai simplă: falimentul şi ieşirea din zona euro.

Dar presiunile asupra Greciei sunt enorme. Un lider al coaliţiei de guvernământ din Germania a declarat că este “iritat” de anunţul premierului Papandreu despre referendum.

“Am fost iritat de aceasta ştire. Este un mod bizar de a acţiona. Premierul a fost de acord cu pachetul de salvare de care beneficiază ţara sa. Alte ţări fac sacrificii considerabile… pentru zeci de ani de management defectuos şi o conducere deficitară a Greciei – au fost luate decizii greşite şi ţara a intrat singură în această criză”, a declarat Rainer Bruederle.

El a mai spus că există o singură soluţie la anunţul Greciei.

“Nu putem face decât un singur lucru: să ne pregătim pentru eventualitatea unei insolvenţe a Greciei, iar daca angajamentele nu vor fi îndeplinite, se va ajunge la punctul în care banii nu vor mai fi viraţi”, a mai spus Rainer Bruederle.

Analiştii precizează că ultimul sondaj din statul elen a arătat că cea mai mare parte a grecilor au o părere negativa despre pachetul de “salvare”.

“Dacă va exista un referendum, am putea trage concluzia că grecii nu vor accepta măsurile de austeritate. Am putea concluziona că tot castelul de cărţi de joc se va prăbuşi”, a afirmat Howard Wheeldon, analist la BGC Partners în Londra.

Iată deci că adevărul iese la lumină: “tot castelul de cărţi de joc se va prăbuşi”. Toată această mascaradă numită euro, va dispare.

Dar să vedem ce spune un grec în legătură cu referendumul.

“Peste 80 % din populaţia Greciei nu doreşte să se semenze nimic cu UE”, a declarat marţi Akis Spiratos, cetăţean grec, de profesie ghid turistic.

Cetăţeanul grec a explicat că situaţia ar fi mult mai bună dacă s-ar reveni la drahmă. “Ne-am descurca mult mai bine pe cont propriu, cu moneda noastră, s-ar ieftini multe lucruri, pentru că multe s-au dublat cand am trecut la euro”, a mai spus Spiratos, adaugând că turismul ar merge mult mai bine, deoarece serviciile s-ar ieftini, însa calitatea s-ar menţine, ceea ce “ar însemna prosperitate în ţară”.

“Poporul e foarte supărat din cauza că o treime dintre greci lucrau la stat, erau obişnuiţi să aibă salarii constante, foarte mari. Acum, au ajuns la situaţii în care nu mai iau salarii deloc, pentru că au împrumuturi la bănci, iar băncile iau totul, având în vedere că salariile s-au redus la jumătate”, a explicat Akis Spiratos.

Guvernul elen, reunit de urgenţă în noaptea de marţi, 1 noiembrie 2011, într-o şedinţă extraordinară, a decis să susţină propunerea premierului George Papandreou pentru organizarea unui referendum asupra sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană.

Imediat, toată presa europeană a sărit ca “arsă” şi l-a acuzat pe prim ministrul grec că “joacă la poker” viitorul ţării sale şi al zonei euro.

Acum a apărut adevărata “faţă” a Europei şi a “elitei” occidentale: de îndată ce au văzut ca cineva, fie el şi prim-ministrul Greciei, a îndrăznit să treacă în planul secund oferta lor dem “salvare” prin îndatorare suplimentară a Greciei, aducând în prim-plan un exerciţiu cu adevărat democratic (referendumul), şi-au folosit toate pârghiile de putere şi influenţă pentru a înăbuşi încă din start această acţiune firească: Papandreu este acum acuzat chiar din interiorul partidului său că a făcut o mare greşeală şi este amenintat cu căderea guvernului.

GRECIA E UN EXEMPLU

Se pare că Grecia a început să contamineze Europa cu comportamentul său “surpriză”. Portugalia urmează să ceară Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional renegocierea împrumutului, în valoare de 78 de miliarde de euro, pentru a o ajuta să-şi ridice economia lovită de criza debitelor.

Prim-ministrul portughez, Pedro Passos Coelho, a spus că vrea o “mai mare flexibilitate”, pentru a dirija banii către companii [şi nu către bănci - cum s-a făcut şi în cazul Romîniei], în efortul de a stimula creşterea economică.

ISRAEL AR VREA SĂ ATACE IRANUL

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul Apărării Ehud Barak încearcă să înlăture opoziţia unei majorităţi a miniştrilor săi faţă de atacarea instalaţiilor nucleare ale Iranului, scrie cotidianul Haaretz.

Aşadar, Benjamin Fulford are dreptate cînd spune că elita secretă “Illuminati” vrea să declanşeze al III-lea război mondial şi să obţină un holocaust nuclear pentru a “scăpa” de 90 % din populatia de 7 miliarde de oameni ai planetei.

Istoria se scrie în aceste zile. Deciziile se modifică de la o zi la alta, situaţiile se răstoarnă în cîteva minute. Suntem martori la evenimente de importanţă planetară. Putem să ne transformăm în participanţi? În definitiv, e planeta noastră…

Adresa acestui articol original AIM este http://roaim.co.nr/?a=articles&p=444

Arta – lumea perfectă

Pentru Cella.

Pentru Teo.

Pentru Shayna.

Pentru Vania.

Pentru Ana Pauper.

Pentru Gabriela Elena.

Pentru Peter.

Pentru mine (o impresie a copilăriei).

Pentru Elisa.