Nici n-apucase Gorică să iasă din sat cu Dacia lui rablagită, că în urmă-i se năştea, ca un vânt ce prevesteşte furtuna, o mare agitaţie.
Culeaşă se aruncase pe bicicleta lui străveche, ca un băietan, şi o luă pieptiş pe uliţă, strigând şi chiuind. Nu era el chiar om de vază-n sat, dar era cantor la biserică şi un pic de autoritate tot avea.
- Bă, a lu’ Fermoală, ieşi, bă-n poartă colea! Auzişi, bă, ori ai surzit, dracu’?
A lu’ Fermoală, un ţâr uscăţiv şi ciolănos, se uită dincotro se-auzi vocea, se gândi un pic, se scărpină în cap pe sub pălărie împingând-o niţel spre ceafă şi porni către poartă bombănind:
- Ce urli, bă, aşa? Au dat turcii? Ce dreac ai să umbli răcnind pe la porţile oamenilor… Tu n-ai de lucru acas’?
- Haide, bre, vino-ncoa, să-ţi zic una! Ce te moşmondeşti atâta, hai mai repede!
- Ce-i bă, Culeaşă, dădu strechea-n tine?
- Bă, în juma’ de oră, să fii colea la birt, la Gore!
- Da’ ce să caut eu la Gore, colea, la birt? Am ţuica mea, nu-mi trebe mie lucru’ altuia …
- Nu de ţuică, bă, Fermoală, e de altăceva. Politică, mă! Ne ducem peste ăia din Belitori, că vrea să ni-l suspendeze pe Gore din viceprimari, şi-atunci beleşti şi tu cotiga că nu ne mai dă ajutoare!
- Cine nu ne mai dă, bă, ajutoare?
- Cum cine? … Comuna! Dacă nu e Gore colo, să zică ca din parte noastră … adică, nu ne mai dă! Vrea să-l suspendeze, nu ţi-am zis? Bă, deci eşti acolo peste juma de oră! Zi-i şi lu cumnată-tu, şi lu văr’tu Foale, şi la alde Cinteză, zi-le! Să fim mai mulţi! Io mă duc în deal, la a lu’ Covăsală, că ăia e mulţi şi e uniţi ai dracu’! Ne-am înţeles, bre, Fermoală?
- Bine, bă, hai că viu. Mă duc să strig şi la alde ai noştri… Dacă zici că e de ajutoare, că nu ni le mai dă…
Ce mai adăugase Fermoală rămase undeva pierdut în eter, Culeaşă era demult în şaua bicicletei şi-i dădea bice.
Într-un ceas, vestea că li se vor suspenda ajutoarele odată cu mazilirea lui Gorică făcuse înconjurul satului, din poartă-n poartă, de la un neam la altul. Bărbaţii, câţi nu erau la lucru la oraş şi erau cât de cât în putere, ba şi unii băieţandri mai tineri se îndreptau vorbind între ei, făcându-şi curaj şi întărâtându-se, către centru.
Ipotetica ameninţare a stării de fapt a satului lor, stricarea rosturilor pe care şi le înfiripa şi le planifica fiecare în funcţie de ajutoarele sociale, care erau ele anemice dar erau şi, chiar venite cu întârziere, tot mai asigurau un pospai care cârpea pe ici pe colo venitul fiecărei gospodării, trecuse ca un fior de spaimă dintr-o casă în alta, cu repeziciune. Amplificat sau distorsionat, bruiat sau răstălmăcit, mesajul ajunsese în acelaşi timp şi la urechile femeilor. În timp ce bărbaţii se pregăteau, în felul lor, pentru o confruntare cu ceva sau cineva necunoscut şi fără formă şi pe care nu ştiau cum îl vor anihila, femeile se strângeau pe la porţi şi interpretau în felul lor.
- Ai auzit, Mărie, ce vrea să facă ăştia ai noştri?
- Ei vrea multe, numa’ că nu se poate toate… Ce vrea, leliţă, ce zice ei că face?
- Vrea să se ducă colea, la comună.. Cică îl suspectează pe Gorică a lu’ Farfoale. Şi ei vrea să-i ţină apărarea.
- Şi cum o să i-o ţină ei? Abia-şi ţin ei nădragii, darămite să-i ţină apărarea lu’ Farfoale. Ăia are ei socotelile lor, se bagă şi proştii noştri ca musca-n zară. Tu îl laşi pe-al tău? Că eu am zis să vorbesc cu tine şi cu doda Lisaveta… Dacă voi îi lăsaţi…
- Unde se duce ei ca bezmeticii? Nici nu ştie ce e acolo, poate e jăndari, poate e miliţie! Se duce ca proştii cu capu-n laţ! Io zisăi să mă duc pân’-la doda Măndiţa, s-o întreb că ce şi cum.
- Că bine zici, surato! Ea musai trebe să ştie ce e cu suspectarea şi cu ajutoarili! Hai că vin şi eu cu tălică.
Două, şi mai în vale se întâlniră cu altele şi altele. Puhoi de fuste în pliuri, basmale care mereu trebuiau reaşezate şi înnodate pe cap, şi şorţuri netezite atent şi şterse cu palmele bătătorite de muncă, mulţime de şlapi ieftini de la târg peste colţunii de lână împletiţi în casă, se opri la poarta Măndiţei.
Aceasta ieşi repede pe prispă, se uită nedumerită la ele, îşi şterse mâinile de şorţ şi îşi aranjă basmaua şi veni către poartă grăbită.
- Da’ ce-i cu voi? Ce-aţi păţitără? Ce-i? – se precipită Măndiţa, purtându-şi ochii de la un chip la altul.
- Păi, coană Măndiţă, uite ce-i. Ai noştri vrea să meargă cu camionul, toţi, la Belitori, la comună, ca să nu-l suspecteze pe Gore al tău. Şi am zis că tu eşti femeie cu minte, să venim să vorbim. Să vedem ce facem. Îi lăsăm sau nu-i lăsăm. Că cine ştie ce năpastă mai poate să fie.
- Da’ cine le-a zis lor să se ducă la comună?
- Asta nu ştim. Doar că ei vor să meargă peste ăia din Belitori, şi-au luat şi bâte cu ei, şi te-miri-ce. Asta nu-i a bună, coană Măndiţă!
- Păi nu-i a bună! … – murmură Măndiţa căutând undeva în mintea ei o ieşire. Şi cu ce zic ei că se duc? Că doar n-o să bată 7 kilometri pe jos.
- Se duc cu camionul lu’ Vichente. Îi aşteaptă colo, la cooperativă. Ce facem, îi lăsăm să se ducă?
- Ei, cum o să-i lăsăm? O să se cruşească de sânge, ca porcii. Ei numa’ asta ştiu, cu parul şi cu pumnul!… Uite ce zic eu! Luaţi fiecare ce-aveţi de-ale gurii, mai de soi şi puneţi într-un coş, colo, şi-o litră de ţuică. Eu am tăiat şi-am băgat doi curcani la cuptor, c-am zis că vin copiii. Da’ nu e pentru cine se pregăteşte. Şi ne ducem noi la comună. Dacă o fi să fie de rău, n-o să ia pe sus nişte biete muieri cu coşurile cu bucate. Facem colo, la comună, o masă mare. Îi luăm numa’ pe alde Ţambal şi pe Sfrijală cu scripca. Ce ziceţi, suratelor?
- Eu am copt pentru botezul lu’ Rogojină. Ar cam fi să fie prăjituri şi colaci… – vorbi o dolofănică rumenă toată ca un măr.
- Am şi eu, colo, în dobă, un purcel fript, c-am zis că … – se roşi toată Leana lu’ Sprijoane.
Mai multe priviri cu înţeles şi zâmbete cu subînţeles se îndreptară către Ileana lu’ Sprijoane – adicătelea, ştiau ele de ce fripsese ea purcelul, pentru Gorică care-avea să vină de la comună să-i cinstească bucatele şi nu numai - dar Măndiţa interveni cu tact şi le şterse sarcasmul şi ironia.
- Ileano, ne salvaşi! Că, uite, curcani am eu, Rafila aduce prăjiturile … Haidem să ne pregătim şi la camion!
- Şi cu ai noştri ce facem, ce le spunem?
- Le spuneţi că mergem în dezlegaţie, ei să stea să păzească bătăturile. Ne-am înţeles?
- Bun înţeles.
Nişte pinguiri: Mirela Pete, Clipe de Cluj, Răzvan Rinder, APIS, Filumenie, Blogulise, Schtiel, VizualW, Atitudini, Zinnaida, Nicu Scutaru, Gabriela Elena, Ioan Usca, Rokssana, Inelul lui Gyges, Teo Negură, Shayna, Andi Bob.
Nu este o scriere mediocră!
Să vedem ce zice critica de specialitate. Am găsit o buburuză pe parchet, într-o zi, şi-atâta m-am gândit dacă e mediocră sau nu…
Buburuzele-s mediocre, că au şase puncte, de obicei.
Am râs, am salivat, am dat cu clopu’ de pământ, m-am salutat frumos cu morometele astea aristofanice…
Hai să trăim, viața-i frumoasă cât timp avem bucate de citit și poftă de scris! De râs.
Mulțumesc Ne vedem la Belitori.
Mă bucur mult că ţi-a plăcut. Şi mie mi-a fost drag să scriu.
Cât mai există satul românesc, România nu piere. Când n-o mai fi…
Eu chiar am dat click deoarece eram curios sa aflu cine conduce lumea. Nu am aflat, din pacate, sau poate ca iar nu am reusit sa fiu atent la text, si nu am inteles. Uite asa mi s-a intamplat in continuu si pe perioada scolarizarii mele obligatorii. Ce sa fac eu daca am ADHD si tulburare de receptie pe baza de prematuritate ? Ce sa faca parintii tuturor celor care ca, de exemplu teoretic-ilustrativ, dl. Marian Vanghelie, (desi dansul are un caz mai usor), au si ei “clumsy child syndrome” si primesc critici ei la sedintele cu parintii in ciuda faptului ca sunt sigur ca si dansii, ca majoritatea parintilor din lume, (cu posibile exceptii triste, desigur, insa numeric real semnificativ mai reduse ca proportie), sunt bine intentionati ?
http://www.fit-baby.com/pdf/Clumsy-Child-and-School-Success.pdf
Aşteptările mele în ce te priveşte, oricum, sunt foarte modeste.
Sincer sa fiu , tot titlul m-a adus si pe mine aici. Si daca tot am venit, am si citit !
Si m-am intristat, dar m-am si bucurat !
M-am bucurat de indiscutabilul tau talent literar, de verva ta umoristica, dar m-am si intristat de brutalitatea cu care reflecti o realitate a satului romanesc atat de dramatica.
Sa le foloseasca celor de la tara aceasta ironie sfichiuitoare si sa incerce sa-si schimbe mentalitatea si comportamentul ?
Greu de crezut cati dintre eroi sau clonele lor vor avea posibilitatea sa citeasca acest viitor roman !
De altfel satul romanesc este mult schimbat fatza de cliseele aduse aici , si din pacate, nu in bine, ci in rau. E vorba de o emancipare distrugatoare la care unii nici nu sperau ca le vei fi de folos.
Dar mi-am zis ca poate asa ( vazand unii cat de bine si artistic surprinzi si iei peste picior, incultura si micile metehne ale taranului roman, care abil si perfid ingrosate, dau nastere la imagini nu numai hilar dojenitoare, ci si unora grotesti, rocambolesti, pline de primitivism, adica exact ce le mai lipseste unora spre a ne desfiinta cu totul ca neam.) vei gasi cu siguranta intelegere si mai ales sponsorizari din partea lor .!
Pe care pentru talentul tau le-ai merita cu prisosinta !
Dar atat !
P.S.
Pana la urma daca Caragiale ar fi fost roman neaos n-ar fi putut zugravi atat de bine mare parte din tarele societatii romanesti de atunci, usor observabile si astazi.
Si asta s-ar putea sa insemne ca astfel de metode n-au folosit scopului pe care-l stim si-l asteptam noi, ci scopului pe care l-au avut, si-l mai au ei .
Petre Tutea zicea ca o baba evlavioasa, fara multa carte, ce bate matanii in biserica este mai de pretuit de catre noi,decat un laureat al premiului Nobel !
Si asta din mai multe motive, care ar putea scandaliza pe unii, dar n-ar putea nicicand inversa spusele lui.
Ca o fac altii, e altceva !
Ştii cum e, Radu…
Cartea Anului a fost desemnată Acasă pe Câmpia Armaghedonului a Martei Petreu. N-am citit-o încă, o s-o caut şi-o s-o citesc. Deci mai sunt şi alţii preocupaţi de satul nostru…
Nu mi-am propus să scriu un roman. Un bun prieten dintr-o comună din Sud, mi-a povestit cum viceprimarul de la ei a fost “băgat în şedinţă” pentru că ar înclina-o spre pedelişti. A fost scos în faţa clasei – exact aşa – şi înfierat cu mânie proletară, timp în care el fuma şi apoi stingea ţigările pe podelele clasei în care se desfăşura şedinţa. De la asta am pornit, restul am construit eu, e ficţiune amestecată cu o bună cunoaştere a satului românesc actual. Vecina mea, care-i o femeie absolut fabuloasă (pur şi simplu eu n-am destule resurse pentru a mi-o fi imaginat ca personaj), o bătrână neştiutoare de carte dar cu o minte iscoditoare şi mereu tânără, vie, a învăţat la laptop, pentru a putea vorbi cu fata ei aflată departe. Nu ştiu ce anume te-a făcut să crezi că mi-aş bate joc. Sau că urmăresc să-mi râd de ei. Sunt fabuloşi. Ţăranii noştri sunt desăvârşiţi. Da, au multe “neajunsuri”, sau aşa ni se pare nouă, ăstora care ştim să învârtim vorbele, dar ei ţin lumea noastră pe umeri. Încă. Odată cu capitularea satului românesc, vom dispărea ca popor. Vom rămâne o populaţie.
Nu urmăresc nicio sponsorizare şi nu câştig nimic din blogging şi nici nu urmăresc asta. Pur şi simplu scriu de plăcere. Dacă aş avea putere, aş salva satul românesc, tradiţiile, obiceiurile, tot. Aş semăna in şi cânepă şi aş construi o industrie din asta. Şi din tot ce înseamnă produs natural. Dacă ne-am îmbrăca sănătos şi dacă am avea grija pe care ei au avut-o pentru pământ şi pentru apă şi pentru pădure n-am fi bolnavi, n-am fi nefericiţi, n-am fi psihotici.
Să ştii că nu mă interesează să ajung vedetă. Dacă m-ar fi interesat, aş fi reuşit, sunt extrem de sagace. Mă interesează să ajung a fi în stare să scriu acele cuvinte care să mişte sufletele. Atât. Mulţumesc pentru comentariu.
Nu ştiu ce să-ţi spun despre monarhie. Pur şi simplu nu ştiu. Nu pot să-ţi răspund doar aşa, să mă aflu în treabă.
Şi nu-nţeleg ce-s cu insinuările astea c-aş vrea eu să fac pe plac cuiva.
Dacă eşti aşa vrednic, de ce nu te duci să te baţi tu cu mâinile goale că ăia cărora zici că le-aş cânta eu în strună? Că te văz vajnic şi berbant.
Ma multumesc si cu raspunsul pe care i l-ai dat lui R.A……
Scumpa mea, scrisul tau e de-a dreptul savuros, am citit episodul asta de doua ori ! Nu mai scriu nimic, ca ma duc si eu cu ele in dezlegatie !
Să vedem ce-ai în coş, nu merge aşa … cu mâna goală! Plăcinte? Minciunele? Cornuleţe? Fasole cu ciolan?
Pingback: Ia de-aici! « Gabriela Elena
Pingback: Grass « Andi Bob
Mă gândesc să gătesc niște copane de struț…sper să îmi iasă crocant-aurii și să nu mă fac de râs în dezlegație!
(Aștept continuarea!)
Oooo! Şi-o supă de fazan ar merge, chit că-i cam post. Dar poate ne face Părintele şi Binefăcătorul nostru o dezlegare!
Nu ştiu ce-aş mai putea scorni, dar … noaptea e un sfetnic bun.
P.S. Plăcintă cu dovleac n-ai?
Pingback: There is no spoon « O lume in imagini
Pingback: Do you hear ?! « schtiel
Pingback: Destinul… « lunapatrata
Pingback: Sezonul bocancului « Teo Negură
Să fie “Belitori” (un nume predestinat) prima aşezare ruală care să treacă la matriarhat? Matriarhatul la sat va renaşte! Voi urmări cu viu interes…
A existat, dacă nu cumva mai există, pe lângă Roşiorii de Vede, o comună numită Belitori. Şi una Merigoala. Din raţiuni pudibonde, denumirile au fost schimbate.
Matriarhatul n-a încetat niciodată. Mai nou, nişte undiţe de femei, feministele, se războiesc cu bărbaţii a proasta, foarte mândre că sunt deţinătoare de … beep.
Pingback: Aventura « Ioan Usca
Pingback: poveste de iubire intre Sofronica si Nelutu « Rokssana's Blog
O întâmplare aproape trasă la indigo s-a petrecut acum vreo zece ani într-un sat din Bărăgan. Noroc cu femeile, că tot ele au avut cea mai bună iniţiativă, ca şi în povestirea ta…
M-am umflat de râs citind…
Am râs şi eu când am scris.
Da, femeile de la ţară au o altfel de prezenţă. Îndrăznesc să spun că ele sunt stăpânele de facto ale casei, economiei casei şi viitorului casei. Dacă femeia-i vrednică, toate merg cum trebuie. Dacă nu, şi nu-i un bărbat mai acătării, se alege praful.