Virgil Stanboală se ridică în capul oaselor, stătu preţ de un minut nemişcat, cu ochii fixaţi în gol să se dedea cu întunericul, trase plapuma încetişor să nu-şi stingherească nevasta şi-şi coborî picioarele peste marginea patului. Să fi fost la al doilea cântat al cocoşilor, nici un fir de zori nu se zărea prin geam, dar Virgil oricum nu prea putea să doarmă de felul lui de când ieşise la pensie. Se trezea şi umbla noaptea ca zăludul pe la poiată, pe la cocină, pe lângă grajd. Ba zărea o spărtură în gard, ba picase o stanoagă, ba râmaseră porcii pe sub peretele coteţului şi-acuş erau gata-gata să-l dărâme – în incursiunile lui nocturne, îşi planifica lucrul pentru a doua zi şi-apoi se strecura rece ca un sloi înapoi în pat unde adormea abia spre dimineaţă când îl trezea zăngănitul oalelor Aspaziei sau cuviţatul porcilor.
Acum se trezise chiar cu o treabă de făcut, nu ca să umble ca strigoii – cum îl bodogănea nevasta. Vorbise de-acu două zile cu Arânjanu să vie dis-de-dimineaţă şi să taie porcii că oricum erau namile şi nu mai puneau pe ei, stricau mâncarea degeaba şi era deja frig, mai mânca şi gerul din ei. Se îmbrăcă moşmondind pe întuneric şi ieşi în verandă. Apăsă pe butonul filtrului de cafea – Aspazia îl pregătea decuseară punând cafea şi apă, el doar să apese pe bumb – ştiindu-i melicul pe care-l bodogănea fără răutate. “Umbli boalei ca stirigoii, n-ai somn în tine ca tot creştinul… Mai du-te şi tu la biserică, ori ţi-e frică că-ţi cade policandrul în cap!… Toţi suntem cu păcate pe lumea asta, da’ trebe să ni le iertăm şi să ni le curăţim, nu să sta-a-i să te rozi de ele toată ziulica şi să nu te lase să lipeşti geană de geană.” După ce-o privea tresărind – întrebându-se de unde dracu’ ştie muierea lui ce-l roade pe el şi de unde-i cunoaşte păcatele – îi răspundea întunecându-se: “Ia-n mai vezi-ţi tu de blidele tale! Ori te-ai făcut mare solomonăreasă acuma, ghiceşti tu-n fasole ce păcate are oamenii! … Fiecare cu ale lui! Ori poate vrei să ţi le înşir pe ale tale? Că doar nu eşti sfântă! Ori te sfinţişi şi n-aflai eu! Ce-ai tu cu somnul meu? Aşa dorm eu şi nu-i grija ta! … Ei, drăcie!”
În timp ce filtrul bolborosea pe limba lui, Virgil coborî cele patru trepte ale cerdacului şi o luă, târşindu-şi galoşii, către cocina porcilor. Cele două namile îl auziră şi se ridicară anevoie din paie grohăind.
- Ce-i, bă, Nichita? Te trezişi? Nici tu n-ai somn… Sau ai, aşa, o presimţire că ţi s-au terminat zilele? Hîm? N-am ce-ţi face! Asta-i soarta ta! Şi tu, bă, Hruşciov? Ce zici, tu, mă? Groh, groh, da, sigur. Groh, groh, slănină şi cârnaţi! Aşa, mă, aşa, aşa-i cum zici – îl îngână pe Hruşciov, o namilă de un sfert de chintal, care ridicase râtul spre el. Acuş vine Arânjanu şi vă face coneţul. Groh, groh. Da, mă, băieţi, mă, la toţi ne vine rândul. Cum ar fi dacă voi m-aţi creşte pe mine şi m-aţi îngrăşa, mi-aţi băga colo-n troc toată ziua? Nu v-aţi pune să mă tăiaţi şi să mă frigeţi şi să mă mâncaţi? E drept, v-aţi cam otrăvi! Până una-alta, e invers! – adăugă Virgil cu veselie. Numa’ că vouă vă vine rândul acu’ şi mie mai încolo, când mi-o sosi ceasul… Mă duc să-mi beau cafa, mă Nichita şi mă Hruşcioave. V-aş da şi vouă, da’ cine-a mai auzit porc să bea cafă? Vouă o să vă dau altceva… zamă de cuţât, aia o să vă dau…” – adăugă, gânditor, şi se-ndreptă către curte. Adună un braţ de surcele şi de coceni de porumb, se duse-n bucătăria de vară şi aprinse focul în sobă. Se zărea deja de ziuă, se-auzea câte-un zăpăit de câine şi cântatul nervos al cocoşilor ce se luau unii după alţii şi-apoi se-ntreceau. Coborî din pod căldarea mare de tuci, o aşeză pe sobă, o umplu cu apă şi se duse-n verandă să-şi pună cafeaua. Se trezise şi Aspazia şi scoase doar capul ciufulit să-l vadă dacă-i acolo.
- Să nu-ncepi iară cu dormitul şi cu păcatele!
- Nu-ncep cu nimica, măi omule, cu ce să-ncep? Să vii colea să mănânci, că nu-i răsturna animalurile alea cu burta goală. Să le pregătesc şi ălora care vin să te-ajute.
- Să le pregăteşti. Şi vasele, şi ligheanele să fie…
- Lasă că aia nu-i grija ta, le pregătesc eu. Ori astă-noapte … – începu ea, dar renunţă imediat la sămânţa de ceartă ce dădea să sară între ei, cu gândul la ziua istovitoare care-i aştepta. Să fac focul şi-aicea, sus, du-te adu-mi nişte vreascuri, cât îţi bei cafeaua.
Mulţumit că Aspazia renunţaşe la ideea de a se drăcui dis-de-dimineaţă, lăsă cana pe măsuţă şi se duse-n şopron să-i aducă vreascuri.
- Muierea-i omu’ dracului! – bodogăni el, alegând vreascurile şi cocenii şi punându-le în coşul pentru lemne. Dacă nu te bodogăne ea, dacă nu-ţi aleargă sufletul până-l vede leşinat, n-are pace şi gata!
Soarele-şi rostogolea tingirea înroşită în marginea satului, răsfirând frigul ca pe-un caier. La poartă tropăiau vorbind veseli cei cu care vorbise să vină să-l ajute.
- Bună dimineaţa la dumneavoastră! – strigă Arânjanu, ridicându-şi căciula de miel, roasă de-atâta purtat, deasupra creştetului acoperit c-o claie creaţă şi neagră, astfel că nu se prea deosebea de căciulă.
- Bună, bună, haidaţi colo-n tindă, vă pregăteşte Aspazia o gustare. Mă, muiere, unde te-ai pitit, fa? Hai că veniră creştinii ăştia, nu-i ţinea-n mijlocul bătăturii!
- Bine că-mi ziseşi, că io nici nu-i văzui! Haideţi, poftiţi! Staţi colo, aşa. Că omu’ ăsta al meu nu mai are pace … Să vă aduc de-ale gurii, uite, puneţi-vă câte-o ţuiculiţă, aveţi aicişa păhăruţele. Şi cafeaua. Să vă-ncălziţi niţel. Măi, omule, vii odată cu lemnele alea, sau te-ai dus la pădure după ele? Ce te tot moşmondeşti acolo? Ăsta al meu e bun de trimis după moarte. Mă, bărbate, când mi-o fi să mor să ştii că pe tine te trimit după moarte! Atuncea-s sigură că îmi trece de murit!
- Bine că eşti tu deşteaptă, te-a găsit deşteptăciunea cum umbla ea aşa, tălâmbă, pe uliţă, se-mpiedică de tine şi-ţi sări-n sân! De-aia nu mai rămase şi pentru alţii, că o găsişi tu pe toată! Mă, rumânilor, să ştiţi că toată deşteptăciunea din Belitori e aici în bătătură, dacă aveţi trebuinţă, veniţi şi poate se-ndură Aspazia mea! - le făcu el cu ochiul celor patru bărbaţi care gustau din ţuică şi zâmbăreau urmărind schimbul de replici, schimb atât de familiar, pentru că şi înghiontirile lor cu nevestele tot în jurul deşteptăciunii gravitau.
Pinguri: Zamfir Pop, Teo Negură, Schtiel, Shayna, Vizualw, Gabriela Elena, Ioan Usca.
