Foto: Piaţa Universităţii

Protestele au scăzut în intensitate. În primul rând, din pricina condiţiilor meteo. Puterea a mizat pe diluarea furiei iniţiale provocate de agresiunea verbală şi instituţională asupra lui Raed Arafat şi i-a administrat mulţimii furioase câteva sedative: 1.) retragerea proiectului de Lege a Sănătăţii din dezbaterea publică de pe site-ul ministerului dar nu şi de pe site-ul preşedinţiei, 2.) întoarcerea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii, 3.) demiterea lui Teodor Baconschi din fruntea Ministerului Afacerilor Externe.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a folosit prilejul ceremoniei de învestire a  lui Cristian Diaconescu pentru a încerca marea cu degetul. Acesta a fost scopul real al tiradei împotriva lui Iliescu care îi cerea “preşedintelui să răspundă aproape de pe masa de operaţie”. Discursul de la Cotroceni n-a fost deloc o efuziune şi-o rătăcire spontană. Imprecaţiile au avut chiar rolul de a încerca o nouă manipulare, de a stârni din tenebrele mentalului colectiv stihiile antirusismului şi antisecurismului. Preşedintele a aflat în aceiaşi seară că nu aceasta e calea, că delirul lui controlat nu şi-a atins obiectivele, că nu mai zgândăre pe nimeni cu fluturarea de fantoşe kaghebiste, cu ameninţări voroniniste şi nici cu eventualele manevre oculte ale unui om aflat într-o etate respectabilă. Ba chiar a aflat că s-a făcut de tot penibilul. Nici măcar “societatea civilă de bună calitate” nu a intervenit să-l susţină, neriscând să se umple de penibil din cap până-n papuci.

Aşa că a doua zi a schimbat macazul. A lăsat recuzita antirusească şi anticaghebe în debara şi-a luat-o cătinel – cătinel, puţin adus de spate şi legănându-se dezinvolt, către inima candrie a alegătorului român. Care îl alesese în 2009 (în străinătate, pentru că în interiorul graniţelor a pierdut) pentru carisma lui antistat şi antisistem. Discursul n-a convins pe nimeni. Ba aş zice că dimpotrivă. Numai corifeii “societăţii civile de bună calitate” au consemnat, neglijent şi fără tragere de inimă, gângăvelile prezidenţiale.

Deci Băsescu n-a zis nimic. Doar un cuvânt care înglobează şi defineşte ce crede el despre protestele din România: “plancarde”. Şi că nu e dictator, că de-ar fi, ne-ar spune.

Ar schimba el guvernul, dar nu-l lasă cei care i-au obţinut voturile ca să fie reales. Bomba Baconschi - dacă nu reuşeşte să-i taie repede firele - îi va exploda în faţă. Baconschi este cel care a făcut posibil al doilea mandat.  Nu e prima dată când se descotoroseşte ca de-o zdreanţă de cel pe care l-a folosit. A încercat şi cu Blaga, dar nu i-a mers decât până la un punct. Iar acum Blaga îi suflă în ceafă. Ştiţi câte kilograme – forţă are muşcătura unui buldog?

Ar mai fi amănuntul – deloc neglijabil – că Boc l-a retras pe Adrian - Victor Vevera de unde-l implementase în 17.01.2012, în C.A. la Transelectrica.

Societatea civilă – de slabă calitate, cum a insinuat domnul preşedinte – din România s-a trezit. Sunt abia primele semne, abia îşi dezmorţeşte oasele ca un uriaş care a dormit multă vreme. Nu foamea, frigul şi măsurile de austeritate ne-au înfuriat în primul rând. Ci lipsa de măsură a puterii, convingerea ei că umblă pe cadavre, opulenţa nesimţirii ei şi incalificabila ei imoralitate. Românii nu s-au revoltat când le-au fost amputate veniturile. Fiecare a mormăit în barbă şi a căutat să-şi încropească un mod de viaţă mai auster. Românii s-au revoltat când a devenit evident că un singur om taie, spânzură, numeşte, face, desface, îşi bagă nasul peste tot şi este priceput la toate, face legi, impune legi, arestează, eliberează, comandă Curţii Constituţionale, închide spitale şi, cine îndrăzneşte să i se împotrivească este terminat! N-o fi comportament de dictator. Atunci cum se numeşte, măi societate civilă de “bună calitate”?

Societatea civilă “de proastă calitate” solicită legi care să facă democraţia funcţională. (Ca să ne dovedească neamestecul în deciziile C.C., şi-a sunat “oamenii” şi le-a cerut să declare neconstituţională Legea comasării alegerilor, adicătelea, “iată, curtea nu m-ascultă”.)

Societatea civilă “de proastă calitate” doreşte o lege care să penalizeze migraţia politică. Eşti parlamentar ales sub culoarea unei ideologii, în numele unui program. Dacă ai părăsit condiţiile care te-au desemnat “ales”, îţi pierzi calitatea aceasta. Migraţia politică ne-a îngreţoşat până peste poate. Iar jocurile de glezne ale unor parlamentari, traşi ca vitele cu belciug în nas de câte un dosar penal, ne-a făcut să ne pierdem încrederea în parlamentarism.

Societatea civilă “de proastă calitate” nu mai vrea politicianism şi demagogie.

Vă las pe voi să adăugaţi.

La mulţi ani, Vania! , Atitudini, Achilianu, Shayna, Schtiel, Teo Negură, VizualW, Romanianuda, Gabriela Elena, Pluta cu paparude.

Scopul celor scrise mai jos este de a cutremura viguros ideea de sorginte masonică a infailibilităţii democraţiei ca modalitate de orânduire socială optimă. Concepţia că democraţia este superioară altor modalităţi de guvernare a fost indusă de peste două secole în subconştientul colectiv şi până acum a rodit aproape numai monştri.

Marele savant Albert Einstein spunea odată, în mod foarte semnificativ, că o prejudecată este mai greu de dezintegrat decât un atom. Poate mulţi se vor sesiza cu indignare împotriva celor afirmate de aici şi până la final, dar cu toate acestea ne asumăm acest discurs, pentru că timpurile o cer şi trebuie să fim pregătiţi pentru ce va să vină. Un citat din programele de vacanţă tipărite, care poate a fost de multe ori prea lesne trecut cu vederea: SHAMBALA – Tărâmul binecuvântat al înţelepţilor, focarul spiritual care protejează şi ghidează omenirea şi planeta Pământ. – Textele profetice ale marilor tradiţii spirituale sunt extrem de precise, afirmând că exact această perioadă pe care o trăim noi acum este determinantă pentru evoluţia umanităţii şi pentru modul în care se face trecerea către SATYA YUGA (Epoca de Aur). Chiar şi mai mult decât atât, există profeţii clare care afirmă că ţara noastră, România, va deveni în scurt timp focarul spiritual principal la nivel planetar (unde va fi localizată proiecţia SHAMBALA-ei pe Pământ). Mai mult decât atât, IISUS va veni în glorie aici, în România.

Momentul impunerii “democraţiei” coincide cu redactarea Protocoalelor Secrete Francmasonice

Deoarece încă de la naştere suntem asaltaţi de acelaşi gen de informaţie stereotipă cu privire la democraţie, o considerăm pe aceasta (democraţia) în mod aprioric ca fiind un sui generis status quo al orânduirii sociale moştenite. Să fie oare o simplă coincidenţă faptul că momentul impunerii “democraţiei” ca modalitate de organizare statală – mondială, de către oculta masonică, coincide cu redactarea Protocoalelor Secrete Francmasonice? Din clipa în care au fost ticluite aceste protocoale, observăm că ele au şi fost puse în lucru decenii după decenii.

Cuvântul “democraţie” ne este “fluturat” în urechi cu o insistenţă ce nu poate fi egalată de niciun alt subiect. Industria media a înregimentat o pleiadă de ţârcovnici năimiţi cu largheţe, ce par a fi întorşi cu cheia. Aceştia îngână o neschimbată litanie pe care vor să o dăltuiască în granitul mentalului colectiv: democratizare, proces democratic, alegeri democratice, scrutin, referendum popular, vot, sufragii, alegeri libere, candidat.

Până şi cea mai neagră tiranie care are viziuni şi accente scelerate, cu transfer hegemonic de putere pe baza ascendenţei genetice, dacă îşi atârnă pe pieptarul vestonului cazon (ce este de altfel costumul-uniformă obligatoriu) tinicheaua zdrăngănitoare şi lucioasă a democraţiei, devine astfel un regim aproape de suportat pentru comunitatea internă şi internaţională, fiind chiar privit din poziţie de “drepţi” cu reverenţă de către vecini, mai ales dacă deţine în silozuri un cuplu de ogive nucleare.

Procentele de prezenţă a populaţiilor la “hotărârea destinelor cetăţii” sunt în ultima vreme ridicol de scăzute. Nu este nevoie de o opinie de masterand în ştiinţe politice ca să se constate că oamenii sunt efectiv scârbiţi de a juca rol de figuraţie în parodia tristă a mimării scrutinelor democratice.

Un sentiment de lehamite transpare vis-a-vis de aşa-zisa democraţie practicată în zilele noastre, dacă raportăm cei maxim 25-30% care se sinchisesc să meargă la urne la totalul persoanelor cu drept de vot. Se pare că oamenii în sfârşit înţeleg inutilitatea acestei pantomime repetată la patru ani sau la cincinal. Politicienii neliniştiţi de faptul că devin nereprezentativi din pricina absenteismului, îmboldesc în fel şi chip bazinele electorale funcţie de zonele geografice.

Astfel constatăm că un vot valorează doi peşti şi o sticlă de ulei – în România, ameninţarea cu pierderea raţiei zilnice de 200 grame de pâine şi diverse sancţiuni pe linie de partid – în Coreea de Nord, un dineu cu merinde de catering, ceva confetti şi artificii plus un speach cu notabilităţi din showbiz în background – în SUA, o sticlă de vodcă şi promisiunea unei încăierări pe cinste cu forţele de ordine sau cu opoziţia ori cu ambele – în Rusia, ş.a.m.d.

Aceleaşi spectacole penibile ce par a fi copiate la indigo – şi astfel pot fi prezise cu exactitate – sunt prestate de politicienii eligibili care se zoresc aproape fără excepţie, ca la primele ore ale dimineţii din ziua de alegeri să fie printre primii care “îşi exercită dreptul fundamental la autodeterminare şi libertate”. Aceştia vor să reprezinte un exemplu de spirit civic şi patriotism, alegătorii să fie astfel emulaţi să vină cu elan însufleţitor cât mai degrabă să-i voteze pe ei cei care au misiunea sacră şi menirea istorică să îşi sacrifice pe altarul “sfintei democraţii” fiinţele lor importante, ce sunt pătrunse cu dragoste de patrie.

Împreună cu familiile lor extinse, gătiţi cu toţii la patru ace, defilează cu rânjete prin faţa camerelor de luat vederi ce se bulucesc să surprindă solemnitatea momentului privilegiat al introducerii votului în urnă de către candidat. Acesta din urmă rămâne în freeze vreme de zece secunde, astfel încât toate blitzurile să surprindă prestaţia patriotardă ce trebuie ulterior dată la mestecat maselor ce-şi pironesc ochii în tv-uri.

În continuare prezentăm spicuiri din Protocoalele Secrete Francmasonice; pasajele selectate au rolul de a convinge pe orişicine că această găselniţă a democraţiei a fost cu viclenie resuscitată din negura istoriei şi apoi servită caldă în epoca marii decăderi spirituale.

PRIMUL PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parţial)

“Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie ştiut cum să se fluture această idee, când este nevoie să fie atras poporul în cursa vicleană a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales dacă acest partid are de gând sa îl zdrobească pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă adversarul îşi găseşte puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeşte liberalism, şi mai ales dacă îşi jertfeşte ceva din putere pentru această idee. Iată în ce va consta atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slăbite ale puterii sunt luate în mână de către alţii, deoarece forţa oarbă a maselor nu poate rămâne nicio singură zi fără să fie strunită şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, deja slăbite prin ideea de liberalism.
Oamenii, fie că fac parte din pătura de jos, fie că nu, sunt cârmuiţi de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiţiile şi de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconştienţi ai împărţirii în partide care se împotrivesc înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii atârnă de o majoritate întâmplătoare şi este mai mereu superficială. Fără a cunoaşte tainele politice, mulţimea ia hotărâri fără rost; şi atunci un fel de anarhie sapă pe dedesubt guvernul.
Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocraţie poate recunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicaţi din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor aţâţate de setea de putere şi prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinţă ca poporul să judece liniştit, fără duşmănii lăuntrice şi să conducă afacerile ţării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputinţă! Un plan împărţit în atâtea capete câte are mulţimea îşi pierde unitatea, devine de neînţeles şi fără putinţa de a fi înfăptuit.
Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul său fiecare lucru în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem, deci, că un guvern folositor ţării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absolută, civilizaţia nu poate exista. Ea nu este opera poporului, ci a conducătorului ei, oricare ar fi el. Mulţimea este un barbar ce îşi arată barbaria la orice prilej. Îndată ce poporul apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplină a barbariei.
Pentru a îndemna pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate forţele, dezvoltând şi amplificând toate înclinaţiile lor liberale către independenţă. În acest scop am încurajat orice acţiune rea, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene de luptă Statele unde se dezvoltă şi se manifestă astfel de tulburări. Încă puţină vreme şi dezordinea, împreună cu falimentul, vor apare peste tot.
Neobosiţii limbuţi au transformat şedinţele Parlamentelor şi adunărilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ.”

AL V-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parţial)

“Noi vom împrumuta fără să ezităm haina tuturor partidelor, ale tuturor tendinţelor şi vom îmbrăca cu ele pe oratorii noştri, care vor vorbi atât de mult, încât toată lumea va fi dezorientată şi obosită să-i mai asculte.
Pentru a dezbina şi a câştiga opinia publică, trebuie să o buimăcim, răspândind din diferite părţi şi vreme îndelungată atâtea păreri care se bat cap în cap, încât creştinii vor sfârşi prin a se pierde în labirintul acesta şi vor sfârşi prin a considera că este mult mai bine să nu ai nicio părere în politică. Vor recunoaşte în final că acestea sunt fapte care nu privesc deloc societatea şi că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce.”

AL IX-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parţial)

“Poporul a început deja să strige că trebuie să se rezolve problema socială cu ajutorul înţelegerii internaţionale. Împărţirea poporului în partide i-a pus pe toţi la dispoziţia noastră deoarece, pentru a susţine o luptă pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toţi sub controlul nostru.”

AL X-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parţial)

“Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama credulităţii creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia care, după cum ştiţi, nu este altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor. Într-un cuvânt aceasta este şcoala a tot ce face ca un Stat să îşi piardă individualitatea şi personalitatea. Atât tribuna cât şi presa i-a condamnat pe conducători la inactivitate şi la slăbiciune. Ea a făcut astfel din ei nişte elemente puţin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explică uşurinţa cu care se va realiza răsturnarea lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, fiindcă am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un preşedinte luat din mulţime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor noştri.”

Comentariu

Protocoalele secrete declară că tot ce scrie astăzi presa din toata lumea despre libertate, despre democraţie, despre o mai justă repartiţie a bunurilor pământeşti, despre votul universal, despre aproape toate eforturile ce se fac pentru a aduce fericirea reală şi bunăstarea celor mulţi şi nevoiaşi, toate acestea sunt bune pentru “brutele de creştini” care nu înţeleg mai nimic din ceea ce este real şi care, datorită naivităţii şi prostiei lor, trebuie mai mereu să fie ameţite cu făgăduieli deşarte. Ei mărturisesc însă că toate aceste vorbe goale vor trebui să dispară din lume în momentul în care vor ajunge ei la putere.

Pentru a ajunge să stăpânească şi mai abil lumea, francmasonii spun că vor face să fie aleşi preşedinţii de republică de către Camerele Deputaţilor, însă acestor Camere li se va ridica, cu timpul, dreptul de a propune sau de a schimba legile, acest drept trecând după aceea numai asupra preşedinţilor de Republică. În felul acesta, guvernele vor atrage aproape toate atacurile, iar pentru a fi scăpate de o răspundere efectivă, se va introduce peste tot apelul la popor, adică REFERENDUMUL. Poporul care va hotărî soarta preşedinţilor şi a guvernelor lor va fi atunci servitorul lor orb şi aproape niciodată nu va hotărî altfel decât cum vor vrea francmasonii.

Privire generală asupra democraţiei în societate

O privire retrospectivă până în antichitate determină cu exactitate momentul inventării democraţiei. Unele oraşe-stat ale Greciei au ales să se guverneze politic-administrativ în acest mod, dar numai pe vreme de pace. Pe timp de război au gândit (cu înţelepciune de altfel) ca puterea să treacă în totalitate în mâinile unui tyran, pentru că aceasta era singura posibilitate de a face faţă vitregiilor cotropitorilor.

Practica democraţiei a durat numai în zone restrânse şi doar vreo două sute de ani, după care, dovedindu-se falimentară, a fost abandonată. Nu ne putem abţine să nu ne întrebăm cum au reuşit toate civilizaţiile până la oraşele-stat greceşti şi apoi toate civilizaţiile de după aceea, până în anul 1800 să existe şi să prospere? Triburi, neamuri, state şi imperii – azteci, mayaşi, incaşi, tolteci, zapoteci, vikingi, saxoni, fenicieni, egipteni, mesopotamieni, huni, vizigoţi, ostrogoţi, romani, perşi, traci, daci, inzi, niponi, mongoli, otomani, leşi, tătari, ruşi, arabi şi mulţi-mulţi alţii – cum au reuşit să se dezvolte uluitor de mult (chiar şi în comparaţie cu societatea actuală), din toate punctele de vedere – economic, social, arhitectural, monetar, artistic, cultural, ştiinţific şi în primul rând spiritual – fără ajutorul atât de “preţios şi luminat” al democraţiei?

Încă de la început trebuie să ne fie clar că “democraţia” este subterfugiul ideal pentru ca o mână de oameni (după unele aproximări pertinente aproximativ 200-300 la număr) să poată să strunească frâiele la aproape toate aspectele care contează pe această planetă, fără să fie nevoie ca aceştia – cei puţini şi nealeşi – să iasă în “luminile rampei” vreodată.

Pe de altă parte, pentru politicieni, democraţia este paravanul perfect pentru ca cei mai răi şi mai josnici dintre oameni să poată parveni în orice fotoliu de conducere, păpuşeriţi fiind de “super-elită” şi îndeplinind astfel, fără crâcnire, programa trasată fiecăruia. Destituirea din post este rarisimă, aşa că sunt foarte puţine exemple de acest fel, dezvăluirile de la vârful ierarhiilor soldându-se, aproape fără excepţii, cu execuţii exemplificative, cu defăimări şi terfeliri prin tribunale, cu internări la ospicii etc.

Alţii care s-au cutremurat în faţa unei morţi iminente şi a justiţiei divine implacabile, au ales să dea în vileag cu câteva zile înainte de trecerea în lumea de dincolo o parte dintre matrapazlâcurile şi trădarea la care au fost actanţi sau martori.

Dacă într-adevăr “omul este măsura tuturor lucrurilor”, aşa cum spunea filozoful grec Protagora, haideţi să vedem câtă democraţie este sub om, câtă este în om şi câtă este deasupra omului. În regnul mineral, vegetal şi animal nu am reuşit să găsim nicio fărâmă de democraţie, este imperiul forţei brute, al lui care-pe-care. Cerbii nu votează parcelele de păşunat şi drepturile de împerechere cu ciurdele de ciute.

Tigrii nu tranşează gazelele în mod egal şi democratic, câinii nu împart totul frăţeşte, ci împart totul câineşte. Albinele nu îşi aleg matca prin referendum şi furnicile nu îşi selectează regina la urne. Apoi este de înţeles, întrucât se acceptă că animalele şi insectele nu au prea multă minte. Dar în lumile de dincolo, unde există raţiune şi simţire superioară? În astralul inferior şi în astralul superior sau în sfera cauzală – este democraţie? În astralul inferior şi intermediar nu este nicio cuantă de democraţie, ba chiar de la un anumit nivel în jos nici măcar uzul liberului arbitru nu mai este cu putinţă.

Acolo este numai tirania întunericului şi a entropiei. În astralul superior nu vom găsi nicio urmă de democraţie. Fiecare fiinţează pe palierul său exact acolo unde se necesită să fie, fără să trebuiască să fie ales de obşte, ci numai în concordanţă cu propriul nivel de lumină şi adevăr care îl străbate. Sfântul Dionisie Areopagitul dezvăluie o sui generis scară, o ierarhie divină a cerurilor, dar nu ne spune nimic despre scrutinuri şi alegeri locale, totul se desfăşoară conform cu necesitatea şi voinţa lui DUMNEZEU TATĂL.

După această frugală trecere în revistă a susului şi a josului, să vedem la nivelul omului ce gen de democraţie vom găsi. Vom face o împărţire cam reducţionistă ce-i drept, dar întrucâtva tradiţională a tipologiilor umane pe caste, plecând de la tradiţia hindusă şi făcând o extrapolare la nivelul tuturor tradiţiilor lumii, împărţire care ne va permite să urmărim, mai degrabă în diminuendo decât în extenso, prezenţa democraţiei în societate, întrucât acest articol trebuie să aibă limitele sale de spaţiu:

BRAHMANII – casta preoţilor şi a îndrumătorilor spirituali,
KSHATRIYA – casta războinicilor, a celor ce au meseria armelor,
VAISHYA – casta negustorilor, a comercianţilor şi a meşteşugarilor,
SHUDRA – casta servitorilor.

Casta preoţilor

Una din condiţiile ca clerul să funcţioneze este prezenţa ierarhiilor şi a ascultării necondiţionate de către cei inferiori a celor superiori. Nu am auzit până acum ca să se voteze dacă preoţii vor face serviciul religios al utreniei sau al vecerniei. Nu se votează dacă Biblia, Coranul sau Torah vor fi folosite sau nu în mandatul ce va urma. Duhovnicii, preoţii şi stareţii nu sunt aleşi de către obşte niciodată, ei sunt întotdeauna numiţi. Alegeri prin vot au totuşi loc în religia creştină catolică atunci când este ales noul papă. Pentru exemplu vă rog să urmăriţi primele două episoade din totalul de zece ale serialului The Borgias (http://www.imdb.com/title/tt1582457/). Şi în biserica ortodoxă română au loc alegeri atunci când trebuie ales noul patriarh, dar cum anume au loc aceste alegeri puteţi vedea aici.

Casta războinicilor

Una din condiţiile ca o forţă armată să funcţioneze, este lipsa democraţiei. În armată nu există democraţie şi nu există puncte de vedere comune, fiecare are dreptul doar la punctul lui de vedere pe care şi-l poate susţine individual. Există o ierarhie strictă a gradelor, ordinele se execută întocmai şi la timp, şi nu se discută. Pe vreme de război neexecutarea ordinelor se sancţionează cu pedeapsa capitală. Comandanţii militari nu sunt aleşi niciodată prin vot de către o majoritate. Militarii nu aleg să apere sau să nu apere patria, nu votează dacă să execute cutare ordin sau să-l ignore.

Casta negustorilor şi a meşteşugarilor

În nicio societate comercială (S.A. sau S.R.L.), firmă sau corporaţie care este înregistrată şi produce profit nu există democraţie. Angajaţii nu-şi aleg niciodată prin scrutin şefii sau patronii. Angajaţii nu-şi aleg produsele pe care le vor manufactura, nu votează politicile salariale sau strategiile de marketing ce vor fi implementate. În firme şi corporaţii există ierarhii, patroni, administratori, directori de tot felul, care nu sunt aleşi de către angajaţi. Nu am cunoştinţă despre nicio societate comercială care să aibă un management democratic, în care angajaţii să decidă dacă să vină la serviciu sau nu, dacă să fie salariile primite şi care să fie atribuţiile pe care au sau nu chef să le îndeplinească zilnic. O astfel de firmă ar da faliment într-o singură zi.

Casta servitorilor

Aici chingile relaţiilor de supunere ierarhică sunt şi mai strânse decât în casta imediat superioară. Drept concluzie, reiese că în orice domeniu al naturalului sau al supranaturalului, în nu contează ce aranjament care se vrea funcţional, este prezentă ordonarea ierarhică. Informaţia vine de sus şi structurează optim domeniile subordonate. Pot exista şi feedback-uri de jos în sus, însă acestea au doar rol informativ sau de reglaj şi nu vor determina implacabil ansamblul de coordonare.

Aşadar, dacă peste tot unde există funcţionalitate nu este prezentă democraţia, cum de putem să credem că doar în nişa strâmtă a organizării statale această orânduire este sine qua non – un apogeu al civilizaţiei avansate şi superioare în care avem iluzia că trăim? Nu putem să nu ne întrebăm de ce această fantomă a democraţiei a apărut şi a înflorit la sfârşit de KALI YUGA, atunci când arbitrariul şi entropia sunt la maximum?

Este foarte simplu: democraţia este o mare păcăleală, o minciună, o gogoaşă umplută cu anestezic, singura care ar fi permis şi permite ascensiunea răului în toate domeniile vieţii, fără ca acesta (răul) să poată fi tras la răspundere şi stopat, pentru că întotdeauna se va putea servi replica: “Dar voi ne-aţi ales şi voi ne-aţi votat! Noi (politicienii) facem numai şi numai voinţa majorităţii, spre binele vostru comun!”.

Au fost vremuri în care un despot şi-ar fi odihnit capul într-o ţeapă, fie doar şi pentru 1% din ceea ce fac azi tiranii şi uzurpatorii contemporani. În zilele noastre, vânzarea unei ţări, trădarea naţională, înalta trădare, subminarea economiei naţionale se “pedepseşte” cu o pensie nesimţită şi o vilă de protocol cu drept de uz viager. Pruncii deicizi ai democraţiei ne-au amorţit conştiinţa civică în asemenea hal, încât credem că dacă punem o ştampilă pe o ţidulă o dată la cinci ani, apoi nu mai avem decât să înghiţim pe nemestecate toate ce ni le vor servi ei: sărăcie, austeritate, lipsuri, inflaţie, dobânzi, otravă, boală, bătrâneţe şi moarte prematură.

Şi toate acestea petrecându-se în timp ce noi suntem în genunchi şi cu capul plecat, resemnaţi pentru că iarăşi, printr-o toană a sorţii, am ales eronat partidul politic şi candidatul pe care l-am creditat, în inocenţa noastră, pentru bunele lui intenţii şi l-am votat fiind păcăliţi de platforma electorală şi programul de guvernare (sau, culmea, de cele mai multe ori pentru că e băiat chipeş).

Alegerile “democratice” – aproape de fiecare dată sunt o imensă fraudă. Există chiar şi manuale de fraudare a alegerilor ce pot fi downloadate de pe net cu un singur click. Cred că oricine este în temă cu scandalurile implicite ce urmează de fiecare dată alegerilor “democratice” şi a acuzelor de fraudă electorală masivă. Aici puteţi citi şi vă cruci, cât respect pentru democraţie au “aleşii” noştri.

În realitate nu există democraţie

În concluzie, nu există democraţie, tot teatrul cu alegerile fiind o parodie penibilă. Acum poate apare întrebarea: şi dacă nu trăim în democraţie, care este de fapt orânduirea socială în care ne aflăm? Momentan această planetă este condusă de o oligarhie a plutocraţiei, care la rândul său este ghidonată de un tiran, nimeni altul decât vrăjmaşul lui DUMNEZEU, încă de la facerea Lumii.

Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor. Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi. S-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere. Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut.

Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin, practic, adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene extrem de mult în toate ţările occidentale. Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi să o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant-sărat (de dreapta) sau dulce-acrişor (de stânga).

În continuare prezentăm transcrierea unei emisiuni televizate “Marius Tucă Show”, de acum mai bine de zece ani. Într-o seară de acum circa zece ani, această emisiune l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate… Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine doreşte să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie, recomand prezentarea de pe Wikipedia şi din alte surse online.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul “de mare calibru” din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se “pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La “CASA ALBĂ”, bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american “în privat”, au început dezvăluirile: “George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..”"Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?, a întrebat, Tucă. “Păi, nu prea…”, a răspuns domnul profesor. “Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări”, a mai spus domnia sa, “ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!…

Apoi a continuat: Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc “ca în sânul lui Avraam”! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai “potrivite” pentru a “câştiga alegerile”, în mod “democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică. Practic, toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt “aleşi” cu “binecuvântarea” acestui “GRUP” şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică “directivele” trasate de acesta…

Întrebare telefonică de la un telespectator: Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de GRUP?

Anghel Rugină: Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită “privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia “foaia de drum”…

Telespectator: Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?

Anghel Rugină: Nu o spun eu! Aşa este. Numai că nu americanii, ci GRUPUL care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.

Telespectator: Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi, cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia… Bună seara!…

Anghel Rugină: Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!…
În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi, cu voturile centralizate electronic, treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă…
Îmi spui că nu ştii ce interes am… Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE… Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!… Să înţeleagă că la nivel global “cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…

Alt telespectator: Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?

Anghel Rugină: Sunt şi masoni în grup, dar nu sunt majoritari!

Telespectator: Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?

Anghel Rugină: Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre “muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din GRUP! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în niciun top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat, pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane “alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…

Telespectator: “Atunci sunt evreii?”

Anghel Rugină: Sunt şi evrei, dar nu sunt majoritari!

Telespectator: Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…

Anghel Rugină: Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul GRUPULUI, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest GRUP se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…

Telespectator: Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?

Anghel Rugină: Se zice că acest GRUP a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi GRUPUL a încercat preluarea puterii pe tot globul, prin intermediul ideologiei comuniste.

Telespectator: Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?

Anghel Rugină: Să raţionăm un pic… Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi niciun strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi “administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un GRUP de administratori la nivel mondial de, să zicem,… 250-300 de persoane!…

Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848 s-ar fi produs cu acceptul acestui GRUP. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul, şi anume fascismul.

Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul “independent”, a fost nevoie de un “război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria GRUPULUI asupra copilului rebel – comunismul!

Acum suntem în faza în care GRUPUL se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume GLOBALIZAREA. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc…

Trebuie să recunoaştem că acest GRUP a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot, e drept, dar încă se mai lucrează la asta prin intermediul organismelor mondiale controlate de GRUP. De asemenea, nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens.

“Drepturile omului” sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar… V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!…

Marius Tucă: Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?

Anghel Rugină: În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!

Marius Tucă: Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?

Anghel Rugină: În primul rând, am o vârstă. Mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!..

În loc de concluzii

Cum de s-a ajuns într-o asemenea situaţie şi cum putem să ieşim din ea?
O societate raţională s-ar fi îngrijit de tineretul ei, astfel încât acesta să priceapă încă din copilărie care sunt drepturile şi îndatoririle fiecărui individ şi care sunt pârghiile de putere în orânduirea statală în care s-a născut.

Fiecare copil ar trebui să înveţe în primul rând limba ţării în care trăieşte (scris-citit), în al doilea rând operaţiile aritmetice şi în al treilea rând felul în care este organizată societatea. Orice alt gen de programă şcolară este făcută pentru a crea roboţei setaţi să consume şi să producă.

De multe ori mi-am pus întrebarea – de ce doar prin clasa a XIX-a de liceu se face un curs de Economie Politică (un curs foarte anemic de altfel), exact atunci când elevii se pregătesc pentru facultate, când alte materii de studiu sunt aprofundate. Se consideră că este prematur să li se umple mintea copiilor cu chestii complicate, care oricum nu-i privesc pe ei. Adolescenţii trebuie să se preocupe de a “trage tare” ca să intre la o facultate bună, studenţii sunt avertizaţi că piaţa muncii este neiertătoare şi dacă nu performează suficient, nu vor putea face nimic cu diploma lor.

Apoi, ca adult vin problemele inerente vieţii reale – rate, chirii, maşină, leasing, job, pub, nevastă, copii, pamperşi, concedii, mâncare, băutură, amantă etc. Acesta este momentul când individul este informat că politica este o treabă complicată sau extraordinar de complicată, că această treabă trebuie să fie lăsată pe mâna celor puţini, a celor care o pricep cel mai bine, că politica este ceva cu care nu e bine să te încurci, că este mai înţelept să ai doar câteva viziuni politice leşinate, care să nu se reverse din matca strâmtă a “realităţii” pe care am fost programaţi să o credem ca fiind cea mai bună lume posibilă.

Alţii, care au totuşi opinii politice, eretice sau ortodoxe, sunt canalizaţi în dezbateri fulminante cu limbaj de jargon în spaţiul virtual al internetului. Flame-uri împletite cu peroraţii sunt schimbate între useri care, pe sute de forumuri şi mii de topicuri umplu de părerile lor moderate sau incisive hard-disk-urile serverelor. Însă toate acestea au ca rezultat aproape întotdeauna un mare ZERO.

Aceste accese de voinţă politică sunt permise doar în spaţiul virtual, unde în faţa unei tastaturi care nu ripostează, sute de “eroi” răsar şi pier la fiece secundă. Şi cu aceasta, joaca de-a politica ia sfârşit în faţa unei beri la lumina de led a ecranului. Rechinii bipezi ai adevăratului eşichier politic care sunt şi deţinătorii de facto ai serverelor ce găzduiesc tot acest moloz ideologic plimbat din calculatoare în creiere şi viceversa, râd sardonic frecându-şi palmele pentru că i-au mai păcălit încă o dată pe useri.

Acest gen de scurt-circuitare a voluntarismului politic apare de fiecare dată pentru a nu permite ca defulările politico-ideologice să se reverse în stradă şi astfel în lumea reală, unde de altfel ar putea să producă surprize neplăcute pentru conducătorii-uzurpatori.

Un înţelept a afirmat odată că de la Mahatma Ghandi şi până în zilele noastre, nu a mai existat niciun mare politician cu o ţinută morală verticală şi impecabilă. Foarte tristă această afirmaţie, mai ales că este şi adevărată.

Concluzie: de peste 70 de ani nu a mai existat niciun mare politician care să vrea binele şi prosperitatea poporului său.

Păi cum aşa? Ce urmăresc toţi politicienii din toate partidele? Aşa cum pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte, să încetăm preţ de o clipă să ne mai uităm în gura politicienilor aleşi “democratic” şi să ne uităm la faptele lor! În 200 de ani de ocârmuire “luminată” democratică au avut loc cele mai mari atrocităţi ce i-au fost dat acestei planete să vadă.

Războaie în regim de non-stop, 2 războaie mondiale, 30.000.000 de victime civile pe timp de “pace” într-o singură ţară sub regimul lui Stalin (conducător ales democratic), 50.000.000 de morţi civili pe timp de “pace” în China lui Mao (Republica Populară Chineză – republică şi populară, dacă vă spune ceva…), genociduri şi suferinţe demne de sfârşit de KALI YUGA, pe care nu le mai enumer aici întrucât sunt foarte multe.

Vă mărturisesc că înţeleg această adulaţie cvasi-religioasă pe care politicienii o manifestă faţă de democraţie. “Cultul” democraţiei este unica “rampă de lansare” pentru ei şi cei asemenea lor. Din păcate suntem o umanitate tembelizată, cu mari complexe de culpabilitate pentru că şi-a votat iarăşi în mod nefericit “aleşii”, şi-a înălţat eşafodul şi şi-a înnodat ştreangul. O umanitate defetistă şi resemnată pentru că este făcută să se creadă singura vinovată de situaţia actuală ce nu poate fi schimbată, întrucât acesta este unicul “joc” admis şi posibil. Culmea civilizaţiei pământene, strălucitoarea şi măreaţa democraţie – aceasta este lumea în care trăim în prezent.

Dar oare cu adevărat vor oamenii să fie ei cei care să-şi aleagă conducătorii? Şi mai mult decât atât, din momentul apariţiei pluripartidismului, chiar am căpătat cu toţii mentalitate de jucători de casino? Pentru că de fapt “culorile” eşichierului politic de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, seamănă leit cu o masă de ruletă, unde de fiecare dată, fără excepţie, casa iese pe plus! În evanescenţa zorilor, cu privirea mahmură, jucătorii gârboviţi de datorii pleacă de la casino pe şapte cărări la domiciliile unde stau cu chirie. Le-a mai rămas în suflet o scânteie de speranţă că vor mai trăi încă patru ani, să vină din nou să-şi încerce şansele la următoarele alegeri.

Patru ani – timp din belşug pentru cartofori să-şi urce sacii în căruţe, timp suficient pentru crupieri de a măslui o altă ruletă potrivită pentru următoarea cacialma – alegerile viitoare! Regulile rămân aceleaşi, ce rost are să schimbi reţeta la Coca~Cola (a se citi democraţie) atunci când este produsul numărul unu vândut pe plan mondial? Dar este otrăvitor, este făcut din prafuri şi din chimicale! Da, dar fraierii îl cumpără şi oficiul pentru protecţia lor este în buzunarul de la spate al “elitei conducătoare”! Sclavii dacă vor să zbiere, să o facă democratic şi organizat, acolo unde nu-i bagă nimeni în seamă şi unde nu-i aude nimeni.

Democraţia îşi arată faţa hâdă

De exemplu, dacă plutocraţia de pe Wall Street a lăsat faliţi zeci de milioane de naivi americani şi nu numai, aceştia nu mai au voie să protesteze pe Wall Street, ci doar în locuri desemnate, special alese pentru a protesta, cum ar fi în faţa unui gard de tablă ruginită la câteva mile de Wall Street.

Dacă vor vrea să protesteze împotriva politicienilor de la White House, probabil vor primi ca zonă desemnată pentru mitinguri un loc în deşertul Nevada, înconjurat cu sârmă ghimpată. Dar nu este nevoie să privim peste mări şi ţări la democraţiile altora, este suficient să vedem ce-i în curtea noastră, cu propria “democraţie originală”.

Dacă vrei să protestezi împotriva guvernului, în faţa sediului guvernului României din Piaţa Victoriei, vei primi ca zonă de miting trotuarul aflat la 200-250 de metri de clădirea guvernului. Nu au dreptul să vină decât un număr maxim admis de n persoane. Aceştia se vor manifesta într-o îngrăditură metalică şi numai acolo, fiind păziţi de jandarmi.

Dacă vor veni prea mulţi sau vor vrea să se deplaseze aşa cum este firesc la sediul guvernului, vor fi arestaţi, băgaţi în dube şi amendaţi pentru tulburarea ordinii şi a liniştii publice. Adică publicul tulbură liniştea publică. Curat democraţie!

Principiul machiavelic ‘divide et impera’ care a fost enunţat de către Iulius Cezar şi-a făcut cuib în societatea noastră. Însăşi definiţia cuvântului partid arată că acesta este o parte. O parte care este obligatoriu şi în permanenţă împotriva unei alte părţi.

Pluripartismul este noua religie. Aşa cum ceea ce se înalţă, converge – analogic şi ceea ce coboară, diverge.

Cu cât o naţiune este mai împărţită, mai fărâmiţată în partide, reiese că, cu atât mai mult este mai departe de principiul unicului. Nu ar fi oare posibil ca popoarele să renunţe la această nebunie a schizei în partide? De ce nu ar fi oamenii uniţi pentru atingerea unui scop bun, oricare ar fi el – prosperitate, pace, fericire? Acum ei sunt despărţiţi în partide, cică pentru idealurile prosperităţii, libertăţii, păcii, fericirii etc., idealuri care nu sunt atinse nicicând!

Acest pluripartism care se crede că este “cheia şi lăcata” prezentului şi viitorului omenirii îşi exhibă impotenţa în certurile fără de sfârşit din senaturi şi din camerele deputaţilor, în scandaluri perpetue între opoziţie şi putere, iar peste patru ani între noua putere (vechea opoziţie) şi noua opoziţie (vechea putere). Din ceartă şi scandal cum ar putea să iasă vreodată ceva bun şi frumos, mai ales când acestea (zavistia şi gâlceava) sunt continue la vârful unei naţiuni?

Politicienii în angajamentul lor feroce faţă de “cuceririle şi valorile democraţiei” au avut grijă să stipuleze în constituţie că adeziunea pentru alte orânduiri sociale decât democraţia sunt interzise. Păi, eu dacă mă trezesc într-o zi că vreau să militez pentru monarhia absolutistă mă plasez automat în afara legii. Să înţelegem că de fapt ne aflăm în tirania “democraţiei”. Luate rând pe rând, toate organizările sociale îşi divulgă treptat tirania… într-un final.

Dacă vom considera ca fiind adevărată sintagma NIHIL SINE DEO (Nimic fără DUMNEZEU), atunci orice orânduire care nu-i oferă lui DUMNEZEU primul loc se dovedeşte a fi o tiranie, nu contează a cui, a unuia singur, a celor puţini, a celor mulţi sau chiar a tuturor. Putem să privim cu atenţie la tradiţiile spirituale ale omenirii, putem să scrutăm cu exegeză scrierile din Biblie despre orânduirea Dumnezeiască, putem să ne inspirăm de aici – aproape de noi – din regatul tainic al SHAMBALA-ei, pentru a învăţa şi a ne documenta despre cum este şi ar trebui să fie o orânduire care-şi doreşte propăşirea spirituală şi materială a membrilor săi. O societate care să-l aibă în centru pe DUMNEZEU, o societate în care cei care manifestă virtuţile divine sunt conducători, o astfel de societate merită toate eforturile noastre. Acest gen de orânduiri au mai fost pe acest Pământ şi vor mai fi şi în noua eră ce soseşte.

Fără doar şi poate, numai acesta poate fi viitorul, dar probabil că sunt şi unii deficienţi care cred că IISUS ar putea participa la alegeri ca şi candidat. Tirania democraţiei va muri, dacă nu a şi murit deja. Să ne pregătim inimile pentru ceva infinit mai bun, pentru ceva drept şi just. Să ne pregătim minţile şi sufletele pentru ca DUMNEZEU TATĂL să fie şi să rămână conducătorul nostru, chiar din lumea aceasta.

Glosar de termeni

Forme de orânduire socială: Conducerea unuia singur (tiranie), conducerea unei minorităţi (oligarhie), conducerea majorităţii (democraţie), conducerea tuturor/nimănui (anarhie) şi conducerea lui DUMNEZEU (prin aleşii săi) (teocraţie). Esenţializat, pentru că sunt şi variaţii ale acestora, combinaţii de x luate câte y.

TIRANIE 1) Formă de conducere politică în care puterea de stat se afla în mâinile unui tiran; despotism. 2) Guvernare bazată pe puterea nelimitată a unei persoane despotice. 3) Atitudine sau comportare de tiran.

OLIGARHIE 1) Formă de conducere a statului, în care puterea politică şi economică este deţinută de un număr restrâns de persoane. – Grup de persoane care exercită puterea într-o astfel de formă de guvernământ. 2. (În sintagma) Oligarhie financiară = grup restrâns de mari posesori ai capitalului financiar, care domină viaţa economică a unui stat.

DEMOCRAŢIE 1) Formă de organizare şi de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea poporului. 2) Formă de guvernare a statului, bazată pe separaţia puterilor şi pe votul universal. 3) Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare. 4) Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante.

ANARHIE Dezordine, dezorganizare, lipsă a oricărei organizări şi conduceri, haos; indisciplină, nesupunere a individului faţă de o colectivitate organizată.

TEOCRAŢIE Formă de guvernământ în care autoritatea, fiind considerată ca emanând de la DUMNEZEU, este exercitată de cler; stat care are o astfel de formă de guvernământ.

(Articol preluat de pe AIM)

«Ileana { 01.26.12 at 12:32 AM }

Traian Băsescu a folosit pretextul învestiturii lui Cristian Diaconescu (fost membru PSD, actualmente membru UNPR) pentru a ne spune câteva fraze. Preşedintele nostru a slăbit – îi atârnă un cercel de curcan sub bărbie -, s-a tras la faţă – i s-a ascuţit şi lungit nasul – şi aproape că l-a podidit plânsul. Mi-a fost milă, pentru câteva secunde.

E trist să constaţi că eşti părăsit de toţi.

“Uite şi tu! – îi zise unui interlocutor imaginar care-l însoţise în toate aceste 12 zile de solitudine. Elena s-a başoldit şi se îmbracă precum o precupeaţă, Roberta e aşa de proastă că-ţi vine s-o iei la palme, cu ochii ăia ai ei de vacă şi Boc e aşa de mic! Ăsta e Boc? Şi a mai venit şi Piedone în geacă! Oprea iar flutură din pleoape! Mă scoate din sărite! Din cauza lui, toată armata s-a întors împotriva mea! Uite şi la Boagioaica! Parcă mai ieri îi admiram chiloţeii albi din care ieşeau, grăsulii, picioruşele! S-a făcut şi asta cât casa şi s-a îmbrăcat cu o prelată. Ce lipsă de gust! Parcă-s adunaţi toţi de la solduri … Linişte, … ce dracu’?!” – le zise el, răstit, vocilor care-l asaltau din toate părţile.

“Trebuie să inventez ceva… Trebuie să mă ajutaţi” – scânci el la vocile care-l ascultaseră şi tăcuseră brusc lăsându-l singur în aerul sleit.

- Iliescu. Iliescu. Iliescu. Iliescu! – începură vocile, la început şoptit, apoi în crescendo.

“Iliescu şi KGB-ul, da! Ei sunt de vină! Ei au scos oamenii în stradă! Iliescu îi dă ordine lu’ Voiculescu, el îi manipulează pe toţi!… Nu ştiu cum face, da’ uite c-o face! Nu mai poooot, nu mai pot!” – se prăbuşi pe covor într-un hohot de plâns.

- Comuniştii. Comuniştii. Comuniştii.

- Plecaţi! Plecaţi! Nu vreau să vă mai aud! Halatul, cât e halatul? 

Cine ştie cât e halatul?:  Ioan Usca, Adina Huţanu, Almanahe, Cella, Cristian Dima, Dana Pătrănoiu, Diana Alzner, Ela Roseni, Geotax, Filumenie, Lecturi recenzate, Shayna, Marius Mina, Nea Costache, Adele Onete, Oana Stoica Mujea, Rokssana, Schtiel, Gabriela Elena.

Sunt un om împlinit. Acum 22 de ani, trăiam renaşterea României, participând la Revoluţie. Am anticipat-o, am aşteptat-o, i-am urmărit semnele. Atunci (ca şi acum) Televiziunea Română şi Radioul Român (singurele surse de informaţie oficiale, pe lângă cele câteva ziare şi ele controlate de cenzura partidului comunist) erau obediente Puterii. De ce spun că şi acum sunt la fel? Pentru că timp de două zile de când au început protestele, “oficioasele” n-au scos un sunet despre ce se întâmplă în stradă, până când n-au primit ok-ul de la stăpânire; era o muzică şi-o veselie generale.

Înainte de decembrie 1989 cei mai mulţi dintre noi ascultam Radio Europa Liberă şi Vocea Americii iar aici, în Vest, cu tot felul de antene improvizate, românii se uitau la programele sârbeşti. Acum avem alternativa de a vedea evenimentele în timp real la Antena 3, Realitatea şi România TV. Şi nu numai atât.  Există internetul, acest ocean de informaţie care tălăzuieşte într-o parte şi-n alta, această sferă informaţională vie la care te conectezi cu un click. Această sferă care funcţionează şi este operativă în mediul urban. În cel rural, a rămas doar TVR-ul şi, mai nou, Etno şi Favorit. Sărăcia, frustrarea, miracolul, educaţia, lipsa de educaţie, impulsurile necontrolate, violenţa, poezia, suferinţa, chinul, pasiunile, indiferenţa, apatia, entuziasmul sunt în oraşe. La sat a rămas eternitatea resemnată.

Sunt un om împlinit pentru că am cunoscut tot ce poate cunoaşte un om. Şi eternitatea, şi moartea şi învierea şi a doua viaţă şi extazul şi agonia. Am trăit o revoluţie aşa cum o înţelegeau tinerii atunci, fără să le pese de ce-ar putea pierde. Fără să le pese de moarte. Aşa am visat în decembrie 1989. Că vom muri şi vom fi liberi. Pentru că viaţa în temniţă nu e o viaţă. E o târâire prin mlaştina umilinţei. Probabil aş fi fost şi eu un “mort în Revoluţie”, dar m-a oprit tata. Cu lacrimi în ochi şi cu mâinile tremurând; eu voiam să plec la Bucureşti şi lacrimile lui m-au oprit. Atâta suferinţă în ochii unei fiinţe omeneşti nu mi-a mai fost dat să văd niciodată. Atunci le-am strigat, cu toat indignarea şi cu toată revolta: “De ce aţi răbdat atâţia ani? Voi aţi făcut regimul ăsta! Voi aţi tăcut şi i-aţi lăsat să se umfle! De ce n-aţi făcut nimic şi aţi stat cu mâinile în sân?”

Răspunsul tatălui meu l-am înţeles abia astăzi. “Ca să vă putem creşte pe voi!”

Sigur, eu sunt un om atipic, nu mă tem de nimic. Înţeleg că oamenii sunt ticăloşi, fricoşi, laşi, ezitanţi, ca au mai mult instincte şi viclenie decât conştiinţă, că sunt mânaţi de invidie şi ură mai uşor decât de sentimente nobile, că exultă când se vând unii pe alţii pentru nimic, că ar vrea bucuroşi ca lumea să moară în jurul lor şi ei să rămână vii cu orice preţ. Înţeleg. Dar aş vrea ca oamenii să fie drepţi, cinstiţi, să judece cu înţelepciune, să nu se lase umiliţi sau cumpăraţi, să înţeleagă viaţa ca pe un dar şi nu ca pe un drept. Atunci, lumea noastră ar fi aproape de perfecţiune. Utopii, desigur, dar utopii fără de care omenirea n-ar înainta.

Din acest conflict, prin acumularea, de o parte, a ticăloşiei şi lipsei de măsură şi pe de altă parte a umilinţei, s-au născut, mereu, războaiele, revoluţiile.

Tinerii de astăzi sunt apatici şi frivoli. Îi interesează doar ce se poate obţine uşor, au crescut într-o lume care nu le-a mai cerut nimic ci doar le-a dat. Li s-a dat dreptul să-şi distrugă viaţa cu droguri, li s-a dat libertatea să-şi batjcorească trupul tăvălindu-l prin mocirla sexului de dragul sexului, li s-a dat dreptul de impune şi de a lua părinţilor şi ultima fărâmă. Nu li s-a cerut ascultare. Nu li s-a cerut disciplină. Nu li s-a cerut să-şi construiască, temeinic, o educaţie şi un caracter. Nu li s-a cerut să-şi călească trupul, să facă sport, să devină ambiţioşi şi integri. Un întreg sistem, hidos sistem, construieşte nişte indivizi – moluscă, indivizi – parazit. Ici – colo, în această masă de plante saprofite, se înalţă câte-o excepţie. Pentru că şi în clasa aceasta biologică ce se hrăneşte din cadavre există năzuinţa viului către sinteza luminii.

Vă rog să mă contraziceţi, dacă aveţi argumente. Am studiat cu atenţie acest fenomen de ştergere a identităţii, de estompare a diferenţelor. De aici a rezultat noua generaţie de cărători de servietă din politică, de yesmani goi pe dinăuntru,  gata să execute, bucuroşi să execute pentru că ei au fost creaţi ca să execute. Fetele sunt învăţate şi condiţionate să obţină avantaje, carieră şi ce-şi doresc prin intermediul sexului. Cum se face asta? Punându-le în faţă, precum morcovul legat de-un băţ în faţa măgarului, “modele de succes” din show-bizz, din fashion, sau din entretainment. Băieţilor li se sugerează, mai mult sau mai puţin explicit, că e ok să fii gay, că nu e nicio mare tragedie, ba chiar e cool să fii lipsit de prejudecăţi şi inhibiţii.

De ce se operează atât de stăruitor la acest nivel, subliminal, pentru destabilizarea generaţiei tinere? Dacă ai pătruns pereţii casei, dacă te-ai infiltrat printre toate cărămizile, nu-ţi mai trebuie decât o mişcare ca s-o dărâmi. Pentru că trupul e casa Domnului. Pentru că trupul e sacru şi într-un trup curat, neîntinat, pur, sufletul va fi luminos. Un trup grevat, abuzat, dispreţuit de însuşi posesorul lui este o zdreanţă. Iar în zdrenţe, arareori găseşti câte o Cenuşăreasă.

Dacă vrem cu adevărat o nouă revoluţie, aceasta trebuie să fie o revoluţie morală.

Şi ea poate fi înfăptuită, este înfăptuită de cei din generaţia care era tânără în 1989 şi de vârstnici. Pe tinerii noştri de azi nu putem conta. Ei au alte preocupări. Au alte “target-uri”. Li se rupe de morală, li se rupe de caracter, de integritate şi de demnitate. Ei trăiesc prin trupul lor şi atât.

Vă rog să mă contraziceţi.

Update: M-au contrazis. Iesind in Piata.

Foto: Presidency

1. Aş convoca Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi aş propune retragerea trupelor româneşti din teatrele de operaţii străine şi, implicit, din structurile NATO;

2. Aş naţionaliza toate firmele care deţin resurse primare de pe teritoriul României (petrol, gaz, sare, apă minerală, apă plată, electricitate, medicamente, industria chimică, terenuri, ş.a.m.d., despăgubindu-le cu sumele de achiziţie plus cele investite);

3. Aş iniţia un dialog “intensificat” (că tot le place acest cuvânt celor din aparatul guvernamental) cu Federaţia Rusă, în vederea stabilirii condiţiilor parteneriatului strategic economic şi politic.

4. Aş declara Agricultura drept domeniul cu prioritate strategică naţională şi aş cere Parlamentului să propună, cât mai repede, legile care să determine relansarea acestui sector, comasarea terenurilor şi susţinerea financiară şi materială a familiilor care vor să muncească în agricultură, pentru revenirea în ţară a celor 3 milioane de români sclavizaţi, risipiţi prin Europa.

5. Aş susţine un discurs în care mi-aş cere scuze pentru tăcerea mea vinovată. Aş explica-o prin faptul că n-am ştiut ce atitudine să adopt pentru că îmi pasă de ţară, în acelaşi timp, am făcut multe greşeli care nu mă califică pentru onorabila funcţie de preşedinte. Aş explica furia verbală – şi nu numai – prin faptul că mereu am fost constrâns de anumite cercuri (oculte) să angajez România în împrumuturi înrobitoare iar ultima încercare, cea care a înfuriat populaţia, se datorează presiunii lui Jeffrey Franks. La rândul lui şi el este presat de conclavul firmelor de asigurări americane care vor să pătrundă şi să deţină piaţa de asigurări din România.

6. Aş recunoaşte că sunt bântuit, pe de o parte de setea de putere şi, pe de alta, de frica de a ieşi din graţiile “licuricilor mari”.

7. Aş iniţia o dezbatere naţională pe tema: “România încotro?”, o dezbatere serioasă nu de faţadă, la care aş invita toate capetele luminate ale acestei ţări, ignorate atâta vreme.

Acestea fiind spuse, mi-aş da demisia şi m-aş duce în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva lui Boc şi a jandarmilor bătăuşi.

Să dăm mai departe: Ioan Usca, Almanahe, Ela Roseni, Schtiel, VizualW, Atitudini, Augustin Rădescu, Gabriela Elena, Jos cu sistemul!, Onu, G1b2i3, Achilianu, Năstase, Alex Mazilu, Cella,

In timp ce Romania vie e in strada, guvernul isi vede de treburile lui. Respectiv, acum 4 zile, in 17 ianuarie, Guvernul Boc a luat masura stergerii datoriilor CFR prin convertirea lor in actiuni. Ce vrea sa insemne asta? Ca pregateste CFR-ul pentru privatizare. Cu cine il vor privatiza, ghici ghicitoarea mea? Cu niste firme ale caror actionari protesteaza in Piata Universitatii? S-ar putea sa fie si in piata, ca “acoperiti”. Sunt exact cei care striga “sa nu se politizeze” manifestatiile.

Ce-a mai facut Boc - adica Basescu – in timp ce protestatarii stau in frig si striga iar cei mai fricosi stau in casa si se holbeaza la revolutia de la televizor? Si-a numit consilierul personal, pe Adrian Vevera, pe criteriul “mi se rupe de vrajeala voastra de viermi inculti care inghetati in strada”. Sau pe criteriul performantei profesionale? S-ar putea … Aici, la mutarea aceasta, trebuie vazute si anteriorele: anchetarea lui Ioan Niculae, un om de afaceri roman care da de lucru la vreo 20 000 de “ciumpalaci”. Ce se va intampla, ghici ghicitoarea mea? Simplu. Statul roman va tranzactiona la Bursa de Valori Bucuresti actiuni Transelectrica. Cine e noul director al BVB? Lucian Anghel, ales in 9 ianuarie 2012, in locul lui Stere Farmache.

Nu-i putem reprosa lui Boc ca n-a muncit in timp ce romanii protesteaza. O parte dintre romani. Daca nu reusim sa iesim 6 milioane in strada, nu-i exclus sa constatam, peste vreo doua luni ca Romania s-a vandut. Deci obiectul protestelor dispare.

Asa ca, dragi prieteni indignati, nu e suficient ca ne-am trezit, trebuie si sa ne desteptam.

Foto: Caon

Măi Banat, mândru fecior,

Eşti de râsul curcilor!

Nu mai ai nici turtă-n spuză,

Şi nici clorofilă-n Frunză!

Nu mai cântă nimenea,

Doar vreo patru ciumpalaci

Lipesc frunze în copaci,

Şi o gaşcă obosită,

Cântă-n frunza – ‘ngălbenită…

################

Pasărea Phoenix

Doarme-n Reşiţa,

Treziţi-vă din moarte,

Va învia şi ea!

################

În “Oraşul cu Poeţi”

Azi conduc vreo 3 ciumeţi!

#######################

Boc – piticu’,

Mangă – Chioru’

Ne-au vândut şi viitorul!

#########################

Nu mai suntem numere,

Am schimbat oferta,

Doar mulţimi şi radicali,

Să te văd, Roberta!

########################

Reşiţeni, nu staţi în casă,

Vine Boc şi are-o coasă!

#########################

Deasupra de Reşiţa,

Nu-i nici soare,

Nu-i nici stea,

Doar o frunză,

Vai de ea!

#########################

Băsescu, nu mai fuma

Ţigări de la fiică-ta!

#########################

Reşiţa nu mai dormi

Că n-ai nicio scuză!

Stai în casă şi-i primi

Coada de la frunză!

##########################

Băse,

Azi “ţăranii” s-au trezit,

Nu mai merg la sapă,

Cu mult drag ţi-au pregătit

Preacinstita ţeapă!

#########################

Reşiţa, Reşiţa,

Unde-i demnitatea ta???

#########################

“Ciumpalaci”, “ţărani”, “inculţi”

Ai uitat? “E proşti, da’ mulţi!”

#########################

Marele Reformator

A rămas fără popor!

#########################

România! Trezeşte-te!

Nu mai ai nimic de pierdut!

#########################

Suntem nevrotici, asta ştim

Cum ne spui tu, Cotoi – Voinescu.

Şi-o să ne ducem şi la film,

La “Moartea domnului Băsescu”!

###########################

Funeriule, măiastru,

Scoate pixelu’ albastru,

Du-l la Cotroceni, fecior,

Să-l salvezi pe dictator!

###########################

Unde eşti, U.C.M.R.?

Ţi-e frică de FR. Z. V.?

###########################

Doamna Udrea, nici “Pardon!”,

Ne-a vândut pe-un Vuitton!

############################

Udrea, vinde un Land Rover,

Ne luăm toţi câte-un pulover!

############################

Nu-i lumină nicări,

Or murit toţi oamenii.

Doar la noi, la Reşiţa,

Arde-o inimă de stea.

(Sau nu.)

###########################

Cam astea sunt. Rog reşiţenii care au imprimantă să le editeze şi să le multiplice, mie mi-a suspendat Securitatea accesul la imprimantă.

Imagine de aici

Regimul Băsescu (Get out common tike!) s-a legitimat încă de la început prin şmecherii, începând de la înlocuirea cu lacrimi de crocodil a lui Theodor Stolojan drept candidat al Alianţei DA de către şucarul Băse’, în 2004.  Întreaga elită intelectuală a căzut pe spate, sedusă de hăhăitul, înjurăturile şi discursul lui grosier. Până la un punct, este explicabilă această fascinaţie a literaţilor, a oamenilor cultivaţi şi rafinaţi pentru inşi vulgari, inculţi şi potenţial violenţi, exact pentru că asemenea indivizi ajută echilibrului interior al celor care plutesc printre concepte abstracte, idei şi noţiuni aproape imposibil de înţeles pentru profani.

Mai apoi, stilul chisnovat şi presărat cu insanităţi al prezidentului a cucerit inimile şi minţile tot mai multor români. Băse era cool, se lupta cu corupţia, avea ac de cojocul celor 322, dubla salariile profesorilor, îşi băga picioarele-n el de Parlament, comanda referendum-uri, urechea judecătorii, numea pe cine voia el unde voia el, era mare, era factotum, era infailibil! Era ireal!

Şi ireal s-a dovedit pentru că baloanele lui de încercare, lansate din curtea PD-ului brănduit şi rebrănduit, s-au dovedit nişte biete … băşini puturoase. Marele Jucător s-a transformat într-o penibilă mazetă.

Toată abureala cu criza şi cu centura de siguranţă şi cu grasul de la buget şi cu slabul de la multinaţionale şi cu pensiile nesimţite şi cu doctorii şpăgari, cu judecătorii mafioţi şi cu politicienii (cei care nu i se supun) corupţi şi fără coloană vertebrală, cu şcoala care scoate filozofi pe bandă rulantă, s-a risipit şi a lăsat vederii poporului marele rapt petrecut din 2005 încoace, sistemul statului mafiot abia înfiripat de PSD (mic şi modest copilaş) şi dus la perfecţiune de PD-L, ridicat la rangul de guvernare autocratică. Pentru că în spatele discursului antisistem al lui Băsescu s-au iţit mereu capetele băloase ale balaurilor portocalii, poftind la câte o parte a societăţii, la câte o halcă din bugetul ţării, înghiţind-o pe nemestecate.

Însă, de la o vreme, puterea a început să se transforme în nisip şi să-i curgă printre degete…

Jinduind la modificarea Constituţiei – trăgând cu coada ochiului la vecinul Vladimir Putin, ridicându-se pe vârfuri şi bombându-şi pieptul schilav în oglindă - “preşedintele tuturor român’lor” a ordonat Marea Racolare pusă în operă de Generalul Izmană. Nu i-a reuşit.

Cu ochii sclipind pofticios după comision, s-a transformat în lobbystul Gabriel Resources pentru privatizarea urgentă, pe nimic, a Roşiei Montane. Replica vehementă a societăţii civile l-a descumpănit. Iar a ratat.

A mânărit, a şantajat, a colportat, a denigrat, astfel încât Curtea Constituţională să devină căţelul lui de companie. Nu i-a reuşit.

A încercat să convingă (prin metode specifice) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării că avem urgentă şi neapărată nevoie să achiziţionăm 28 de avioane F16 second hand, dar n-a fost suficient de explicit.

A făcut presiuni, a intervenit în actul de justiţie, a ameninţat dorind să-l vadă pe Adrian Năstase la închisoare. Nu i-a reuşit. Nici judecătorii şi nici procurorii nu sunt cozile lui de topor.

Între multele acţiuni de lobby pentru firmele mafiei celor Doi Cocoşi, ultima i-a fost fatală. Încercarea de privatizare a sistemului medical – ce urma să fie depus cu pasive şi active în pălmuţa înmănuşată delicat a Elenei doamna - s-a oprit într-un om. Într-un “arab, care nici măcar nu e creştin” -  vorba lui Becali. (A propos, unde e Autoritatea pentru Combaterea Discriminării, vrăjeala aia de adunaţi cu nicio treabă? Nu se autosesizează? Sigur, ar trebui să se autosesizeze şi pentru “chiorul”, “piticu”, “javră ordinară”!) 

Raed Arafat este piatra de care şi-a rupt Băsescu dinţii.  Restul depinde numai de noi.

 Pinguri: Roxana Iordache, Ioan Usca, Gabriela Elena, Luna pătrată, Teo Negură, Cosmin Ştefănescu, Daurel, Don Quijote, Pluta cu paparude, Lecturi recenzate.

O recomandare: Corina.