Etichete

, , , , ,

Am parafrazat titlul unei minunate scrieri a lui Mihail Sadoveanu, un roman istoric, frescă a unei epoci reconstruite de genialul povestitor din hrisoave şi poveşti.

Epoca noastră poate fi reconstituită şi din hrisoave, da, din ordonanţe de urgenţă şi hotărâri ale guvernului pe de o parte şi din scriptologia locală, pe de altă parte. Dar cel mai uşor, aceşti patru ani de guvernare de dreapta pot fi „citiţi” în gena poporului român, aşa cum ai citi vârsta unui copac în cercurile lui. În anii secetoşi, cercul e subţire şi întunecat. Există o memoriei a apei ce compune universul nostru de viaţă. Am intuit asta pe când eram copil şi priveam iarna, cam pe o vreme ca asta, florile desenate de gheaţă pe geam. Într-o zi erau crini imperiali, cu cupa alungită şi frunzele alungite ca nişte săbii. În altă dimineaţă erau mărunte ca florile de câmp, amestecate cu ierburi înalte şi măciulii de maci. Atunci mă gândeam că sufletul florilor din vară încremenea undeva, în răsuflarea Crăiesei Zăpezii şi ea vine noaptea la fereastra noastră să ne privească iar aburul respiraţiei ei rămânea imortalizat pe sticlă…

Ce vreau să spun cu memoria apei? Ce am vrut să spun şi cu gena poporului, alterată în aceşti ultimi ani, ireversibil.

Poate vouă, baricadaţi după impersonalul monitor şi jucându-vă cu degetele pe claviatura tastaturii, nu vi se pare. Fiecare are, de bine de rău, din ce trăi. Dacă-şi permite un computer şi un abonament la internet, are chiar mai mult decât strictul necesar. Noi suntem cei 5 %  preocupaţi de comunicarea virtuală (unii până la obsesie) şi preocupaţi de soarta Cetăţii. Însă, de după reduta uşii metalice care ne delimitează spaţiul personal, există 95% din oameni care nu folosesc internetul şi computerul ca să-şi exhibe nefericirea. Ei duc, neputincioşi şi tăcuţi, povara acestei societăţi sinistre. Ei au votat ieri, din diferite motive. Să nu cumva să le ceară cineva socoteală că nu au făcut-o. Da, în România se mai votează de frică. De frica autorităţii. Statul român s-a transformat dintr-un instrument de coerciţie, punitiv, într-unul schizofrenic şi isteric. Una spune azi, alta face mâine.

În 2004, printr-o „inginerie electorală” de seară, cu autobuzul de votanţi navetişti, ne-am ales cu un preşedinte non-conformist. Acest preşedinte non-conformist a întors lumea românească pe dos, a asmuţit părţi ale societăţii între ele şi s-a retras în neputinţa unui om care nu e-n stare să colaboreze cu nimeni. Ne-a lăsat pe noi să ne spargem capetele cu managementul neperformant al sectoarelor vieţii sociale. De la cel de sănătate, la învăţământ. Avem, în aceşti ultimi ani, măsura cinismului guvernării de dreapta. Restitutio in integrum este o dovadă. Sute de oameni daţi afară din casele lor, cumpărate de la statul român,  de avocaţi şi cumpărători de drepturi litigioase. Reparaţia istorică nu aduce alinare nimănui, produce o inutilă suferinţă altor români care s-au trezit în stradă. Asistenţa medicală a făcut ca personalul calificat să migreze economic. Sistemul de sănătate românesc este unul profund bolnav. Nu ştiţi asta de azi, de ieri. Învăţământul urmează, parcă, un plan diabolic de tâmpire a celor care vin după noi. Profesori trataţi ca nişte paria, elevi îndobitociţi de rularea feluritelor programe şcolare, altele, în fiecare an, totul făcut parcă să diabolizeze şi să inoculeze germenele distrugerii. O industrie făcută „în gazdă” de către multinaţionalele care vin aici să secătuiască de energie, pe bani puţini, muncitorul român. Agricultura… nu vreau să vorbesc deloc de agricultură pentru că mă înfurii de-a binelea.

Stăpân peste toate, individul şmecher, care ştie unde să „ungă” fost şperţar înainte de ’89. Relaţiile s-au conservat. Astăzi, omul de afaceri modern, cu jeep şi vilă, care are în palmă hăţurile şi butoanele deciziei politice. Noua burghezie de tranziţie şi-a pus cizma de firmă pe grumazul bietului român. Din banii publici s-au construit majoritatea averilor de după Revoluţie. Firesc ar fi să le trecem în patrimoniul statului, pentru că pe bani de la stat au fost construite. N-am nimic cu proprietatea privată şi n-am nimic cu întreprinzătorii. Dar trebuie să curmăm odată înaintarea aceastei adunături hulpave cu ochii sticloşi şi cu bucile obrajilor cât opinca de groase.

Anunțuri