Etichete

, , , , , , , , , , , ,

the_lion_the_dragon_and_the_beast

În semiobscuritatea înserării de după închiderea urnelor de vot, o singură voce stridentă a sunat mai puternică decât murmurul general. A lui Mircea Geoană care, adăpostit după meterezele celor 6 procente din statistică, a clamat formarea ad hoc a guvernului. În acea noapte. Care s-a dovedit a fi iarăşi o noapte a Sfântului Bartolomeu. N-a curs sânge, dar trădare a fost.

Un mare prieten al meu – care mi-a şi prezis că voi scrie proză, nicidecum poezia nu e marele meu talent – Mircea Nedelciu, îmi spunea că istoria nu este rodul gesturilor marilor oameni ai ei, ci rezultatul trădărilor. Rolul delaţiunii în istorie e incomparabil mai mare decât cel al gesturilor fireşti (vezi cazurile Măgureanu şi Talpeş).

Aflăm de la Instalatorul că, în aceeaşi seară a votului, şi Călin Popescu Tăriceanu ar fi trebuit să susţină un discurs care să pecetluiască un acord politic de principiu între PNL şi PSD. Numai că domnul premier a primit un telefon care i-a schimbat brusc intenţiile şi i-a lăsat să cadă discursul. Telefon prin care afla că alegerea dumnealui în colegiu nu este sigură. Iar firul destinului politic al dumnealui este în mâna celui de la capătul semnalului telefonic.

Deci interesul personal, acela de a fi parlamentar, a cântărit infinit mai greu decât soarta guvernului, implicit a atâtor oameni. Nimic nou sub soare.

Astăzi, nucleele negociatoare din prim-planul politicii dâmboviţene se încolonează cuminţi şi îşi vor prezenta scrisorile la Marele Padişah.

Minorităţile, mai întâi. Cei mai fragili şi mai vulnerabili. La fiecare guvern de până acum, minorităţile au reprezentat  utilitatea acului de siguranţă pe care-l ai asupra ta, ascuns după reverul cămăşii. În caz că ţi se rupe un nasture sau elasticul, în caz că ţi se rupe cheiţa de la fermoar, foloseşti acul de siguranţă.

Ordinea invitării la Cotroceni nu e întâmplătoare. Preşedintele va hrăni orgoliile unora, şi le va specula dorinţa de putere, altora. Cum ştim că animalul politic care-l reprezintă cel mai fidel este varanul de Komodo, ne va fi greu să-i observăm acum muşcătura fatală. Va muşca acum, însă microbul introdus în corpul politic al victimei va lucra în timp, distrugându-i imunitatea şi sfârşind prin a-l transforma într-un leş politic. Pe care-l vor sfâşia, eventual, hienele mâncătoare de cadavre.

Partidul Social Democrat, ca organism politic, este metamorfozat acum într-un balaur cu nouă capete. Nouă poli de putere şi câte un creier micuţ şi hulpav în fiecare tidvă. Niciun creier central, care să cordoneze acest pachiderm confuz. În campania electorală, acest uriaş idiotizat de multimpla şi semiautonoma comandă, s-a comportat schizoid. Fiecare placă, în modul în care i s-a părut eficient. Cum partidul nu mai are aerodinamism, nu are o comandă centrală, nu are principii şi nu are un program clar, mişscările lui sunt haotice şi inexpicabile. Ce vedem noi acum este, pe de o parte, imaginea gurilor căscate şi a ochilor pofticioşi ale capetelor „baronilor” locali şi, pe de altă parte, reflexul picioarelor uriaşe şi al mişcării inerţiale a trupului care se duce în direcţia pe care o ştie instinctiv.

Cine a adus partidul în această stare de confuzie şi torpoare? Managementul isteric, pofticios şi imbecil al preşedintelui formal. Un fel de câine mecanic care latră doar dacă apeşi butoanele telecomenzii. Ale cărui mişcări sunt fie frânte, fie defazate în raport cu lătratul. În spatele câinelui mecanic, la telecomandă, stă ambiţia nemăsurată a unora de a parveni sau de a-şi conserva parvenitismul actual.

Partidul Democrat Liberal are aparenţa fecioarei răpite şi necinstite pentru care „părţile” negociază, de pe picior de război, zestrea. Cum trebuie să se mărite orice-ar fi, pentru că peste 11 luni – ca-n poveste – o să se nască Făt Frumos cel Chior Călare pe-un Iepure Şchiop, a doua oară, dimpreună cu Noua Lege a Împărăţiei (pentru că nu pot să cred că nu va negocia, în acest timp, şi modificarea Constituţiei, la data alegerilor prezidenţiale, prin referendum) şi „satul” ştie că a fost ruşinată, va accepta orice compromis.

În cazul în care PNL-ul va accepta să refacă Dreapta, este pierdut. Va fi înghiţit de ghionoaia în care se va transforma, dându-se peste cap de trei ori,  mireasa ruşinată de acum.

Deşi nimeni (aproape) nu ia în seamă pericolul letal care paşte PSD-ul în cazul în care se va angrena la guvernare înpreună cu PD-L-ul, acesta există, latent. Câţiva oameni vor dobândi câteva ministere. Îşi vor rezolva câţiva amici, vasali, neamuri. Şi prin teritoriu, pe ici pe colo, se vor aranja câţiva clienţi. Odată cu câştigarea a încă unui mandat şi cu modificarea Constituţiei, Traian Băasescu va putea face tot ce va dori. Partidul Social Democrat se va desface şi va fi asimilat de către partidul prezidenţial.

Cam aşa văd eu lucrurile.

Toate acestea depind de voinţa a trei oameni. Ion Iliescu. Adrian Năstase. Traian Băsescu. Cine va învinge acum, va avea cheia guvernelor următoare, cheia Cotroceniului, cheia unei Românii moderne cu instituţii flexibile sau, dimpotrivă, cheia unei Românii feudalizate, întoarse în Evul Mediu.

Anunțuri