Etichete

, , , , , , , ,

talpes

Ioan Talpeş refuză să creadă că actuala clasă politică va permite acreditarea patrulaterului roşu Iliescu-Năstase-Voiculescu-Patriciu

Prezent, vineri, la Reşiţa, Ioan Talpeş a acordat un interviu cotidianului 24 de Ore. Patru ani senator de Caraş-Severin, din 2004 până la alegerile din 30 noiembrie 2008, când, deşi a câştigat scrutinul din Colegiul 7 Bucureşti, a fost declarat învins de un sistem electoral creat pentru un anume partid, Talpeş face acum, la final de mandat, o radiografie a momentului politic actual. Spunând, ca de fiecare dată, lucrurilor pe nume, Ioan Talpeş vorbeşte explicit despre grupurile de interese care vor să guverneze în continuare România, despre trădări şi trădători, despre argumentele şi soluţiile preşedintelui Traian Băsescu.

D.T.: Suntem la începutul unui nou ciclu politic, având la bază rezultatul alegerilor din 30 noiembrie. Cum a fost campania electorală care a precedat scrutinul parlamentar?

Am putut constata plusuri, dar şi multe minusuri în această campanie electorală. Este evident că, spre deosebire de campania din 2004, au fost mai puţine acele forme de confruntare directă între partizanii politici, deşi toată lumea se aştepta ca evoluţia competitorilor să fie mai evidentă. Din nefericire, însă, am putut constata faptul că metoda cumpărării votului nu numai că nu a putut fi contracarată, ci chiar, în mod evident, s-a manifestat cu duritate. Mai mult decât atât, concretizându-se, efectiv şi determinant, în rezultatele obţinute de unii dintre participanţii la confruntarea electorală.

D.T.: Se cumpără voturi de optsprezece ani încoace…

Aşa este şi trebuie luate urgent măsuri în această privinţă. Iar măsurile sunt mult mai complexe decât ar putea părea la prima vedere. Nu se pune numai problema unui control în perioada electorală, pentru a vedea dacă nu cumva cineva dă sau creează avantaje votanţilor. În fapt, este vorba despre rezolvarea unei problematici majore a României, şi anume, sărăcia. Pentru că nu-mi imaginez că oamenii îşi dau votul în schimbul unui avantaj de un milion de lei vechi, ceea ce este o sumă de-a dreptul penibilă pentru o decizie de asemenea importanţă. Asta confirmă, o dată în plus, faptul că România este la un nivel de sărăcie inacceptabil.
Pe de altă parte, m-a surprins faptul că, deşi ne aflăm de câţiva ani într-o confruntare deschisă între personajele politice din România pe fondul corupţiei şi combaterii acestui fenomen, această temă nu a fost decât tangenţial abordată, foarte puţini fiind cei care au avut evidenţieri concrete sau cei care au prezentat cazuri concrete, în cadrul confruntărilor electorale. Această situaţie reprezintă un minus relevant pentru climatul în care s-a desfăşurat campania electorală. Şi dacă vom continua în acest mod, să nu ne mirăm de ce instituţiile statului – care sunt abilitate să realizeze cercetări pentru constatarea actelor şi persoanelor corupte – nu desfăşoară activităţile la care ne aşteptăm, iar, în consecinţă, rezultatele nu sunt cele reale şi corecte, pe care le aşteptăm cu toţii.

D.T.: Acestea ar fi minusurile competiţiei electorale?

Câteva, dar nu singurele. Putem adăuga la aceste chestiuni negative şi o altă formulă utilizată în campanie. Aceea a promisiunilor care au depăşit orice limită acceptabilă pentru situaţia actuală a României. Nu putem să nu constatăm faptul că majoritatea celor care s-au angajat în confruntarea electorală ca vectori de opinie, şi în special, la nivelul partidelor, au realizat un acord tacit, în sensul acceptării unei campanii călduţe, fără excese. Altfel spus, au evitat aşa-numita campanie murdară. Deşi, în ceea ce mă priveşte, spunerea adevărului şi insistenţa în evidenţierea realităţii, a actelor de corupţie, de jaf şi a altor încălcări ale legii nu înseamnă campanie murdară. Ci înseamnă adevărata şi singura campanie curată şi de curăţire a societăţii româneşti. Aici, la acest capitol, nu putem să nu sesizăm, cu puţine excepţii, atitudinea „mediei“, jurnale şi televiziuni, care s-au dovedit total aservite mogulilor oligarhiei, angajaţi în impunerea unor variante politice proprii sau controlate.

Noutatea acestor alegeri a fost votul uninominal, văzut ca o modalitate de asanare a clasei politice.
S-a vorbit mult despre nevoia de înnoire a clasei politice. Mi-e greu să cred, uitându-mă la rezultatele acestei campanii electorale, că suntem în preziua constatării unei schimbări majore în privinţa clasei politice în România. Dacă vom continua în acest mod, vom fi nevoiţi să constatăm că schimbarea clasei politice se va face doar prin schimbări de natură biologică. Deci, naturale. Şi aici cred că este partea cea mai nefericită, întrucât se pare că facem cu toţii una dintre cele mai grave erori. Tinerii care vin din urmă sunt recomandaţi de politicienii care pleacă sau care sunt la putere. Şi, mai grav, ei şi-au însuşit practica aceluiaşi sistem de acţiune şi de valori. Majoritatea tinerilor lansaţi în politică au demonstrat că şi-au asumat şi respectă modelul, acesta este şi motivul pentru care sunt promovaţi. Dar asta nu înseamnă schimbarea clasei politice în România, ci ceva mai grav, perpetuarea năravurilor într-o formă perfecţionată.

D.T.: Dumneavoastră aţi fost unul dintre susţinătorii sistemului de vot uninominal. S-a dovedit a fi eronat acest sistem?

Categoric, am susţinut votul uninominal. Dar mărturisesc, la data aceea nu ştiam cum se va desfăşura efectiv, cu toate aceste calcule şi împărţiri care ţin de aleatoriu, deşi au şi acestea justificările lor. Dar, dacă ne propuneam cu adevărat o schimbare a clasei politice, atunci, evident, trebuia să mizăm pe oameni, nu pe partide. Pentru că, pe fond, partidele şi cei care le conduc promovează o formă de conservatorism, o promovare de valori şi interese specifice sistemelor ticăloşite – cum spunea domnul Băsescu – la care au fost coparticipanţi sau chiar participanţi direcţi.
Pentru mine, lucrurile au fost clare de la început, încă de când am intrat în competiţia electorală. Eu ştiam că nu puteam să câştig mandatul de senator decât dacă obţineam 50 la sută plus un vot, pentru că am candidat în cel mai dezavantajat colegiu pentru PD-L. În sectorul 4, Colegiul 7, PD-L avea cea mai puţin avantajoasă situaţie din Bucureşti. În aceste condiţii, din calculele pe care mi le-am făcut la începutul campaniei, era evident că, dacă se vor prezenta la urne mai mult de 50 la sută din electori, atunci aveam şanse de depăşire a procentajului care mi-ar fi permis să acced direct, fără redistribuire, în Parlament. Cu cât se prezentau mai mulţi cetăţeni la vot, cu atât îmi creşteau şansele, dar, în acelaşi timp, era evident că, dacă prezenţa era sub 40 la sută, nu aveam şanse.

D.T.: Deşi aţi câştigat în colegiu, aţi ratat intrarea în Parlament. În acelaşi timp, o serie de personaje şi-au adjudecat mandatul de pe poziţia a doua sau chiar a treia.

Era cunoscut faptul că aşa se va întampla. Faţă de domnul Cristian Ţopescu am toată consideraţia, dar oamenii din spatele lui, cei din PNL, ştiau că domnia sa va câştiga încă înainte de numărarea finală a voturilor, pentru că au făcut simularea şi ştiau că, în Colegiul 7, PNL va lua mandatul de senator după redistribuirea la nivel naţional. Deci, domnul Ţopescu a mers la sigur pe mâna domnului Patriciu, deşi se părea că l-ar anima motive diferite în privinţa unei atitudini comune faţă de principii şi doctrine. La aceste alegeri, a fost important pentru partide doar să ştie unde să-şi plaseze candidaţii. Iar cei care au ştiut cel mai bine, au fost cei care au făcut legea. Pentru că, atunci când accepţi o lege, accepţi un proiect. Iar proiectul acesta a fost promovat prin asumarea răspunderii de către Guvern. Este evident că şi cei de la guvernare şi premierul, personal, au fost informaţi de avantajele şi dezavantajele acestui sistem de vot uninominal. Penibilul pe care ţi-l conferă prostia nu te scuteşte de jigodism. Îmi pare rău doar de iniţiator.

D.T.: Se poate spune că sistemul a fost făcut astfel încât să avantajeze PNL?

Categoric, fără nicio discuţie. Şi, bineînţeles, acest sistem uninominal a fost creat şi cu acordul PSD. Care, la fel, nu a ieşit rău din această combinaţie, convenind la avantajul unei investiţii „în viitor“, acest termen cuprinzând, inclusiv, proiectele vizând alegerile prezidenţiale.

D.T.: Va trebui schimbat acest sistem în vederea următorului scrutin parlamentar?

Sunt convins că se va schimba. Dacă vrem cu adevărat să promovăm o nouă clasă politică, trebuie să forţăm partidele să se adreseze şi să promoveze personalităţi adevărate sau promisiuni reale. Foarte important este şi să luăm măsuri, astfel încât să nu mai fie atât de evidentă proporţia în care câştigători ai alegerilor sunt cei care dispun de fonduri financiare importante. Tragic este că niciodată nu a fost atât de evidentă proporţia celor cu bani, aşa cum este după aceste alegeri. Se cunosc toate jocurile făcute şi se pare că şi aici avem de-a face cu una din deficienţele majore existente în România. Din nefericire, la noi, instituţiile de ordine ale statului sunt blocate total în momente de criză, ca acelea promovate de o formulă electorală.

D.T.: După alegeri, aceşti oameni vor trebui să-şi recupereze banii. Aici intră în scenă diversele grupuri de susţinere, grupuri de interese?

Probabil. Dar, pentru mine, pot spune că situaţia este avantajoasă. Voi monitoriza în continuare evoluţia României şi evoluţia noastră şi, categoric, voi avea şanse suplimentare de exprimare, pentru că mă voi reprezenta pe mine, în primul rând, şi voi judeca totul în raport de convingerile mele, de interesele cetăţeanului şi ale ţării. Şi nu am alte interese decât acelea de a forţa o schimbare sub raportul moralităţii şi sub raportul relaţiei cu legea. Nu vom reuşi să facem nimic până nu vom ajunge să înţelegem că respectul faţă de lege e fundamental pentru orice schimbare. În această campanie, peste tot, oamenii mi-au vorbit despre nevoia de schimbare. Fiecăruia în parte am încercat să-i spun ceea ce spunea înainte cu 2400 de ani Platon: „Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine“. Va trebui să învăţăm cu toţii că ne aflăm într-o lume în schimbare şi noi, românii, va trebui să ne schimbăm condiţiile de gândire anterioare, condiţiile de relaţionare anterioare, de programare. Va trebui să fim în curs cu această vreme care este tot mai mondializată şi, dacă nu înţelegem care ne este locul în această lume, atunci înseamnă că ne va fi mai greu, atât ca indivizi, cât şi ca naţiune, riscând să ne accentuăm marginalizarea sau chiar să ne pierdem identitatea.

D.T.: La acest moment, partidele negociază diverse formule de guvernare. Ce se prefigurează?

Este evident că negocierile la care asistăm acum sunt negocieri doar între ghilimele. Fiecare a căutat, în primele zile după alegeri, să-şi inducă în eroare concurenţii. Mai mult decât atât, se pare că mass-media nu a învăţat nimic. În loc să încerce să afle informaţiile care contează cu adevărat, caută mereu zonele de confruntare, zone aprinse sau chiar provoacă, de multe ori, conflicte.
Ceea ce m-a surprins pe mine cel mai mult este, însă, poziţia domnului Ion Iliescu, omul alături de care eu am fost mulţi ani, motiv pentru care unii mă acuză şi acum de trădare. Nu am înţeles niciodată ce înseamnă această trădare, pentru că nu am avut nicio înţelegere cu domnul Iliescu pe care eu să o fi trădat. Eu nu am avut decât înţelegeri în ceea ce priveşte soarta României şi şansele cetăţenilor români pe care, atunci când am fost lângă domnia sa, şi eu le-am respectat şi promovat, şi domnia sa le-a respectat şi promovat.
Nu pot, în schimb, să nu constat că, în faza aceasta, domnul Ion Iliescu este pe cale de a face totul pentru reconstituirea acelui aşa-numit „patrulater roşu“. Cum altcumva poţi să numeşti o asociere între domnii Ion Iliescu, Adrian Năstase, Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu? Oamenii nu înţelegeau şi unii erau tentaţi, acum zece ani, sau chiar acum opt ani, sau patru ani, să definească drept „patrulater roşu“ asocierea altor personalităţi sau a altor grupuri de interese. Acum sunt convins că şi-au dat sema că erau categoric greşite supoziţiile lor şi că adevăratul patrulater roşu este acesta despre care vorbesc. La prima vedere, ar putea părea aberant ca trei dintre cele mai bogate persoane din România, mă refer aici la domnii Dinu Patriciu, Dan Voiculescu şi Adrian Năstase, să facă parte dintr-un „patrulater roşu“. Dar, această culoare, „roşu“ are, în cazul de faţă, o cu totul altă reprezentare decât cea clasică acceptată, pe fondul social. Pentru mine, este o mare deziluzie în ceea ce-l priveşte pe domnul Ion Iliescu. Aş fi acceptat şi mi se părea chiar necesar pentru România, ca următoarea perioadă să fie una în care problematica socială şi culoare roşie să fie asociate. Dar, atunci când nu mai este vorba despre nimic social, iar „roşul“ defineşte cu totul altceva în opţiunile României, nu pot să nu-mi exprim regretul faţă de faptul că au fost ani în care eu am crezut că domnia sa gândeşte în alţi parametri. Oricum, nu voi putea fi convins de nimeni că persoane şi practicile politice, sociale şi economice ale domnilor Voiculescu, Patriciu şi Năstase constituie speranţele sociale ale românilor. Ceva mai penibil nici nu se putea imagina pentru sfârşitul unei cariere politice pe care am susţinut-o prin tot ce am putut.

D.T.: Totuşi, aceste acuzaţii de trădare pe ce se bazează?

Este evident că pe nimic real. Despre domnii Meleşcanu, Roman şi mulţi alţii care au avut funcţii, se poate spune… La mine, lucrurile au fost de cu totul altă natură. Domnul Iliescu l-a trădat pe Ion Iliescu, cel pe care îl ştiam eu. În 2005, în pofida faptului că rezultatele acelui congres al PSD au fost falsificate, domnul Iliescu nu a reacţionat. I-am spus personal că nu mai cred într-un partid în care se întâmplă aşa ceva şi nimeni nu ia măsuri. Am spus atunci că plec din partid pentru că nu pot să accept un asemenea fals: delegaţii să aibă un mandat şi, la final, să voteze altfel. Ei au trădat, nu eu. Dar, vă garantez că am multe de spus şi de promovat. O voi face în raport cu ceea ce voi considera că reprezintă un interes.

D.T.: Revenind la subiectul zilei. Cum ar trebui să arate un Guvern capabil să administreze perioada de criză care se prefigurează?

În formarea viitorului Executiv, nu este vorba numai despre problematica partidelor şi despre doctrinele acestora. La ora actuală, cel mai dificil în constituirea unui guvern este trecerea peste grupurile de interese şi eliminarea unor grupuri de interese nocive, care funcţionează în partide. Cred că preşedintele încearcă tocmai acest lucru, să apropie partide, dar, totodată, să elimine grupurile de interese nocive. Este dificil, pentru că tocmai aceste grupuri de interese nocive controlează partidele şi vor puterea. Şi este necesar ca partidele sau majoritatea membrilor acestor partide, şi cei care gândesc într-adevăr în viziunea cetăţeanului şi a României, să-şi dea seama că este nevoie să forţeze aceste grupuri să renunţe la promovarea oamenilor care vor să-şi garanteze poziţionarea lor în viaţa economică, politică şi în mass-media. Suntem singura ţară în care aceleaşi personaje deţin proprietatea în mass-media, sunt vărfuri în viaţa politică, sunt vârfuri în viaţa economică şi, în acelaşi timp, vor să controleze şi Parlamentul. Ar fi tragic dacă se va ajunge la acest lucru. Deocamdată, au şanse în Parlament şi de aceea cred că rolul preşedintelui este mai dificil, pentru că va încerca să-i elimine din raportul de putere guvernamentală, cu atât mai mult cu cât, în ansamblu, aceasta a fost distribuită în avantajul acestora.

D.T.: Vor fi în perioada imediat următoare treceri dintr-un partid într-altul, pe fondul creării noilor raporturi de putere?

Nu ştiu dacă vor exista asemenea treceri, dar, categoric, vor exista persoane care se vor exprima diferit de partidul din care fac parte, fără a trece efectiv de la un partid la altul.

D.T.: Este o soluţie guvernul de uniune naţională, cu un prim-ministru tehnocrat?

Poate fi o soluţie oricând, mai ales în momente de criză ca acesta. Nu cred, însă, că în faza actuală poate fi pusă în discuţie această variantă. Evident, noi avem oameni politici care sunt şi foarte buni tehnocraţi, profesionişti adevăraţi. Va trebui să vină un profesionist care este şi om politic şi care să fie în măsură şi să aibă abilitatea de a explica real condiţiile în care trebuie să operăm din punct de vedere economic şi financiar în România, astfel încât oamenii să înţeleagă unele măsuri pe care vom fi obligaţi să le luăm, aşa cum, de altfel, sunt obligate şi alte ţări.

D.T.: Preşedintele PD-L, Emil Boc, a afirmat că toţi candidaţii democrat-liberali care au obţinut victoria în colegiu, dar nu şi mandatul, vor beneficia de sprijinul partidului pentru a accede in diverse structuri de conducere. Dumneavoastră sunteţi în această situaţie.

Cert este că niciodată, de când mă ştiu, nu am dus lipsă de oferte. Problema pentru mine este să-mi administrez ofertele. Dar, dacă privim la tot ceea ce am făcut până acum, este evident că am încercat să-i reprezint cât mai bine pe cei care m-au delegat în anumite poziţii şi, implicit, interesele României şi ale românilor.

D.T.: Aţi fost patru ani senator de Caraş-Severin. Ce părere aveţi despre cei şapte politicieni care vor reprezenta judeţul în Parlament în următoarea legislatură?

Îi felicit pe toţi. Aceasta este voinţa electoratului din Caraş-Severin. Trebuie, însă, să spun că îmi pare rău că am fost numai patru ani parlamentar de Caraş-Severin. Dar a trebuit să iau această decizie de a nu mai participa în Caraş-Severin, pentru că, din nefericire, am observat că şi aici este vorba despre o incredibilă influenţare materială a votului. Pentru mine ar fi fost o deziluzie cumplită ca aceşti bănăţeni mândri pe care eu îi ştiu şi pe care eu i-am avut mereu în memoria şi în visurile mele să-mi schimbe părerea atât de dur şi de direct. Am considerat că este mai bine să continui să-i iubesc aşa cum îi ştiu eu, decât să mă deziluzioneze.

Vă mulţumesc.

A consemnat
Diana Telescu

N.N. Sublinierile din text îmi aparţin, pentru o mai lesne lecturare.

Anunțuri