Etichete

, , , , , , , , , , ,

hotel_maison-du-dragon1

Rezemat de pultul de lemn lustruit al recepţiei, într-o atitudine vag agresivă şi explicit condescendentă, un tânăr bruneţel, subţiratic, cu trăsături de intelectual, îi explică într-o franceză cursivă, melodioasă, ceva unui bărbat fără vârstă, ai cărui ochi tăiaţi pieziş în ovalul feţei îşi ascund iritarea după lentilele unor ochelari Zeiss.

– Dar vă rog frumos să înţelegeţi. Sunt, totuşi, reprezentantul unei instituţii europene, nu mă puteţi trata cu refuz. Cei din grup au declarat că nu vor să fie cazaţi la alt hotel.

– Păi sigur! Cred şi eu! pufni indignat şi cu urechile arzând, maître d’hotel. Le convine aici; data trecută au şterpelit prosoapele din bumbac şi au lăsat în loc nişte zdrenţe de-ale lor. Au făcut baie în bazinul nostru cu peşti şi au dat şi cu şampoane şi spumante. Când a venit următorul grup, unul de spanioli, au făcut toţi toxiinfecţie alimentară de la peştii infestaţi cu şampoane… Au furat becurile de la veioze şi cablurile de la telefoane. Nu mai zic ce-au făcut la micul dejun, am fost la un pas de faliment. Nu, îmi pare rău, dar nu mai putem să cazăm români la hotelul nostru. Îmi pare rău să vă refuz, dumneavoastră păreţi un tânăr binecrescut, nici nu sunt convins că sunteţi român.

– Domnule, vă rog să mă înţelegeţi şi pe mine. Mă omoară Corina, dacă nu reuşesc să le găsesc cazare… Şi nici nu sunt cei care au fost data trecută… Sunt alţii.

– Cum să nu fie cei de data trecută?! Ei sunt! Şi pot să fie şi alţii, cred că toţi sunt la fel! strigă iritat asiaticul.

– Stai puţin, că noi nu suntem 3 miliarde, să semănăm toţi ca boabele de orez. Vă înşelaţi. Unul din grup este chiar Chinez.

Îmbunat şi interesat oarecum, maître deveni atent.

– Care-i chinez? arătaţi-mi şi mie.

– Uitaţi. Cristian China. Puteţi să vedeţi şi poza de pe cartea de identitate. Are ochii oblici, cam ca ai dumneavoastră.

Chinezul se uită cu atenţie la fotografie şi începu să vâslească cu mâinile prin aer.

– Cineeee??? Ăsta? Asta numiţi dumneavoastră ochi oblici şi chinez? Vă bateţi joc de mine! Şi mai poartă şi numele scumpei şi măreţei noastre patrii! urlă el, din ce în ce mai enervat.

“Cred c-am dat-o-n bară”, şopti Andrei.

În timp ce maître gesticula şi, probabil, înjura în limba lui maternă, din spatele recepţiei se apropie o domnişoară subţire, drăgălaşă, cu chip de păpuşă. Între cei doi se înfiripă o conversaţie vie, la răcnetele şi bolboroselile lui maître, păpuşa avea câte un zâmbet mic şi câte o replică scurtă. Spre finalul ei, chinezul smulse din mâna lui Andrei care se prăbuşise peste pult cu trăsăturile feţei căzute, copia xerox a cărţii de identitate a Chinezului pe care o înfipse sub ochii oblici şi miraţi ai  drăgălaşei sale colege. Ea îl privi îndelung, surprinsă, şi scoase o exclamaţie fericită. La rândul ei, smulse foaia din mâna lui maître şi fugi undeva în spatele biroului recepţiei, strigând şi dând uşile de perete. Maître se întoarse către Andrei şi-l privi stupefiat.

– Karma. Chinezul vostru e unchiul fetei. Dă-mi actele să le semnez. Puteţi să vă cazaţi grupul la hotelul nostru.

**********************************************************************************************

casino_royale_tables-3

În timp ce Andrei ieşea cu chipul strălucind din hotelul Maison du Dragon, cu inima fremătând de bucurie şi întrebându-se prin ce întâmplare Chinezu putea să fie unchiul chinezoaicei de la recepţie, şi la faptul că, în general, este un om norocos, nu acelaşi lucru putem să-l spunem despre Horia.

După ce a transpirat şi a răguşit timp de 4 ore la agenţie încercând să-i convingă pe operatori că membrii grupului trebuie să fie toţi în aceiaşi aeronavă dar dispuşi pe locuri aflate la distanţă, ca să nu se-ncaiere şi să pună în pericol zborul, s-a îndreptat cu umerii aduşi, simţind apăsarea tuturor problemelor universului, către restaurantul El Greco.

“Deci, trebuie să le trimit mailuri tuturor, cu programul şi să le spun să-şi ia haine mai groase, cine ştie care e-n stare să vină îmbrăcată în dantele… Aia, Sibilla, pare mai înfierbântată… Ce mai trebuie să fac? Să le trimit biletele de avion. Şi încă ceva… Da’ nu mai ştiu ce…” În timp ce păşea îngândurat, aruncă o privire clădirii pe lângă care trecea. Casino. Din vitrina lui îi zâmbea strâmb o Marilyn Monroe cu picioare butucănoase, pictată în celebra scenă de deasupra gurii de aerisire, când îşi ţine rochia albă de crep. Se opri în faţa vitrinei şi se întrebă ce zugrav naiv putuse s-o deformeze în halul ăsta neverosimil. “Eu, dacă aş fi rudă cu ea, descendent, i-aş da în judecată pe ăştia. Cum s-o mutilezi în felul ăsta pe cea mai frumoasă femeie din lume? Ia să intru şi să le spun…”

Horia, indignat, păşi printre uşile glisante şi se adresă domnişoarei de la recepţie, solicitând o întrevedere cu managerul casino-ului. Domnişoara îl studie profesionist, văzuse şi întâlmpinase multe la serviciu. Ridică un receptor şi vorbi cu o altă voce în chinezeşte, câteva fraze. Îl invită pe Horia să-i ia loc pe un fotoliu, până vine cineva să-l însoţească în biroul managerului, după ce mai întâi îi solicită cartea de identitate, pentru formalitatea de a-i face un card de acces. Îl aşeză pe Horia, cu mâinile ei micuţe, pe care nu avea nicio bijuterie, faţă şi profil şi-l fotografie. Suportând toate astea contrariat, Horia se întrebă în gând, ce mama naibii îl apucase cu Marilyn şi ce căuta el aici, funcţionar al PE, să fie fotografiat ca un infractor… O clipă  chiar se gândi să renunţe, apoi îşi aminti că el nu renunţă la nimic prea uşor şi în orice caz, până nu rezolvă nu renunţă şi se aşeză, decis, pe fotoliu. După vreun minut, apăru un domn înalt, grizonat, cu o gură mare, expresivă, cu pielea smeadă şi ochii negri, care-l invită cu gesturi amabile să-l urmeze, în timp ce sporovăia într-o engleză de periferia Londrei despre întâmplările surprinzătoare din casino.

Intrară în sala de jocuri. Mocheta verde, moale, ca un gazon proaspăt tuşinat, absorbea paşii, cufundând întregul trup într-un soi de vrajă ameţitoare. Horia se simţi dintr-o dată lipsit de voinţă şi purtat ca de un şuvoi necunoscut spre cupa ruletei, se scotoci după portofel. Scoase o bancnotă de 100 de euro şi se uită în jur, să vadă unde poate s-o schimbe. “Ăştia-s banii pentru biletele de întors ale grupului…, da’ nu-i bai! lasă că pun de la mine, dacă nu câştig”, îşi spuse el în gând şi o plăcută căldură i se insinuă în stern. Smeadul îi făcut semn că poate să schimbe la masa de joc. Postavul verde îi dădu un surplus de optimism. “Dacă nu câştig din prima, nici nu mai joc” gândi, jucându-se cu cele 20 de fise. Luă zece fise şi le aşeză pe numărul 20, în două turnuleţe. Mai puse două pe negru. Restul de 8 fise, pe impare.

– Les jeux sont faites! Rien ne va plus! spuse dealerul şi împinse bila de celuloid sub marginea cupei ruletei cu mâna dreaptă, iar cu stânga împinse uşor roata ruletei, în care, cuminţi, în căsuţele lor, aşteptau numerele … Luminile, glasurile, clinchetitul paharelor s-au suspendat pentru o clipă care părea dilatată ca o eternitate. Ultimele curse ale bilei în stadionul ruletei au oprit respiraţia tuturor.

– Vingt, noir, pare, gagne! Toutes les autres sont perdues!

Dacă v-aţi imaginat vreodată cum arată fericirea explozivă, uimită şi oglindită pe un chip, atunci l-aţi văzut pe Horia, în acele prime clipe. Ceilalţi de la masa de joc îl privesc cu invidia şi satisfacţia aceea camaraderească de care doar bărbaţii sunt în stare. Horia încasează mormanul de fise, 35X10 pentru plin, triplu pentru par şi dublu pentru negru. Îşi trase un scaun, personalul apăru cu gustări reci şi băuturi şi toţi se insinuau în jurul lui, să-i facă plăcere şi să-i ghicească gândurile, ca unui răsfăţat al soartei. Se încinse la joc şi oraşul, cu zgomotele şi mişcările lui se estompa din ce în ce mai mult, precum şi scopul vizitei lui Horia la casino. Jucă înfirbântat până spre dimineaţă, câştigă şi pirdu, se umplu de clipocitul adrenalinei de nenumărate ori şi se învălui în apele limpezi ale serotoninei de tot de atâtea ori, până când îl trase afară din mlaştina jocurilor apelul disperat al lui Andrei.

– Horia! Unde eşti? Hai că vine grupul, trebuie să mergem la aeroport după el! Ai vorbit la El Greco?

– Andrei. Sunt distrus! O să-ţi povestesc. Să nu mă spui  Corinei. Am pierdut tot, tot la cazino. Vino să mă iei.

Anunțuri