Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

ruelle-de-bruxelles-en-belgique-0

Surpris de atitudinea colegului şi prietenului său, Andrei mergea cu mânile adâncite în buzunarele trench-ului, aruncându-şi picioarele unul câte unul în faţă, cu atitudinea unui om sictirit căruia îi vine să spargă ceva. Ar fi tras un şut în coşurile de gunoi aşezate cuminţi din 50 în 50 de metri dar ştia că amenda pentru aşa ceva e usturătoare, iar el mai avea vreo 87 de euro şi vreo 45 de cenţi în buzunar.

– Chiar! Oare cîţi bani mai am? Merde! Şi de unde iau eu bani să plătesc cazarea şi meniul la El Greco, autocarul şi toate …

Se scotoci în buzunare, după mărunţiş şi băgă mâna în buzunarul de la piept după portofel. Horia venea în urma lui la vreo 10 paşi, cu capul plecat, frământându-şi mâinile. Nici nu văzuse că Andrei s-a oprit. Se ciocni de el şi tresări surprins dând să-şi ceară scuze.  Văzându-şi unul altuia mutrele abătute, izbucniră dintr-o dată în râs.

– Andrei. Tata, care este ardelean, m-a învăţat ceva. Problemele pe care nu le  poţi rezolva, se rezolvă singure. Hai în Grand Place să bem o bere şi vedem; ne vine nouă o idee.

– Ce idee să ne vină, Horia, suntem într-o ţară străină, n-ai de la cine să iei atâţia bani şi pe urmă, de unde-i dai înapoi?

– Lasă, măi, că se rezolvă cumva… Am eu aşa un presentiment.

– Bine, hai să bem o bere. Dar numai una!

– La cât de zgârcit eşti, nici nu mi-am imaginat altceva. Eu sunt lefter!

– Eu? Zgârcit? se proţăpi Andrei în mijlocul drumului. Nu sunt zgârcit. Sunt chibzuit! Uite, îţi demonstrez că eu rezolv problema asta! Ca să vezi că nu sunt zgârcit deloc. Băi, da’ măcar ai câştigat vreo tură, sau…?

– Ei, am pierdut, am câştigat, per total se cheamă că sunt în faliment. 6000 de euro sunt 6000 de euro. De unde-o să-i pun la loc, nu ştiu…

– Lasă, Horia că ne descurcăm noi cumva! Suntem tineri, nu trebuie să disperăm.

Cei doi se îndreptară agale înspre Grande Place, intrară pe terasa Charles Quinze, comandară două beri negre şi, mângâiaţi de razele unui soare care rar se arată pe-aici, încălziţi de aroma berii, uitară de problema lor şi reveniră la disputele lor obişnuite referitoare la fotbal, fete şi politică.

După al treilea rând de bere însoţit de o gustare frugală, Andrei îşi intră în pielea profesională. Sună la firma de transport Modern Car, comandă un microbuz pentru aeroport şi rugă dispecerul să îi transmită să-i ia şi pe ei, în drum.

În imensa aerogară, grupul de români era unul distinct, ieşind în evidenţă prin toate gesturile sale. Bagajele lor erau cele mai voluminoase iar replicile, cele mai sonore.

– Bă, care ştie de unde ne luăm bagajele? Dacă le mai găsim, bun înţeles, spuse cineva ca o prevestire rea.

– Coborâm la parter cu liftul şi acolo ne aşteaptă bagajele, sunt afişate pe monitoare, sosirea şi banda rulantă la care ni le recuperăm, încercă Isabelle să restabilească, sigură pe ea, calmul. Fiecare îşi ia geamantanul şi se îndreaptă grăbit spre ieşire, unde se poate  – în sfârşit! – fuma. Mordechai constată scârbit că îi lipseşte din bagaj camera de filmat. Îşi manifestă dorinţa să se întoarcă în ţară. Manifestarea acestei intenţii este însoţită de o cavalcadă de expresii pitoreşti proprii.

Agentul 0412 îşi intră în atribuţii. Dă năvală în closetul aeroportului, cu ţigara în colţul gurii, lovind o femeie care ieşea, şi scăpând ţigara în părul acesteia. Dând să-i stingă părul care fumega, rămase cu peruca în mână. În timp ce noi, ceilalţi am izbucnit într-un râs eliberator total,  el, uimit, o întreabă:

– V-aţi tuns zero sau sunteţi bărbat?

Îi puse peruca în braţe şi o lăsă acolo, boscorodind,  intrând fără să se uite la indicatoarele de pe uşi.

– Alo! Aici agentul 0011! Am ajuns cu bine la Zaventem. I-am pus praf de scărpinat Sibillei în Red Bull. Oana a fost cuminte, n-a umblat la uşile pentru evacuarea de urgenţă. Deşi i-am citit în ochi, de vreo două ori, intenţia de a ne confecţiona o prăbuşire terifiantă. Că să aibă doar subiect de roman, nu că ne-ar urî, sau ar avea ceva cu noi. Chinezul a descifrat ideograme pe tot parcursul zborului. Nu ştiu ce erau, cred că lucrează la o gazetă  de sport online.  Cum o mai fi să faci sport on line! E ca şi cum ai bea bere virtuală. Of, abia aştept să ajung undeva să beau vreo trei beri! Dar să nu divagăm. Isabelle a ţinut un copil în braţe şi s-a jucat duioasă cu el cât s-a dus maică-sa la toaletă. Poate găsiţi Canon-ul lu’ Mordechai pe undeva, nu că i l-aş înapoia, dacă socotesc bine, aş putea să merg la Viena!… Bine, bine, nu divaghez. Haraşo!

În timp ce agentul 0412 raporta conştiincios fiind prins în meandrele discuţiei, un căpşor mic, de femeie, se ivi pe sub uşa decupată a cabinei closetului. Holbă nişte ochi inimaginabil de mari la el şi ţipă de parcă ar fi tăiat-o.

– Vous etes entre dans la toillette de dames! C’ est pas ici, pour les hommes! strigă femeia, dând să-l tragă afară din cabină.

– Vuzet entren cu toaletă de damă… Asta-i nebună! Cică-s în tren. Nu vezi, femeie, că suntem în aeroport?! Nazat! Pur lez om, da … o fi pentru homosexuali, auzi! „pur lezom”. Sau pentru zombălăi. Ăştia-s complet decrepiţi. Au făcut closete pentru homişti. Ce să mă mai mir… Descompunere morală. Niciun reper. Vine ea Puterea Sfintei Rusii!

– C’est pas moral, oui! prise femeia ideea din zbor.

Agentul ieşi, excedat de polologhia femeii şi dând cu ochii de Chinezu are aştepta strâmbându-se în oglindă, îl întrebă:

– Auzi, nu ştii unde aş putea să mă piş şi eu ca oamenii? Că asta zice … şi, întorcându-se către ea, zări imaginea stilizată a unei femei cu rochie, pe uşa compartimentului. Aha. Acuma înţeleg.

Grupul se adună în parcarea aeroportului, Darius apărând cu un cărucior pentru bagaje.

– Ce vrei să faci cu el? îl ntrebă, curioasă, frumoasa Jamilla.

– O să am nevoie să-i car cumpărăturile Oanei.

Fericiţi cu toţii că suntem sub controlul şi comanda cuiva de încredere, ne îndreptăm spre hotel, sporovăind şi privind prin geam uluitoarele construcţii geometrice ale capitalei Europei, parcă făcute din bucăţi de glucoză.

Anunțuri