Etichete

, , , , , , , ,

3-ca_mairie

Cum din biroul în care intrase Agentul 0011, Chinezu şi managerul se auzeau răcnete în ruseşte, râsul ca un chiţăit dogit de şoricel al directorului, după pauza necesară traducerii – am dedus noi – , chinchete de pahare şi frânturi de cântece, ba chiar şi acordurile unui instrument cu coarde – biwa, problema vasului spart a rămas să fie tranşată mai târziu.

Andrei îl luă pe Horia de antebraţ şi făcură câţiva paşi spre uşă.

– Hai să mergem să bem o bere. Poate uită ăştia de oala aia spartă, unde mai pui că cioburile aduc noroc!

– Andrei, o fi măi, nu zic nu, dar asta-i valabilă la noi, la români, poate şi la greci şi la sârbi, la popoarele din Balcani, nu cred că-i valabil şi la occidentalii ăştia scorţoşi… Cu atât mai puţin la chinezărime. Ce-a zis Chinezu? Rezolvă el cu cazarea, că aşa am înţeles…

– Aşa zicea Chinezu… Că le bagă el reclamă pe sportlocal.ro în contrapartidă. Plus că-i şi unchiul cinezoaicei ăleia, nu ştiu prin ce miracol… Am sentimentul că se-ntâmplă fenomene paranormale de când au aterizat ăştia – ce grup de nebuni! N-am mai avut aşa un grup, este? … Nu mai ţin minte. Dar mai trebuie să rezolvăm două, dacă nu chiar trei probleme:  să achităm microbuzul pentru cele trei curse, să achităm masa de diseară şi să le luăm bilete de avion, altfel …

Şi să nu afle Corina!

– Ei, asta-i mai greu. Mai bine-i spunem noi, ştii că e femeie înţelegătoare. Hai, ne ceartă un pic – adică pe tine, că tu ai pierdut banii la Casino, dracu’ te-a pus să intri acolo – şi gata. Ne împrumutăm la ea şi o să-i dăm din salariu…

– Băi, tu nu eşti tocmai întreg! Băi Andrei, nu mă enerva, eu îmi bag şpiţul şi gata. Cum să-i zic eu Corinei că am jucat banii grupului la Casino? Aş şi exploda de ruşine, pe loc…

– Da’ ce? Când am stat o săptămână în grota aia din Grande Place şi ne-a recuperat pulbere de beţi, nu mai ţii minte? Ne-a zis ceva? Ei, după ce ne-am trezit şi am venit la lucru s-a uitat ea, cu privirea aia a ei, mustrătoare… Da’ a şi zâmbit. Ne-a înţeles? Ne-a înţeles! Că ne e dor şi nouă de-acasă, de prieteni, de … Ţie, că eu aici m-am născut. Tu eşti nostalgic şi melancolic. Eu sunt un bărbat raţional; am crescut printre conţopiştii ăştia de cretă, mă adaptez. Tu ai … crize de dor. Mie-mi place aici.

– Şi mie-mi place, băi Andrei. Că tocmai, că asta-i problema! Dar am şi eu aşa, o spaimă… Dacă nu mai „iese” Corina, încă un mandat? Şi dacă iese, dacă nu mă mai ia pe mine şi sunt nevoit să mă întorc în infecţia aia?… Ai? Ia să te văd eu la logica asta, că văd că eşti tare-n clanţă!

– Bă, Horia, ţi-au dat şi de băut la Casino, sau? … Tragi pe nas? Sau fumezi din staniol? Ce dreacu, bă. Cum să nu iasă Corina, tu eşti dus… Păi care dracu dintre parlamentarii români mai munceşte, înafară de ea? Nu i-ai văzut pe consilierii lu’ ăia că-s moţ în bistrou de cum iau leafa până la următoare leafă? Iar pe unii nici nu i-am văzut la culoare?

– Da. Corect. E corect ce zici tu. Dar uiţi că listele se fac în ţară. Sau nu citeşti ziarele?

– Bun. Şi crezi tu că dacă se fac listele în ţară, nu se ţine cont?…

– Ba daaaaa… Sunt convins! Sunt ferm convins că se ţine cont de activitatea parlamentară, de numărul de rezoluţii, de prezenţă, de tot. Nu mai pot ăia de … No, şi-atunci, cum să-i zicem Corinei că eu am pierdut banii? Zi şi tu. Adică iau eu un topor şi zdrang! zdrang! îmi trag în creanga pe care stau. Auzi, am faţă de prost azi, sau ce?

– N-ai faţă de prost, dar nici logică de deştept n-ai. Că oricum, n-avem de unde să luăm bani, atâţia bani.

– Bă, o fi având careva din grup. Aia, Oana, parcă-i fată de milionar, şi Crina, Crina nu-i directoare la un ziar local? Poate ne-mprumută ele…

– Eu zic să-i zicem Corinei. Şi vedem noi, rezolvă ea.

– Eu zic să intrăm aici să bem o bere şi să ne mai gândim dacă-i zicem Corinei. Şi poate găsim noi o soluţie. Oricum, până diseară mai e mult… E abia ora două. Până la şapte … Ne-am putea duce să vorbim a El Greco, cu patronul. Să le facă un meniu mai … aşa, mai modest. Şi băutura s-o cumpărăm de la magazin.

– Mă, Horia, tu delirezi deja. N-avem cu să facem asta. Suntem în Bruxelles, nu în Dorobanţi.

Intrară  în bistrou şi, dând cu ochii de frumoasa Jamilla, o salutară şi cerură permisiunea să se aşeze.

– Credeam că eşti la hotel, să despachetezi, să … încercă Horia un început de conversaţie.

– Ei, la hotel! Ce să fac la hotel? Am venit la Bruxelles să stau în hotel! … Aia fac şi acasă: casă, serviciu, casă, serviciu, nu ies nicăieri. Am trei zile la dispoziţie să mă distrez, nu? Voi vă bucuraţi mereu de farmecul acestui oraş, eu … acum îl văd prima dată. Aţi observat că miroase a ciocolată peste tot? Şi a încă ceva… nu ştiu a ce, dulceag.

– A bere, interveni şi Andrei.

– Da, s-ar putea să ai dreptate. Voi ce faceţi, cum vă simţiţi aici, vă place? Cred că-i extraordinar, şi munca voastră e foarte interesantă, nu-i aşa?

Cei doi schimbară o privire cu înţeles, îşi comandară şi începură să depene diverse întâmplări picante, unele imaginare, cu gândul la vrafurile de documente pe care trebuiau să le citească în fiecare săptămână.

**********************************************************************************************

moscow_metro_arbatskaja

Oana şi Crina goneau prin tunel cu aceeaşi viteză ameţitoare. Crina, râzând cu râs înalt, contabiliza victimele: „Şaptezeci şi doi… şaptezeci şi trei … Vezi că îl ratezi pe ăla cu sacou cărămiziu! Oana, atenţie!” Oana conducea cu dexteritate imaginând-şi că pilotează o navă extratemporală, împreună cu prinţesa Yassuna.

Întoarse o clipă capul şi o privi; trăsăturile Crinei se estompaseră şi, cu adevărat, paloare pielii şi urechile ascuţite o indicau a fi cea pe care ea şi-o imaginase.

– Să-mi trag una! Am plecat cu Crina şi m-am trezit cu Yassuna-n maşină – dacă asta o fi maşină! Cred că suntem în Împărăţia Ceasului! Să-mi bag picioarele dacă nu-i adevărat ce-a zis scorpia aia zăludă de Gabriela! Ce scrii chiar se-ntâmplă! Moamă!… Ar fi fain să apară şi munţii, acoperiţi de bărbi albe şi să-l întâlnesc pe Regele Ceasornicar, să-i fut una! Că nu reuşesc să-i prind prea bine lucirile oţelite ale ochilor… Puii mei!… Parcă plecasem la Bruxelles… Na! În fine. Mno.

Acum goneau pe deasupra caselor răzleţite din Z’iar; undeva, se zărea vatra fierarului Damien, cel meşter la povestit şi la făurit săbii, care lucra la Sabia ei cu puteri miraculoase, cu care va împărţi ea dreptatea şi va învinge Împărăţia răului, singurul care stătea de vorbă cu Yassuna. Şi care murise… O lacrimă înceţoşă privirea Oanei şi se rostogoli pe obraz. Căzând în poală, se transformă într-un bob de cleştar care zornăi pe podeaua vehicolului.

Cum trecuseră deja în Ţara Oglinzilor, se aştepta s-o întâmpine arkuzii. Într-adevăr, din întunericul cotloanelor locului pe care-l străbăteau, apărură arcaşii Săgeţilor Sorţii, nişte femei neasemuit de frumoase care le priveau neîncrezătoare.

– Crina, adică Yassuna, am pus-o! Ce facem?, că astea trag în noi şi ne găuresc!

– Păi nu le ştii limba? Că tu le-ai inventat… îi replică Crina, privind-o cu ochii ei de o culoare nelămurită şi ciulindu-şi urechile de elfă.

– Mai bine-l luam pe Darius cu noi… Poate dacă-l vedea Morana, ne lăsa în viaţă, că tot trebuie să se mărite să aibă un moştenitor… Aşa… Da’ şi ăla, atâta s-a moşmondit!…

– Băi Oriana, nu credeam că eşti aşa imorală! Ştii că Darius e însurat!  Nu admit asemenea maşinaţiuni imunde! Eu nu accept aşa ceva!

– Hăi, hăi! Stop! Yassuna, suntem într-o poveste, nu în viaţa reală. Când ajungem acasă, poţi să-i dai şi semeseuri lu’ nevastă-sa, mă doare capul! … Da’ aici, suntem în timpul imemorial al romanului. Tu, cu fixurile tale gazetăreşti. Lasă-mă-n pace, că eu conduc, nu sunt la simpozionul de etică. Şi astea o să tragă cu săgeţi în noi, n-au ele treabă cu Darius, că-i însurat, sau neînsurat. Nici nu poartă verighetă! Şi dacă-i însurat, să fi venit cu nevasta la Bruxelles!

– Că tu ai venit cu Xreader… Ce să-ţi spun! Fereşte! Wow! Ne-au nimerit?!

– Eu am venit la cumpărături, nu umbla tu cu insinuări. Ştii că sunt misogină şi mă doare-n bască de bărbaţi. Eu cred că femeile trebuie şi vor conduce lumea. Ăştia, masculii, sunt pentru munci grele şi reproducere. Te pomeneşti că eşti egalitaristă, prinţesă Yassuna? o întrebă ea cu maliţie, schiţând un zâmbet ironic şi mijindu-şi ochii ca două frunze de măslin.

– Shivaaaa!!! Huran!!! Sunt eu, Oriana! Spune-le la nebunele astea să nu mai tragă!, strigă Oana din toţi plămânii.

Cu adevărat, cei doi bărbaţi le spuseră ceva într-o limbă necunoscută arcaşelor şi acestea lăsară arcurile jos.

– Ufff! Bine că au înţeles… Băi, ce-i şi cu personajele astea… Le faci şi ele te omoară… Nasol. Ar trebui să scriu literatură pentru copii, cu buburuze şi gândăcei… Ăia sunt inofensivi.

În timp ce goneau mai departe, în spatele lor se zărea licărul luminilor intermitente de pe maşinile poliţiei şi se auzeau sirenele.

– Mna, acuma-i acuma! Mai bine intram de tot în poveste… Cu arkuzii mă înţelegeam eu cum mă-nţelegeam. Să văd cum fac cu ăştia… zise Oana, ca pentru ea.

Anunțuri