Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Doi bărbaţi, unul înalt şi solid iar celălalt căzut din nori şi călcând în străchini, tăndălesc pe străzile înguste şi pietruite, uitându-se în sus la firmele de tot felul, oprindu-se în vitrinele bistrourilor şi ale magazinelor, discutând şi împungând aerul cu degetul. Cel înalt, mai rotofei şi cu un cap rotund ca o lună plină, cam la vreo 45 de ani,  îşi roteşte bilele ochilor mici, porcini, în timp ce vorbeşte repede şi stropşit. Celălalt, mai analitic, vorbeşte mai rar şi râde în hohote cu capul aruncat pe spate, de glumele companionului. Se aşează la o terasă, cu faţa la stradă. Nu par a fi turişti; par, mai degrabă, oameni de-ai locului. Asta, până îi auzi vorbind.

Cel înalt, cu gusturi mai rafinate se pare, studiază îndelung şi comentând meniul, se consultă cu celălalt şi apoi comandă. Între bazaconiile pe care le poartă ospătarul, poţi recunoaşte ventuzele de pe tentaculele unui calmar. Într-un alt vas, ovalele sidefate ale unor scoici întredeschise; între feluritele boluri cu sosuri multicolore.

Cei doi mănâncă şi discută; cel corpolent mănâncă încet dar pofticios, cu ochii alergând în strânga şi-n dreapta, necontenit. Celălalt ciuguleşte distrat, cu gândurile aiurea.

– Bă, am cunoscut la Viena, mai demult, o tipă… mm… mm… zice rotofeiul lingându-şi degetele. Era traducător, lucra la o mare casă de editură, la vreo 40, 42 de ani tipa. Da’ nu-i arăta. Bă! Ce meserie ştia aia, tremura carnea pe tine ca piftia când scăpai din lăbuţele ei… Şi-acuma mă-nfior când mă gândesc. Se regulase cu toată floarea intelectualităţii din diaspora şi povestea despre asta aşa cum povestesc eu filme, cu seninătate. Aia femeie, bă!

– Bă, da’ parcă ştiam că eşti însurat… sau, oricum, monogam,  încercă celălalt să-l îndrepte spre alt subiect.

– Ei, însurat pe naiba!… Stau cu una, dă-o-ncolo. De la o vreme, e bine să ai păsărica ta, nu să tot pui colivii şi să te cocoţi în copaci, că nu mai merge. Prea mare efortul, iar satisfacţia e aceeaşi. Mai bine faci o labă, că-i mai sănătoasă.  Daaaar, dar dacă se iveşte ceva, nu mă dau înapoi. Viaţa e-un mare căcat, prietene. Deasupra e o pojghiţă subţire de miere, dacă nu eşti lacom şi eşti suficient de deştept, cauţi prin alte butoaie, nu te afunzi în al tău.

– Şi? Se iveşte, cum spui tu, câte ceva?

– Mai vrăjesc câte-o fraieră pe net. Când merge, merge. Când nu, le-njur şi le porcăiesc. Dacă nu vor să se fută, ce pula mea caută pe net? Corect?… Corect!

– Ei, mai discută şi ele, mai schimbă opinii, comunică… Tu nu vezi ce s-au emancipat? Acum e imposibil să găseşti una să se mărite cu tine. Toate au carieră, de mâncat mănâncă semipreparate, nu-ţi face nimeni o ciorbă nici să mori. Plus că n-au nevoie de bărbaţi stabili; sunt de închiriat. Şi cum le agăţi p’astea, pe gâşte, pe net? Ce le zici?

– Ei, ce să le zic? Le trimit o poză de-a mea de când eram mai tânăr. Am una de efect de pe la 20 de ani, cu barbă, când eram mai … subţire. Asta le înduioşează. Ele tot timpul vor să salveze câte-un suflet de la pieire. P’ormă le povestesc tot felul de aiureli, că am fost grav bolnav, că nu ştiu medicii ce şi cum… cu asta le-am dat gata.

– Şi? Pe urmă? Ce le mai zici? Auzi, da’ n-ai găsit niciuna, aşa… să discuţi serios?

– Funcţie de situaţie. Dacă e poetă îi zic că e talentată că aşa şi pe dincolo, că am eu un prieten la o editură, le creez orizontul de aşteptare, înţelegi? Ce să găsesc? Alea cu bani nu stau pe net. Alea-şi găsesc cu banul jos. Ei, am eu una-n minte, dar nu ştiu cum s-o abordez, mi-e frică s-o iau direct dar sunt tare curios cine … înţelegi. Ştii tu despre cine-i vorba.

– Înţeleg. Nu ştiu despre cine-i vorba.

– Lasă. Dacă iese ceva, îţi spun pe urmă, deocamdată-s la faza de vraja mării, ” ce deşteaptă şi frumoasă sunteţi,  ce multă lume vă apreciază… bla bla”. Să revenim la oile noastre, alea comune, fără ştaif şi anvergură. După aia, îmi trimit şi ele fotografii, la început mai cuminţele. Da’ le îmboldesc eu să-mi trimită şi din alea…

– Şi-ţi trimit?

– Bă, să-ţi spun drept, uneori am noroc. Uite, să-ţi povestesc de una. La-nceput ne-am încontrat noi, eu am luat-o tare, ea s-a supărat, mi-a trimis nişte poze, eu am început mai în glumă mai în serios s-o întreb dacă n-ar fi dispusă la o aventură nonconformistă, ea s-a hlizit, pe urmă mi-a închis mess-ul şi m-a pârât la tot blogrollu’. Era şocată, o sclifosită, nu mai vorbise ea cu nimeni despre cum se introduce şi cum se … şi aici dolofanul luă o bucată de calamar şi o plimbă prin bolul cu sos, apoi o introduse în gură şi o supse sugestiv.

– Şi? Cum te-ai împăcat cu ea?

– Bă. Nu pot să-ţi spun chiar tot, că e măritată şi nu se face. Deşi n-am niciun principiu aşa, în general, altul decât cel referitor la ce bag în gură şi ce trag pe sulă.  Dar oricum, ne-am întâlnit odată şi, de-atunci, suntem prieteni. E susţinătoarea mea. Pot să emit orice idioţenie, ea se prăpădeşte de râs şi mă recomandă şi altora. Câteodată e şi penibilă, să-ţi zic drept. Că le mai comit şi eu, dar nu-s genial tot timpul – vorba unui clasic – dar dacă doamnei i-a plăcut, mă stimulează…

Cum încheiaseră masa, au chemat ospătarul, cel dolofan a insistat să plătească el, cel longilin protestă dar n-avu de ales. Insistă totuşi să-i dea bacşiş ospătarului, acesta îl privi drept în ochi şi zise tare:

– Spasiva! Spasiva!

S-au ridicat şi au luat-o agale printre trecătorii grăbiţi şi gălăgioşi.

– Bă, da’ tu ai futut-o pe aia?

– Eu?… Nu! Eu o iubesc platonic! protestă acesta. Nu mă interesează relaţiile carnale şi-apoi nici nu cred că e interesată…

– Eşti tu prost! Eu cred că, fie e frigidă – şi asta se tratează cu multă grijă, ori e nimfomană.

– N-ai cum să-ţi dai seama aşa, numai stând de vorbă. Mai mult de-atât, nici nu sunt curios. Şi ar fi prudent să te abţii cu comentariile în acest caz, altfel rişti să te bag la spam şi să-ţi pun şi anatema. Şi, în scurt timp, să devii un nimeni în blogosferă.

– Hai, băi! Unde-ai văzut tu doi bărbaţi adevăraţi să se certe de la o femeie? Ştiu că glumeşti.

– Întâmplarea face că de data asta nu glumesc. Poţi să zici tu de cine vrei, ce vrei, dar nu de ea…

Restul gândurilor se risipiră în aerul rece şi parfumat al înserării, fiecare căutând să înţeleagă cum să-l abordeze pe celălalt în aşa fel încât să nu se compromită iremediabil această camaraderie întâmplătoare şi efemeră.

Se opriră în faţa unei vitrine şi uitându-se la exponate, se prăpădiră de râs, vorbind şi minunându-se. Se hotărâră să intre. După ce au depăşit clinchetitul clopoţelului de la uşă, pătrunseră într-o atmosferă difuză, lascivă şi îmbietoare.

Din rafturile magazinului se uitau la ei, fără pudoare, ochii unor păpuşi de latex, păpuşi dezumflate şi împachetate cuminte. Se uitară la ele, cu obrajii stacojii şi dolofanul se hotărî pentru una de la standul Solduri. I-o arătă cu degetul vânzătorului, acesta o împachetă senin şi o puse într-o sacoşă, scoţându-i din casa de marcat bonul: 23, 95 euro.

– Mai bine mergeam la librărie, mormăi companionul lui. Sau, şi mai bine, beam 12 minunate beri…

– Lasă, bă, că e mai bună decât să fac laba. M-am şi plictisit şi îmi şi cunoaşte mâna deja, nici nu mai reacţionează.

Parcă înţelegându-l, vânzătorul îi indică un raft în care stăteau aranjate precum ştiuleţii de porumb în hambar, diferite penisuri de silicon, de diferite lungimi, circumferinţe, culori şi conformaţii.

Dolofanul le ignoră şi, după ce îşi mai cumpără câteva accesorii a căror utilitate îi era total necunoscută celuilalt, se îndreptă spre casa de marcat să încheie cumpărăturile.

– Deci aşaaaa!!! Aici îmi eraţi voi, cocoşeilor… Se auzi o voce feminină prin semiîntunericul lasciv.

Cei doi tresăriră de parcă ar fi fost surprinşi cu pantalonii în vine într-o poziţie ruşinoasă şi încercară să-şi dea seama cine li se adresează în acest mod necuviincios şi colocvial.

– A! Tu erai… Bine că eşti tu! Uf! slavă Domnului! Am crezut că-i Isabella. Muream dreacu de ruşine aici, îngăimă dolofanul.

– Ei, ne documentam şi noi cât de putrefact este capitalismul veros, ca să putem să-l combatem, zise cu aplomb şi celălalt vizitator al sex-shop-ului.

– Daaaaa… Sunt convinsă! Bineînţeles că vă documentaţi, poate furaţi vreo două şi vi le băgaţi în pataloni să aveţi şi voi ceva mai de doamne -ajută… Thiiiii!!! Da’ ce-i aici???!… Raiul pe pământ! Ia uitaţi-vă voi ce mândreţuri de scule numa’ una şi una’!  V-aţi luat ceva sau numa’ v-aţi încălzit, berbecuţilor? Hm?

Dolofanul dădu să bâiguie ceva şi să dispară dar celălalt avea chef de vorbă.

– Ei, el şi-a luat o gonflabilă, Suzana. De la solduri, da’ merge. Şi nişte hamuri şi bice, ce ştiu eu pe cine vrea să călărească…

– O sculă nu şi-a luat ? Că ar cam avea nevoie, după cât îi de gras. Parcă-i un pufulete. Nu prea face sport din ăsta pesemne.

– Ba, a zis că mai face câte-o labă.

– De la labă nu slăbeşti. Poţi, cel mult să faci rană la cot, dacă nu eşti atent.

– Cum să faci rană la cot de la labă? Ce eşti proastă!? Chiar! Tu ce dracu cauţi aici şi nu ne laşi în pace să ne vedem noi de treburile noastre? Ce, noi te-am întrebat dacă ai orgasm? Cred că eşti o frigidă nesatisfăcută! Sau o nimfomană ahtiată după sulă!

– Cum te loveşti de calorifer, tontule. Hai nu serios? De unde ştii tu băi labă tristă că eu nu am orgasm? Mă spionezi prin vreun tag? Bă, umflatule, că nici de saltea nu eşti bun. Hai marş, că am mai văzut eu muheri în imene ca tine care se dau macho şi când îi pui la probă nu fac nici cât o ceapă degerată… Nişte praf de sculăţică nu ţi-ai luat, craiule? Că am auzit că eşti expert la sex pe chat. În realitate, după ce că o ai mică (mi-a şoptit mie o păsărică) mai e şi bleagă. Bâşti de-aici, mototolule! Nu eşti bun nici de zama oălor!

Umilit şi iritat, dolofanul ieşi bestecăind din magazin iar cei doi se puseră pe hlizit şi pe scotocit prin rafturi, comentând atitudinea celui plecat.

– Ce-ai avut cu bietul om? Eu mă gândeam cum am face s-o poştim pe Suzana lui şi tu …

– Dă-l în mă-sa de impotent! Se ia el pe mess de una şi de alta. Nu ştie el că noi povestim şi suntem solidare? Marele scriitor! Eruditul closetelor. Pervers nenorocit. Am văzut eu ca el.

Anunțuri