Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

fawkes2

Punguţa cu doi bani

Aşa cum aţi aflat încă din poveştile pe care vi le spuneau cu o anume satisfacţie secretă bunicii , orice femeie, când ajunge la senectute, nu mai vrea să ştie şi de grija bărbatului devenit moş. Îl dă dracului în bucătăria de vară din fundul curţii şi nu-i mai spală izmenele – că n-are de ce -, nu-i mai face de mâncare – că nu merită, zice ea – şi are o bucurie imensă când îl vede prăpădit şi năpăstuit că nu ştie să-şi ungă nici o felie de pâine cu untură. Atunci zice în gândul ei: ” Cum mi-a sucit dracul minţile mele de l-am luat pe sărăntocul de Ilie (îi zicem Ilie, moşului) că nu trebuia la nime, puteam să mă mărit şi eu cu feciorul boierului Petre, care-i acuma deputat. Eram şi eu Doamnă!!! Aşa, am rămas o ţărancă proastă. Am vrut pe coate – goale, maţe fripte, aşa-mi trebuie! Taci şi rabdă Marghioalo! Huşş de-aicea, haliţă proastă ce eşti!” îi dădu, de nervi, un şut găinii pestriţe, singura pe care-o avea dealtfel, confidentă şi făcătoare de ouă. Ouă pe care le număra moşul salivând şi lăcrimând, când uita baba să le ia din cuibar… Nu îndrăznea moşul să se-atingă de nici un ou, să-l fure. Odată, pentru că toată viaţa fusese cinstit, prost de cinstit, cum îi zicea şi Marghioliţa arătând spre gospodăria vecinului Cristean: “Uite la ăsta! Prostule şi Târâie Brâu ce eşti! Monument de prostie rurală, eşti bun de dat exemplu la uniunea ioropeană! Când mori, te împachetez şi te trimit acolo să te vadă ăia, domnii cei mari şi le scriu – că eu ştiu carte – aşa le scriu. Si baba Marghioala înmuie un creion chimic imaginar cu vârful limbii, între buzele ei ofilite şi subţiate de răutate şi de câte mocnise o viaţă de bovarysm pur, în care trăise lângă Ilie, acuma moş, visând baluri vieneze şi rochii de crepdeşin, ciubote cu glanţ şi tocuri piezişe, umbreluţe de soare multicolore şi pălăriuţe ornate cu flori de orhidee… Şi scrise în aer, pe o coală ministerială inexistentă, Uniunii Europene: ” Stimată uniune ioropeană io Marghioala, văduva lu Ilie Răspopitu -şi aici îi aruncă o căutătură rece, mânioasă şi mirată moşului (adică: mai îndrăzneşti să fii viu?) vă trimet trupu neînsufleţit al lu cel mai mare prost de om care sa egzistat vreodata în ţara dumneavoastră de pe tot continentu românesc să vedeţi pe viu cum este să mori din cauza numa de prostie. Vecinu nostru, Cristean a furat de la ceape şi ş-a făcut gospodărie şi nu la arestat niminea că a dat copii-i la şcoli şi sau făcut domni şi …” Aici , baba Marghioala se întrerupse din scris amintindu-şi de cei doi copii ai lor care nu mai dăduseră pe-acasă de 3 ani. Erau plecaţi la cules de căpşuni în Spania şi nu se mai răspundeau… Şi o pufni plânsul. De jale şi de nervi luă o boată de lângă gard şi zvârrr! după găina porumbacă. Găina fugi cotcodăcind înspăimântată pe acoperişul coteţului şi tot înjurând-o şi blestemând-o pe babă, zări în jgheabul de tablă un obiect strălucitor. Bineînţeles, ca toate găinile din poveste şi găina noastră era vorbitoare, dar vorbea numai când avea chef şi era invitată la talk show-uri.

“Ptii!!! Ia uite ce mărgică strălucitoare! S-o înghit repede să nu vină vreo bagaboantă de pasăre de-asta fluşturatică prin cer, să mi-o ia!” Zis şi făcut. Găina – să-i dăm şi ei un nume, să n-o lăsăm în neantul non-existenţei, o să-i zicem “Drăcia Dracului” – că aşa îi zicea baba Marghioala în perioadele ei critice, când nu făcea ouă -, uită de bătaie şi de babă simţind o căldură specială în pipotă, o luă ţanţoşă prin iarbă privind atent când cu un ochi când cu altul în ideea că ar mai găsi vreo mărgică.

Trecură câteva zile. Baba uită de moşneag, mai ieşi la poartă şi mai stătu de vorbă cu vecinele, mai cusu o faţă de perină care era rărită, mai deretică prin casă, şterse bibelourile primite la nuntă, i se făcu milă de moş şi îi făcu şi lui o cină mai de Doamne-ajută şi uită de Drăcia Dracului şi de ouăle ei…

Când termină ce avea de mâncat prin blide, îşi aduse aminte de ouă. Se duse la cuibar şi luă cele patru ouă care stăteau în paie cuminţi, le puse în buzunarul de la şorţ cu grijă, câte două şi i se păru că zăreşte o lucire între paie. Nu prea vedea ea bine, aşa că se duse în casă după ochelari. Se întoarse tot într-o fugă şi luă obiectul lucitor scotocind înfrigurată printre firele împletite de fân, cu inima zdrăngănind să-i iasă prin tâmple. Ieşi cu el afară, la lumina zilei. Părea să fie mărgică. Părea să fie o piatră… brusc, babei i se tăiară picioarele când îi trăzni prin cap revelaţia: “E diamant! E un diamant!”

Apoi, în continuarea primului gând, sinapsele ruginite şi păienjenite tresăriră trimiţând mesaje îngropate în hăţişurile din Recycle Bin-ul creierului. “Sunt bogată! Mă duc la Paris! Îmi cumpăr rochii de la dihor!!! Parfumuri! Călătorii!!! Pariii-su-le! Viiiiii-in!” Înduioşată de viziunea propriei măreţii şi de visele în care se vedea machiată, vopsită, siliconată şi lifting-uită, strălucitoare şi nonşalantă ca o actriţă de cinema şi subţire ca un manechin mlădiu de care se îndrăgosteşte un preşedinte, păşind ca-n vis, baba Marghioala se-mpiedică de-o piatră şi căzu cât era de măroacă şi de grea pe burtă spărgând ouăle în buzunarele de la şorţ. Adunându-se cu greu de jos, pufnind fericită cu gândurile-n Paris, îşi aminti şi de generatoarea acestei uriaşe oportunităţi de a-şi schimba viaţa, găina ei porumbacă.

“Drăciuţaa Drăcu-şo-o-ru-lu-u-ui!” strigă ea cu glasul îndulcit şi găina apăru de după o tufă de rebize dându-şi seama din glasul şi formula de adresare a babei că vrea s-o roage ceva. Vorbi stropşit, scuturându-şi capul ca o tipă bine care ar fi vrut să-şi dea bretonul din ochi: “Care-i faza, babo? Ce răcneşti? Nu mă vezi că-s aici? Ce-ţi trebe? Ouă ţi-am făcut, am măturat în curte, am adus apă, am făcut focul în bucătărie, ce pana mea mai vrei? Vezi că au făcut ăştia lege cu protecţia animalelor; poate-ţi fac vreo fază că mă exploatezi şi mă maltratezi, de vinzi şi pământul din codru să scapi de puşcărie! Ai văzut că le bagă şi pe babe la zdup, nu e nici o milă! Nici tata băşinoşilor nu te scoate! Hai, mă laşi, că organizez o consultare cu societatea servilă să băgăm o lege să devenim autonome. Să ne dea şi nouă preşedintele autonomie la Ţinutul Găinăresc. Dacă suntem deştepte, demonstrăm că e cât toată ţara, şi-atunci să vezi tu guvernare şi pensie şi preţuri la gaze! Ha! Îl punem pe Cucoş premier, te-am spart!”

Uluită de replicile găinii, coana Marghioala zdrumică mărunt din buze că rău a făcut lăsând-o pe Drăcia Dracului să se uite cu ea, seara, la televizor şi îşi aminti că nenorocita aduna şi tăieturi din ziare. Cu viclenia specifică minţilor nu prea luminate, ascuţită şi de viaţa de vitregii şi privaţiuni, puse repede în balanţă avantajele şi dezavantajele de a avea o astfel de găină. “Dar dacă e totuşi o găină care face diamante? Dacă n-ar fi o găină fermecată cum ar putea să glasuiască omeneşte?” Se gândi cum s-o îmbuneze şi alese calea cea mai simplă: “Hai să bem o cafea iacobs, de-aia cu alintaromă. Poate discutăm şi situaţia ta socială… e drept că te-am cam abuzat, da’ ce să fac singură, săracă? Că vezi şi tu că moşul ăsta nu-i de nici o culoare, dacă am lăsa pe el, ne-ar mânca câinii! Noroc că eşti tu vrednică şi harnică şi ţii gospodăria, că mai vând un ou de la tine, mai… ” Aici i se-ndoi glasul babei, îşi aminti iar de mărgică. O pipăi să simtă dacă-i acolo, în colţul buzunarului de la fustă, că şorţul îl lepădase de imos ce era. Era acolo. Găina se gândi la avantajul pe care îl obţinuse aşa de uşor, suspect de uşor şi i se încălzi inima de un soi de duioşie. “Hai, nu fi găină, fără patetisme, gândim pragmatic” îşi zise în minte. O privi pe furiş; la fel se uita şi Marghioala la ea, cu uitături aruncate. Intrară în casă, baba făcu cafeaua, negociară, îi promise că-i cumpără un huţuluş, laptop şi căşti, să vorbească şi ea pe net cu suratele, că o lasă la discotecă… La un moment dat, aproape leşinată din cauza tensiunii, o întrebă direct: “Auzi, Drăciuţă, tu faci şi altfel de ouă, sau…?” Drăciuţa roşi brusc până-n vârful crestei: “Da’ rămâne stabilit ce-am stabilit, dacă-ţi spun?” Baba abia mai putea respira de emoţie imaginându-şi cum ticăloasa asta mică făcuse un munte de diamante şi cine ştie unde le pusese, sau poate i le dăduse lu moşu’… îi infipse în ochi o privire ucigaşă dar se controlă şi plecă pleoapele:”pe proaste tre să le iei cu încetucul” îşi zise şi apoi, tare: ” Da dragă, cuvântu-i cuvânt”. “Să-ţi spun”, rosti moţata cu genele fluturând ca nişte lumini de faruri în noapte. ” Am mai făcut nişte ouă în spatele şurii, din când în când, că voiam să-mi scot şi eu nişte puişori, mai încolo…” şi începu să cârcâie a jale şi să plângă de ţi se rupea sufletul. “Arată-mi unde! zise Marghioala hotărâtă. “Da’ nu mi le iei?!” “Nu ţi le iau, numa’ să le văd”, spuse baba aproape de apoplexie. Cercetă ouăle, le dădu la o parte, căută printre ele, pe sub ele, nici un diamant, în timp ce mintea lucra febril. S-o-ntrebe sau să n-o-ntrebe. Nu mai rezistă: ” Auzi, Drăciuţă, tu mai faci şi pietre lucitoare, de-astea?! şi-i deschise sub ochi pumnul cu piatra lucind urmărindu-i atentă clipitul. “A, nu! asta am găsit-o pe acoperiş şi am înghiţit-o pentru rânză…”.

Ştiţi ce urmează. A chemat toată presa, în păr. A chitit-o pe găină, a rujat-o, îmbrăcat-o, cu decolteu, cu tocuri, cu mini, i-a decolorat penele şi-a făcut-o blondă. Evenimentul Zilei a cunoscut iar, pentru o zi, tirajul de pe vremea când îl conducea Cristoiu. A participat în direct, o săptămână, la toate televiziunile, la toate talk show-urile. O aştepta limuzina la poarta fiecărei televiziuni. Preşedintele Norvegiei, care îşi depusese candidatura pentru al doilea mandat, a invitat-o special la Oslo să-l susţină în campania electorală. Al nostru făcut-o ministreasă.

Baba, v-aţi prins! a vândut giuvaerul şi a devenit una dintre cele mai bogate femei din lume, i-a dat şi Drăciei Dracului o cotă parte, Drăcia Dracului s-a măritat iar cocoşul s-a apucat de afaceri imobiliare, apoi a semnat un contract de asociere cu Salvador Dali (nu fiţi scârţani, ce dacă e mort?!, alţii cum au cerut restitutio in integrum, aşa, morţi?!) iar moşul… moşul nostru a rămas la fel de sărac şi de cinstit cum fusese, drept pentru care a fost exilat într-o comună săracă, să păzească găinile unui geamgiu. Nu orice fel de geamgiu, geamgiu de termopane.

Marghioala şi-a trăit toate visele ei de femeie, neîmplinite, s-a desfătat, s-a îmbrăcat, s-a plimbat şi, la urmă, nemaiavând ce vedea pe Terra, a plecat pe Lună împreună cu un miliardar în dolari excentric, de la Pipera.

Moş Ilie, Răspopitu’, tot numărând la ouă, a inventat un nou sistem filozofic: Oologia şi misterele pontei de streaşină asupra averii “. Nu ştiu mai multe să vă spun. Despre Drăcia Dracului, deocamdată, e în plină desfăşurare.

Anunțuri