Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

siegrfied

În timp ce grupuri de câte două sau trei persoane se îndreptau, vorbind tare, râzând şi gesticulând în stil propriu românesc  spre Grande Place, Corina ajunsese deja la restaurant şi dădea, amabilă şi fermă în acelaşi timp, ultimele sugestii privind meniul grupului care urma să sosească.

Ioannis Kotzapasis o urmărea atent şi îndatoritor fără să fie agasant, şi îi recomanda variantele pe care le considera plauzibile pentru grupul pe care i-l descrisese doamna parlamentar.

– Da, specialitatea casei, aşa cum spuneţi dumneavoastră, e foarte bine. Dar să le puneţi porţie dublă la fiecare, să … să se familiarizeze mai bine cu bucătăria grecească.  Să nu le daţi prea mult de băut, vă rog. Şi, acum n-am ce să fac dar trebuie să vă previn, să fiţi atenţi că ei mai vin cu băutură de-acasă, de-a lor… Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar unii dintre ei… ştiţi, n-ar trebui să bea.

– De ce, doamnă dragă? Ce se-ntâmplă?

– Ei, am mai văzut nişte relatări pe bloguri – astea sunt un fel de jurnale pe internet – că atunci când beau unora li se întâmplă tot felul de … drame. Un bărbat din Timişoara, de exemplu, s-a îndrăgostit de o femeie din Satu Mare şi a plecat cu bicicleta până la ea, îndemnat de nişte amici cu care obişnuia să bea…

– όμορφος ερωμενη (frumoasă doamnă), când eram tânăr, la Pireu unde am crescut, şi eu m-am duc cu bicicleta 200 de kilometri, s-o văd pe draga mea… Nu e nimic rău în asta. Să faci sacrificii din dragoste… Ba e chiar înălţător!

– Ba da, domnul Ioannis, e rău, că a păţit tot felul de … întâmplări nefericite. A fost şi arestat, până la urmă, din cauza unei confuzii.

– Cum? La dumneavoastră îi arestează pe cei care iubesc? Asta e grav, asta e grav, spuse Ioannis gânditor şi clătinând din cap a dezacord.  Am înţeles, nu le dăm foarte mult de băut. Totul va fi perfect, să nu vă faceţi probleme.

– Şi aveţi un băiat care cântă, parcă. Ştiţi că noi suntem aşa, mai latini, mai aprinşi. Una – două ne vine dor de cântat. Mai ales una dintre bloggeriţe, n-are voce dar nici nu-i pasă. Ea e fericită să cânte.

– Lăsaţi, că o „acoperă” Alberto al nostru, vorbesc eu cu el. Şi Siegfried.

– Şi … nu ştiu cum să vă spun… Nu aveţi un salon mai izolat, aşa, mai retras? … Să nu fie deranjaţi, să nu se simtă stingheri stând împreună cu … ştiţi, să fie ei de ei.

– Ba da, cum să nu! Eliberăm sus, avem un salon mai mare… Nu e încălzit, că nu-l prea folosim, dar…

– Şi încă ceva… Să nu vă supăraţi. Dacă trebuie, plătim suplimentar; aş vrea să poată fuma. Dacă fumează, se îmbată mai repede, nu trebuie să bea aşa de mult… îşi zise Corina ca pentru ea.

– Nu vă faceţi nicio grijă, se rezolvă, stimată doamnă. Clientul nostru, stăpânul nostru!

– Bine. Contez pe dumneavoastră. Mulţumesc mult. Vă las acum, mă duc să-i întâmpin, mâine am „grup”, adică sunt într-o comisie şi trebuie să mă trezesc mai de dimineaţă.

– Doamna Corina. Vă rog ceva. Dacă vor să mai stea după ce plecaţi dumneavoastră, când o fi, să-i lăsaţi. Că ne descurcăm noi.

– Da, îi las, cum să nu-i las? Numai să le cereţi banii când le aduceţi consumaţia.

Cum trecuse binişor de ora 7  iar grupul încă nu apăruse, Corina ieşi din restaurant pe uşa care dădea înspre Grande Place. Apelă de pe mobil numărul lui Andrei şi, în timp ce aştepta ca acesta să răspundă, îşi aprinse o ţigaretă. Andrei răspunse de-abia la al treilea apel prelung iar în receptor se auzeau doar nişte strigăte violente şi scandări.

– Andrei? Unde eşti? Ce se-ntâmplă cu grupul, spuneai că vin la 7?… E 7 jumătate şi niciunul nu a ajuns…

– Corina!… Alooo! … Corina!… Nu se aude nimic! Nu te aud! Dacă reuşim, ajungem la El Greco. Vorbim acolo! Nu se aude nimic, e un vacarm de nedescris. Nu ştiu ce e, e o demonstraţie. Sper să nu fie revoluţie.

„Cine ştie pe unde-mi umblă băieţii ăştia şi cine ştie ce-au făcut dragii mei românaşi din grup… Sper că nu s-au apucat de revoluţii pe-aici. Deşi, cu Vania şi cu Sibilla… şi cu Gavroş… şi cu Anca… şi cu Isabelle… şi cu Chinezu… De Crina şi de Oana ce să mai vorbesc… Abia l-am scăpat pe domnul preşedinte Poettering din unghiile lor.  Ce idee neinspirată am avut să merg la Bruges să le recuperez de-acolo. Pe de altă parte, nu puteam să le las că le arestau. Şi p-ormă, alte dandanale, să le scot pe cauţiune. Of!… Ce grup mi-am adunat şi eu! A tunat şi i-a adunat!  Parcă Darius e ceva mai paşnic şi mai normal. Dar, parcă poţi să fii sigur de ceva? „

În timp ce Corina monologa fumând în faţa restaurantului El Greco, de pe străduţele laterale afluiau spre Piaţă sute de manifestanţi, purtând pancarte şi scandând. De pe Rue de Chair et Pain înainta un grup numeros de chinezi care ocupau întreaga stradă, ca un puhoi ce mătura totul în cale. Chinezii scandau în limba lor ceva, şi aveau pancarte roşii pe care literele albe păreau nişte hărţi ale unor oraşele din Turcia, cu străzile aşezate după capriciile unui hazard pur.

Pe pancartele pe care le agitau ameninţător prin aer scria:

巴西地方体育法庭生财有道球队比赛迟到要掏钱-搜狐体育

Corina opri pe unul din manifestanţii care intrau în piaţă, că trăsături amestecate de chinez şi alb şi-l întrebă, în engleză:

– Ce se întâmplă? Ce manifestaţie e? Ce revendică conaţionalii dumneavoastră? Ştiţi, eu sunt europarlamentar şi … aştept un grup de colegi din România, să nu fi păţit ceva…

– Dumneavoastră sunteţi Corina Creţu? Ne-a spus Chinezu că îi aşteptaţi! Facem o manifestaţie de susţinere a site-ului lui. Să ştie întreaga lume, civilizată sau nu, că noi ne susţinem rudele când întreprind ceva lucrativ.

– Şi Chinezu? Şi ceilalţi?  Unde sunt? întrebă Corina îngrijorată.

– Sunt în mulţime. Mai e o contra-demonstraţie, împotriva unuia… Nelăcuibil, sau nu ştiu cum. O să fie vărsare de sânge!

– Nelinkuibil… Dar ce-or fi având de împărţit, Doamne apără şi păzeşte… Au venit la Bruxelles să se războiască. Parcă nu le-ajunge internetul. Cât de violentă a devenit lumea… Înseamnă că întâlnirea de la El Greco e compromisă. Mă duc înăuntru. Vin ei până la urmă, când or obosi şi-or flămânzi.

Într-adevăr, de pe Rue de la Tete d’Or înainta o mulţime de cazaci cu făclii în mâini, alergând şi umplând aerul de strigăte. Îmbrăcaţi în superbele lor costume tradiţionale căzăceşti, cu cuşme rotunde pe cap, păreau coborâţi dintr-un tablou de epocă. Strigătele lor erau încă şi mai crâncene.

În faţa uriaşei şi impozantei clădiri Grote Markt, mulţimile se opriră faţă în faţă, fremătând, ca înaintea unei lupte. Ici-colo se mai auzea câte un strigăt răzleţ, fie ţiuit în chineză, fie răcnit în ruseşte. La intrările în Piaţă dinspre străzile laterale se instalaseră deja echipaje de poliţie călare. Cele două grupuri, deşi interesele lor nu păreau divergente fiindcă fiecare susţinea cu totul altceva, nu neapărat în opoziţie cu celălalt,  îşi trimiseră reprezentanţii să negocieze.
Din marea chinezească roşie care tălăzuia încoace şi-ncolo ţimvălind ieşi, mirat şi oarecum indecis, Chinezu.
– Băi Chinezule! Poţi să vii tu şi cu Marele Zid Chinezesc aici! Cazacii sunt aşa: Când îţi spun să-l scoţi pe unu’ din blogroll, aşa rămâne! Noi aşa suntem! Uniţi! Nu vii tu cu fiţe şi cu argumente. Începi să mă iei cu Sartre şi cu nu ştiu care scriitor şovăielnic şi defetist! Cu deviaţionişti din ăştia! Îl scoţi din blogroll pe Nelinkuibil sau îţi desfiinţez site-ul? Ştii că am IP-urile tale de pe care te clickui toată ziua şi parolele de la site.  Mă doare capul, poţi face cum pofteşti, la urma-urmei! Dar cu mine ai terminat prietenia!
– Da, măi Vania măi, te înţeleg şi pe tine. Sigur că ai dreptate, în felul tău. Că te-a jignit. Dar şi tu… i-ai mâncat ciocolata. L-ai pârât ce-a zis de Isabellelorelai… Puteai să fii discret. Nu mai zic ce a zis de Maria şi tu ai umplut blogosfera… Puteai să fii mai discret!.
– Nu eu trebuia să fiu discret! El putea să nu bârfească precum o chivuţă la marginea şanţului! Şi bloggăreala presupune un cod al onoarei! Îl scoţi sau dau drumul cazacilor?! Praf se-alege de afacerea ta! O să rămâi tu singur – cititor, scriitor şi comentator – şi autoclickuibil. A scris într-o proză de-a lui cretină cu multe puncte-puncte că m-a omorât! Aşa ceva nu se poate răbda! S-a zis cu Nelinkuibilul! Şi cu tine, dacă nu-l scoţi din blogroll! Cazaci!
Cazacii deveniră cu toţii atenţi şi în rândurile lor se produse un freamăt urmat de o tăcere rău-prevestitoare.
– Da, măi Vania… Dar ţi-a plătit berile! Şi sushi. Şi îmi face trafic. Nu putem să fim atât de intransigenţi pentru nişte vorbe…
– Atunci, pentru tine Mântuirea-i tot o vorbă!
– Ce-are aface un link cu Mântuirea? Chiar că nu te înţeleg acum!
– Păi cum să înţelegi? Că tu eşti budhist! Necredincios!
– Nu sunt budhist! Şi sunt şi credincios, dacă vrei să ştii. Ei, mai am eu nişte îndoieli, unele carteziene, altele hegeliene, dar, în esenţă, cred în Dumnezeu.
– Să-l citeşti şi pe Immanuel Kant. În Critica raţiunii pure o să vezi cum cunoaşterea raţională, pe baza experienţei adică, este limitată. Hegel îşi bazează construcţia exact pe ideile lui Kant. Ştii cum zice, „Stelele deasupra mea, pe bolta cerească şi Legea Morală în mine”.
– Da, ştiu citatul ăsta. Auzi, Vania, că tu eşti erudit şi le ai cu astea, la ce se referă Legea aia Morală la care face referire Kant, că nu m-am prins?…
– Legea Morală este aşa: Dacă Nelinkuibilul s-a purtat ca un mojic bârfind şi jignind fără să controleze fluxul ideilor şi cuvintelor, în stânga şi-n dreapta, înseamnă că este imoral deci trebuie să-l epurezi din blogrollul tău, dacă tu eşti un ins moral.
– Dar tu de ce nu i-ai replicat nimic atunci când îţi spunea lucrurile acelea, despre care susţii că sunt profund imorale? Trebuia să-i spui pe loc, „Bă, nu te supăra, nu e-n regulă cum gândeşti tu că toate femeile din universul ăsta  te-aşteaptă pe tine să le regulezi!”
– Da, puteam să-i spun… Dar atunci n-ar mai fi plătit consumaţia!
În toiul acestui dialog aprins, prin mulţime îşi făcu loc încet, cu tact şi cerându-şi scuze, Corina.
– Hei! Chinezule, Vania! V-am salutat în ordine alfabetică a iniţialelor, că ştiu că sunteţi suspicioşi.
După ce evaluă rapid în minte dacă-i aşa, Vania salută la rându lui:
– Doamne Ajută! Ai dreptate, da şi la prenume şi la nume, Chinezu e-n faţa mea. În alfabet. Şi, deocamdată, în Zelist. Dar asta nu va fi pentru mult timp!
– Sărut mâinile,  Corina, zise şi Chinezu. Iartă-ne că am întârziat. Uite, discutăm despre Kant şi Hegel. Vania susţine că nu sunt credincios. Ei, şi despre Ne…
– Da, ştiu, că mi-a spus unul dintre manifestanţi. Da’ ce-aveţi cu bietul Nonlinkuibil? Că pare băiat bun…
– Dacă ai şti ce-a zis despre tine, n-ai mai susţine asta! sări Vania ca ars cu fierul înroşit.
– Lasă bă, Vania! Ce? Tu i-ai luat apărarea Corinei?
– Nu i-am luat-o că nu-mi place să port discuţii în contradictoriu când servesc masa, dar o s-o fac acum! Şi, întorcându-se spre cazacii aliniaţi în piaţă care aşteptau un semn, strigă:
– O vedeţi pe Corina? Ea e reprezentanta noastră! S-o votaţi! Altfel nu vă mai recunosc de cazacii lui Taras Bulba!
– Votăm, votăm!!! Votăm Corina!
– Iar pe Nelinkuibil … îl lăsăm în plata domnului! mai strigă acesta.
– Lăsăm, lăsăm, Ivane!
– Chinezule, zi-le şi tu la gălbejiţii tăi! Ce stai şi caşti gura? Să te clickui singur, te pricepi! Fii atent, poate te muşcă şarpele şi nu-l scoţi pe derbedeul ăla din blogroll. Să vezi tu numa’ ce păţeşti!
– Ei, ce-o să-mi faci?
– Nu pupi tu rând la Suzana, asta o să-ţi fac. Te-ai lins pe bot!
Corina interveni cu diplomaţie:
– Haideţi să mergem că s-o fi răcit mâncarea… Ne-aşteaptă Ioannis de două ore deja.
– Să ne-aştepte, că suntem de viţă nobilă! Pe ăla să nu-l văd, Corina, să-l pui la altă masă!
– Lasă că s-a rezolvat! Nu le spuneţi şi la oamenii ăştia să meargă acasă?
– Hai să le dăm măcar câte-o bere, Corina, dacă tot au venit să te susţină, zise Vania insinuant.
– Vania, ei nici nu votează că nu au documente, nu sunt români. Oricum, mulţumesc de susţinere.
– Le facem rost imediat. Dacă se pot elibera 20 000 de carnete de şofer nu putem elibera 500 000 de buletine? Stai liniştită că în România totul e posibil! Se vede c-ai lipsit din ţară un an jumate…Numai să ne dea Chinezu ăia 500 de euro pe săptămână şi, până la alegeri, îţi facem rost de 200 000 de voturi. Vorbesc eu cu cazacii mei.
– Cazaci! Nelinkuibilul vă dă câte-o bere la fiecare, în semn de respect pentru doamna Corina!
Chinezu le spuse acelaşi lucru compatrioţilor lui,  cu toţii se aşezară cuminţi pe două rânduri, sporovăind veseli în faţa butoaielor uriaşe cu canea pe care le scoase Ioannis în faţa restaurantului, în timp ce Nelinkuibilul stătea singur şi trist la o masă retrasă pe terasă blestemându-şi proasta inspiraţie de a fi comentat apreciativ la adresa unei anumite doamne care intră, însoţită de un grup vesel şi zgomotos, în restaurant.