Etichete
Suflete,
Greu de-atâtea ipoteci
Pe iubiri străvezii,
Pe alcooluri, orgii,
Pe îmbrăţişări fugare şi reci…
Ce mai faci, prinţul meu diafan, nestemat,
Rătăcit prin hrisoave fantaste?,
Smuls din miezul tandreţii, bărbat,
Cine-ţi dezleagă cabala privirii măiastre?
Am urcat într-o zi într-un pom interzis
Cu o raniţă plină de foame.
Ce-am făcut, nebunatici, cu rodul promis,
De-am stârnit zeul rău din icoane?
Am ornat un destin alungit, irizat,
Cu o notă pe-o clapă perfectă,
Un pian şi-a uitat râsul dezacordat
Între noi, ca o ploaie defectă.
Înaintăm printre acorduri mov.
Am ars egali în genele luminii.
În care crâng ne-aşteaptă heruvimii?
Pe care stradă va fi stat Rahmaninov?
„Am urcat într-o zi într-un pom interzis
Cu o raniţă plină de foame.
Ce-am făcut, nebunatici, cu rodul promis,
De-am stârnit zeul rău din icoane?” – minunată metafora raniţei plină de foame, felicitări din toată inima, Gabriela… Iar arderea „în genele luminii” m-a încântat!
Lumea ploii defecte, imagine de strop perfect… Superb…
Paul Gabor,
da, şi mie-mi place imaginea aceea, parcă sună nu-ştiu-cum distonant. Ca şi cum ai apăsa, în mijlocul unei partituri, pe o clapă aiurea a pianului, care ar sparge farmecul piesei în o mie de cioburi.
Cristian,
e scrisă în 1993. E în „melodia rusească” , aceea pe care o reproşa Foarţă lirismului meu. E o poezie premonitorie, de aceea nici n-o public în vreo carte, nici nicăieri – decât acum, aici; – la un an de la scrierea ei, cel pe care-l iubeam a murit. Asta m-a umplut de durere şi m-a răsucit în mine, ca pe-un sfredel, otrăvindu-mi trăitul. Până când am înţeles că moartea-i un fel de plecare, nu e definitivă.
😦
pe strada unde, de bunăseamă vă veţi (re)întîlni să reacordaţi clapa defectă
Un poem greu despre care nu-mi imaginez ca ar putea accepta comentarii esentiale inainte de a o mie (si-) una lectura atenta. Foarţă s-a foarţat sa zica ceva dupa prima lectura (vad ca nu e singurul) si s-a legat de singurele detalii rusesti (pe cat de rusesti pe cat de neesentiale) continute pe coaja poemului: Rahmaninov si Savitsky. Meritul sau (…) este ca a intuit ca pe tine \”critica\” sa (dura) te va satisface pe deplin in virtutea unei bizare identificari sufletesti cu intinderile nesfarsite ale stepelor, taigalelor si a vastelor tinuturi albe in care tu vei fi fost candva, desigur pentru totdeauna, Craiasa Zapezii. In mod paradoxal tocmai incapatanarea de a-ti cauta ceva rusesc in fonduri si forme iti confera un aer cehovian. Adica rusesc, daca Cehov n-ar fi atat de universal.
am citit de cateva ori, dar paranteza din titllu imi interzice orice comentariu, sau ‘parere’, chiar daca ar fi vreuna…
si raman cu asta :
‘Am ars egali în genele lumini ‘
De cate ori intru la tine, plec apoi cu un pumn de pomada a sufletului…
Foarte frumos, Gabi!
Foarte frumos Gabi :). Atasez ceva, sper sa-ti placa!! O seara buna in continuare iti doresc. Cu stima, Mihaela.
http://mihaella1.wordpress.com/2009/05/10/poze-de-la-lansarea-cartii/
Mihaela,
Nu pot decât să fiu încântată că ai avut ocazia să o cunoşti pe Corina. E o persoană cu energie bună. Şi un om de calitate cum cred că arareori întâlnim printre politicieni.
Simona,
să ai o zi perfectă.
O.M.
nu-l pot suspecta pe Foarţă – un pianist inspirat, printre altele – că n-ar avea ureche muzicală.
Slavismul este un reflex al sufletului. Este un „ceva” specific. O sete de absolut. O sete de perfecţiune. O sete de a depăşi graniţele umanului. Puterea de a bea din văzduh. O dragoste de viaţă fără istov. Acestea sunt trăsăturile ce mă caracterizează. Nu îmi caut eu neapărat afinităţi. Sunt. Nu am ce face. Nu am calităţile şi defectele acestui pământ, în care m-am trezit.
De aceea, nu-mi permit să judec şi să acuz poporul român. Cum fac alţii cu o neruşinare fără margini. Acest popor este eroic prin toleranţa şi puterea lui de regenerare.
Mă bucur că ţi-a plăcut. Da, e o melodie în text, dacă îl citeşti de multe ori cu voce tare îţi dai seama că e o litanie. Mult timp după acea tragedie care m-a făcut să mă mut în alt capăt al ţării, urmându-mi destinul de fapt, nu m-am mai apropiat de poezie. Până când am înţeles că nu eu influenţasem prin ceea ce am scris destinul celuilalt ci l-am ghicit, am avut o premoniţie. Dar pentru a înţelege asta, a fost nevoie de încă o spirală şi încă una.
Cella,
o stradă atemporală, desigur. Cine ştie?…
anamariadeleanu,
paranteza poate să lipsească… Am avut revelaţia acestui text care nu seamănă cu nimic din ce scriam eu în perioada aceea, după ce s-a întâmplat. După ce s-a concretizat, am ştiut de ce-l scrisesem.
Da, în genele luminii… Există un soi de fericire molcomă şi de linişte tainică de parcă ai fi atârnat de genele somnoroase ale soarelui. Dar asta e cu adevărat fericire. Când nu mai vrei nimic.
Am trecut pe aici si mi-a placut. Multumesc! Voi mai veni.
Mircea Suman,
aţi fost şi dumneavoastră pe acea stradă? Minunat! Mă bucur. Fiecare stradă pe care am trecut se transformă într-o treaptă spre Cer…
Reblogged this on Gabriela Savitsky.
Mi-a plăcut mult. Atât de mult încât nu mă pot abține ( o să mă ierți oare ?) încât dacă mi-am dat seama că n-am putut-o scrie eu, măcar pot face o remarcă :
În loc de „De-am stârnit zeul rău din icoane” aș; fi căutat altceva …
„De-am umplut-o cu dor, nu cu poame” , sau :
Am urcat într-o zi într-un pom interzis
Cu o raniţă plină de foame.
Ce-am făcut, nebunatici, cu rodul promis,
De-am cules doar iluzii, nu poame ?
Nu pot suporta „zeul rău din icoane” ……
P.S.
Șerban Foartă e și pianist .?!
Da, este şi. E o enciclopedie, o bibliotecă a lumii, un depozitar. Cântă – cânta inspirat.Vine dintr-o veche familie aristocratică germană (pe linie maternă). Păcat că e atât de puţin cunoscut, mă refer la operă; însă rafinamentul nu e pentru … toată lumea.
Despre poem … ce să spun? Nu pot interveni în ceva ce s-a scris. E ca şi cum ai călători în timp şi-ai mai drege pe ici pe colo. Răsturnând istoria, în fond. Nu mă pot întoarce în timp şi cred că nici nu vreau. Totul e aşa cum trebuie să fie. Cum să fi ajuns aici, altfel?
(Poemul nu are legătură cu Ş.F., el doar mi-a modificat titlul – eu pusesem unul neinspirat).
Mulţumesc.
Eu îți mulțumesc că nu te-ai supărat (prea tare;) ) și-mi cer încă odată scuze !
Cum o să mă supăr?
N-am niciun motiv.