Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

Am așteptat cu interes Consiliul Național PSD, recunosc, nu pentru anunțul unei candidaturi, ci pentru discursul domnului Ion Iliescu.

Nu putem să nu remarcăm uriașul efort de organizare al cărei prim-protagonist este, orice am zice, Marian Vanghelie, care-i sufla, în prezidiu, în ceafă lui Mircea Geoană. Nu pot să nu remarc neuniformitatea roșie (am răsuflat ușurată) a membrilor și simpatizanților PSD prezenți în uriașa sală de la Romexpo. Nu pot să nu remarc profesionalizarea politicului, o manifestare politică devenind exclusiv o regie și foarte puțină naturalețe.

Mărturisesc că m-a frapat în primul rând discursul antiprezidențial și antisistem al lui Adrian Năstase, presărat cu acele glume de care ne-a fost dor în acești cinci ani, pentru că președintele țării nu obișnuiește să glumească subtil ci jignește și este vulgar de-a dreptul. Un discurs bun, logic, un discurs de veritabil candidat la alegerile prezidențiale. La următoarea remaniere guvernamentală ar fi interesant de luat în calcul și un portofoliu pentru câinele Vasile sau iapa Melissa.

Cu excepția domnului Ion Iliescu, discursurile au ignorat subiectul alegerilor europarlamentare, alegeri care vor lua pulsul electoral înaintea operației de extracție a locatarului de la Cotroceni din iarnă.

Discursul domnului Iliescu, un discurs bipolar a clarificat încă o dată cât de important este să mergem la vot și să mărim numărul parlamentarilor din Grupul Socialist European, grup care a susținut România constant în demersurile de integrare. A doua parte a discursului a radiografiat societatea românească de acum. L-a zugrăvit pe Traian Băsescu cu tușe repezi și accentuate. Traian Băsescu și-a încheiat cariera politică. Nu pentru că s-a ivit un alt candidat, mai bine conturat, Traian Băsescu s-a învins singur ostilizându-și sistematic colaboratorii sau sistemele adiacente. Oripilând sau dezgustând politicienii de aceeași talie din Europa care ne conține.

Justificarea propunerii lui Mircea Geoană drept candidat la președinție din partea PSD, învelită de către domnul Ion Iliescu în succesive rânduri de „bandaje” de complezență ce au subliniat necesitatea schimbării președintelui, a  urmărit logica cutumei partidului, aceea conform căreia președintele partidului este prezidențiabilul. Iar candidatura este consecința dorinței insistente, obsesive (spun eu) a lui Mircea Geoană. Implicit, candidatura este asumată exclusiv de Mircea Geoană. Va fi nevoit să-și asume și eșecul, exclusiv și în totalitate.

În turul doi al alegerilor prezidențiale, vor ajunge Traian Băsescu și Crin Antonescu. Zarurile au fost aruncate.

Eu personal nu cred că Mircea Geoană va câștiga fotoliul de la Cotroceni. Nu are cum. Nu e vorba că ar fi ezitant sau ar avea nasul lung. Nu are cum. Nu este convingător. Vorbește din cap, nu vorbește din suflet. Discursul lui nu este viu, este inanimat. Această propunere lansată acum și urmând a fi aprobată de congresul PSD reprezintă dorința obsesivă, isterică aproape, a președintelui actual al partidului. Și neputința partidului de sufla în pânzele lui Adrian Năstase un vânt suficient de puternic să-l poată ridica de la pământ. Și această neputință îl poate costa în continuare.

Dacă mă gândesc bine, eroul incontestabil al acestei perioade tulburi și incerte a Partidului Social Democrat este Adrian Năstase. După „noaptea cuțitelor lungi”  de la hotel Confort, Adrian Năstase a urcat golgota trădărilor, însingurării, contestărilor. Altcineva, mai puțin consolidat sufletește, ar fi clacat. Adrian Năstase s-a dovedit un politician de cursă lungă și un om puternic. Puțini oameni politici ar fi avut tăria de a rămâne în picioare după atâtea secerări. Un proverb românesc vechi spune că „Atunci când sui, poți să te mai oprești să-ți tragi sufletul, dar când cobori e anevoie să te oprești”. Adrian Năstase a trecut toate aceste probe de foc. Cu toții recunoaștem că a fost un premier de excepție, dar ne oprim aici. Omul acesta e viu, a câștigat înțelepciune și experiență, de ce nu am folosi toate acestea pentru binele nostru? Nu vreau să mai aud de „năstase patru case”. Această găselniță nefericită. Nici Băsescu nu are mai puține. Dar  a zidi un om politic de valoare în casa pe care și-a construit-o numai pentru că așa spune mitul  esențial al sacrifiului pentru întemeiere, mi se pare mult prea mult. Poate că e momentul să reevaluăm această tentație a sacrificiului ritual.

Dacă formula rămâne aceasta, Crin Antonescu este câștigătorul alegerilor din iarnă. Măcar crede ce spune. Și știe să spună.

Dacă nu se ivește altă variantă.

Anunțuri