Etichete

, , , , , , , ,

Când am început şi eu să mă maturizez – sau cel puţin aşa cred acum -, am întâlnit, într-o ciudată conjunctură, o doamnă absolut specială. Arăta ca o preoteasă din cronicile de demult. Am petrecut cu ea o lungă vreme, separat şi împreună. O consider una dintre Marile Întâlniri din existenţa mea. Ştiţi că există asemenea întâlniri magice care ne schimbă destinul. Această minunată fiinţă de care mi-e dor şi astăzi mi-a propus, atunci, un joc. Jocul consta în a descoperi ce anume e mai tare ca moartea. Prietena mea de atunci se numeşte Mălina.

La câteva zile scriam cu ruj pe oglinda din apartamentul ei mobilat vag (mobila o împărţise cu fostul soţ, după despărţire) – o piesă de mobilier absolut remarcabilă – ce credeam noi, pe rând, că e mai tare ca Moartea.

„Banii sunt mai tari ca moartea”, „Iubirea e mai tare ca moartea”, „Uitarea e mai tare ca moartea”… şi tot aşa. Jocul nostru de-atunci, rămas fără o rezoluţie clară, mă urmăreşte, m-a urmărit. Mi-am amintit de el de câte ori m-am simţit părăsită de întregul univers.

Am traversat această „după vară” (nu ştiu cum să-i zic altfel) deşertul cu o floare de cactus în mână. Ştiu că vi s-a părut că joc teatru, ştiu că aţi crezut că am vrut să vă impresionez. Nu am vrut nimic din astea; am vrut doar să tac.

Astăzi am aflat răspunsul acelui joc de demult. Aţi auzit de epopeea lui Ghilgameş. Cu al său prieten Enkidu. Cu care vâna tigri şi alte animale sălbatice. Cu care împărţise şi bune şi rele. După moartea căruia s-a dus în împărăţia Umbrelor, să-l aducă înapoi.

Şi legendele Greciei antice au imortalizat expresia prieteniei pure. A fraternităţii. O stare a sufletului din ce în ce mai străină lumii noastre acum când am ajuns să ne detestăm sau să ne hulim cei de-un sânge.

„Prietenia e mai tare ca moartea” – scriu astăzi pe acest geam aburit de prea multă dezamăgire. Dacă aveţi un prieten adevărat, preţuiţi-l. Prietenia poate învinge moartea.

Anunțuri