Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

La dusuri

Era o sâmbătă anostă și înnegurată de februarie. Pentru cei care treceau pe lângă zidurile penitenciarului, grăbiți spre piață și spre treburile lor, nu era o zi altfel decât toate celelalte. Poate doar aureolată de realitatea că nu trebuiau să se trezească cu noaptea-n cap să meargă la serviciu.  Prin geamurile mici, zăbrelite, răzbăteau până în stradă stigătele șefilor de cameră și înjurăturile gardienilor.

Deținuții din camerele de 16 paturi se agitau încoace și-ncolo ca niște oi apucate de streche. Adunați în mijlocul culoarului, cei trei gardieni stau în jurul unei măsuțe de metal cu picioarele întemnițate și ele în ciment.

– Măi Stamate,  ți-a dat Gore parfumul ăla, de care zicea? Că e ziua lu’ nevastă-mea mâine și n-o să dau eu bani pe prostiile ei… Așa, dacă-i moca… De fapt nu-i moca. Și, cu ăia două’ jde euro pe care mi-i dai miercuri, la leafă, te-ai achitat de datorie.

Stamate, un malac mare cât un dulap și cu o aparență blajină contrazisă doar de ochii de viezure mici și vicleni, socoti o vreme în minte și apoi răbufni:

– Bă, Grozeo, da’ nu-i corect. Parfumul face o sută douăzeci. Deci nu mai am să-ți dau niciun euro. Ba tu ai să-mi dai acum.

– Cred că ți-ai pus prafuri din pachetul lu ăla din celula 322 în cafea. Parfumul l-ai luat șpagă. Sau vrei să-ți fac raport la comandant? Gata, am bătut palma. Îmi dai parfumul și miercuri restul de 20 de euro. Și îți satisfac doleanța, făcu Grozea cu ochiul.

Grozea roși cât era de negru și tăcu mâlc încuviințând din cap.

– Deci, cum îi băgăm? interveni al treilea, un roșcovan ciolănos cu chipul atât de împistit încât nici nu i se ghiceau sprâncenele. Îi băgăm în ordine, pe camere?

– Nu, măi Vărzarule. Că asta dicutarăm mai nainte. Nu-i băgăm pe camere că n-am chef să intru peste ei sub duș să-i descotlocesc. Îi băgăm câte patru din fiecare cameră și câte unul de pe ”severă”. Uite, intră patru din 310 și cheliosu ăsta de zic ăștia c-a fost mare sculă – io n-am auzit de el  și, dacă n-am auzit eu, nu s-egzistă – din 322. După aia, intră aia din 311 cu mahula din 323, cum le-o fi norocul și așa mai departe. Hai, ia și notează că n-am chef să ne încurcăm. Grozeo, du-te zi-le să se prăgătească nu stăm după ei.

Grozea o luă cu pași apăsați spre capătul coridorului bătând la fiecare ușă cu bastonul de cauciuc.

– Hai bă bulangiilor! Luați-vă săpunurile și pregătiți-vă să mergeți să vă despăducheați! Hai că pute a hoit deja! Din 310 iese prima tură Bodroagă, Franzelă, Codoșu și Gore! Hai, vreau să văd mișcare! Alinierea între paturi! Bă Cotolane, tu ce p… mea stai cocoșat? Drepți!

– Nu poate să se-ndrepte domnu șef, că are … spodiloză! interveni Gore.

– Are o p … în c …, aia are! se stropși gardianul și-i trase un baston în cap deținutului Codoșu. I-a rămas de-aznoapte! Hai, la dușuri cu voi!

Gardianul închise ușa grea de metal –  nu înainte de a le arunca o uitătură fioroasă celor rămași înăuntru – după cei patru deținuți care ieșiseră veseli cu săpunurile, prosoapele și hainele de schimb în mâini și îi urmă. În dreptul celulei cu numărul 322 se opri. Se apropie de vizetă și se uită cu interes înăuntru. Deținutul cu numărul 2211 stătea chircit pe marginea patului. Grozea trase ivărul și izbi ușa de perete.

– Tu ce p … mea faci aicea, bă?! Tu n-ai auzit că e zi de scăldătoare? Tu-ți grijania și închinarea de împuțit! Ți-ai pregătit, bă, efectele pentru duș? Sau aștepți să vină mă-ta să ți le pregătească? Sau, mai știi, să ți le pregătesc io?! 

– Da n-am știu ce să …

– Ce n-ai știut bă? Voiai să ținem un curs special cu tine despre cum ne pregătim să mergem la dușuri? Da să-i scrii lu farfuza aia a ta să-ți bage droguri în margarină ai știut? Tu-ți neamul mă-tii! se repezi Grozea spre deținut și-i arse una la ficat.

– Hai, dom șef, că se răcește apa… interveni împăciuitor Gore. Lasă, don șef, că-l învățăm noi cu se procedează la duș, adăugă acesta strângând aproape invizibil o pleoapă. Și apoi, spre amărâtul care stătea chirchit lângă pat: hai, mă, cum ai zis că te cheamă. Hai că vezi că-i nervos don șef. Hai c-acu ne ia și pe noi la răpăială. Ia-ți săpunul și prosopul, hai.

– Mă cheamă Traian, îngăimă pirpiriul în timp ce-și căuta pe raft săpuniera și prosopul. Și am fost pre…

– Lasă, mă, Traiane, nu contează cine ai fost. Aicilea suntem toți deținuți. Hai, hai mai repede, îl întrerupse Gore împăciuitor.

Cei cinci deținuți – cel de la ”severă” fără lanțuri și cătușe, de astă dată  – intrară în spațiul destinat dezechipării, o încăpere mică, umedă, mirosind a acrit, săpun ieftin  și traspirație, având de-a lungul celor trei pereți bănci de lemn.

”Și aici au două camere, găozarii ăștia. Dacă apucam eu, le făceam una comună!” își zise deținutul Traian în timp ce se dezbrăca înfrigurat și trist.

Grozea se întoarse pe secție după ce trase zăvorul ușii de la dușuri. Se îndreptă cu pași măsurați spre colegii lui.

– Auziți, Stamate, Vărzarule, hai să-i băgăm mai mulți odată, dă-i dracului! Cheltuim apa patriei degeaba. Și o să stăm până se termină tura după cururile lor murdare! Ce ziceți?

– Bine, da nu-ți mai dau niciun ieuro. Și, dacă se iscă tulburări, tu intervii, mormăi Stamate.

– Parcă am fi la Bursă, bă… Hai să-i trimitem și pe fraierii din 333 la dușuri! Bine, îmi mai dai numa’ zece. Dacă nu, facem jumate margarina lu chelu’.

Cu aceste vorbe, Grozea se îndreptă spre celula 333 ceva mai calm.

(va urma)