Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

losangeles2002

 

Azi ar trebui să scriu. După un week-end pe care-l simt în oase deodată cu oboseala insatisfacției că toamna – când s-o văd și eu – a ținut numai o zi, sunt făcută dintr-o materie plutitoare.

Ionuț Andrișan se psihanaliza zilele trecute pe blog și, citind, am alunecat într-un deja vu din care deși fac eforturi de a ieși, nu reușesc.

Există vise premonitorii? Sau atunci când dormim cineva călătorește cu sufletul nostru printre stele, pe alte planete locuite de alte forme de viață? Am scris anterior într-o postare că între 18 și 21 de ani a fost cea mai fastă perioadă din viața mea. Cu lecturi, entuziasm, prieteni adevărați, pace și inspirație. Apoi, am alunecat în viață cu tot cu visele mele pe care mi le-am zdrobit de caldarâm de multe ori. M-am ridicat de fiecare dată. Până acum.  Am visat, într-o noapte de vară plină de stelele pe care puteam să le-ating, un vis care mă urmărește cum mă urmărește îngerul meu personal. Doi adolescenți, unul blond și celălalt brunet, au venit din cer cu o carte. Au coborât la mine-n odaie și au deschis Cartea. Au citit, pe rând, pasaje din ea. Fraze pe care le-auzeam direct cu mintea, nu cu urechile. Au închis cartea, m-au privit îndelung, cu gravitate și apoi au dispărut.

Cei care se îndeletnicesc cu scrisul știu că inspirația vine când vine. Deși corpul tău face mișcările pe care le-a-nvățat, ca un mecanism, ceva din tine e ”conectat” în altă parte. Mi s-a întâmplat să am revelația că scriu ceea ce fusese scris dinainte în cartea din care-mi citiseră cei doi adolescenți din vis.

Dacă ați citit cărțile lui Carlos Castaneda, ați putut descoperi ”latura activă a infinității”, acea parte din noi veșnică, neperisabilă, sacră.

Există în om o forță nebănuită de care nu e nici măcar conștient. Doar din când în când are acces limitat la fulgurațiile ei.

Dacă vrea să iasă din Tenebre și, trecând prin ritualul călătoriei inițiatice, să-și valorifice și să scoată la lumină Dumnezeul din sine.

E atât de simplu… Dar, ca să ajungi la simplitatea magică a eliberării de sine, trebuie să ”arzi” toată murdăria ce ”e în mod fatal legată/ de o mână de pământ”… Cum? Cred că fiecare are calea lui proprie…