Etichete

, , , , , , , , ,

Peste frustrarea uriașă a celor 5 milioane de votanți cât de cât conștienți de importanța scrutinului prezidențial se aștern fulgii unei ierni maculate. Frustrarea că nu au fost destul de mulți ca să-l poată îndepărta de la conducerea României pe Traian Băsescu. Frustrarea de a fi nevoiți să suporte în continuare capriciile unui ins imprevizibil. Și tăvălugul oranj care va trece triumfător, în trombă, strivind tot ce are altă culoare. Și cea mai mare dintre frustrări, aceea că forța numărului nu a putut învinge aparatul de fraudare bine închegat și coordonat al celor care s-au aflat la butoane.

Se clamează că Mircea Geoană a pierdut alegerile, a fost înfrânt, a fost surclasat. PSD-ul a pierdut alegerile, a fost devansat, și-a dovedit limitele. Dincolo de realitatea cifrelor, procentelor și indiferenței abacului electoral există o altă realitate. Aceea a unei Românii devastate de incompetență. Aceea a cetățenilor fără de patrie și fără de stat. Pentru că întregul aparat de stat a fost concentrat în ”cazarmă” și în aplicații pentru ca Traian Băsescu să primească un nou mandat. I l-au livrat pe tavă ministrul demis și numit ilegal (dar pentru cine mai contează? sau cine mai ține cont de adevărurile juridice?) al administrației și internelor, Vasile Blaga, ministrul demis și interimar al Externelor, transfugul Cătălin Predoiu, șeful campaniei administrative, Adriean Videanu. Întreg aparatul de stat și cel privat atașat intereselor PD-L a fost mobilizat, înregimentat, instruit și utilizat pentru ca Traian Băsescu să fie păstrat la Cotroceni. Care va fi prețul acestui mandat și cum va deconta Băsescu uriașa fraudă operată în favoarea lui? Vom vedea cât de curând. Spre deosebire de mandatul obținut în decembrie 2004 când Traian Băsescu a fost locomotiva alimentată cu lacrimi, accelerată cu ardei iuți, injectată cu injurii adresate contracandidatului și mobilizată cu strigăte antisistem, mandatul din decembrie 2009 este unul fâsâit, ca un corolar al onomasticii președintelui. Traian Băsescu a fost propulsat în câștigător de presiunea flatulenței oranj. De data aceasta se află în sania PD-L-ului, tractat de buldogul Blaga, borduristul Videanu, bezmeticul Berceanu și mai ales, de insipidul și insignifiantul Cătălin, care i-a facilitat în cea mai mare măsură propensiunea spre fotoliul prezidențial. Este captivul acestor personaje. Nu mai are libertatea de mișcare și nici tupeul celui care știe că el a câștigat.

Ce va face Traian Băsescu cu această servitute uriașă atârnată ca un lanț cu trei ghiulele de picioare? Se va smuci? Va încerca să roadă cu dinții lui de șoricel aceste lanțuri? Odată cu revărsatul fierii prezidențiale va avea vreun moment de revoltă, de nesupunere? E interesant de urmărit. Cred că frustrarea noastră uriașă că n-am reușit să ne eliberăm de sub domnia lui malignă este egalată, dacă nu întrecută, de frustrarea lui Traian Băsescu că nu a reușit să câștige cu adevărat și că a devenit din lider maximus o anexă servilă a acestor trei corifei. Îi vor pune Vasile, Adriean și Cătălin zăbala tăietoare corsarului Traian? Îl vor trage de sfori cum inspirat s-a exprimat chiar el? Se va metamorfoza dintr-un președinte jucător – cu care ne-a obosit cinci ani – în președintele-jucărie al buldogului care-l va rostogoli pe covoarele de la Cotroceni și din Modrogan până va obține un scheunat plăcut urechilor lui? Mai are România suficiente resurse – construite în comunismul cel demonizat de campania prezidențială – pentru a-i îngrășa și mulțumi pe câștigătorii de facto ai acestui mandat?

Au cei trei crai inteligența și prezența de spirit necesare pentru a modera între interesele de clan și uriașa nevoie de securitate socială a românilor? Mă tem că nu. Altfel n-ar uzita de caruselul trădărilor pentru a crește majoritatea parlamentară necesară validării oricărui fel de guvern, cu oricare miniștri. Așa încât vom avea un președinte – marionetă costumată în portocaliu, o administrație pe măsură și un guvern ”competent” tras și el de sfori de cei trei, în incinta aseptică a Puterii.

Dincolo de geamurile etanșeizate și opace se va vânzoli cu spasm sărmana Românie. Prădată, schingiuită, scuipată, înjurată, târnosită, va striga, iar urletele ei vor rămâne mute, neauzite, ca o împietrire a durerii.

Acest somn al rațiunii în care se adâncesc liderii noștri politici va isca negreșit cel puțin un monstru. Monstru care-și va smulge din moleșeală și letargie milioanele de capete care atârnă acum într-o păguboasă și nefirească prostrație. Monstru care-i va mânca pe cei ce l-au zămislit și l-au scos, cu nesătula lor poftă de putere batjocoritoare, din adormire.

Anunțuri