Etichete

, , , ,

Desen:  Gabriel Pacheco 

”Luni, nici iarba nu crește! – parcă așa zice poporul în înțelepciunea lui seculară…” – se întinse cât era de lung pe scaunul său, testând rezistența spătarului. Îi veni să-și facă vânt pe lângă birou și să traverseze încăperea până la fereastră. Căscă. Se gândi încă o clipită. Apoi își imagină ce dâre vor lăsa rotilele pe parchetul proaspăt lustruit.

„Da și ce? Dă-l în șapca mea de parchet, că tot pe banii mei l-am lustruit!” Și, împingând cu degetele lui lungi de marginea biroului își făcu șfunc. Călători așa fericit până la capătul destinației propuse. Se prinse de marginea pervazului și își lungi gâtul să vadă cum e afară, printre fâșiile de pânză rigide ale perdelei, pe care le îndepărtă ca un fur. „Poate-mi vine vreo idee… Deși, azi n-am niciun chef de scris.” Afară, o dimineață încremenită. Pe ochiurile lucioase ale băltoacelor înghețate își făceau vânt copii cu ghiozdane voluminoase în spate. O bătrânică înfofolită în  haine ponosite dar curate, ținându-se de-o sacoșă cadrilată își târșește pașii cu maximă atenție, de parcă ar fi o vrăbiuță.  O doamnă subțirică și înaltă, învelită strâns într-un palton vișiniu ridică de sub bereta portocalie o mutriță simpatică înspre geamul lui. „Nah!…  Asta-mi lipsea! Vizite matinale! Mă duc să opresc interfonul, n-am chef de … Și-a mai pus și beretă portocalie!…” Își făcu vânt cu un aer vinovat, înhăță și telefonul de pe marginea biroului, trânti picioarele scaunului de canaturile ușilor și pac! – trase butonul interfonului cu inima tresăltând. Nu era chiar elegant gestul, dar n-avea chef  în dimineața asta nici de conversație, nici de …

 „ Mai bine-aș citi ceva… Uite, România literară… sau … Zece negri mititei! – exclamă el, după ce mătură cu privirea cărțile din raft”. Întinzându-se-n scaun, cu picioarele sprijinite de două brațe ale suportului rotativ, trase cartea și-și făcu vânt înapoi spre birou, aruncând o privire indiferentă zgârieturilor pe care le lăsase pe parchet și trebăluind în același timp cu gesturi reflexe la telefonul care se iluminase, dând să sune.

– Ia să vedem… – deschise cartea la întâmplare, citi câteva rânduri și o închise cu un păcănit, străluminat de o idee. Ia să caut eu zece bloguri faine și … stai să văd dacă n-a mai scris careva …  – introduse pe search „zece bloggeri” și, după ce-și lungi gâtul uitându-se-n displayul laptopului preț de câteva secunde, exclamă:

– Bă da nu poate omul să scrie nimic de ăsta! … Și mai vrea și link! Îmi bag șpițul! Azi nu scriu nimic! Na!

Reclame