Etichete
Aghata Christie, Cabral, Vania, zece bloggeri, Zece negri mititei
Desen: Gabriel Pacheco
”Luni, nici iarba nu crește! – parcă așa zice poporul în înțelepciunea lui seculară…” – se întinse cât era de lung pe scaunul său, testând rezistența spătarului. Îi veni să-și facă vânt pe lângă birou și să traverseze încăperea până la fereastră. Căscă. Se gândi încă o clipită. Apoi își imagină ce dâre vor lăsa rotilele pe parchetul proaspăt lustruit.
„Da și ce? Dă-l în șapca mea de parchet, că tot pe banii mei l-am lustruit!” Și, împingând cu degetele lui lungi de marginea biroului își făcu șfunc. Călători așa fericit până la capătul destinației propuse. Se prinse de marginea pervazului și își lungi gâtul să vadă cum e afară, printre fâșiile de pânză rigide ale perdelei, pe care le îndepărtă ca un fur. „Poate-mi vine vreo idee… Deși, azi n-am niciun chef de scris.” Afară, o dimineață încremenită. Pe ochiurile lucioase ale băltoacelor înghețate își făceau vânt copii cu ghiozdane voluminoase în spate. O bătrânică înfofolită în haine ponosite dar curate, ținându-se de-o sacoșă cadrilată își târșește pașii cu maximă atenție, de parcă ar fi o vrăbiuță. O doamnă subțirică și înaltă, învelită strâns într-un palton vișiniu ridică de sub bereta portocalie o mutriță simpatică înspre geamul lui. „Nah!… Asta-mi lipsea! Vizite matinale! Mă duc să opresc interfonul, n-am chef de … Și-a mai pus și beretă portocalie!…” Își făcu vânt cu un aer vinovat, înhăță și telefonul de pe marginea biroului, trânti picioarele scaunului de canaturile ușilor și pac! – trase butonul interfonului cu inima tresăltând. Nu era chiar elegant gestul, dar n-avea chef în dimineața asta nici de conversație, nici de …
„ Mai bine-aș citi ceva… Uite, România literară… sau … Zece negri mititei! – exclamă el, după ce mătură cu privirea cărțile din raft”. Întinzându-se-n scaun, cu picioarele sprijinite de două brațe ale suportului rotativ, trase cartea și-și făcu vânt înapoi spre birou, aruncând o privire indiferentă zgârieturilor pe care le lăsase pe parchet și trebăluind în același timp cu gesturi reflexe la telefonul care se iluminase, dând să sune.
– Ia să vedem… – deschise cartea la întâmplare, citi câteva rânduri și o închise cu un păcănit, străluminat de o idee. Ia să caut eu zece bloguri faine și … stai să văd dacă n-a mai scris careva … – introduse pe search „zece bloggeri” și, după ce-și lungi gâtul uitându-se-n displayul laptopului preț de câteva secunde, exclamă:
– Bă da nu poate omul să scrie nimic de ăsta! … Și mai vrea și link! Îmi bag șpițul! Azi nu scriu nimic! Na!
Cu atitudinea asta, personajul riscă să ajungă pe 790 în ZeList, sau chiar mai rău!
Vania,
și-a revizuit atitudinea. 😀
Precum ii tot scriam si „junelui” Vania, mai bine nici nu mai scriem, punem doar link-urile, cu mesajul “ajutati-i sa urce in ‘jde list!”…
Gabriela,la noi a iesit soarele,este caldura,o zi de primavara,a inceput de luni,o saptamana minunata 🙂
Creste iarba si luni, dar ma incet, ca e obosita dupa „atata Congresu’ de lung” !… 😉
Teo,
Pentru zilele în care nu ai chef de scris,merge și o linkuială.
Ideea era să treacă linkuitul nostru înaintea unui site sinistrissim.
Sunt după un congres lu-u-u-ng și cu deficit de odihnă.
Octav,
așa o fi fost și la geamul lui Cabral, însă el era fără chef.
Dragoș,
așa e. Simt congresul ăsta și în oase de la atâta încordare.
Bine c-a trecut!
„”Nu era chiar elegant gestul, dar n-avea chef în dimineața asta nici de conversație, nici de …””
…Cine stie ce ocazie a irosit!!!!!!!!!era vreo poiata ceva!!
Lunea nici Geoana nu topaie! 🙂
Greu în zilele de luni, mai ales atunci când nici ZeListul nu îţi dă veşti bune…
Simion,
Bună remarcă! :))
Cristian,
Veștile le dă joi, dar dacă te uiți luni …
Oricum, mie nu mi-a plăcut niciodată ziua de luni. Poate doar în concediu.
Buna Gabi, verifica-ti te rog e-mail!
sa fii iubita
marcus
Nu stiu ce dureri au unii cu zelistul asta dar,in protocolul zilnic ,nu ratez nimic din cea ce ma intereseaza si ,trag nadejde ca nu-s eu cel mai iubit din clasa.Cat priveste ziua de luni,ne amageste rau a primavara si eu am invatat sa nu ma-ncred in femarte….asa ca ma-ngrijesc de ofurile mele si caut a ma bucura de soarele asta molesitor .Mai tre sa treaca Baba Dochia cu suratele-i si abia spre paste sa ma-ncred in vestitorii primaverii.
Doar un pitigoi indaratnic striga cat ii ziulica de mare -simt a vara ,simt a vara…..
spedy/22/02/2010
Pingback: Blog de blog «
spedy,
amăgiri, amăgiri…
Totuşi…cine era doamna aia cu beretă portocalie???
Sebra,
cineva care semăna cu o cunoştinţă de-a protagonistului şi care se uita înspre bloc, pentru că la etajul cinci ieşise Aristotel Pizdrinţ pe balcon, într-o ţinută … sumară vorbind agitatat la mobil.
Adică fără ţinută cuviincioasă :))
Ce le mai place vulgul la purtătorii de portocaliu :))
Congrats !
… am votat, acu’ vreau galeata !
🙂
brad,
unde-ai votat, dragă?
La Blogger inconstant? 😀
Am nişte găleţele de la măsline; le iau de la magazinul de la parter pentru te-miri-ce la ţară.
Dar, pentru tine, o să caut una virtuală. 🙂
… tot e bine ca nu mi-ai dat galeata de cap !
Asa virtuala … m-ar fi durut !
brad,
nu sunt violentă fizic de felul meu. Prefer cuvintele.
Cum să dau cu o găleată virtuală într-aşa un brand?
Pingback: In caderea mingii (scurt moment de efuziune literara) - Cel care striga in pustie
Sper din toata inima ca peste vreo doi ani, sa spunem, sa-mi fac mea culpa … faptul ca personal, nu pot sa am incredere in Iliescu, nu inseamna ca se inseala … poate este alegerea de aur …
***
Cu brandul …ehei, Gaby … nen’tu Iliescu si-a asmutit scutierii pe mine de fo’ doua-trei ori …
:))))))
Scoteam suta in 7 .4 secunde cu bocanci de iarna …
:)))))
Pingback: Lingusiti si lingusitori « Hai ca se poate!
Pingback: Surprize « Ioan Usca
brad,
nu cred ca el, personal, a dat atare dispoziție. S-or fi găsit unii care să face exces de zel, chipurile ca să-i facă pe plac și să se sumețească ei.
Și despre Vania se spunea, în epoca respectivă, că ar fi asmuțit Ion Iliescu aparatul represiv asupra lui. De fapt, niște inși voiau să-și justifice abuzurile și fondurile pe care le reclamau pentru un anume tip de monitorizare.
El, personal, n-a vânat pe nimeni.