Etichete

,

În ziua în care m-am îndrăgostit de Banat, în ziua în care am pus piciorul aici poate cu gândul nesigur de a rămâne, am auzit acest cântec. V-aș spune că mi-au dat și lacrimile ascultându-l, dar ar părea că sunt sentimentală. Iar eu nu sunt deloc sentimentală – sunt de un cinism de care mă pot și speria câteodată. Poate că nimeni nu știe mai bine ce-i sărăcia, la ce sunt bune urzicile și cum poate un neam să-și mestece umilința deodată cu mâncarea din blid. Sigur, astăzi, țiganii nu mai sunt cei pe care-i puteam noi disprețui de la distanța noastră de români, odată. Îi desfid pe aceia care-i diprețuiesc. Au făcut, de-a lungul timpului, muncile pe care noi nu le-am fi acceptat, dar pe care le acceptă astăzi românii de peste granițe. Unii dintre ei. De aceea credem că putem să-i disprețuim, oare? Nu există muzicanți mai buni decât ei. Asta, printre altele…

Ascultați-l, dacă vreți. Veți găsi în el o filozofie care scapă vitezei, „socializării” și superficialității în care trăim și cu care judecăm.

primavara-i mama noastra

Să i-l trimiteți și lui Băsescu, poate pricepe ceva. Deși mă îndoiesc.