Autor: Ilie Chelariu
Bieţii foşti deţinuţi politici şi luptători anticomunişti! Ce viaţă plină de satisfacţii au de-o vreme! V-a plăcut cum a condamnat noul regim comunismul? Ce şi-o fi zis prezidentul: „Hă-hă! Acu’ să vezi cum îi tachinez! Straşnic îi tachinez!” Şi l-au trecut prin foc şi sabie pe comunism, făcându-l cu ou şi cu oţet, de n-a mai ieşit, ticălosul, din casă toată săptămâna de jenă…
O uriaşă diversiune începe să acopere ultimele nuclee anticomuniste active din România. Cel mai vehement partid, al ţărăniştilor, a fost trimis la lada de gunoi a istoriei de către raduvasilii lui, caligrafi şi infiltraţi. Revoluţionarii au fost anesteziaţi cu nişte pensii care chiar contează la punga lor de amărăşteni. Intelectualitatea josiliesciană, în frunte cu cei cincizeci de liiceni din campania electorală, şi-a luat sufertaşele şi s-a teleportat la popota puterii, să servească şi ei o supă de oase şi o fasole cu ciolan de la maeştrii bucătari şcoliţi la trapeza Mănăstirii Secu.
Ultimul bastion al luptei împotriva Securităţii şi a regimului pe care l-a servit a fost Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Era acolo un băiat, Marius Oprea, care chiar îşi merita salariul, nu cu mult mai mare decât pensia unui tablagiu de Miliţie. Omul ăsta, cam poet idealist şi cu un doctorat pe o temă despre Secu, îşi luase treaba în serios, trezind fiori în posesorii unor pensii nesimţite cu epoleţi, la care nici guristul ăla mic de la Palatul Victoria Şmecherilor nu le face deranj. Iar fiorii s-au transmis pe care genetică la urmaşii lor, mulţi aflaţi prin fruntea trebilor şi a economiei ţării.
Deci, poetul o luase la picior prin ţară şi a stat de vorbă cu o mulţime de săteni care până acum, de frică, nu prea ciripeau. Apoi, luându-şi conţopiştii de prin birouri, a început să dezgroape morţii executaţi de securişti, la secret, prin păduri şi la margini de drum, ba a găsit chiar şi gropi comune. În iarna aceasta, Marius Oprea a estimat că ar fi cam 10.000 de români nevinovaţi care aşteaptă să fie dezgropaţi şi să le facă familia o slujbă creştinească.
Hopa! Păi, dacă există rămăşiţe, există şi crime, nu? Iar atunci avem şi vinovaţi, nu? Putem avea chiar şi procese, nu?
Cam asta-i distanţa de la gargara politicianistă din parlament la iniţiativa reală, stimaţi cititori care compătimiţi cu mine, câţi oţi fi, şi citiţi aceste rânduri!
Zilele acestea, micropremierul nostru l-a demis pe Marius Oprea şi la înlocuit cu – hă-hă-hă, asta da tachinare! – Vladimir Tismăneanu, libretistul ăla cu opereta anticomunismului de 100.000 de parale din parlament. Asta devine cam cum l-ai pune pe fiul lui Chemical Ali să se ocupe de isprăvile lui tat-su prin zona kurdă sau pe Elena Udrea şefă la Comisia Ridzi…
Asta nu-i tot! După cum dă de înţeles acelaşi Tom Bugeţel, nu se mai fac nici activităţi în teren, pentru că nu sunt bani!
Am o senzaţie ciudată, parcă ne-am întoarce în 1990…
Avea dreptate actualul preşedinte când îi spunea ăluia cu termopane ilegale, în campania din 2000, că unul din ei va fi ultimul preşedinte comunist al României.
Poate să confirme şi Vladimir Tismăneanu, al cărui tătic, în afară de rubaşcă cu epoleţi şi Nagan, avea portretul tovarăşului Stalin deasupra biroului şi un T-34 (4X4, 4 locuri, full option) la scară.
Cât despre conducătorul nostru, se zicea că ar avea ceva probleme de când era şef la Anvers, dar nu bănuiam că o să ajungă să lustruiască icoana făcătoare de minuni a Anei Pauker, colega de serviciu a tovarăşului Leon Tismeniţki… Iar faptul că se laudă că-i mai sănătos ca mogulii nu impresionează. Chiar dacă are ficatul mai mare şi mai frumos decât Dan Voiculescu sau Dinu Patriciu, noua mişcare de la Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului arată că tot la aceeaşi clinică şi-au făcut operaţia estetică de schimbare a feţei.
Gabriela Savitsky 