Etichete
Foto: Alice Drogoreanu
Scărpinându-se-n barbă cu un aer absent cu degetele mâinii drepte, în timp ce stânga arunca ritmic un yoyo pe care-l alerga Natașa, bloggerul Vania avu un puseu de generozitate repede reprimat. Gândul lui ascuns era cum ar face să ajungă primul în Zelist.
Dar, cum nu există cinste și recunoștință fără cheltuială iar el fiind cam strâmtorat din acest punct de vedere, iscodi cum ar face să-i determine să-l pinguiască fără prea mare deranj și cheltuială. Căutând în minte o temă generoasă cu multe personaje rătăci cu privirea prin bibliotecă, să se agațe de vreun titlu sau de vreun pretext literar – cum făcuse mai deunăzi cu Zece negri mititei… Nimic. Nicio idee. „Crima letală … asta-i a mea. Aș putea să fac și eu ca Oana, s-o plagiez cu nerușinare și să parodiez romanul, omorându-i… Pe cine-aș putea să-l fac personaj? Mă tem că unii n-au umor și s-ar supăra. Alții s-ar supăra că nu i-am băgat și pe ei în carte. Cei mai mulți nici nu pricep sensul acestei opere… Nici chiar cei mai intelectuali dintre ei nu pricep ironia pleonasmului din titlu… Păcat! …”. În timp ce monologul interior se desfășura aproximativ în acest sens, cu beep-urile și blurările de rigoare, se auzi soneria.
Vania se adună și se deșiră cât era de lung din scaunul în care-și făcea veacul la computer scriind sau jucându-se, studiind bloguri și vorbind pe messeger, schiță o grimasă de durere și înjură:
– Care ( beep!) mea mă deranjezi la ora asta? Nici nu am apucat să-mi beau cafeaua. – mormăi și se îndreptă spre ușă. După ce studie prin vizor apariția nedorită, deschise cele trei yale și, cu lanțul pus, întredeschise ușa ca la un lat de palmă. Cu privire și atitudine vădit ostile, împinse barba înainte:
– Poftiți?
– Bună dimineața! Aveți o scrisoare recomandată, trebuie să semnați de primire – spuse insul roșcovan și pistruiat ce stătea timorat și intrigat în fața ușii – întinzând către Vania care-l măsura scotocitor un plic și suportul pe care se afla o hârtie și un pix.
– De unde-i recomandata? – insistă Vania, nelămurit și cu un aer ceva mai cooperant. ”Doar nu mi-o trimite Serghei banii în plic… Sau, cine știe, s-or fi tâmpit și ăștia…”
– Aici scrie că de la Pitești – îl lămuri roșcovanul.
Vania desfăcu lanțul, ieși în fața ușii pe care-o trase după el, semnă și luă plicul ce părea destul de voluminos și dădu să intre, în timp ce roșcovanul nu se dădea plecat.
– Da? întrebă Vania nedumerit. Ce mai doriți?
– Poate-mi dați și mie un bacșiș că vi l-am adus repede… Așa… dacă nu vă găseam acasă trebuia să mergeți la Poștă.
– Păi poți considera că nu m-ai găsit acasă. Ai să-mi dai rest de la cinci sute de euro?… – improviză la întâmplare intuind răspunsul. N-am nimic mărunt – ridică Vania din umeri, dezvinovățindu-se.
– Nu. N-am. … – replică roșcovanul vădit descumpănit.
– La revedere! – mai zise Vania intrând în casă după care se auziră zdroncănind încuietorile.
„Ce tip ciudat!” – mormăi roșcovanul și coborî scările.
Lipit cu spatele de ușă, Vania studie ștampilele apoi rupse sigiliul chiar dacă observase că la destinatar nu era trecut numele lui ci al unui cetățean care stătea la scara V, însă cum adresa fusese trecută cu o caligrafie neglijentă, „V-ul” părea foarte bine ”A”.
În plic, între două coperți de carton plasticat se aflau rânduite și legate cu bandă de hârtie două teancuri de bancnote și un alt plic în care era o scrisoare. Mirat și descumpănit, Vania oscilă între a alerga pe scări după aducătorul scrisorii și a păstra pentru sine banii – tot se afla într-o situație financiară precară. Concluzionă că nu se face să alerge în pijama pe stradă. Cu plicul în mână, se îndreptă spre biroul său unde se așeză – acolo simțea el că logica sa e mai limpede.
– Natașa!… Ce facem? Desfacem plicul și citim scrisoarea? Sau i-o înmânăm destinatarului de drept? Tu ce zici?
Natașa își arcui coada frecând-o de pulpa piciorului, toarse și strănută împrăștiind un norișor de firicele pufoase prin aer.
– Tati-i-i-i!… Ai promis că-mi cumperi și mie o consolă Nintendo… Și o trăsurică nouă… Și … – mai sforăi ea – webcam să mă văd cu Piți Star… să nu mai punem la socoteală Kittcat-ul de somon… Că trebuie să mă-ntremez și eu, vine primăvara și o să fac astenie… – se pisici Natașa privind cu jind la bancnotele despre care știa că-i luminează chipul stăpânului ei.
– Mda… Vedem. Să citim scrisoarea, mai întâi.
Spunând acestea, Vania deschise cu degete pricepute plicul, scoase foaia tipărită și nu mică îi fu mirarea citind următorul text – scris în engleză – pe care-l traduse aproximativ:
Dear Mister John Ross,
Cum am discutat și la anteriorul contact, următoarele avataruri subminează autoritatea demersurilor noastre. Ai aici lista lor, nickname-urile și parolele de la bloguri. Știi bine ce ai de făcut. Ai în plic contravaloarea serviciilor prestate până acum. În funcție de mersul întâmplărilor, îți vom trimite și lista cu aceia care …” – și aici Vania făcu ochii mari și aruncă scrisoarea pe masă, refuzând parcă să recepteze ce scria acolo, deși înțelesese cât se poate de bine. Într-un sfârșit, luă hârtia de pe birou și citi cu luare aminte următoarea listă:
1. Achilianu
2. Al Doilea
3. Adrian Voicu
5. Călin Hera
6. Dan Pătrașcu
7. Geotax
10. Flavius Obeadă
11. George Șerban
12. Marcus
14. Nea Costache
15. Octav Pelin
16. Sătmăreanul
17. Paul G. Sandu
18. Paul Gabor
19. Piticul Jenika
20. Ioan Usca
„Ioan Usca? … Adică eu? Adică eu sunt pe lista ăstuia?!!! Ei, mai vede el pula bani de la mine!” – exclamă indignat Vania. „Și-încă pe locul 20!… Auzi! Eu, care-s pe 39 în Zelist! … Futu-vă muma-n cur de vrăjmași ai omenirii!..” După ce se calmă nițel privind cu vădită plăcere către teancurile de bancnote, citi mai departe.
21. Rebusache
22. Expert Gigi
23. Răzvan Șerbu
24. Român Frustrat
25. Simion Cristian
26. Sssfinxxx
27. Satu-Mare
28. Taclale cu Paul
29. Teo Negură
30. Zamfir Pop
31. Gazeta de perete
32. Nu fi ca mine
33. Sărmanul Dionis
35. Răzvan
„Pe ăsta nici n-ar trebui să-l avertizez că nu m-a pus în Blogroll!!!” – pufni Vania.
36. Pamflezistul
„Nici pe ăsta, că nu-mi dă niciun Ping!” – își continuă el silogismul.
37. Băsescul
38. Brad Dan
39. Nedumeritul
40. Plano 10
„De ce-or fi doar patruzeci? … – se miră Vania. Scrise la search „patruzeci de bloggeri” și nu mică îi fu mirarea să afle că azi creștinii sărbătoresc 40 de Mucenici. „O fi vreo legătură” – își zise și se apucă să numere banii.
(Va urma)
