Chinezu moțăia în fața laptopului. Mătură cu mâna resturile de firimituri de pe masa improvizată dintr-o bucată dreptunghiulară de pal nelaminat și evident câteva așchii usturătoare îi pătrunseră în pielea moale de pe latul palmei. Placa de pal era încastrată într-un schelet de cornier sudat la repezeală de doi muncitori în ziua în care venise aici. Un picior era mai scurt și masa se bălăngănea la orice atingere dar unul dintre sudori avu ideea să pună o cutie de chibrituri umplută cu pietricele sub el.
Clătinase masa și îi spusese Chinezului:
– Vedeți? Am rezolvat problema! Am fost odată să reparăm ceva la un mahăr, avea un gard de sudat și tot așa o masă pe terasă care … – începuse să lege povestea Costică, însă Chinezu, cu o mutră acră și plouată îl întrerupsese cu un sec „Mulțumesc!”.
Locul mesei improvizate fusese hotărât de doi „colegi” care umblau cu căștile mereu pe urechi și cu niște cabluri atârnând după ei, într-un colț al imensei hale care se numea generic „studio” cu fața spre ușă.
– Să vezi cine vine, cine intră, știi, e mai bine – spusese unul dintre cei doi, uscățiv și negricios privindu-l cu ochiii lui negri hipnotici.
Chinezu, izbit de familiaritatea nefirească a acestuia, se gândi o clipă dacă să scoată brișca de la tureatcă și să-i dea drumul la sânge. Nefiind însă întrutotul maramureșean, în genomul lui plutind și fragmente asiatice care-i imprimau o anumită viclenie instinctivă însoțită de instinctul diplomației, își roti ochiii și înjghebă un fir de conversație.
– Să vă zic un banc. Cică comandantul companiei, vine dimineața în fața soldaților.
”Ăsta toarnă la cacofonie după cacofonie și o să intre în direct pe post” – își clătină capul unul dintre cei doi ascultători, zâmbind.
– Și le zice: Am două vești, una bună și-una rea! Pe care să vi-o zic mai întâi? – continuă, imperturbabil, Chinezu.
”Se zice <să v-o zic>, nu să <vi-o zic>” – continuă să-l analizeze negriciosul în gând, iar pe chip i se citea deja un soi de uimire condescendentă.
– Pe-aia bună!” – rosti compania. „Astăzi vă schimbați ciorapii!” „Ce bine! Ce bine!” – izbucniră soldații fericiți în urale. „Și-aia rea?” – întrebară atunci când conteniră uralele. ”Vestea rea e că vi-i schimbați între voi!” – recită Chinezu, triumfal, așteptând hohotele de râs. Cum acestea nu veniră, schiță o grimasă de neplăcere cu următorul înțeles și, evident, de gândul: „Ăștia-s zombalăi, nu pricep nici măcar un banc bun!” Apoi, tare:
– Nu-i așa că-i delicios?
– Ce? Să-ți schimbi ciorapii cu colegul de companie? Să faci ciuperci și eczeme? Hm!… – replică negriciosul și se îndepărtă bâțâind din cap și uitându-se cu înțeles la colegul lui căruia îi spune încet: ”Ăsta-i dus bine cu pluta!… Cine l-o fi angajat și cu ce treabă? Să vezi cum o să stăm atenți la glogozeniile pe care le scoate și cu degetele pe butoane să-i tăiem microfonul!”
Rămas singur, Chinezu se scotoci în buzunare după o batistă să-și lege mâna care-l ustura și din care picura sânge pe cimentul din hala imensă cu luminatoarele sus, ca într-o sală de sport. Nu găsi nimic util, așa că se șterse cu o foaie de hârtie pe care o mototoli mai întâi. Se așeză pe scaunul tare și rămase uitându-se-n gol ca într-o transă a inspirației. Pe ecranul laptopului apăru o ferestruică de mess. Întinse gâtul să citească.
ioan_uska: „Dacă tot am sărbătorit Ziua Femeii și Ziua Bărbatului, ar fi cazul să ne dregem. Ne întâlnim la 12 a.m. la Dinar!”
Chinezu se gândi preț de câteva secunde și îi răspunse:
chinezu: Bine, o să fiu acolo. Cine mai vine? Trebuie vreo ținută ceva?
ioan_uska: Vine Cabral. Restul, ce, contează? El m-a invitat, că și-a pus telefon la blog și vrea să sărbătorească. Cică să invit câțiva mai spălăței din blogosferă. M-am gândit la tine, evident. Vezi și tu pe cine chemi. Te-ai tuns?
chinezu: Nu, de ce? Trebuie să mă tund?
ioan_uska: Ei, nu-i obligatoriu! Da’ mi-a zis Cabral să nu invit lățoși nețăsălați că-i vine rău când îi vede… Ziceam și eu… Eu mi-am schimbat ciorapii!
chinezu: Ce vrei să spui? – sări Chinezu ca ars, amintindu-și de insuccesul cu bancul, proaspăt în minte.
ioan_uska: Hai că mă grăbesc. I-am schimbat între ei, stângul în dreptul și dreptul în stângul. Nu așa ai zis pe post? Ceau! Ne vedem la Dinar.
– Mișto! Ce-o fi vrut să zică? Rusul mereu vorbește în doi peri… Hai să invit și eu … pe cine să invit? – se uită în lista de mess în care majoritatea se dădeau offline sau chiar erau, renunță, închise și ieși. Ajuns în bulevard, căută din ochi o frizerie murmurând ca pentru sine: ”Mă tund, în puii mei!… Poate îi place lu’ Cabral de mine și mă ia să joc în serialul ăla al lui…”
_______________________________________________________________________________________
Notă: Bancul cu schimbatul ciorapilor va mai apărea și în episoadele următoare, spus de diferiți „mucenici” cu scopul ca și Chinezu să-l priceapă.
Nu-i așa că bancul e delicios?
