Primăvara aceasta, ca să vină cu toate drepturile, ne-a cerut ceva în schimb. Un sacrificiu. Nu orice fel de sacrificiu. Un sacrificiu omenesc. Dintre cei pe care i-am cunoscut. Mile Cărpenişan era esenţa omului revoltat. Era sămânţa aceea ce încolţeşte în adolescenţă şi se acoperă la maturitatea unora cu un mod mai înţelept şi mai aşezat de a trăi în lume. El, Mile, n-a vrut nici să se maturizeze, nici să se înţelepţească. El a trăit ca un tăiş de sabie. Avea o inimă atât de mare încât n-a mai încăput în lumea noastră mică şi comună şi-atunci a plecat în Cer.
Să păstrăm o zi de doliu pentru jurnalistul fără astâmpăr, pentru omul cu inima de copil, pentru veşnicul adolescent Mile.
Pingback: Fereastra « Jocul de-a v-ati cuvintelea
Am fost si sunt foarte atasat de Timisoara, acolo mi-am petrecut o parte din viata, niste ani frumosi
De cate ori il auzeam si-l vedeam pe Mile, gandul ma ducea cu un dor nespus catre acel colt de lume
Pacat pentru tineretea stinsa…
Aceasta oranduire a lucrurilor data de divinitate nu-i dreapata uneori…
Dumnezeu sa il ierte!
Iarta-ma Doamne, dar ai fost nedrept !
Atatea canalii si oameni de nimic se bucura de viata, iar cel care ne bucura si pe noi trebuie sa plece la tine !
Macar iarta-l Doamne, odihneste-l in pace si ai grija de el sa nu se indrepte iar spre locuri periculoase , spre a ne relata de acolo, pana si de dincolo !
basescul,
cine ştie cărările vieţii noastre şi ceasul când vine Sfărâmătoarea bucuriilor?
Şi eu am făcut facultatea la Timişoara; l-am cunoscut pe Mile care era sută la sută sârb. Vorbea şi gândea româneşte dar el tot sârb era. Nu există nicio explicaţie. Nu una logică.
Radu Humor,
Nu noi judecăm cine sunt canaliile şi cine ar trebui să moară… Din punctul meu de vedere, ticăloşii n-ar trebui să moară ci să se chinuie veşnic. Dar n-am pile chiar aşa de sus.
Nu-mi vine să cred. Sper să-mi spună cineva că nu-i adevărat.
Haideţi doar să tăcem. Să nu spunem nimic şi să ne gândim că suntem datori cu fapte bune, să aducem binele şi vorbele mângâietoare.
………………………
spedy/22/03/2010
Spedy,
…………………………
……………………
băsescul,
😦
Pingback: La un pas de speranță…fericirea « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.
Dumnezeul să-l odihnească!
din pacate ne amintim de oamenii de valoare, indiferent de domeniul in care activeaza, abia atunci cand mor. nu spun asta ca un repros catre acest articol, ci doar ca o concluzie a constiintei romanesti.pacat ca s-a mai pierdut un om de caracter
Inca,
Păcat. Păcat că nu și-a păzit viața.