Etichete
Andi Bob, Atitudini, Baiatul Ciudat, Black Angel Costel, Cartea Iuliei, Clubul Bloggerilor, Dan Patrascu, Dinar, Dono, Dumitru Agachi, Hobbitu, Mirela Pete, Paul G. Sandu, Vania, Word of Solitaire, Zelist
Pictură: Gabriel Pacheco
Conversația trena la masa celor patruzeci de bloggeri. Se auzeau doar sorbituri și clinchetit de pahare și tacâmuri ba chiar și un scârțâit sinistru pe care-l produse Băiatul ciudat scrijelind cu cuțitul în farfurie cu intenția de a tăia o bucată de șuncă. Scârțâitul le trecu celor mai sensibili un fior pe șira spinării, iar altora le produse un pufnet: „Ia uite și la ăsta! N-a învățat să mănânce civilizat! Am putea să facem un glossar al manierelor elegante la masă!” – gândi Black Angel Costel, foindu-se pe scaun. În timpul criticii adresate prin intermediul trupului, trase cu coatele fața de masă, prilej pentru unul dintre pahare s-o ia la vale. Respectând legile gravitației, paharul se împrăștie în mii de cioburi pe gresie.
– Lasă, că nu-i nimic! Cioburile aduc noroc! – îl consolă o voce cam peltică din pricina experimentării mai multor cocteiluri.
– N-ar putea să-mi aducă niște puncte-n Zelist? – replică, hâtru, Black Angel.
– Ei, replica asta trebuia s-o spună Vania – râse Dumitru.
– Da chiar! Unde o fi? N-o fi terminat cu dichisitul? – se miră World of Solitaire.
– Tu nu erai cumva obsedat de Madi? – rânji Hobbitu.
– Ca și tine de politică – îi replică Dan.
– Crezi că ție ți-a trecut, dacă bântui prin Italia? – veni rândul Atitudinilor să contreze.
– Asta voiam să spun și eu! – explodă Andi, care nu fusese atentă la schimbul de jumătăți de replici de până atunci. Fără Vania, adunarea noastră n-are niciun haz. Stăm și cucăim aici ca niște momâi îndopate. Și este știut că mâncarea îngurgitată fără veselie otrăvește corpul. Nici măcar muzică n-avem! Parcă am fi la priveghi! – se indignă Andi, iar toate privirile se întoarseră înspre ea.
– Am putea să mergem să vizităm o expoziție… – încercă Dumitru o propunere.
Din respect pentru alura lui atletică și barba lui tușinată meticulos, de intelectual adevărat, nimeni nu îndrăzni să-i replice fățiș. Însă, cu nasul în farfurie, Băiatul ciudat mormăi: „Că pe noi setea de cultură ne-a împins la Dinar, evident!”
– A adus Mirela o pinacotecă! Dacă vreți să vă uitați… – interveni Paul care și el avea asemenea feeling-uri. Și am și eu o carte cu Iulia… – continuă, cu glas moale.
– Cu ce e cartea? – se interesă Caius. E despre o tipă pe care o iubește unul? Și i-o fură altul?, ca să mă exprim adecvat.
– Ei, nu chiar … E despre inadecvarea unei adolescente sensibile și sentimentale la această lume a … și e un roman în roman pentru că Iulia, împreună cu Grig…- căută, avântat, să-l lămurească Paul dar fu întrerupt.
– Da ce? Facem cenaclu literar aici? – se burzului Cabral, iritat că nimeni nu-i dă atenția cuvenită unei vedete și-și aprinse tacticos o țigare fără să țină cont că unii dintre comesenii lui încă mâncau. Cum se simțea mai bine, fetele îl abandonaseră și trebuise să-și taie singur cu o singură mână și să-și dumice mâncarea.
– Eu mă duc să văd ce face Vania atâta vreme – îl ignoră vădit Black Angel Costel și porni, într-adevăr, spre toaletă.
– Vin și eu – se ridică și Băiatul ciudat.
Împinseră cu sfială ușa și, cum nu se zărea nimeni, Black Angel strigă încetișor:
– Vaaa-niaaa! Ești aici? Neprimind niciun răspuns, continuă mai tare: Vania! Ai pățit ceva? Heeei!
– Stai că-i dau un bip – găsi Băiatul ciudat o soluție. Formă repede pe telefon și ascultă. Într-adevăr, se auzea sunetul apelului de undeva, dar nu-l puteau localiza.
– Alio! – se auzi în receptor.
– Salut! Unde ești domle, că te-am căutat prin tot cartierul! – se grozăvi apelantul. Sunt cu Costel aici unde ai intrat, dar nu te vedem. Ziceai că ai o treabă pentru noi … Ai dat bir cu fugiții?
– Sunt aici, unde să fiu. – mormăi Vania. Hai că vă deschid…
Nu mică le fu mirarea celor doi când observară că peretele pe care se aflau oglinzile începu să gliseze lăsându-le vederii o altă încăpere unde stătea Vania la un birou. Pe birou, un laptop deschis. Pe panoul din spate se vedeau rânduri de monitoare, fiecare deschis pe câte un blog.
– Aveți de gând să stați acolo? – îi întrebă Vania. Poate mai intră careva… Haideți, că închid. – îi îndemnă cu telecomanda. Nu apucară să pună piciorul dincolo și ușa toaletei se deschise, în cadrul ei apărând Dono. Cum nu mai era loc de-ntors, îi făcură semn disperați să intre și el, apoi ușa se închise. Aflându-se în continuare într-o stare de perplexitate, incapabil să producă vreun sunet, Dono căuta, din ochi, un loc unde să se ușureze.
– Vrei să … – îl întrebă Vania, ghicindu-i intențiile.
– Îhî – încuviință acesta, recunoscător.
– Uite, este acolo-n colț o chiuvetă. Și noi o mai folosim când e aglomerație în restaurant.
Să fiu alături de Cabral și Black Angel Costel era tot ce habar n-aveam că nici nu visez!! Și mai și spun adevăruri!!
Mulțumesssscc!!!!
J’de reverențe …îmbujorate …mărunt din gene….all inclusive! 🙂
Whooo-hooo…
Cabral nu pare aşa culant cum se zice.
Văd că nici nu bagă în seamă doamnele după ce a beneficiat de atenţiile lor graţioase…
Pe mulţi i-am învăţat treaba cu chiuveta, de aceea mă şi numesc Părintele şi Binefăcătorul lor!…
‘Reverențe’ am zis?! Ptiu, mă-tă-nii erau! 😆
Vania,
Și nu s-a plâns nimeni că n-ajunge la chiuvetă? Sau ghivetă – cum zicea Oana…
Andi,
Reverență, reverență.
Mătăniile-s la Părintele și Binefăcătorul Blogosferei. Și Pinguri, desigur. 😀
.. mama ce ras pe mine!! 😀 😀 😀 😀 cu acea ocazie am vazut si eu ca Parintele si Binefacatorul nostru … are un oficiu secret in baie!!! asa ceva am vazut doar in filmele cu FBI … numai ca el urmarea bloguri in loc de criminali!!
Noroc ca era Baiatul Ciudat cu mine si m-am abtinut de la intrebarea mea speciala, adresata celor care se ascund in baie!
„aloooo da ce facusi don’le ai cazut in veceu?? ” 😀 😀
in orice caz!!! cine nu ajunge la chiuveta…. ar face bine sa isi aduca de acasa vreo 5 caramizi!!! sa ia in innaltime ca de nu e nevoit sa faca ceva de genu’ ” jet cu bolta” de la distanta!! 😀
Blacky,
Mă bucur că te-ai distrat. Să vezi ce agent face Vania din tine. Și din Băiatul Ciudat, dac-o vrea.
V-a ales pe cei mai dornici de risc. 🙂
Ei, „jet cu boltă”! Astea merg până pe la 45…
Blacky,
Urmărea bloguri pe naiba. Asta-i pentru cei nou veniți, interfața. Are el alte îndeletniciri absconse. :))
Mulțumesc Gabriela, adevărul este că lucrez, lucrez…da de vin cu ceva nou, dar și vandabil. Strădanie și talent (nu m-apucă pe mine modestiile tocmai acum!) ar fi. Și Pinacoteca… Fain articol! Trebuie să-mi fac timp să scriu, am picat taman 34 de poziții de ieri încoace, nu prea îmi explic chestia asta dar am impresia că e din cauza celor care urcă fără să scrie nimic. Și-atunco ce mai contează!! Zi minunată!
Chiar! Că după 45 am cam început să mă murdăresc pe pantofi…
Mirela,
Cum să nu conteze? Și-or fi schimbat sistemul de punctare. Pe mine nu mă doare chiar așa de tare Zelistul, e mai mult o distracție.
Lucrează, lucrează, lucrează. 🙂
Noi cumpărăm.
Sunt foarte frumoase.
Ete postul în toi şi Cabral moare fumând.
Keltoi,
Nu cred.
Frumos episod;delicat si subtil psihologic, prin nazuintele discrete ale oamenilor de a nu trece neobservati.Totusi,Hobittu, prin intrebarea lui, vizavi de Madi, nestiind ca atinge un punct sensibil, m-a involburat.M-au destins insa 2 momente:nevoia lui Andi, de amuzament de habitat; eu ma inseninez, gandindu-ma la frumosul din om. Apoi, poanta cu :Alio”:excelenta; m-am resimtit la Moscova. A urmat insa nostalgia, dupa farmecul.., de altadata al multor tandre „alio”. Multumesc, Gabriela, pt clipele de destindere oferite.
Pingback: Legenda balaurului fără adjective…(1) « Dispecer Blogosferă
imi place povestea ;)) … sa mai faci 😀
apai … de nu mere nici cu bolta… legi un furtun la brau ,in loc de curea…. si faci cu furtunul!!! 🙂 🙂
World of Solitaire,
Am căutat să „prind” personajele cât mai aproape de esența lor.
Pe dumneavoastră am năzuit să vă amuz. 🙂
Pe hobbitu, să-l contra-ping-uiesc – e un șir de reverențe amabile cu care ne trecem vremea. Din pricina lui Vania, am devenit cu toții obsedați de Zelist.
Madi e una dintre cele mai sensibile bloggerițe – și mai profunde. Există oameni de care te sfiești să te apropii, fără să știi de ce.
Black Angel,
În timp ce faci cu furtunul, îți picură pe pantaloni. Prilej să se distreze cei pe care-i întâlnești – ei neștiind că-i apă.
De la o vreme, toate-s mai anevoie… O să vezi și tu. Când știi să iubești cu adevărat o femeie, când te interesează mai mult bucuria și fericirea ei decât a ta, nu mai ai mijloace. 😀
Ești avertizat.
Băiatul Ciudat,
Păi e un foileton. De-abia de-aici începe aventura voastră. În compania lui Vania, totul devine imprevizibil și periculos. O să vezi. 😉
„Din respect pentru alura lui atletică și barba lui tușinată meticulos”
Cred ca trebuie sa iau DEX-ul ca sa vad ce inseamna exact „tusinat” :).
De unde scoti cuvintele astea?
Pingback: Pasiuni declarate « Andi Bob
Mulţumesc pentru suavul portret… Admit că desenul psihologic e întregit de nuanţa fină pe care aţi surprins-o, „barba lui tușinată meticulos”. „Alura… de intelectual adevărat” e cu siguranţă a altcuiva, simt şi eu că mă agasează de peste umăr o prezenţă umbroasă, oarecum melancolică, de fapt are un aer mereu nemulţumit. Nu am învăţat încă să o suport!
-X –
„tușinat” – e tăiat cu atenție la aceiași dimensiune cu o forfecuță mică, argintie – pe care-o avea și tatăl meu și ce bătaie luam când i-o furam ca să decupăm hârtii! De-aia l-am ținut minte! 😀
Nu știu de unde le scot. Îmi vin, pur și simplu. Cuvintele se-nșiră cuminți venind din sfera noetică ce ne-nconjoară și la care suntem conectați când creăm. (sau creem – habar n-am cum e corect) 😀
Dumitru Agachi,
Sper că nu te deranjează compania. Nici descrierea. Dacă-i așa, pot face mici retușuri.
O barbă îngrijită cumsecade arată întotdeauna un bărbat atent la detalii, filozof, rafinat, amabil chiar și cu neciopliții. 😀
Nu, în nici un caz… E o atmosferă veselă, în care teribil mă amuz monşer! După ce naratorul le-a propus, prin vocea personajului, iar efectul a fost doar de tăcere uşor descumpănită, personajul chiar s-a îndreptat, cu o anume discreţie care de fapt nici nu mai era necesară, spre o galerie. Voia să vadă expoziţia unor studenţi ai celebrului grafician… Ceva din atmosfera expoziţiei i-a amintit despre ceea ce-l frapase la un text apocrif, imaginat mai demult, e vorba de revelaţia Anei lui Manole: „Nu credeam să-nvăţ… vrodată / Că zidul strânge aşa de rău”…
Primiţi cu balauru’?
M-a amuzat povestea,dar, m-a si speriat….ne urmareste si cu satelitul? am vazut un film de curand, in care, iti vedeau cu satelitul si praful de pe pantofi!
Gabriela,
Ai reusit!Dar am o mica nedumerire; de fapt doua.Prima,cum mi-ai surprins, sensibilitatile? a doua, de ce acest distantier :dv.? Interesanta tusa pt Madi; si daca-mi ingadui, eu as completa cu niste linii de energie, ca in fotografia unei frunze, facuta de Kirlian.Madi este asemenea frunzei; odata invinsa sfiosenia,intregul energetic, se reface si asisti la o stare holografica.
Pentru aristocratia nazuintei tale, iti raman discret indatorat!
Pingback: Zidul (25.03.10) « Dumitru Agachi’s Weblog
Dispecerul,
Primim şi ne şi amuză :))
Teodora,
Vania e în stare de orice! Din cele văzute şi din cele nevăzute. 😉
Mâine descifrăm cu ce se ocupă el în „camera de supraveghere”.
World of Solitaire,
M-a înzestrat … Cine m-a înzestrat cu un „auz” foarte bun al sufletelor. Şi cu o bună intuiţie.
N-am făcut decât să îmi încordez puţin simţurile – altele decât cele convenţionale.
Într-adevăr, Madi este „locuitorul” unei Crengi de Aur – de aceea nici n-o prea sâcîi cu fanteziile mele, uneori deşucheate (intenţionat) pentru că aşa e viaţa.
Gabriela,
N-am sa-ti ascund, ca vorbelor tale, le percep o anume caldura, desi concomitent, mi se plimba prin imaginatie, un titlu:”UN cuib de nobili”. Intelegi ce valmasag de senzatii este in mine, ascultandu-te/citindu-te? Sa fii vreo Printesa a cuvantului?
Cat despre Madi, la nivelul meu, relativ virtual de comunicare as afirma, ca este o Pasare de Aur, de o factura cu totul Speciala.
Si, inca ceva:” fantezii uneori desucheate”, suna de-adreptul viu!
Pingback: Mirozna văduvei vopsite – 22 « Ioan Usca
Mama, mama, da ce ocupat era Vania cu monitorizarea blogurilor. 😆
Pingback: Actiune de ecologizare organizata de tinerii liberali braileni « Adevarul e dincolo de noi
Mie nu mi s-a părut că am experimentat aşa multe cockteiluri!! Erau cam la fel toate, doar culoarea diferea!
Pingback: Gânduri şi călătorii II - Cel care striga in pustie
World of Solitaire,
E mult spus o Prințesă a Cuvântului.
Nu cred că am reușit să statuez vreun adevăr. Sunt broderii și piruete (nu mă refer, desigur, la ce scriu pe blog) cu ajutorul acestui meșteșug.
Când ți se dă meșteșugul, din păcate nu primești și un set complet de norme de utilizare. Poți descoperi în timp că meșteșugul tău rănește, întristează sau chiar distruge.
Mă flatează ideea ta că aș putea năzui spre un asemenea statut. Sunt doar un truditor, atât. Și caut, un „pătrat perfect” în lumea cuvintelor.
Dacă mi-a plăcut foarte mult ceva din Mitologie, mi-a plăcut zeul Pann. Așa strâmbat de natură cum era, făcea pietrele să plângă și pomii să dănțuiască. Cine n-ar vrea o așa putere? Numai că puterea ți se dă când ești în stare să nu faci niciun rău… Și mai avem mult până acolo. 🙂
Sebra,
De la al zecelea, într-adevăr, așa simți, să diferă doar culoarea… 😀
Răzvanrc,
Ei, ocupat cu monitorizarea! Se uită după ping-uri. 😀
Pingback: Cand a murit prezumtia de nevinovatie? « Hai ca se poate!
Gabriela Savitsky,
Mabucur, sa fie prea mult. Se confirma adevarul, ca modestia isi are masura propriei valori! Eu nu am cautat decat sursa unor delicate emotii, pe care, sa recunoastem, tu mi le-ai oferit din plin. Sa fii harazita in continuare, daruirii unor astfel de oscilatii(Alpha),intru fericirea mea si a musafirilor tai! Asa este, raul impiedica exprimarea frumosului din om!
O zi deosebita,pe masura Harului!
World of Solitaire,
Să știi că – așa-zicându-i – modestia mea nu e „jucată”. Cred că sunt prea puțin înzestrată pentru ce-aș fi avut de făcut. Ar fi trebuit să fi scris până acum cărțile. Am dat vina pe viață – și, într-o măsură, am avut dreptate – că m-a împiedicat.
Când am dibuit că ăsta e rostul meu pe lumea aceasta (dar cine pote fi sigur?), în adolescență, fascinată de cărțile citite mi-am zis și mi-am hotărât că trebuie să trăiesc TOTUL. Altfel, cum să fii convingător și cum să știi ce scrii?
Aceasta a fost o imprudență din parte mea. Mare. Pentru că viața s-a dovedit a fi foarte departe de literatură – sau de viața din literatură. Oamenii au dovedit laturi nebănuite ale ticăloșiei lor. Și asta m-a întristat, m-a împovărat și m-a ponosit. Așa că prospețimea de la capătul de-nceput a viselor mele s-a tocit. Acum caut să mă vindec de eventualele sentimente negative și să iau distanță față de orice emoție negativă.
Îți mulțumesc pentru cuvinte. Nu știu dacă reușescă să induc starea alfa și nu știu cum se face lucrul acesta dar merg pe acest drum.
Gabriela Savitsky, N-as vrea sa te importunez cu probleme care-mi fac o deosebita placere. Asa ca, succint, despre starea alfa; este o vibratie specifica a creierului multor artisti, emisa in timp ce isi exprima talentele. Dupa mine, nu este exclus, ca farmecul scrisului tau, sa fie tocmai un asemenea aspect! Fantezie alfa, desigur!
Pingback: Mirozna văduvei vopsite – 23 « Ioan Usca
Pingback: Nopţi fără hotar (12) « Noaptea Iguanei
Pingback: S?raci au fost, celebri ?i cu bani sunt azi. Unii prin metoda Dinu P?turic?.
Pingback: Noaptea Iguanei » Nopţi fără hotar (11)
Pingback: Noaptea Iguanei » În spatele sufletelor închise