Etichete
Un articol emotionant scris de Mile pe blogul sau in octombrie 2007 …
DEMISIE OFICIALA
Subsemnatul, Mile Carpenisan, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intins la umbra unui copac,cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului „Speranta”, navigand cu „Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de anatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: „Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.
Eu vreau sa cresc MIC!
8 octombrie 2007
Pentru cei ce nu au aflat inca cine sunt…
Mile Cărpenişan
Data si locul nasterii: 23 August 1975 – Timisoara
Pingback: NEAM DE PIATRĂ «
De nu am fi împinşi în acţiunile noastre zilnice de c.biologie,am putea fiecare să fim şi să facem exact ceea ce vrem.Polîtica trebuie însă să ne orienteze către folosirea corectă utilitară d.p.d.v. moral echilbrat a creierelor pt.managementul matur al fiecăruia n.trup.Mâ simt precum o femeie în permanentă confruntare cu amintirea că,pe cănd era copil neştiutor,am fost vândută pt.un televizor omului fâră de chip..deşi eu l-am iubit şi încă îl iubesc pe un Vladimir Dimov care este întotdeauna lângă mine cân
când şi cum exact îl vreau ca înger şi demon într-una singură-eu. Vă mulţumesc nespus.
Asemenea gand, cat traia, parea doar frumos,
de cand a murit, a devenit dureros
de frumos…
Da, un OM, un Om de Zăpadă în a cărei apă se vor tot juca oameni, copii…
Îţi mulţumesc frumos pentru postarea ce-nseamnă mult pentru sufletu-mi… şti tu cum, ca al cui…
N-am spus nimănui şi-am intrat la tine dintr-o pornire inexplicabilă… mi-am amintit că fredonam în una din nopţile de povastă cu Mile :
* reînfloreşte lemnul porţii, pe unde treci, pe unde vii, în faţa dragostei şi-a morţii, noi toţi, redevenim copii… *
Hvala lepo!
Dumnezeu să-l hodinească-n pace pe Mile al nostru !
Sibilla
Să-l adune Domnul între Îngerii Lui.
Am primit această scrisoare pe e-mail, de la un prieten. Și am considerat că e bine să știm ce-a gândit Mile în ultimi ani…
Ai grijă de tine.
Pingback: Încoronarea presei virtuale « Andi Bob