Foto: Alice Drogoreanu
Autorul textului: Ilie Chelariu
Era un banc despre câte circumvoluţiuni are miliţianul, cu răspunsul că una, aia făcută de şapcă pe frunte. Făcea parte din arsenalul rezistenţei, dar nu bănuiam că poate exista aşa ceva… Deunăzi, apăru pe sticla unui post teve turco-dâmboviţean unul din regii maro ai acestei ţări. Respectivul, care arăta de ziceai că e Ziua naţională a cartierului Ferentari (că tot sunt ăia stat în stat), a creat o nouă specie de primat: rocalarul. King Louie ăla al manelelor, desprins parcă din Cartea Junglei, declama că vrea să lanseze maneaua-rock. Intrând el cu găozarul de serviciu în discuţie, până la urmă a dat pe goarnă ce-l rodea: că, cică, toţi îl iubesc, numai rock-erii îl urăsc!” Nu cred că băieţii ăia care-s cu rock-ul îl urăsc pe cântăreţul atât de iubit de europarlamentara buzată. În fapt, doar îl dispreţuiesc. De ce? Ascultaţi-i agramatismele şi stupizeniile, iar apoi audiaţi, de exemplu, „Imagine”, a lui John Lennon! Cam asta este şi distanţa dintre noi şi restul Europei… România actuală produce guţomani pe bandă rulantă. Lipsa de educaţie, de lectură şi de aspiraţii superioare a dus la formarea unei generaţii minate de o majoritate agramată, cu idealuri asemănătoare cu ale necuvântătoarelor: un fân mai bun, un grajd mai mare, o căruţă mai arătoasă… Acesta este rezultatul a 25-30 de ani de dirijare catastrofală a educaţiei. De la directivele lui Ceauşescu, care asmuţea directorii şi inspectorii să se ia de dascălii care lăsau corigenţi şi repetenţi, la fabrica de diplome a spiruhareţilor sau reformele astea în rafale, distanţa e cam la fel de mare ca cea dintre o furnică şi un furnic, ştiţi dumneavoastră când… Rezultatele sunt pe măsură: elita naţională colcăie de manelezi cu diplome de la universitatea din fundu’ grădinii, iar copii lor, chiar dacă freacă menta pe la înalte şcoli române sau străine, tot nişte ciumeţi au rămas: asta se vede după cum se îmbracă (ca nişte papiţoi), cum se poartă (ca nişte parveniţi aroganţi) şi ce maşini îşi iau (de neam prost, cât mai mari şi scumpe). Iar dorinţa lor de a fi ministru, parlamentar sau europarlamentar cât mai repede confirmă că nici următoarea generaţie, cea care succede tâlharilor şi criminalilor economici actuali, nu va fi mai brează. Mai pe de-a dreptul spus, ţara asta cu capitala turcizată de generaţii are şanse minime să se întoarcă cu faţa spre Europa, căreia îi arată acum doar popoul mare şi gras, dar şi vreo câteva zeci de mii de mailaţi. Micul Paris s-a construit după 1918 cu banii ardelenilor, dar acei bani nu au putut schimba oamenii, aşa că a rămas tot Micul Stambul. Ba mai mult, după 1989, prin dictatură politică şi catodică, au pervertit toată ţara. Întreaga Românie a ajuns un Fanar uriaş. Se simte pe toate palierele structurii social-administrative: parveniţii subculturali, şpaga, tupeul, agresivitatea primară şi manelele au năpădit şi cea mai neînsemnată localitate, chiar şi zonele în care spiritul german biruise… Rock-ul anilor ’70 a oprit un război, cel din Vietnam, rocalarii, în schimb, au pornit altul, pe străzile României. Acestea au fost ocupate o mare de şmanglitori, proxeneţi, ţepari şi beşicaţi din te miri ce, modificaţi genetic de anii aceştia în care structurile statului de drept au dormit prin boscheţi, ca să poată să ciuguli şmecherii miliardele din moştenirea Ceauşescu, cea pentru care poporul acesta tembelizat cu televizorul a suferit foame şi frig. Prin ’93, la o ceartă cu unu’ Hassan, comerciant arab din celebra Fâşie Gaza din Timişoara, un amic de-al meu i-a explicat că are dreptul să-i ceară bon, la care ăla i-a replicat scurt: „Voi, românii, mai aveţi doar dreptul să treceţi pe verde, atât!” După cinşpe ani, dreptul ăsta ne-a rămas, dar numai dacă te mişti repede pe zebră…
