Autor: Sebi
Publicat la: 20.04.2010
Citit de: 191 ori
Conţine: 1022 cuvinte

Motto:
„Dumnezeu i-a dat omului puterea de a fi creator, asemeni Lui,
iar omul, desăvârşindu-şi puterea, a început să creeze Demoni.”

Dumnezeu, spun Cărţile Sfinte, şi-a desăvârşit creaţia prin om, punând în el tot ceea ce avea mai bun, făcându-l după „chipul şi asemănarea Lui”. Astfel, omul, minune, mândrie şi apogeu al marii creaţii, a primit binecuvântarea de a-şi exercita nemăsurata putere întru lauda şi bucurarea Creatorului.

Dumnezeu a dat omului Cerul şi l-a întrebat: „Ce ai putea face cu Cerul?”, iar omul îi mulţumi lui Dumnezeu pentru dar şi decoră Cerul cu stele.

Dumnezeu a dat omului Pământul şi l-a întrebat: „Cum ai vrea să arate Casa Ta?”, iar omul îi mulţumi lui Dumnezeu pentru minunata sa casă şi împodobi Pământul cu păduri, câmpii şi animale, după pofta inimii sale.

Dumnezeu a dat omului îngeri pentru a-l sluji şi pentru a-i fi aproape şi a-l povăţuit: „Când ai nevoie de o mână de ajutor cheamă unul dintre slujitorii mei şi el te va sprijini la greu!”, dar omul, neputând înţelege deplina şi nemărginita bunătate a Creatorului, şi-a încercat măiestria mai departe, creând Demoni, pentru a avea de ce se teme.

Dumnezeu ne-a creat fraţi spunându-ne: „Să vă iubiţi între voi şi să vă ajutaţi unul cu altul!” Nesocotind povaţa Domnului, Omul a creat diviziuni sociale pentru a putea experimenta ura, a creat războiul, pentru a putea înţelege pacea şi pentru a experimenta distrugerea, pe care nu o putea învăţa de la Dumnezeu. Tot omul este cel care a creat asuprirea, pentru a putea găsi rostul libertăţii şi suferinţa pentru a găsi rostul alinării dar, din păcate, s-a obişnuit aşa şi lucrurile au stagnat aici.

Îndepărtându-se tot mai mult de calea ce dreaptă a Conştiinţei Divine, omului i-a intrat în obişnuinţă să-şi blameze Creatorul pentru tot ceea ce i se întâmplă aşa cum nu ar dori el să i se întâmple, uitând însă a-I mulţumi atunci când lucrurile capătă aspectul dorit. Omul însă îşi uită mereu rolul de creator cu care a fost investit, astfel, pasând responsabilitatea acţiunilor rele în dreptul celui ce învaţă la bine.

De fapt, deoarece Dumnezeu nu ştie să facă decât lucruri bune, înseamnă că însuşi Dumnezeu învaţă prin noi oamenii, măruntele sale ajutoare într-ale creaţiei, ceea ce înseamnă răul, adică acea parte a creaţiei pe care El nu a putut, nu a reuşit sau nu a dorit, a o defini.

Povestea noastră începe, dacă m-aş putea exprima aşa, cândva demult, în negura timpurilor, când un mag a avut o revelaţie privind un alt aspect neexplorat al existenţei, definit la modul general, abstract, prin termenul de „rău”. Meditând asupra acestei revelaţii, magul începe încet-încet să conştientizeze câte ceva despre noul termen şi îşi doreşte să experimenteze implicaţiile acestui nou concept, astfel că, la un moment dat, crează o formă gând, primordială şi firavă, bazată pe primele emanaţii de energie negativă.

La început larvă astrală, sau elementar necopt, această entitate bâjbâia întinderile astrale în aşteptarea ordinelor de la stăpânul său creator. Povestindu-şi păţania printre cunoscuţi, magul atrage din ce în ce mai mulţi oameni cărora li se pare o experienţă interesantă, nouă şi plină de necunoscut, dorind să experimenteze şi ei la rândul lor noile trăiri. Astfel au început ei înşişi, la rândul lor să alimenteze această formă gând, dezvoltând-o, maturizând-o şi transformând-o într-un elementar evoluat, cu personalitate, putere şi capacitate cognitivă.

Denumit „Lucifer” sau aducătorul de lumină (din latină: lux, lucis, „lumină” şi ferre, „a aduce”), a fost într-adevăr cel care a ridicat norii incertitudinilor şi ai necunoaşterii într-un domeniu cu totul necunoscut omului îndepărtatelor secole, domeniul denumit cu titlu general: „RĂU”. Lucifer a fost îngerul întunecat „creat” de către oameni pentru a putea înţelege partea întunecată a lucrurilor, parte pe care Dumnezeu nu a ştiut să ne înveţe a o desluşi.

Deoarece odată cu trecerea timpului experimentarea noilor trăiri în domeniul vibraţiilor joase şi foarte joase crează energii negative din ce în ce mai „subtile” şi mai „rafinate”, iar nivelul de dezvoltare al noii fiinţe evoluate atinge cote din ce în ce mai ridicate, acesta începe a se simţi singură şi cere creatorului său şi întreţinătorilor săi, sau impune acolo unde consideră că este cazul, crearea unor fraţi, asemeni lui, împreună cu care să stăpânească lumea negativă a tenebrelor.

Astfel, încet-încet, cohorte de demoni iau naştere din neant şi sunt trimişi către toate colţurile lumii pentru a instaura o nouă ordine, în care legea este „fă-l să facă rău, sau altfel, fără energiile lui negative, te vei dezagrega”.
în acest fel, ritualurile sataniste au rolul de a menţine puternice şi pline de viaţă aceste „minunate” creaţii ale Micului Dumnezeu, omul.

Chiar şi oamenii de rând sunt angrenaţi în acest imens şi laborios mecanism de perpetuare al diavolilor. V-aţi gândit vreodată că la fiecare înjurătură hrăniţi câte unul? V-aţi gândit de ce când sunteţi nervoşi şi supăraţi trebuie să erupeţi violent în speranţa de a vă calma dar mai rău accentuaţi acea stare de nervozitate? şi exemplele pot continua. De multe ori spunem că expresia „l-a pus Dracu’ ” este o simplă expresie şi nimic mai mult. Chiar credeţi?

Diavolii fără susţinerea oamenilor s-ar disipa în neant, în abisurile sferei astrale, disociindu-se în elementele din care sunt constituiţi. Nehrăniţi şi uitaţi în ignoranţă nu pot supravieţui Bunătăţii Divine.

Poate că, privit din punctul de vedere al ignorantului mult prea religios, a vorbi despre Lucifer este o blasfemie, sau un lucru de neîngăduit. Nu! Stăpânul absolut al Creaţiei, Dumnezeu, în marea şi nemărginita Sa înţelepciune, ne-a dăruit nepreţuita putere a creaţiei tocmai pentru a ne putea desăvârşi spiritual.

Cum am putea înţelege şi aprecia adevărata valoare a luminii dacă nu avem nici cea mai mică idee despre ce înseamnă întunericul? Dumnezeu ne-a dat puterea de a face întuneric acolo unde El a făcut să fie lumină, tocmai pentru a putea aprecia pe deplin măreaţa Sa operă şi pentru a ne întoarce la lumină.

Cum te poţi apăra de un duşman despre care nu ştii decât din minunate fabulaţiuni pline de inconsistenţă? Cunoscându-ţi duşmanul, îi poţi afla punctele slabe. Cunoscându-i punctele slabe şti care armă ar fi cea mai potrivită şi cea mai eficientă pentru el. Stiind cu certitudine ce armă să alegi, vei fi cu siguranţă un învingător.

Adresa acestui articol este http://roaim.co.nr/?a=articles&p=374
Anunțuri