Etichete

, , ,

„Căci nu e alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor” (Miron Costin în Predoslovie la De neamul moldovenilor)

Nu am memoria citatelor, dar un adevăr bine scris sau care mi s-a părut revelator în momentul întâlnirii cu el se fixează în memorie precum stelele în întunericul nopții. Acest citat m-a izbit cu o jerbă de scântei când l-am citit pentru prima dată, buchisind De neamul moldovenilor, într-o sală de cămin numită pompos „meditator”, pe când eram la liceu în clasa a IX-a și citeam „cronicarii” pentru olimpiada la care mă-nscrisesem mai mult ca o glumă. Trebuie să vă spun că am plecat la liceu într-un alt oraș decât cel în care făcusem școala generală. Motivele „fugii de-acasă” ale unui adolescent sunt adesea puerile, dacă nu stupide. Pentru că mă credeam foarte deșteaptă – și poate că eram la vremea aceea – am vrut să-mi măsor puterile cu lumea necunoscută. Înafară de cărțile citite – și care, după părerea tatei, mă-nvățaseră numai glogozenii – nu posedam nicio cunoștință certă despre oameni și resorturile care-i mișcă. Așa încât, după o scurtă „trecere în revistă” a realității – care era un opresivă, vulgară, mediocră și cenușie – m-am reîntors la cărțile mele. Nu cred în teoria conform căreia cărțile – în speță literatura – sunt un refugiu înafara realității. Că rasa aceasta distinctă a consumatorilor de artă (din ce în ce mai subțiată din pricini impuse de un capitalism fără reguli, sălbatec) este una inadaptată la viața cotidiană, trăind într-un univers iluzoriu și fantomatic.

Toamna trecută am asistat la un fenomen straniu. Straniu pentru modul în care sunt obișnuită să încadrez și să anticipez cotidianul. La chioșcul de ziare pe lângă care trec în fiecare dimineață, deși acesta încă nu era deschis, era coadă. Făcând parte din „breasla cărți” (Orbirea, Eliass Canetti) – implicit cam cu capul în nouri, n-am înțeles ce era cu buluceala de oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale (am concluzionat dintr-o ochire, panoramându-le încălțările, hainele și uitătura). M-am gândit că o fi apărut ceva compromițător în ziare, despre vreun „cap” local. Ipoteza a căzut după vreo 10 pași; în asemenea cazuri, o slugă a acestui „cap local” încolțit de „presa de la București” merge dimineața devreme la distribuitor și cumpără întreaga cantitate de ziare. Misterul cozii a rămas nedezlegat deși coada era acolo, aglutinată, cu o mie de ochi fermi și cu o mie de mâini răbdătoare, în fiecare joi dimineața.

Mai demult, când aveam un salariu cât de cât rezonabil – între timp mi l-a ciumpăvit Boc să-și plătească abonamentul la fitness – îmi făcusem obiceiul ca în fiecare lună să-mi cumpăr cărți. Sau să cumpăr cărți. Cumpăratul cărților face parte din ritualurile fericirii, încă din copilărie. Deși majoritatea amintirilor s-a estompat, și astăzi văd coperta cartonată pe care era imaginea unui copil sărman, îmbărcat pompos și speriat de propria-i stare: Prinț și cerșetor. Chiar dacă banii pentru cărți s-au retras în minunatul și inexistentul buget, reflexul de a căuta prin librării și pe la chioșcurile de ziare unde, mai nou am văzut că sunt și cărți, a rămas. Săptămâna asta, nu știu din ce impuls, am adăstat o vreme la chioșcul din colț. Ochii s-au oprit asupra unei coperți vernil din care sclipeau literele de-o șchioapă, aurii, gravate. Nu știu ce anume mi-a atras atenția mai mult: vernilul, literele mici – astfel că a fost nevoie să iau cartea în mână ca să descifrez titlul și autorul -, sau titlul și autorul. În afară de marii clasici peste care am dat în bibliotecile care m-au preluat una de la alta de la 7 la 26 de ani, nu-mi amintesc cu certitudine miile de titluri citite. Doar dacă iau cartea și o răsfoiesc citind ici și colo câte o pagină în diagonală, pot să-mi amintesc dacă am citit-o sau nu. Despre cartea aceasta nu puteam spune dacă am citit-o, dar numele autorului mi-a sunat cunoscut. Ezitând preț de câteva secunde cu gândul frustrant că trebuie să aleg între carte și pachetul de țigări, am achitat-o, i-am sfâșiat nailonul ce o învelea și am căutat să o răsfir și să o miros, cum fac de când mă știu cu cărțile noi. N-am reușit pentru că la tipografie, cineva scăpase tubul cu clei pe muchia cărții, astfel că acestea erau lipite. A trebuit să am răbdare până am ajuns acasă și să desfac filă cu filă cu banalul cuțit de bucătărie. Gândul mi-a zburat la felul în care erau legate cărțile demult, în zorii tiparului. Astfel fiecare cititor avea în biroul de mahon sau de cireș un cuțit de papetărie din argint, pentru această operațiune, a tăiatului filelor care erau prinse câte două sau câte 4. Mi s-a întâmplat să găsesc în bibiloteci asemenea cărți „netăiate” și nu vă puteți imagina bucuria exploratorului – fericirea de a fi primul care citește acea carte.

Am citit primul roman din carte dintr-o răsuflare. După primele 20 de pagini mi-am dat seama că n-o citisem niciodată, dar că citisem cronici și rezumate ale ei. Încă nu știu ce mi s-a părut mai atrăgător: stilul cronicăresc și cinematografic al autorului sau povestea. Cred că m-a captivat profunda cunoaștere a naturii umane, descrierea aidoma a recțiilor indivizilor umani. Modul implicat al autorului și în același timp, un soi de detașare aristocratică a celui aflat în fața unui tablou vivant ale cărui mișcări le consemnează cu o anumită maliție. Cartea (prima parte) se numește Omul invizibil. Autorul este Herbert George Wells. Citind, nu m-am putut abține să nu fac comparații între felul în care le scrie și felul în care eu încerc să scriu. Proză. Între noi, stă un secol – poate cle mai inovator din întreaga noastră evoluție de care știm. Am căutat fotografii ale autorului, pe Google, desigur. Are un zâmbet bonom, lipsit de răutate și niște ochi atoatevăzători. Există vreo legătură între fizionomia unui scriitor și modul în care le scrie?

Am aflat, între timp, secretul cozii de la chioșcul de ziare. Era coadă la cărți. La cărțile din Colecția Adevărul. În România, în anul de grație 2010!

Ritualurile zilnice de lectură: Geanina Lisandru – Înfometat; Cristian Lisandru – Piciorul lui Tase; Mirela Pete – Vitralii vegetale pe roșu de catifea, Razvan RC – Pasi prin istorie III. Bătălia de la Gaugamela; Atitudini – Mark Gitenstein: Această țară ăși pierde viitorul; Simion Cristian – Bancul de joi; Elisa – Mă apropii de cinci sute de mii; Orfiv – Louis Aragon(1897 – 1982) – Serbări galante; Dispecerul – Cel mai iubit dintre bloggeri; Andi Bob – Sirena diplomatică; Natașa Uska – Bucurie, Român frustrat – Atenție se lucrează; Ioan Usca – Întâmplare simplă; Caius – Ultimul Mitropolit 17; Ioan Sorin Usca Teologie – Comentarii la Facerea 12; G1b2i3 – Dacă puteți șivreți să ajutați.

Anunțuri