Etichete

, , , , , ,

Foto: Alice Drogoreanu

În faptul dimineții, sub umbrelele ponosite, decolorate pe alocuri și cu tija metalică mâncată de rugină, doi bătrânei curăței dar ponosiți, cu hainele la fel ca umbrelele, s-au oprit în locul în care stau de obicei „contrabandiștii”. Unul dintre ei, cu un cap rotund și chipul emaciat de romurile ieftine îngurgitate de-a lungul vieții, se scotocește în fundul buzunarelor, scoate o țigare scuturată și ciuciulită, o privește gânditor apoi, punând-o la colțul gurii se întoarce spre celălalt.

– ‘Neața. N-ai un foc, cumva?

Acesta, un bătrânel cu părul alb, astenic și ceva mai în etate, îl privește condescendent și, scotocindu-se alene în buzunarele gecii de doc, scoate o brichetă și i-o întinde.

– După ce-și aprinde țigarea și trage un fum lung, îndrăznețul tușește dregându-și glasul dogit:

– Ai auzit că ne taie ăștia?

După câteva momente de meditație în care se gândi dacă să-l pună la punct pe tupeist sau să-i răspundă, bătrânelul răspunse într-o doară:

– Cine?

– Bășinescu.

– Poate de Crăciun… – replică interlocutorul. Numa că … tre să ne fiarbă mult, că-i carnea ațoasă – rânji el ceva mai colocvial arătând câțiva incisivi îngălbeniți. Nu mai ai o țigare?

– Asta a fost ultima. Vrei un fum? – îi întinse rotofeiul capătul de chiștoc.

Bătrânelul ezită între pofta ce-i ardea coșul pieptului și scârba de filtrul îmbăloșat; sila învinse.

– Nu, nu vreau, mulțam. Auzi, dar unde-or fi ăștia?

– E boieri. S-a boierit! Cum să iasă pe ploaie? Știe că nu loăm de la măgăzin. Îi așteptăm aci. Știi c-a zis Bășescu să nu mai fumăm de la cotrabandă? Și să nu mai bem de la contrabandă. – asta își zise ca pentru el.

– Păi da. Că el și le ia țigările din salariu! Acu ar trebui să fumeze și el cu douășcinci la sută mai puțin. El își scade salariul cu douășcinci la sută? Că e tot bugetar!

– Noi, numa cu cinșpe mai puțin – rânji rotofeiul ivind o gură edentată. Că ne taie cinșpe la sută.

– Auzi, dacă din nimic tai cinșpe la sută cât rămâne? – râse, jovial, bătrânelul cel cărunt.

– Da ce? N-ai penzie? Și cine te ține?  Te ține copiii? – îl privi, uimit, evaluându-l din cap până-n tălpi, rotofeiul.

– Ziceam de ce-o să ne taie ăștia.

– Aha. Adică …? …

– Îhî. Tot atâta o să și-o taie și lor. Se duc la ăla, Ciontu.

– Ciomu.

– Așa, cum zici. Și adunăm tot ce se taie de la toți și facem buget – completă, doct, bătrânelul.

– Și bugetul ăsta, nou, din tăieturi,  îl împarte iar la miniștrii, așa-i?

– Da. O parte mai mare că are două ministere, i-o dă lu Nuți.

– Lasă că lu Nuți îi dă el…

– Ce să-i mai dea cu 25 la sută mai puțin? Fugi de-aci! Nu știi povestea aia?

– Care poveste?

– Stai să ți-o zic. Dă-mi și mie totuși un fum. Trase două fumuri din chiștocul umed ca mirosea deja a plastic ars și, răcorit,  continuă. Cică un pescar prinde peștișorul de aur. Peștișoru-i zice că e peștișorul de aur și că să-i dea drumul că-i îndeplinește trei dorințe. Ăsta, pescarul, îl pune în hârdăul cu apă și dă fuga la nevastă-sa, fără de care nu făcea un pas.

– Asta așa-i! – întări, înciudat, rotofeiul, scotocindu-se în adâncul buzunarelor și gândindu-se la nevastă-sa cea cicălitoare și-a dracului care-avea tot timpul dreptate.

– Nevastă! Nevastă! Uite, am prins peștișorul de aur! Și zice că-mi îndeplinește trei dorințe! Hai să ne socotim ce dorințe să ne îndeplinească. Nevastă-sa, cu gândul la fericirea ei, îi zise: ”Uite, măi bărbate, am trăit bine și ne-am înțeles în toate privințele, n-am a-ți aduce vreun reproș. Dar parcă scula ta se micșorează de-o vreme și nu mai e cum era odată. Cere să-ți facă o sculă temeinică și zdravănă. Pescarul, care n-avea multă minte și vrând să-i facă nevestei pe plac, îi ceru peștișorului să-i facă o sculă cum n-a avut nimeni, cam cum îi ceruse nevasta.  Nici nu apucă bine să rostească dorința și nădragii săriră de pe el cât colo. Îl locul sculei lui obișnuite, îi crescuse o mătărângă ce nici nu putea fi purtată de mare ce era. Nevastă-sa, văzând acestea, se îngrozi. ”Om nebun, și netrebnic! Uite ce-ai făcut! Eu ce să fac cu asta, că nu-s elefantă?! Zi-i să te scape de tulumba asta, altfel, zile nu mai ai cu mine!” Pescarul, speriat și el de ce neom devenise, îi ceru peștișorului celui de aur să-l scape de necuviința cea prea de tot. Și, într-o clipită, pescarul se trezi neted ca o fetișoară între picioare. Se uită nedumerit, nici scula lui de și-o știa n-o mai avea, și aceea mare peste măsură dispăruse. Nevastă-sa, văzând acestea, se puse pe plâns și tânguit. ”Acuma, ce-o să mă fac cu tine? O să trăim ca schimnicii și eu nicio bucurie n-o să mai am de la tine! … Să te duci de la casa mea, așa eunuc și scopit eu n-am trebuință de tine! … Cere-i să-ți facă la loc ce-ai avut, măcar așa cum era!…” – se miorlăi muierea cu totul nefericită. Pescarul se execută și-i ceru peștișorului să-i facă înapoi scula lui ce pe care și-o știa de când era. Peștișorul îi îndeplini această ultimă dorință și, conform înțelegerii, îi ceru să-l arunce în râu unde dispăru nevăzut.

– Ha, ha, ha! – izbucni rotofeiul în hohote. S-a ales cu ce-a avut dintâi! Ce muiere necugetată! – se veseli el, gândindu-se să-i spună și nevestei pilda când o ajunge acasă, că mereu îl bombănea că nu mai e bun de nimic.

– Așa și cu ăștia. Or să taie, o să facă lumea vânzol, or să pună la loc. Uite c-au apărut ăștia cu țigările. Salut! – mai  zise vesel bătrânelul și se îndreptă, voios, spre cei doi negricioși care vindeau țigări după care, își văzu de drumul lui.

Dăm 25% spamuri: Ioan Usca, Dispecerița, Natasha, Noaptebunăcopii, Cristian Lisandru, Elisa, World of Solitaire, Dumitru Agachi, Link-Ping, Dan Pătrașcu, Andi Bob, Dispecerul, Consiliulnaționalalblogosferei, Gabriela Elena, Cristian Dima, Mircea Rusnac, Ioan Usca Teologie, G1b2i3, Caius ,  Orfiv, Mihaela Man.