Etichete
La nouveauté mi-a sunat întotdeauna precum un ambalaj de cadou. Ca o mireasmă de cireşi înfloriţi ce-ţi întră brusc prin geamuri deşi afară-i toamnă. La nouveauté este că Zelistul e-o afacere ca-ntre măgari. Conform proverbului străbun, magariu pre magariu scarchină. Nu m-au interesat niciodată clasamentele, pentru simplul motiv că n-am nicio chemare să mă măsor cu cineva. Asemenea curiozităţi au pierit demult. Deşi mai mulţi prieteni mi-au spus că e o aiureală între amici, că în faţă sunt aşezaţi nişte iepuri tăvăliţi prin untură (care s-a transformat, nu ştiu cum, în căcat) după care alergăm bezmetici noi, deştepţii, am lăsat o vreme codul şi m-am amuzat de creşterea unora care nu scriu nimic şi descreşterea celor care chiar se pricep să mânuiască limba română şi sunt capabili să scrie un text cu conţinut. Ies din discuţie. Pentru mine, orice clasament al blogurilor – altul decât cel bazat pe trafic – este un nonsens.
Să-i lăsăm deci pe zelişti să se scarchine unul pe altul pe burtă şi să ne vedem de scrisul nostru. V-as sugera dacă nu aş crede că vă cer prea mult să le scoateţi bannerul, să le scadă şi lor cota. 😀
În rest, vorba lu băsescu: „Afară plouă!”
Am scos bannerul derbedeilor şi mi-am notat numărul de telefon, în caz că mă plictisesc noaptea…
Eu l-am scos mai demult. Aş putea spune că de data aceasta am avut inspiraţie.
Bună dimineaţa, Gabriela! Tocmai te vizitasem şi mă întrebam unde eşti. 🙂
Acum am înţeles, căutai noutăţi. 🙂
Cât priveşte fanul, e ca prost saracu’, s-avem pardon! Nici măcar nu şi-a ascuns numărul.
Pe mine m-a sunat una într-o noapte, pe nr. meu de mobil şi mi-a spus că vrea să vb. cu soţul meu. În fine, am întrebat cine îl caută, mai mult din amuzament, să văd cât o doare pe duduie şi-mi spune că este o d-ră de la soţul meu de la serviciu. Îi spun să se mai gîndească, pt. că, la serviciul soţului meu, nu prea-s donşoare.
„Dar de unde ştiti d-voastră?”, mă-ntreabă duduia, contrariată.
Mă apucă râsul şi-i închid. Biata primată!
Fie vb. între noi, eu şi soţul meu lucrăm în acelaşi loc. Evident, a sunat din nou. Şi a răspuns soţul meu – a cam înlemnit păpuşa!
O sa ne notam toti numarul de telefon pentru a-i face ziua usoara. Se pare ca se cam plictiseste…
Zi plina de frumos!
Mai ales noaptea se plictiseşte. M-a sunat şi astăzi. A zis că se duce la Băsescu să-l roage să mă pună la punct.
Geanina cred că a înţeles apropoul…
Spune cine-i Ascanio!
Vania,
Fată deşteaptă. 🙂
Aveam de gând să postez ceva din Bacovia, cu o lacustră, acolo.
Ploaia – fiind o fiinţă de Foc – mă deprimă şi mă irită.
Aseară, începând de pe la 10,30, au început să curgă telefoanele de pe numărul ăsta – nu ştiu al cui e. Răspund, am auzit doar o respiraţie şi un soi de muzică. Închid. Insistă. Închid. Revine. Pe la 1,30 (noaptea) sună iar. Sun. Deschide. Nimic. Or fi stafii, mă gândesc. Securitatea lucra oricum mai subtil şi mai eficient. Nişte bieţi amatori. Asta cu securitatea e-n legătură cu faptul că Voinescu a crescut 300 de locuri în zelist în timp ce se comentează singur. El scrie, el comentează. Dacă şi Zelistul e prostocaliu şi telefoanele de la psihopaţi nu mai contenesc … nu putem decât să ne dorim să li se facă scrum conexiunile.
Pingback: GayFest 2010 « Un blog cu atitudine
Pingback: Testament neonorat- Marea Doamnă a cantecului românesc « Ҩ Gabriela Elena
Gabriela, ce link-uri, ce ping-uri (cel putin de la Vania nici macar unul nu mi-au luat in considerare saptamana trecuta), mie mi-a disparut un post cu totul. Abia l-am recuperat din neant… 🙂
E destul de simplu să igori ce nu te interesează.
Draga mea, eu sunt mai ignorant, cu astia de la Zelist cel putin. N-am urmarit cum mi-au sodomizat blogul sa nu ma enervez. Stiu doar ca l-au trimis si mai la vale, dar nu ma-ncearca nici macar regretul, ci, nonsalant, i-am cam trimis in doamna pula. In rest, numai de bine, eu banner de la ei nici nu mi-am pus vreodata, si nii nu o sa-mi pun, din simplul argument ca nu eu m-am introdus in lista lor…
Teo,
Că bine zici. Să-i dăm, deci, acolo unde le e locul.
Pingback: POMANA ANONIMILOR – IA CU PÂINE, MAICĂ! (2) «
Pingback: Nea Gogu din Afumati si ZeListul « Hai ca se poate!
Ceea ce nu inteleg eu este referirea la „grupul de prieteni”.
Daca ajung sa se placa din ceea ce scriu cativa bloggeri, si isi trimit commenturi, pinguri, aceasta inseamna depunctare?
Tocmai aceasta este ideea, atunci intelegi cum gandeste, esti curios ce a mai scris, te bucuri de o noutate, de o pictura, de o gluma buna…
Cum sa procedam, sa intram asa…aiurea pe alte bloguri ?
Nu ne-am facut bloguri ca sa spunem ceva interesant si tot la fel sa citim ceva interesant?
😯
Gabriela Elena:
Nu aşa, trebuie să dăm pinguri la vrăjmaşi! De te loveşte vrăjmaşul tău peste obrazul cel drept, tu dă-i înapoi două pinguri…
@ Vania:
Ideea este ca nici nu stim cine este vrajmasul?!
Nu-i destula cearta si scandalul in toate domeniile?
Trebuie acum si pe bloguri sa intre DIHONIA?
CE-I CORECT SI CE NU ESTE CU PINGUIRILE ACESTEA?
Ca nimeni nu exlica!?
A explicat Vania. Poate ne explică suplimentar. Deşi avem trafic şi ping-uri, majoritatea am scăzut în Zelist. Mă doare la salată de zelist, dar e destulă hoţie ca să mai acceptăm şi furăciunile zebbliştilor.(Zebb list e din O mie şi una de nopţi).
:))))))) aha,Vania,de asta m-ai pinguit in ultima vreme,ai? :)))))))
Gabriela,eu nu ma mai uit de ceva vreme la bannerul lor….crestea traficul scadeam in Zelist :)))))
Cine mai tine randul?Am sa-l scot si eu….
Gabriela, avem o „distractie” in plus, pe langa Zebblist (:lol:), adicatelea un numar de telefon, care stim noi cu se ocupa (propritariu, nu numarul!).
Noi sa fim sanatosi!
Recunosc, raţiunile psihopaţilor – dacă le putem numi aşa – îmi scapă.
De ce m-ar suna o fiinţă la 1 noaptea şi să tacă în receptor? Nu pot pricepe. Azi m-a întrebat cine-i Ascanio şi mi-a zis că mă pârăşte la Băsescu ca să m-aranjeze.
Drept să-ţi spun, nu găsesc niciun fir logic. De ce reacţionează o fiinţă aşa? Ce-o mână? Cu ce se ocupă pe lumea asta? Nu pot pricepe.
si eu am scos banneru….
nici eu nu stiu cine e Ascanio asta!!!…
eu cunosc doar Scania.. ca e marca de camion!… o fi vre-un camionagiu?? :)) :)) care ii face transporturi … lu nea basinescu??
Chiar asa, este voie de folosit numarul de telefon?
Dincolo de gluma, ar trebui sa te bucuri ca sunt fani. Poate ca vor crea un club! Abia atunci sa vezi ce urmeaza…
Da, club îmi mai lipseşte.
A fost o neînţelegere.
Oamenii răniţi reacţionează ciudat.
Din ce informaţii am cules, cineva cu nick-ul Ascanio ar fi înjurat-o pe un blog pe care eu nu-l am în blogroll şi nu mă mai interesează de foarte multă vreme.
Şi … i-a căşunat ca văcarului pe sat.
Are impresia că îi citeşte cineva emailurile. De parcă nu ni le-ar citi tuturora serviciile. Au şi lege; providerul de net stochează 6 luni (zice legea) ce băsnim noi pe-aici.
Malentendu-uri.
Dar de-aici şi pân la dezlănţuirea nebunească … cale lungă.
Poate explic mâine într-o postare ce şi cum.
deh, niște țărani…
Din solidaritate cu cei păgubiți de clasamentul ZeList azi nu dau ping.
Cat timp ne putem plimba liberi pe aici şi inca ne citim e bine . De fapt de asta cred că este blogul , nu o competiţie .
Pingback: Pe 19 mai suntem solidari cu Basescu si clica lui sau ne soldarizam intre noi? « Hai ca se poate!
Pingback: Pe 19 mai suntem solidari cu Basescu si clica lui sau ne solidarizam intre noi? « Hai ca se poate!
Gabriela, aia e paranoică! E convinsă că a băgat spaima în tine cu amenințări de tipul ăstora. Biata ”ființă”, păcat că nu poate fi ”persoană”, n-are cum! S-ar fi prezentat…Au un curaj în ei, ce să povestim! 😉
Mirela,
Rareori mi s-a întâmplat să etichetez oamenii repede. Eu dau o şansă şi celei mai subumane creaturi. Eu cred că în om e lumina. Câtă o fi. Chiar dacă comportamentul ei e inexplicabil – şi tocmai de aceea – azi, toată ziua, am căutat să aflu din ce pricină a ajuns la o asemenea … enormitate de comportament. Şi am aflat. Pun pe blog, trebuie să lămurim asta.
toata lumea e revoltata pe Z. care-i faza? daca da rateuri, renuntam si gata. e simplu!
sau cine stie, daca mai da erori, poate ajung si eu acolo sus ;))
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 19) « Blogul lui Teo Negură