N-am mai participat de multă vreme la o leapşă bloggeristică; unele sunt de-a dreptul stupide (cu întrebări prea personale şi unele chiar indecente) iar altele nu ne îmbogăţesc cu nimic.
Dan Pătraşcu – unul dintre bloggerii notabili pe care-i citesc cu plăcere – nu poate fi în nicio ipostază frivol. Aşa că am tratat cu seriozitate leapşa lui, sosită de prin meandrele internetului de la Tomata cu scufiţă. (Nu pun spam, am citit la comentariile unui post că detestă acest mod de a „te băga în seamă”).
Alcătuirea unui top al primelor trei personaje feminine din literatură este o provocare pentru orice cititor. Mărturisesc că mi-a fost întotdeauna mai uşor să mă identific cu personajele masculine – poate pentru că feminitatea a fost reprimată întreaga copilărie şi adolescenţă când m-am comportat mai degrabă ca un „băieţoi”, jucând fotbal, căţărându-mă în copaci, luptându-mă cu săbiile de lemn şi trăgând cu arcul. Rochia era o adevărată umilinţă iar fundele de mătase prinse la capătul coadelor împletite, poveri insuportabile.
Dan m-a pus pe gânduri cu această leapşă, pentru că alături de personajul vag masculin (cel care scrie şi care ordonează logic) vieţuieşte, de-o vreme încoace, unul feminin. Sau a vieţuit dintotdeauna dar a ieşit la lumină fără să mai resimtă feminitatea ca pe o vină, ruşine, infirmitate, odată cu maternitatea. Palid şi subţire, într-o rochie de crepdeşin de culoarea pielii de caisă, cutreieră încăperile unei case în stil baroc, mută obiectele de artă, aşează draperiile de brocart, stinge lumânările cu un cleştişor de argint. Se apropie de secreterul Chippendale, deschide un sertăraş din care scoate câteva coli, un toc şi o călimară. Le aşează gânditoare într-o absolută simetrie, deschide călimara, lasă tocul preţ de câteva secunde în care mintea ei aleargă febrilă, îl atinge de câteva ori de buza călimării să-i subţieze debitul, apoi se apleacă asupra foii şi scrie ceva.
N-am reuşit niciodată să întind gâtul suficient – deşi mă îndeamnă, de fiecare dată, o curiozitate extremă – să pot citi sensul semnelor alungite şi cârlionţate peste umărul mic.
Să revenim. Locul I în galeria personajelor feminine ale căror siluete le ghicesc în zarea memoriei: Nastasia Filipovna (Idiotul – Fiodor Mihailovici Dostoievski).
(„Ai o fire mândră, Nastasia Filipovna, dar poate eşti atât de nefericită pentru că te crezi vinovată cu adevărat. Ai nevoie de multă îngrijire, Nastasia Filipovna, eu te voi îngriji. Adineauri ţi-am văzut portretul şi am regăsit în el trăsături cunoscute şi mi s-a părut că mă chemi de mult…”)
Al doilea personaj pe care-l văd mergând hotărât pe drumurile prăfoase de la Tara, încălţată cu botine cu toc lăcuit, în rochia de catifea verde improvizată dintr-o draperie, cu feţişoara albă, mică şi dârză sub pălărioara cu ciucuraşi galbeni, pălărie închipuită şi ea din aceiaşi generoasă draperie, este Scarlett O’Hara. Acest uluitor personaj al lui Margaret Mitchell, prins şi purtat Pe aripile vântului între războiul de secesiune, datorie, mândrie şi dragoste, m-a fascinat prin forţa lui. Prin acel „la asta o să mă gândesc mâine”, prin puterea de a trece peste toate tragediile cu o forţă inconştientă şi biruitoare cum doar stihiile naturii mai au.
De după voalul suferinţei dusă până la limita supremă, mă priveşte cu ochi mari şi înlăcrimaţi Anna Karenina. Legată cu otgoanele groase ale prejudecăţilor nobilimii ruse pe de o parte şi trasă de firul de mătase al iubirii pe de altă parte, Anna pendulează între aceste două lumi – niciuna nefiindu-i suficientă. Dragostea – desăvârşita dragoste – este umbrită de blamul general, de vină şi de ruşine iar condiţia socială care ar trebui să-i asigure protecţia o strânge ca o menghină. Sfâşiată între aceşti doi poli care o atrag cu o forţă egală, Anna Karenina se sinucide punând astfel capăt dilemei şi suferinţei sale. Romanul omonim al lui Lev Tostoi traversează istoria literaturii ca o drezină păcănind din roţile-i implacabile.
Puteţi prelua această leapşă, e una interesantă – zic eu.
Vania a spus:
Păi, de ce nu m-ai atenţionat despre ce-a zis Tomata? Că ne-am văzut duminică şi-o puteam scrofăi…
Gabriela Savitsky a spus:
Ei, de când cu nervii denisucăi…
Când cică făceam eu spam pe bloguri aflate într-un anumit Top.
O fi luat-o curentul – ai văzut tu femei amabile una cu alta?
Vania a spus:
E o datorie patriotică s-o deteşti pe denisuca. N-am urmărit ce s-a zis pe acolo, că nu citesc maculatură, însă nu scapă Tomata aşa uşor…
Gabriela Savitsky a spus:
Dacă nu mi-ar fi prea … nu-ştiu-cum să intru pe blogul ăla aş pune ping cu comentariile „pertinente şi avizate” ale madamelor care se scărpinau una pe alta pe burtă.
N-are sens.
Dan Patrascu a spus:
Gabriela, la tine si o leapsa devine opera de arta! Felicitari pentru modul in care ai raspuns la ea. Si eu m-am gandit la Ana Karenina, dar parca nu stiu de ce, nu mi-a starnit o foarte mare admiratie. Ca si tehnica literara, probabil este personajul cel mai complex, dar ca si trasaturi nu m-a uimit.
P.S. Multumesc pentru aprecierile nemeritate din prima parte a postului tau.
Gabriela Savitsky a spus:
Anna Karenina e un personaj uluitor de complex. De aceea e doar personaj.
Şi eu m-am gândit la Tess D’Uberville şi la Miss Havisham (colosala Miss Havisham) dar, mai dragi sunt acestea trei; parcă m-aş privi cu coada ochiului în trei oglinzi care, la rândul lor, se reflectă într-una singură. 😀
Dan Patrascu a spus:
Apropo de spam, ca tot vorbeam acum vreo saptamana de bloggeri mari si bloggerii mici. De obicei aia mari cand ajung acolo au impresia ca toata lumea, in afara de ei, face spam la ei pe blog :)) Se poate nota niscavia trasaturi paranoide in comportamentul lor.
Gabriela Savitsky a spus:
Dan,
Atunci furasem lista de ping-uri de la Vania. Din lene, evident, n-am mai verificat cine e pe listă. Pe vremea când ne agitat cu tâmpenia de clasament. E mai plăcut să pun ping doar blogurilor pe care nu le citesc în diagonală.
Nu mă mai interesează. Din partea mea, au murit. Am destule bloguri interesante în blogroll – nu e nevoie să alerg după „iepuri” de silicon.
Dan Patrascu a spus:
Bine ca nu s-a suparat Vania ca i-ai furat lista de pinguri :))
Gabriela Savitsky a spus:
S-a supărat pe denisuca şi-a scos-o şi el de pe listă. 😀
Diana Alzner a spus:
Foarte interesant! Am oftat de mulţumire văzând că ai pus-o pe Nastasia Filipovna pe primul loc, eu fiind pasionată de Dostoievski. Deşi, dacă stau să mă gândesc, personajele masculine create de el au mult mai multă forţă decât cele feminine. Dacă m-ai fi pus să aleg, aş fi zis Sonia din „Crimă şi pedeapsă”.
Scarlett pe locul doi, de acord. Am o problemă cu Ana Karenina. N-am rezonat niciodată cu ea. Parcă aş fi ales-o pe Catherine din „La răscruce de vânturi”.
Iartă-mi comentariul prea lung, dar mi-a plăcut postarea. 🙂
Gabriela Savitsky a spus:
Ce să spun? …
Nu ştiu de ce personajele feminine ale lui Dostoievski spun mai mult prin tăcere şi discreţie decât prin acţiune şi vorbe.
Da, şi Sonia, da.
Dar în Crimă şi pedeapsă prevalează Rodion Romanîci. 🙂
Îmi place Karenina pentru că eu intru mai lesne în atmosfera epocii de-atunci. Când era strigător la cer adulterul şi când ea, fără de speranţă pentru iubirea pe care şi-o dorea îşi pune capăt zilelor.
O s-o înţelegi mai bine, cred, după 40 de ani…
? a spus:
Ca si in Dostoievski, cineva a facut un alt cadou decit cerceii din agoniseala parintelui. Ce a primit in schimb gasiti in : exploziv-news.ro
Pingback: Julia Margaret Cameron, fotografa britanica (11 iunie 1815 – 26 ianuarie 1879) « my heart to your heart
raduhumor a spus:
Esti formidabila !
Parca i-ai fi cerut tu lui Dan Patrascu sa-ti dea leapsa asta, care te-a prins de minune !
Gabriela Savitsky a spus:
Radu,
Ce să zic? Nu există coincidenţe, parcă aşa. 🙂
Da, m-a încântat această leapşă.
Într-un manual de generală era un text. În timpul unor inundaţii sinistre, o mamă cu un prunc caută să se salveze, luaţi de ape. Femeia reuşeşte să prindă creanga unui copac şi, cum n-avea altă soluţie să se susţină având copilul în braţe, îşi leagă coadele de ramurile copacului şi reuşeşte asftfel să se salveze şi să-l ţină la suprafaţă şi pe copil. Nu ştiu cine-i autorul şi nici cum se numeşte textul dar m-am gândit, ieri, la el ea, fulgurant. Acela era chiar un personaj feminin.
La fel, o poezie a lui Alexandru Depărăţeanu, citez din memorie: „Erau trei sărmani/ Doi copii şi-o mamă/ Şi pâine-un singur codru-ntr-o maramă/ Mama o frânse în două şi dete fiecăruia câte o părticea/ „Mamă, dară ţie ce-ţi rămâne?”/ – spuseră atunci copiii plângând./ „Voi”, răspunse ea.”
Eternul personaj feminin a traversat cu discreţie viaţa lumii şi a rămas prea puţin în literatură.